KorAP: Find »[drukola/base=glumă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...315 316 317 ...404 >

10,090 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

cu casa, părea neprietenos și agresiv. "Vino, Toadere, să bem un pahar de vin", zise însă bunicul protector. "Nu vin, că mă înțeapă albinele", zise acela venind. Păi dacă umbli la ele, să le furi fagurii!?" Era, pesemne, ori o glumă, ori adevărat, fiindcă zbanghiul ăsta nu răspunse nimic, se așeză și el jos, ca și când n-ar fi auzit, și puse mâna pe sticlă. "Hai noroc", spuse el deodată cu o intensă tandrețe bărbătească, și numaidecât îl ascultarăm și puserăm toți

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
producând mult mai ieftin, pentru elevii săraci, dar mai numeroși..." " Da! mormăii, secretul producției autohtone moderne, splendid! Clienți săraci, dar mulți!" Da, confirmă ea, copii pentru ai căror părinți cincizeci de bani sau doi lei mai mult nu era o glumă, însemna o pâine mai puțin, pe care dacă n-aveai cu ce s-o cumperi trebuia să rabzi, că nu-ți dădea nimeni." "Absolutamente exact, zisei, s-ar putea spune că moștenindu-l pe tatăl dumneavoastră ați fi știut să

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
ceva?". Se uită la mine, apoi începu să dea din cap în semn de desnădejde, în semn că da, i s-a întîmplat și nu mai e nimic de făcut... "Ei, ce este, dar te rog să vorbești, lasă acuma glumele, te simți rău, să chem un medic?" "Victoraș... Victoraș... murmură ea încercînd deja să se resemneze, vorbindu-mi nu mie, ci parcă ferestrelor, prin care se vedea viscolul chinuind neîncetat vârfurile celor doi plopi... Victoraș, ne-am procopsit..." Și în

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
bine ai spus dumneata, ușor de guvernat... Ne încurcă regățenii, exclamă deodată domnul Culala dîndu-se pe spate, forțând la limită echilibrul dintre el și scaun, picior peste picior, și cu o privire dură de șef ardelean care nu știe de glumă. Dădu paharul pe gât. Cum a putut un cărturar așa de mare ca Iorga să spună că vrem Ardealul fără ardeleni!?" Nu cred să fi spus Iorga un astfel de lucru! Poate altcineva!" zisei. "Tată, murmură Suzy somnolentă, cu capul

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
imperiul unei mari furii. Degetele îi tremurau vizibil. Îmi dădeam seama că nu vroia să-mi spună totul. Era clar: cu "firescul" ei pesemne că producea la aceste recepții cine știe ce încălcări nescrise de protocol și că asta nu era o glumă pentru bărbatul ei. Se calmă și începu să-mi spună că încă de la început a trebuit să accepte un lucru... În sfârșit a înțeles... nu putea să strice acel "colț roșu" din cabinetul lui, unde stătea pe o măsuță specială

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
acesta era mai totdeauna un tip atât de comun și de nesărat în ifosele lui, încît oricât aș fi dorit eu să mă adaptez, era peste puterile mele să-i aud necontenit, timp de o zi întreagă, trăncăneala infatuată și glumele nesărate care făceau fetele să izbucnească în stupide hohote sincere, cu gurile până la urechi... Da, îi spusei iubitei mele, când mă informă că vom merge cu un grup, mergem, dar numai noi doi, dacă e vorba să intrăm în vreun

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
că am vrut să scăpăm de el... Fir-ar să fie, nu mi-am dat seama, domnule Petrini, ești bun să-l aduci înapoi?" "Și ce să-i spun?" Că am găsit locuri la Postăvaru." Era să se termine prost gluma noastră, în realitate șeful (era chiar șef al celui mai mare spital din orașul nostru) obținea locuri prin telefon. Pentru plăcerea farsei însă ne târâse pe toți pe la toate hotelurile, ultimul fiind Postăvarul, cel mai luxos, unde continuase să joace

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
era chiar șef al celui mai mare spital din orașul nostru) obținea locuri prin telefon. Pentru plăcerea farsei însă ne târâse pe toți pe la toate hotelurile, ultimul fiind Postăvarul, cel mai luxos, unde continuase să joace cu recepționerul bonoma lui glumă. După o săptămână petrecută printre bolnavi, vindecând sau iscălind certificate de deces, marele diagnostician (căci era vestit prin asta, veneau la el bolnavi și de prin țările vecine) se distra în felul acesta inocent, care ar fi părut, desigur, "neserios

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
să accepte (ba chiar să nici nu observe!) detașarea mea de ea, singurătatea noastră, care îmi cădea în suflet mai grea decit norul înfricoșător care ne surprinsese în vale într-o aventură în care vrusese să afle dacă, chiar în glumă, acceptam să mor cu ea sub nămeți. Ci prezența acestui al treilea aducea cu sine o amenințare mai puternică decât teama ei că purtîndu-se cu mine astfel, risca despărțirea. Cine era acest ins? Desigur, o veche legătură care nu se

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
o să moară, sau o să cadă adânc în zăpadă și să scape astfel... Iar dacă o să-l mănânce lupii, cu atât mat bine, pe mulți turiști îi mănâncă din cine știe ce pricini, lupii, mai gândii eu cu stranie veselie, ca de o glumă atât de reușită, încît nu-mi dădui seama cât îmi era de rău... Mă întinsei lat pe podea. Gâfâiam foarte tare, inima îmi intra parcă în gât, mă sufocam... Dar nu plesnii, cum credeam, îmi revenii și sării în picioare

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

în mare un organ sexual ambulant. Apoi acest... ― E taman definiția ta, Hicks. Caporalul se limită la adresarea lui Hicks a zâmbetului său obișnuit și îngăduitor. Dar Ripley nu găsi nimic de râs. De fapt, când era vorba de extratereștri, glumele nu-și aveau rostul. Ea văzuse unul cu ochii ei, pe când ei nu erau convinși că aceste creaturi sălășuiau altminterea decât în închipuirea ei. Trebuia să dea dovadă de răbdare. Nu era tocmai lesne. ― Embrionul din al doilea stadiu rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
dar considera că nu avea nici o importanță. Și, constată cu bucurie că noul locotenent avea destul bun simț să tacă. Infanteriștii intrară în aparat sporovăind, fără stindard și fără tobe și surse preaînregistrate. Cântecul lor războinic era un potop de glume deocheate și răsuflate: dar aceasta era sfidarea morții din partea acestor bărbași și femei, aluzii lubrice la excremente și desfrâu. Toți pedestrașii cunoșteau cupletele astea de mii de ani: moartea n-avea nimic nobil. Era numai un sfârșit regretabil. Odată ajunși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
de debarcare, blestemau și se văitau. ― Trecem în faza de apropiere finală, spunea ea. Ajungem la șapte zero nouă. Caut un reper mai de doamne ajută, ― Eram sigur că-ți căutai un pervers care ajută doamne, făcu Spunkmeyer. Era o glumă mult prea răsuflată și Ferro nu o luă în seamă. ― Uită-te pe ecranul tău. Nu pot să pilotez chestia asta și terenul în același timp. Să ne ferim de munți. (O pauză, apoi:) Dar unde dracu' e baliza aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
generatoare auxiliare și rezerve de alimente importante. Aici m-aș fi refugiat și eu. Cadavre? Fascicolul lămpii lui Frost mătura celălalt capăt al sălii. ― Când am ajuns aici nu erau, locotenente, și nici acum nu văd. S-au luptat, nu glumă. ― Nu văd nici monștrii dumitale, Ripley, făcu Wierzbowski privind în jurul lui. Hei, Ripley? dar unde-i Ripley? Arătătorul mângâie trăgaciul vibratorului. ― Aici, zise ea. Glasul îi ghidă spre o altă încăpere. Burke examină locul, înainte de a declara: ― Laboratorul medical. Nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
linii geometrice se deplasau alene de la stânga la dreapta. Comtehul inseră noi instrucțiuni care începură să defileze de jos în sus. Hudson nu se distra defel și nu căuta să-și demonstreze talentele: urmărea ceva anume. Lăsase de-o parte glumele deocheate și lucra concentrat. Înjura și-acum, desigur, dar numai în gând. Ordinatorul știa toate răspunsurile, dar găsirea întrebărilor potrivite era o operație obositoare pentru nervi. Burke, care studiase restul materialului, își schimbă poziția pentru a vedea mai bine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
directe. ― Dietrich? Crowe. Răspundeți! Wierzbowski, unde dracu' ești!? O mișcare în stânga. Se întoarse și era să-l decapiteze pe Hudson. Ochii comtehului ieșiseră din orbite. Era în pragul nebuniei și abia-l recunoscu pe sergent. Nu-i mai ardea de glume. Făcuse el pe fanfaronul, dar îi trecuse. Era înnebunit de spaimă și nici nu se mai învrednicea s-o ascundă. ― Suntem pierduți! O să crăpăm cu toții aici! Apone îi întinse încărcătorul, pe care îl insera în pușcă încercând să privească în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

Cacoveanu, Crăcea, Lăbău. „Alo, sărutmâinile, doamna Pulătan?“ Sau: „Insist să vorbesc cu domnul Lăbău.“ Făceam parte dintr-o specie pe cât de pitorească, pe-atât de rudimentară, în botezarea căreia cine știe ce arhitecți onomastici, răpuși de-alcool și plictiseală, se întrecuseră în glume pe vremuri imemoriale. Tovarășul Bețivu, conu’ Târnăcop și duduia Pulpea alcătuiau marea familie a degeneraților veseli, pregătită să debarce dintr-o epocă într-alta. Răsfoiam paginile gălbejite, încercând să pricep ce accident istoric mă făcuse coleg de existență cu Urecheatu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
extrem de cuminți și de-obișnuiți. Fetele se strigau cu „Fato!“ sau „Fată!“, schimbau între ele maldăre de foi sau câte-o carte inutilă, împrumutată de la bibliotecă. Copiau cursurile la xerox, maniacal, de frică, sute de pagini, mii de explicații, cu tot cu glume, greșeli de transcripție sau paranteze orale; ți le turuiau la examen, cu sentimentul că te bucuri să le-auzi. Foile deshidratate circulau de colo-colo, cu scrisul aproape ilizibil. Când nu se îngrămădeau la xerox, le găseai somnolând pe holuri sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
garoafe, cu felicitări. Noul sediu se află în Parcul Cișmigiu, la numărul 2, lângă ghereta de vată de zahăr.“ Urma o dată, ora și semnătura indescifrabilă. Cu prima ocazie, i-am strecurat scrisoarea în geantă. L-am lămurit pe Paul că gluma e nevinovată, ne-amuzam și noi, și fata. Făceam pe detașatul, dar, de fapt, mă încânta planul. Intuiam în Gloria o parteneră interesantă, un depozit fragil și-accesibil pentru ideile mele murdare, pe care abia așteptam să le pun în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ea, pe fesele sus-puse, lustruindu-le abilă, grațios se desfășoară din înalturi ca o scară; pe ea, șamponat cu grijă, președintele coboară. „Ce-i bazaconia asta?!“, a râs Maria, în timp ce eu tot umblam la cursor. „Poezie patriotică pe Internet? O glumă? Poante înainte de alegeri?“ „Stai așa, să vedem.“ Știam că, între cele două tururi de alegeri, președintele umbla cu parpalacul și pălăria lui celebră, scoase parcă dintr-un magazin din Moscova, alături de candidații unui partid, lăudându-i prin toată țara. Legea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mihnea nu-i originală. Dar ce mi-ai adus tu aici nu seamănă cu nimic din ce ar trebui să fie în secolul 18. Ai văzut granițele?“ „Da.“, am recunoscut. „Parcă e-altă Europă.“ „Din care noi lipsim. Pare o glumă proastă. Dar asta nu-i nimic. Stai să vezi ce-am găsit la intersecția gradațiilor 44 și 45, unde ar fi trebuit să fie Bucureștii.“ „Ce? O câmpie goală? O mare? Un alt oraș?“ „Nici măcar. Cineva a scris niște litere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a universului?“ „Tipei ăsteia îi păsa. Are vreo douăzeci de tablouri pe tema asta. Și cam tot atâtea cu pisici care scot stele din blană sau explodează în raze de lumină prin cosmos.“ „Aș zice că ai studiat-o, nu glumă. S-a rătăcit vreun tablou de-al ei pe-aici sau ți-au cerut șefii o expertiză pentru o licitație-n străinătate?“ „Nici, nici. Am dat de ea demult, când lucram la o biografie a lui Victor Brauner. Dar știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ureche, ca-n filmele americane.“ „Cam așa ceva. Sunt camere de luat vederi peste tot, până și în tufișuri. Tu te uiți la expoziție, ei se uită la tine. Îți iau și buletinul, îl primești înapoi când ieși. Poliție zdravănă, nu glumă.“ Am tăcut amândoi, nu pentru că ne-ar fi speriat poliția președintelui, ci pentru că trebuia să mai și mâncăm. Dacă vezi o expoziție pe stomacul gol, riști să faci urticarie; de plictisit, te plictisești oricum, ca la operă. La un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fabrica de la Krasnoiarsk. Aveau motoare preparate, de BMW Alpine, 4000 de centimetri cubi, turbo; făceau suta-n 4,8 secunde. Ca tipul din Pajura, care zbura cu Trabantul cu 120 lângă Casa Scânteii; ziceai că visezi, te-a depășit o glumă proastă. Îl recunoașteți și-acuma, dacă treceți seara pe-acolo: are un Hycomat 601 S, verde, cu schimbătorul în formă de manetă, lângă volan. Pe spate, sub marcă, scrie categoria, cu literele din fabrică, plastifiate, trase pe diagonală: de luxe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și te-așteaptă la bagaje: «Aveți trusă?» Dacă ai venit cu trusa sanitară, le dai spirtul și pe urmă-ți descarcă și zece bărci. Așa-i regula-n Deltă.“ „Eu știam că-i spune «matraflox»...“, am comentat. „Bun, gata cu gluma.“, mi-a tăiat-o Mihnea, instalându-se pe puișor. „Să trecem la fapte.“ „Povestea. Varianta necenzurată.“, am cerut. „Da, povestea. Ei bine, uite cum stau lucrurile, Robane: n-am dispărut nicăieri. Am fost tot timpul acasă.“ „Poftim? Îți bați joc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]