9,535 matches
-
în cadrul planului autorităților germane de a-i aduce în patrie ("Heim ins Reich") pe germanii din sud-estul Europei. Cu acea ocazie, Erast Tarangul a menționat un gest simbolic al germanilor bucovineni, care pune în valoare climatul de toleranță din Bucovina interbelică. Astfel, Erast Tarangul arată că: Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Ilișești se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,54%). Pentru 1,85% din
Comuna Ilișești, Suceava () [Corola-website/Science/301963_a_303292]
-
secularizarea averilor mănăstiresti. În 1821, locuitorii de aici sunt martorii trecerii trupelor eteriste si turcești spre și dinspre Mănăstirea Slatina. Prin legea din 1864, Mălinii împreună cu satele văii: Suha Mare, Suha Mică și Săscuța formează o singură comună. În perioada interbelică, Mălinii au fost reședința unei plăși a județului Baia. În august 1944, a căzut în lupta cu trupele germane primul ofițer român după momentul insurecției armate, căpitanul V. Teodoreanu cunoscut sub numele de “eroul de la Mălini”. În 1963 a avut
Comuna Mălini, Suceava () [Corola-website/Science/301969_a_303298]
-
Gilău, mai demult "Gelău" (în , în dialectul săsesc "Gela", în ) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Gilău (reședința), Someșu Cald și Someșu Rece. În perioada interbelică a fost reședința plasei Gilău din județul Cluj (interbelic). În prezent este reședința comunei Gilău care cuprinde și localitățile învecinate. În sudul comunei se găsesc vestigiile unui castru militar roman și a unei așezări civile romane. A fost primul castru
Comuna Gilău, Cluj () [Corola-website/Science/300331_a_301660]
-
Gilău, mai demult "Gelău" (în , în dialectul săsesc "Gela", în ) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Gilău (reședința), Someșu Cald și Someșu Rece. În perioada interbelică a fost reședința plasei Gilău din județul Cluj (interbelic). În prezent este reședința comunei Gilău care cuprinde și localitățile învecinate. În sudul comunei se găsesc vestigiile unui castru militar roman și a unei așezări civile romane. A fost primul castru din Transilvania unde arheologii au identificat clar succesiunea între
Comuna Gilău, Cluj () [Corola-website/Science/300331_a_301660]
-
spre cetatea sa de la Dăbâca ("ad castrum suum"). În 1660 aici a avut loc o bătălie între Gheorghe Rákóczi al II-lea și turci, în urma căreia principele Transilvaniei a fost învins, murind la scurt timp din cauza rănilor suferite. În perioada interbelică Gilăul a fost localitatea de reședință a plășii Gilău. Gilăul este așezat la poalele nord-estice ale Munților Apuseni, la aproximativ 15 km vest de Cluj-Napoca. Comuna Gilău se învecinează cu comunele Baciu și Gârbău la nord, Florești la est, Săvădisla
Comuna Gilău, Cluj () [Corola-website/Science/300331_a_301660]
-
satul cît și Mănăstirea de la Nicula se regăsesc în Hartă Iosefină a Transilvaniei. Din analiza hârtii se constată că mănăstirea există pe actualul amplasament și în perioada 1769 - 1773 , cînd a avut loc cartografierea satului și a mănăstirii. În perioada interbelică Biserică Ortodoxă Română a organizat o propagandă intensă împotriva pelerinajelor de la Nicula. Astfel oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul "Renașterea", nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților" (expresia peiorativa la adresa greco-catolicilor), s-ar
Nicula, Cluj () [Corola-website/Science/300344_a_301673]
-
trecut era agricultura și creșterea animalelor. Numeroase documente din secolele al XVI-lea și al XV-lea menționează existența grădinilor în care cu siguranță se cultivau zarzavaturi.Din 1592 avem cunoștință despre viile de pe teritoriul Lonii, la deal. În perioada interbelică au apărut multe gospodării țărănești bogate, care dețineau suprafețe mari de teren și un mare număr de vite și care se bucurau de prestigiu în viața socială a satului. Întovărășirea agricolă "Victoria" s-a realizat în Luna de Sus în
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
Zernescu, Dobrinas, Todor, Lupsa, Șerban, Gujba ș.a.), între care și preotul Georgiu Burlea. După Marea Unire, localitatea a cunoscut o dezvoltare ascendentă, inclusiv în a doua jumătate a sec. al XX-lea, când s-a aflat în zonanecooperativizata. În perioada interbelică a aparținut județului Brașov. Comună are legături tradiționale cu Brașovul și localitățile din Țară Bârsei, cu cele din zonele Sfântu Gheorghe și Covasna, dar și cu așezările vecine din județul Buzău. Dacă din punct de vedere administrativ satul Barcani a
Barcani, Covasna () [Corola-website/Science/300369_a_301698]
-
dovadă este faptul că foarte mulți absolvenți s-au realizat intelectual și profesional. Industria casnica țărăneasca se practică în Barcani și în 1984, pastrandu-se și obiceiul amenajării locuinței cu piese tradiționale și cel al purtării portului popular. În perioada interbelică, localitatea Barcani s-a bucurat de activitatea cercului cultural al ASTREI, de programele culturale și artistice organizate de către această instituție. Îndeosebi formațiile locale de teatru popular laic în limba română, în satele arcului intracarpatic au avut o influență benefică, datorate
Barcani, Covasna () [Corola-website/Science/300369_a_301698]
-
în Comoșteni au poposit pentru un timp trupe naziste și apoi sovietice, care au lăsat amintiri de neșters în memoria colectivă. Denumirea satului și perioada lungă de egalitate socială a condus la constituirea unui spirit comunitar puternic, încât în perioada interbelică se crease, ca și în alte sate românești, o sărbătoare legată de Fiii satului. Localitatea a început să-și piardă identitate în perioada comunistă, după ce a fost afiliată altei comune și când a început și aici, ca pe tot teritoriul
Comoșteni, Dolj () [Corola-website/Science/300394_a_301723]
-
Budieni și care acum este în stare de degradare cu proporția de 90%. La ora actuală în clădirea școlii primare (2 nivele) mai învățau în jur de 20 copii. În centrul localității, în apropierea locului unde a existat în epoca interbelică sediul băncii populare și unde se află școală actuala, există căminul cultural ridicat în epoca comunistă dar și un monument dedicat numeroșilor eroi din Budieni căzuți în primul război mondial. Nu departe de monument, a fost ridicată o troița despre
Budieni, Gorj () [Corola-website/Science/300456_a_301785]
-
dar metoda este riscantă pentru că, în genere, țăranii olteni sunt isteți și greu de păcălit cu brașoave. Iată un exemplu sugestiv. Este comentariul inspirat al unui critic literar contemporan care creionează succint locul natal al unui important filosof și poet interbelic - Ilariu Dobridor. „Dobridorul - toponim cu rezonanță de basm - este satul din Dolj în care scriitorul a văzut lumina zilei, se pare la 1 noiembrie 1909... Dincolo de aspra viață câmpenească, satul se întemeia sufletește pe tradiția folclorică încă vie și pe
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
de rai" a Fântînii Suhatului (islazul unde pășteau oile și vitele), șipotul molcom al pârâului Balasan - toate acestea vor constitui un fond de inepuizabilă nostalgie, transparent în multe dintre poemele sale ("Nostalgie", "Chemare", "Tristețe", "Reverie", "Visare" etc.).” (Răzvan Codrescu, "Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor", Blogurile ROST, nr. 34, decembrie 2005). De asemenea, evocări sugestive la Ion Negreț-Dobridor, "Mitul lui Chiron" (Ed. Aramis,București, 2001) și "Catastrofa Pedagogică" (Ed. Afeliu, București, 1995). Frumusețea tainică a cătunului este însă surprinsă magistral de Ilariu
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
C.S. Nicolaescu-Plopșor, în revista "Oltenia" nr.1/1940, 13. Pantelie Negreț care, până la sfârșitul vieții, a locuit într-un bordei - ultimul bordei din sat...” (Gheorghe Marin, opera citată, 232). similare ale unor critici literari și istorici precum Răzvan Codrescu (Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor); M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu (Dicționarul scriitorilor români); G. Călinescu (Istoria literaturii române de la origini și până în prezent); "Istoria militară a poporului român" ș.a. a murit la București, în 1994. Studiază la Conservatorul din București și
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
colindele lui bucurându-se de mare popularitate (˝La Vitleem˝, ˝Mărire-ntru cele înalte˝, ˝Ne lasă gazdă-n casă˝), precum și muzică vocală relucrări de melodii. exactitate soarta tristă a „celui mai mare poet dobridorean”: „Printre figurile pe nedrept uitate ale «noii generații» interbelice se numără și olteanul Constantin Florea Cioroianu, cunoscut în epocă sub pseudonimul ILARIU DOBRIDOR (Dobridorul - toponim cu rezonanță de basm - este satul din Dolj în care scriitorul a văzut lumina zilei, se pare la 1 noiembrie 1909). Era fiu de
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
a fost ridicat la gradul de locotenent iar în 1911 la cel de căpitan. În anul 1911 a fost admis la ˝Școala superioară de război˝, absolvind în anul 1913. În timpul primului război mondial a avut gradul de maior. În perioada interbelică a deținut o serie de funcții importante în cadrul Armatei române: atașat militar al României la Paris (1930-1932), atașat militar al României la Bruxelles (1932-1935), Prim subșef al Marelui Stat Major (1935-1937), Comandant la Corpului I Armată (1937) sau Inspector general
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
în unghi drept, către dreapta, spre sud. În această cotitură se află centrul comercial al localității. Pe stânga, într-o casă mai mare și veche a fost prăvălia satului, cooperativă în anii socialismului, iar in față - birtul, numit în perioada interbelică mat, de la Monopolul Alcoolului și Tutunului, unde se vindeau sticle de monopol, adică alcool. Mergând tot spre sud întâlnim pe dreapta un părculeț, cu biserica mai în spate, iar vis-a vis, un tăpșan, lângă care este clădirea fostei primării
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
pitoresc, la apus de sat, iar la SE, Cărămiziul, Cârjanul și Sărăceaua, din care doar Cărămiziul sau Lacul ăl Mic mai păstrează un ochi de apă. Către Boureni ar mai fi existat un lac, numit Reni, dispărut încă din perioada interbelică probabil datorită drenajelor. Chiar și pârâul care trecea prin Boureni și alimenta acest lac a cam dispărut.Ultimele trei lacuri menționate aveau amenajate pe maluri instalații de irigat grădinile de zarzavaturi, după modelul adus de bulgarii din Băilești, cu o
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
ață, alții cu spete pentru războiul de țesut, rudarii vindreau linguri, fuse și blide, sau dogarii ce reparau toamna butoaiele, sau păcurarii care vindeau păcură dintr-un butoi negru și lunguieț, așezat într-un car special. Mai erau în perioada interbelică și înainte, găzarii ambulanți, vânzând petrol lampant, pentru că până în 1960 iluminatul casnic era asigurat de lămpi cu petrol și de interesantele felinare de vânt. Tot toamna mai veneau vâlcenii cu poșircă,( un oțet din fructe), și cu fructe uscate, prune
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
a fost intensă în Covei, unde și-au găsit adepți cam toate partidele politice de pe scena românească. Din punct de vedere administrativ satul Covei a fost când comună, când a aparținut de comuna Catane, prin anii 1900, iar comună autonomă interbelică, acum fiind component al comunei Afumați. De asemenea a oscilat denumirea plasei de care a aparținut (subdiviziune a județului), respectiv plasa Balta, plasa Băilești sau plasa Segarcea, tradițională, de sute de ani, fiind denumirea de plasa Balta, a județului Jiul
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
drept clopotniță actualei biserici. Din anul 1876, satul Mărtiniș a aparținut de Comitatul Odorhei, din Regatul Ungariei, apertenență ce se încheie în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică localitatea aparține de județul Odorhei, iar din 1968, după desfințarea Regiunii Autonome Maghiare, de județul Harghita. Economia localității este bazată pe activități în domeniul exploatării și prelucrării primare a lemnului, materialelor de construcții, prelucrării laptelui, comerț și agroturism. Activitatea de
Mărtiniș, Harghita () [Corola-website/Science/300480_a_301809]
-
Secuiesc de Infanterie. Începând cu anul 1876 satul Mihăileni a aparținut de Comitatul Ciuc din Regatul Ungariei, apartenență ce se încheie în anul 1920 odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică localitatea aparține teritorial județului Ciuc, iar din anul 1968, odată cu desfințarea Regiunii Autonome Maghiare, de zona teritorială a județului Harghita. Economia localității este una predominant agrară, bazată pe cultura plantelor, exploatarea fânețelor și creșterea animalelor.
Mihăileni, Harghita () [Corola-website/Science/300481_a_301810]
-
Siliștea Snagovului (în trecut, Turbați) este un sat în comuna Gruiu din județul Ilfov, Muntenia, România. Se află în partea de nord a județului, Muntenia, România. La recensământul din 2002 avea o populație de locuitori. În perioada interbelică, satul, denumit pe atunci "Turbați", a devenit reședința comunei Turbați, din care făceau parte și satele Bâra, Coadele, Fundu și Șanțu Florescu; în 1925, ea făcea parte din plasa Buftea-Bucoveni a județului Ilfov și avea o populație de 3900 de
Siliștea Snagovului, Ilfov () [Corola-website/Science/300509_a_301838]
-
o mașină de treierat cu aburi, o școală mixtă și trei biserici (la Slobozia, Clinceni și Ordoreanu). Prin Decretul Regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925 satul Olteni este scos din componența comunei și trecut la comuna Domnești În perioada interbelică, în 1925, comuna este consemnată în aceeași componență, cu 3540 de locuitori, în plasa Domnești a aceluiași județ. În 1931, satul Olteni a trecut la comuna Domnești, iar comuna Slobozia-Clinceni a rămas cu satele Ciurari, Clinceni, Ordoreanu și Slobozia. În
Comuna Clinceni, Ilfov () [Corola-website/Science/300495_a_301824]
-
funcționau o mașină de treierat, o fabrică de oțet și o școală mixtă cu 36 de elevi (dintre care 11 fete); până în 1876 funcționase și o școală de surdo-muți, mutată însă în satul Tei (astăzi, cartier din București). În perioada interbelică, Pantelimonul a avut în continuare statut de reședință de plasă: această plasă era denumită tot Pantelimon și era formată din 43 de sate. Din punct de vedere administrativ, regimul comunist a adus modificarea statutului localității. În 1950, ea a fost
Pantelimon () [Corola-website/Science/300505_a_301834]