9,213 matches
-
un set de fiecare post. Abia mai târziu au fost importate seturi de haine, de mărgele, de frizuri, de nasuri și de bărbii. Ultima noutate în domeniu era noul set de glume achiziționat de la BBC. Freză-linsă citește știrile cu entuziasm, ironie și siguranță de sine: în fața Guvernului s-au strâns două sute de camionagii nemulțumiți de scumpirea benzinei. Pe DN-1 a avut loc o ciocnire între un Trabant și o căruță. Calul și-a rupt picioarele din față, iar soacra șoferului are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
potență - nu, scoicile ajută doar în crizele de reumatism. Alături de mine se hlizeau și câteva bibliotecare fără chef de treabă. Ea însă lua totul în serios, nu admitea să dea înapoi un pas, se frământa ca o cocă, aberațiile și ironia mea o provocau. Mult mai târziu, aveam să-mi dau seama că nu avea pic de simț al umorului. Ca să poți râde relaxat, nu la comandă, trebuie să știi să pierzi, să deguști eșecul cu aer de cunoscător. C XXVIII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Sunt unii care trag ca la nuntă! Izbucniră amândoi În râs, dar râsul lor fu exagerat de vesel și prelungit. Semăna mai degrabă a râs nervos. Se lăsă din nou liniștea, văzură racheta și plecară la ținte. Grințu comenta cu ironie rezultatele grupei care tocmai trăsese. Zare, În schimb, vorbea cu țintele, pe care Încă de mai Înainte le botezase cu câte un nume (pornind de la litera care indica ordinea alfabetică În care erau dispuse): „Ce-i Apăvăloaie, te-au atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
scrumieră o bucată de sticlă de la paharul din care mai devreme mușcase și, ridicându-se brusc de la masă, se Îndreaptă spre „fileul francezilor“. La capătul lui Îl descoperise pe un fost coleg de armată: teristul Radu A. Grințu.) „Printr-o ironie a istoriei, În momentul În care la Berlin puciul era Înăbușit, el reușește la Paris.“ (Maurice Baumont, Marea conjurație Împotriva lui Hitler, Ed. Științifică și enciclopedică, Buc., 1977, p. 207) Vreau să spun că interpretarea semnelor primite din trecutul istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
că el este cel căutat. De aici Înainte totul se complica Însă mai mult decât te-ai fi așteptat. Bătrânul Grințoiu părea un om ursuz și fără chef de vorbă, trăncăneala din ce În ce mai incoerentă a șoferului de Salvare Îl enerva, iar ironiile acestuia aruncate fără rost la adresa calității Îndoielnice a materialului din care bătrânul urma să facă țuica Îl Înfuriau pur și simplu. Nu puteai spera la cine știe ce destăinuire interesantă În ordinea care-l interesa pe Grințu, În favoarea sau defavoarea bănuielii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Știu că indignarea sau admirația pot să apară În orice descriere de fapte istorice, dar că ele nu trebuie niciodată să țină loc de explicație, dar... dacă totuși facem loc indignării și admirației, de ce am ezita să facem loc și ironiei, burlescului, tuturor celorlalte sentimente care pot apărea În timpul descrierii? Gândiți-vă puțin la colinde, domnule profesore! Ce fel de istorie este aceea din textul colindelor decât una exactă și sentimentală? Și scrisă (spusă, mai bine zis) de poporul Însuși! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
profesore! Ce fel de istorie este aceea din textul colindelor decât una exactă și sentimentală? Și scrisă (spusă, mai bine zis) de poporul Însuși! Și spusă fiecărui membru al comunității, strigată la fiecare fereastră, democratic. Și Însoțită de umor, de ironie, de admirație, de indignare, Înscenată, jucată, cântată etc.! Încifrată, dacă vreți, dar Încifrată așa de frumos Încât nici nu mai poate fi rescrisă și nici nu-i inexactă. În felul ăsta ziceam eu atunci că și istoria are dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pe A. Ginsberg, al cărui somn într-un cimitir din S.U.A., evocat în finalul poemului, îi amintește propria tinerețe, Când eram / mai tânăr și eram / un cimitir de poeme încă nenăscute... În spirit ludic, aglutinând sacrul cu profanul, apelând la ironie și la autoironie, sunt parafrazate sau parodiate mituri ale culturii universale sau ale celei autohtone. Rescriind, de pildă, Geneza - pe care o definește: ... Geneza fiind / abso/ LUTUL / pe care l-a frământat / între degete / DUMNEZEU... -, poetul imaginează un adamism rusesc
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
peticita speranță sau visul amputat, iar, la capăt, moartea, singura instituție care-mi impune respect, și care, față de apocalipsa de fiecare zi, sosește enervant de încet. Ipostaziind cei doi poli amintiți, poetul apelează, prin urmare, la elemente de estetică postmodernistă (ironie, autoironie, ludic, cotidianul ca sursa de inspirație, fragmentarism, transtextualitate sub diferitele ei forme definite de G. Genette, oralitate la nivelul expresiei etc.), fără a dezavua, de exemplu, temele consacrate ale literaturii, a căror tratare e străbătută de o tristețe profundă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
realitatea din care, în ciuda lucidității cu care o contemplă, sau poate tocmai de aceea, poetul vrea să evadeze, iar evadarea nu se poate face, desigur, oricum. Privind, deci, apolinic, în ciuda amestecului de trăiri contradictorii care îl cutreieră - resemnare și indignare, ironie mergând adesea până la sarcasm, dar și înduioșare -, scriitorul pornește, în mod firesc, dinspre concret spre abstract, la nivelul volumului putându-se identifica două mari etape în care e surprinsă strada mea, peste care, după răscrucea în care se află, în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Dochia demonstrează contrariul: că uitarea ar fi de rău augur, fiindcă nu e vorba de amintirea seacă a unor fapte, gesturi etc., ci de memoria care poate fi convertită, ca aici, în artă, fiindcă, altfel, scriitorul, cu inseparabila notă de ironie care-l caracterizează, prin care încearcă să reducă asperitățile vieții, precizează: io nu o iau niciodată de la capăt nici măcar cu ecoul visului, sunt mereu în miezul dulce al lucrurilor și ele mă înghesuie până la pierderea respirației și Mi-am golit
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
îngeri albaștri sau numai rază / altoită pe mine, se face doar fragmentar, când Se iscă de-a valma ferestre / În cer. Este o poezie inițiatică, scrisă în vers liber, pusă sub semnul postmodernismului (prin intertextualitate, fragmentarism, amestecul de gravitate și ironie etc.) încă din titlul, unde absența inițialei majuscule oferă un incalculabil șir de conotații, cu toate că, de obicei, se consideră că poezia de inspirație religioasă e, cu precădere, apanajul literaturii tradiționaliste. Pisarul - ipostază a artistului creator - n-ar fi, din această
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sunt simple fonetisme cu care poetul să-și pavoazeze poemele, ci mărci de suflet, nume ale propriilor trăiri, martori exponențiali ai unor impulsuri care înglobează, concomitent, generalul și particularul. Așa cum am amintit deja, o trăsătură a stilului o constituie (auto)ironia, derivând din luciditatea cu care acceptă deșertăciunea, trăsătură imanentă ființei umane. E vorba de o formă de rezistență în fața acestei realități și, în același timp, de atenuare a ei ori, mai precis, de temporizare, iar obiectul (auto)ironiei îl reprezintă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
constituie (auto)ironia, derivând din luciditatea cu care acceptă deșertăciunea, trăsătură imanentă ființei umane. E vorba de o formă de rezistență în fața acestei realități și, în același timp, de atenuare a ei ori, mai precis, de temporizare, iar obiectul (auto)ironiei îl reprezintă, în special, evenimentele care jalonează existența și, cu precădere, dragostea cu diversele ei fațete, de semeni, în general, de părinți, de sine, de celălalt. De aceea, pentru că viața cu marasmul ei aduce și nedreapta uitare, nu doar uitarea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
tronează, tot amintire, desenată, din când în când / pe un ecran îndepărtat, ceea ce a fost portretul unei femei. Amintind, mutatis mutandis, de Nevermore al lui Poe, poemul să ne grăbim, filofteio, traduce tristețea - oricât s-ar încerca escamotarea ei prin ironie - incurabilă a omului în fața implacabilului care-i guvernează destinul. O (auto)ironie amară transpare și aici din fiecare strofă a poemului, în care invocarea filofteiei constituie pretext pentru meditație, pe teme eterne care traversează sensibilitatea artistului, subordonate lui fugit irreparabile
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ceea ce a fost portretul unei femei. Amintind, mutatis mutandis, de Nevermore al lui Poe, poemul să ne grăbim, filofteio, traduce tristețea - oricât s-ar încerca escamotarea ei prin ironie - incurabilă a omului în fața implacabilului care-i guvernează destinul. O (auto)ironie amară transpare și aici din fiecare strofă a poemului, în care invocarea filofteiei constituie pretext pentru meditație, pe teme eterne care traversează sensibilitatea artistului, subordonate lui fugit irreparabile tempus. Volumul lui N. Prelipceanu cuprinde o poezie fără artificialitate, în care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
la fel, câmpurile semantice, însă juxtapunerea acestora, precum și polisemantismul îmbinărilor lexicale perpetuează impresia de ermetism, cu toate că acesta pare a se diminua treptat. Din primele poeme cuprinse în carte, se desprinde o perspectivă nostalgică, estompată vag, în mod deliberat, intertextual, prin ironie / autoironie - ehe, unde ne sunt cărăbușii -, dar și resemnarea - asta e -, două dintre manifestările sinelui, care traversează continuu, îngemănate, scrisul lui Liviu Ioan Stoiciu. Ca și alți poeți de orientare postmodernistă, reliefând, paradoxal, frumosul escamotat în pântecul diform al realității
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
revelație la autoportret Ăpoveștile sufletului), la observații abordând destinul femeii în general. Autoarea sfidează normele compoziționale și stilistice, preferând confuzia genurilor, într-o expunere alertă, degajată, în care pasiunea și luciditatea se întrepătrund. Frenezia erotică apare pe aceeași pagină cu ironia intelectuală, senzualismul și întrebările grave se împletesc și se resping alternativ, confesiunile fiind astfel greu de încadrat. Pseudojurnalul intim e o formulă globală, însă nu singura. Povestiri, schițe, scrisori, ele sunt când mostre de impresionism liric, când meditații capricioase. Le
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fi petrecut dacă trăirea imaginară nu ar ucide impulsul manifestării reale, căci realitatea rămâne în umbra imaginarului. Emanciparea femeii rămâne de domeniul vizionarismului și atât. Relații superficiale și comportamentul de etichetă, de carton, sunt cele care sugrumă pulsul vieții adevărate, ironia sorții este întărită, făcând destinul implacabil. Astfel furunculul de la gâtul iubitului Laurei Aston și cămașa cârpită de pe ea sunt acele amănunte semnificative ce pot schimba destinele unor oameni. Dialogurile Manuelei cu Alina sunt în fapt tot monologuri deschise, reflectări ale
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
singur, că nu mai auzeam nici un zgomot din curte, și m-am speriat. Am impresia că atunci am tras prima spaimă din pricina singurătății. Ambiguitatea acestei prime amintiri nu e, probabil, întîmplătoare ― dimpotrivă, mi se pare semnificativă pentru firea mea ― căci, ironie sau nu, fascinația vieții mi s-a dezvăluit într-un cimitir. Îmi plăcea, vara, să mă strecor, printr-o spărtură a gardului, în "Progade", cum i se zicea cimitirului din capătul uliței noastre. Acela a fost primul meu domeniu inițiatic
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de Fontenelle și de sarcasmul subțire cu care își bătea joc de preoții lui Apolo. Pe unde voi fi pus, oare, cartea? Presupun că se află undeva în bibliotecă, dar n-am răbdare s-o caut. M-a entuziasmat, inițial, ironia cu care Fontenelle îi socotește pe preoții lui Apolo nu doar niște escroci, care au organizat la Delfi cea mai mare și cea mai rentabilă escrocherie a antichității, ci și niște diletanți. Hexametrii în care ei tălmăceau bolboroselile Pythiei îl
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
preoților săi de a stabili că Pythia trebuia să fie, obligatoriu, analfabetă a fost genială. Căci ignoranța ei o apropia de rolul de interpretă a zeilor. Ulterior, în felul meu sinuos, am ajuns să mă interesez de oracole fără asemenea ironii, iar azi, dacă aș urca povârnișul de la Delfi, aș avea de pus pietrelor o unică întrebare de răspunsul căreia, totuși, m-aș teme. Cum va arăta, oare, acest an pentru mine? 20. După un anumit număr de pahare de rachiu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Dacă las deoparte Făgărașul, nu-mi amintesc să-mi fi păsat vreodată de ce se întîmpla în afara ei. 21. Ideea lui Oscar Wilde că orice om se naște rege și moare în exil îmi pare, la un prim nivel, o duioasă ironie. Căci "regatul" meu era plin de praf sau de noroi, în funcție de starea vremii, și era locuit de "regi" care umblau, vara, cu picioarele goale. "Palatul" în care m-am născut avea o singură odaie, plus o tindă și un celar
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a pus o întrebare care m-a lăsat fără glas: "Ești psihiatru, poți să mă lămurești cât este vis și cât este realitate în ce trăim noi?" Am bâiguit ceva confuz, iar ea a râs, ironică: "Luca, nu te pricepi". Ironia m-a iritat. "La ce nu mă pricep?" Ea m-a luat de mînă: "Nu vreau să te jignesc, dar nu te pricepi nici la visuri, nici la femei". După aceea a început să-mi vorbească despre călătoriile ei, în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
timpului care trecea prea încet, că se pomenea uneori cu sânii îngreunați de dorul meu și că-i era drag până și mirosul transpirației mele. Când am avertizat-o, amuzat, că am și cusururi, mi-a răspuns, însă, cu o ironie: "Dacă ai fi perfect, n-aș avea nici un merit că te iubesc". Apoi, mi-a dezvoltat teoria că o femeie se înjosește când iubește un bărbat care îi este inferior, că, în mod normal, pentru a-și putea dărui dragostea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]