8,186 matches
-
Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă să câștige teren, deși nu în măsura dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor locale. În secolul al XX-lea, franceza contemporană cunoaște o pierdere de teren pe plan mondial în favoarea limbii engleze, dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
a început să fie abandonată în secolul al II-lea, dar a continuat să fie folosită la țară până la sfârșitul secolului al IV-lea, după unii autori, dar după alții până la sfârșitul secolului al V-lea. Latina a lăsat moștenire francezei multe cuvinte comune latinei clasice și celei populare, dar și multe folosite numai în latina populară, de exemplu > franceza modernă "manger" „a mânca”, > fr. mod. "chaud" „cald”, > fr. mod. "oreille" „ureche”, > fr. mod. "face" „față”. În afară de elemente lexicale, franceza a
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
sfârșitul secolului al IV-lea, după unii autori, dar după alții până la sfârșitul secolului al V-lea. Latina a lăsat moștenire francezei multe cuvinte comune latinei clasice și celei populare, dar și multe folosite numai în latina populară, de exemplu > franceza modernă "manger" „a mânca”, > fr. mod. "chaud" „cald”, > fr. mod. "oreille" „ureche”, > fr. mod. "face" „față”. În afară de elemente lexicale, franceza a moștenit și trăsături gramaticale apărute deja în latina populară. În aceasta apar, de exemplu, formele verbale analitice precum viitorul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
moștenire francezei multe cuvinte comune latinei clasice și celei populare, dar și multe folosite numai în latina populară, de exemplu > franceza modernă "manger" „a mânca”, > fr. mod. "chaud" „cald”, > fr. mod. "oreille" „ureche”, > fr. mod. "face" „față”. În afară de elemente lexicale, franceza a moștenit și trăsături gramaticale apărute deja în latina populară. În aceasta apar, de exemplu, formele verbale analitice precum viitorul de tipul > * > fr. mod. "chanterai" „voi cânta” și trecutul de tipul > literal „am pâine mâncată”, de unde forma de perfect compus
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
desinenței de acuzativ -m ( > , ca nominativul „trandafir”), ia amploare folosirea prepozițiilor: pentru dativ și acuzativ ( > > fr. mod. "je vais à Rome" „merg la Roma”), pentru genitiv. Tot din cauza reducerii formelor cazuale, topica propoziției se schimbă așa cum va fi moștenită de franceză: atributul adjectival și cel substantival la genitiv se plasează după substantivul comun determinat, predicatul ia o poziție mediană în loc de finală. În sistemul fonetic al latinei populare au de asemenea loc schimbări ce vor fi moștenite de franceză. Crește numărul vocalelor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
fi moștenită de franceză: atributul adjectival și cel substantival la genitiv se plasează după substantivul comun determinat, predicatul ia o poziție mediană în loc de finală. În sistemul fonetic al latinei populare au de asemenea loc schimbări ce vor fi moștenite de franceză. Crește numărul vocalelor, prin înlocuirea sistemului „vocale scurte vs. vocale lungi” din latina clasică cu un sistem „vocale semideschise vs. vocale semiînchise”. Astfel, ĕ scurt devine [ɛ] semideschis, ē lung > [e] semiînchis scurt, ŏ scurt > [ɔ] semideschis, iar ō lung
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
vocale scurte vs. vocale lungi” din latina clasică cu un sistem „vocale semideschise vs. vocale semiînchise”. Astfel, ĕ scurt devine [ɛ] semideschis, ē lung > [e] semiînchis scurt, ŏ scurt > [ɔ] semideschis, iar ō lung > [o] semiînchis. Unele vocale scurte cad: > > franceza modernă "chaud" „cald”. Unii diftongi se reduc: > > fr. mod. "or" „aur”. Apare consoana [v]: (pronunțat în latina clasică [wiwere]) > [vivere] „a trăi”. Consoana [s] (surdă) intervocalică se sonorizează, apărând astfel consoana [z]: [rosa] > [roza]. Apar și consoanele africate, de exemplu
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
acestea mai sunt probabil și altele, dar etimologia lor nu este lămurită. Din limba galilor s-au păstrat și unele sufixe lexicale. În toponimie un astfel de sufix este "-acon" care a devenit în galo-romană "-acum" și a dat în franceză terminațiile de toponime cu variantele grafice "-ey", "-ay", "-é" și "-y". Influența galică asupra evoluției fonetice a latinei vorbite în Galia nu este complet documentată, dar este dovedită de unele fenomene atestate de inscripții. Astfel este evoluția grupurilor consonantice [pt
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
evoluția grupurilor consonantice [pt] și [ps], care s-au confundat cu [kt], respectiv [ks], apoi au evoluat în [xt], [xs], iar ulterior în [i̯t], [i̯s] ([i̯] fiind al doilea element al unui diftong). Exemplu: > [kaxtivus] > franceza veche "chaitif" > fr. mod. "chétif" „plăpând, firav”, > *[kaxsa] > fr. mod. "caisse" „ladă”. Vocala [y] exista în limba galilor și s-ar putea ca franceza să o fi moștenit din aceasta, ca și limba bretonă, cea occitană și cea francoprovensală. Limba
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
̯t], [i̯s] ([i̯] fiind al doilea element al unui diftong). Exemplu: > [kaxtivus] > franceza veche "chaitif" > fr. mod. "chétif" „plăpând, firav”, > *[kaxsa] > fr. mod. "caisse" „ladă”. Vocala [y] exista în limba galilor și s-ar putea ca franceza să o fi moștenit din aceasta, ca și limba bretonă, cea occitană și cea francoprovensală. Limba galilor avea și consoana africată [t͡s], care va evolua în [s]: galică *[t͡sukka] > fr. mod. "souche" „buturugă”. Fărâmițarea teritorială a
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
latin și provocând lungirea considerabilă a vocalelor accentuate, odată cu scurtarea celorlalte. Ca urmare, [a] final evoluează în [ə] și alte vocale finale dispar. În prinvința structurii gramaticale, influența germanică este probabilă, dar dificil de estimat. I se pot atribui, în franceza veche, plasarea atributului adjectival înaintea substantivului determinat și a subiectului după predicat, când propoziția începe cu un complement, fenomene care vor dispărea mai târziu. Este posibil ca tot sub influență germanică să fi evoluat din substantivul "om" „om” pronumele nehotărât
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
înaintea substantivului determinat și a subiectului după predicat, când propoziția începe cu un complement, fenomene care vor dispărea mai târziu. Este posibil ca tot sub influență germanică să fi evoluat din substantivul "om" „om” pronumele nehotărât "on" exprimând și în franceza actuală subiectul nedefinit: "on dit" „se spune”. În lexicul limbii franceze actuale sunt circa 550 de cuvinte uzuale din suprastratul germanic. (În afară de "guerre" și "hache" date mai sus, vezi mai multe exemple în Lexicul limbii franceze, Suprastratul germanic.) Influența francă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
în favoarea lui "françois" față de celelalte dialecte. Dintr-o poezie a lui Conon de Béthune reiese disprețul curții regale pentru picardismele truverului. Alt truver, Jacques Bretel (sec. XIII), în poemul "Le Tounoi de Chauvency" (Turnirul din Chauvency), opune "le bon fransoiz" „franceza cea bună” dialectului din Valois. În secolele XII-XIII, domeniul regal se extinde considerabil, cuprinzând provinciile Artois, Normandia, Touraine, Anjou, Poitou, ajungând până la Marea Mediterană prin înglobarea Comitatului de Toulouse. Trăsăturile comune ale dialectelor încep să se răspândească datorită prestigiului idiomului "françois
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Limba scrisă comună în curs de formare se răspândește de asemenea, prin intermediul membrilor numeroși ai administrației regale, deoarece începe să fie folosită și în aceasta, alături de latină. În secolul al XII-lea, dar mai ales în cel următor, literatura în franceza veche este apreciată și în afara Franței, mai ales în țările germanice, și se scrie în această limbă și în Anglia, în Flandra (poeme ale lui Baudouin al VIII-lea, Henric al III-lea și Ioan de Brabant), în Italia (Rustichello
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
se scrie în această limbă și în Anglia, în Flandra (poeme ale lui Baudouin al VIII-lea, Henric al III-lea și Ioan de Brabant), în Italia (Rustichello din Pisa, căruia Marco Polo îi dictează memoriile sale). Sistemul fonetic al francezei vechi era foarte bogat la începutul perioadei, dar nu se poate preciza câte foneme avea și câte variante combinatorii. Ceea ce se știe depre acest sistem este dedus din grafia documentelor, din asonanțele și rimele din literatura poetică, deoarece scribii căutau
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
sau chiar de la un document la altul al aceluiași scrib. Unele redări grafice ale sunetelor de atunci s-au păstrat până astăzi, chiar dacă pronunțarea a evoluat, ceea ce este una din cauzele caracterului etimologic al ortografiei franceze. Față de sistemul consonantic al francezei actuale (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Consoane), franceza veche mai avea și consoanele: Unele consoane existente în galo-romană dispar cu totul. Astfel este [θ] transcrisă t, care exista la sfârșitul unor cuvinte, de exemplu "chantet" „cântă”. Altă consoană
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Unele redări grafice ale sunetelor de atunci s-au păstrat până astăzi, chiar dacă pronunțarea a evoluat, ceea ce este una din cauzele caracterului etimologic al ortografiei franceze. Față de sistemul consonantic al francezei actuale (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Consoane), franceza veche mai avea și consoanele: Unele consoane existente în galo-romană dispar cu totul. Astfel este [θ] transcrisă t, care exista la sfârșitul unor cuvinte, de exemplu "chantet" „cântă”. Altă consoană, [s], cade între o vocală și o consoană surdă, de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
între o vocală și o consoană surdă, de exemplu în "coustume" „obicei” se pronunță [kutymə]. În schimb, față de corespondența actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă e se pronunța și în situațiile în care astăzi nu se pronunță. Vocalele nazale
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
majoritatea diftongilor devin ascendenți prin deplasarea accentului de pe primul element pe al doilea, după care primul element devine semiconsoană, iar al doilea - vocală silabică. De exemplu, evoluția cuvântului "toile" (scris astfel și astăzi) „pânză” este [toi̯lə] (începutul perioadei francezei vechi) > [toe̯lə] > [twelə] > [twal] (franceza modernă). Apare și semiconsoana [ɥ]: "nuit" [nyi̯t] > [nɥit] > fr. mod. [nɥi] „noapte”. Prin același fenomen, și [i] evoluează în [j] în aceeași situație: "pied" [pie̯] > [pje] „laba piciorului”. Tot deplasarea
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
de pe primul element pe al doilea, după care primul element devine semiconsoană, iar al doilea - vocală silabică. De exemplu, evoluția cuvântului "toile" (scris astfel și astăzi) „pânză” este [toi̯lə] (începutul perioadei francezei vechi) > [toe̯lə] > [twelə] > [twal] (franceza modernă). Apare și semiconsoana [ɥ]: "nuit" [nyi̯t] > [nɥit] > fr. mod. [nɥi] „noapte”. Prin același fenomen, și [i] evoluează în [j] în aceeași situație: "pied" [pie̯] > [pje] „laba piciorului”. Tot deplasarea de accent afectează și triftongii: "eaue" [ɛa
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
la [k], respectiv [g]: [kʷarre] > [karre] > fr. mod. "carré" [kare] „pătrat”, [gɛrə] > [gɛrə] > fr. mod. "guerre" [gɛːr] „război”. De asemenea, [t͡s] > [s], [d͡z] > [z], [t͡ʃ] > [ʃ] și [d͡ʒ] > [ʒ]. Structura gramaticală a francezei vechi se caracterizează, în ceea ce privește substantivul, adjectivul, pronumele și determinanții, printr-o declinare cu două cazuri, cazul subiect (CS), pentru funcțiile sintactice de subiect, nume predicativ, atribut adjectival și apoziția subiectului, și cazul regim (CR) pentru celelalte funcții, dar numai la
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
și carne și vin” ("Viața Sfântului Alexis"); "paien chevalchent" (fr. mod. "les païens chevauchent" „păgânii călăresc” ("Cântecul lui Roland"). Genul neutru a dispărut, în afară de cazul câtorva pronume, încă în perioada anterioară, majoritatea substantivelor latinești neutre devenind masculine. O trăsătură caracteristică francezei vechi este existența adjectivelor terminate în consoană cu formă unică, mai ales provenite din participiul prezent ("luisant" „lucitor, -oare”, "vaillant" „viteaz, -ă”) dar și adjective la origine: "grant" „mare”, "mortel" „muritor, -oare”. În domeniul numeralului, sistemul de numerație vigesimal, împrumutat
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
vins" „o sută” (lit. „cinci douăzeci”) etc. Din acestea s-a păstrat în franceza standard din Franța "quatre-vingts" „optzeci”. În sistemul verbal s-au păstrat din latină formele de indicativ prezent, conjunctiv prezent, imperativ, indicativ imperfect, indicativ perfect (în gramatica francezei actuale perfectul simplu), conjunctivul mai mult ca perfect (care a dat subjonctivul imperfect în franceză), participiul prezent și participiul trecut. Apăruseră în schimb alte forme verbale încă în perioada anterioară, care se generalizează în franceza veche. Formele personale ale auxiliarului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
din Franța "quatre-vingts" „optzeci”. În sistemul verbal s-au păstrat din latină formele de indicativ prezent, conjunctiv prezent, imperativ, indicativ imperfect, indicativ perfect (în gramatica francezei actuale perfectul simplu), conjunctivul mai mult ca perfect (care a dat subjonctivul imperfect în franceză), participiul prezent și participiul trecut. Apăruseră în schimb alte forme verbale încă în perioada anterioară, care se generalizează în franceza veche. Formele personale ale auxiliarului "avoir" „a avea” devin desinențele personale ale viitorului ( > > "chanterai" „voi cânta”) și ale condiționalului prezent
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]