8,671 matches
-
colete și kilograme, de temperatură, deteriorări, de a face 520 km pe zi indiferent de starea drumului, polei, ceață, zăpadă, mâzgă. Pe drumurile din Europa și Asia se vedeau circulând doar mașini românești zi și noapte, toți șoferii străini se odihneau, iar noi circulam ca somnambulii. Ne mai odihneam și noi când era câte o sărbătoare și nu lucrau firmele la care trebuia să încărcăm sau să descărcăm. După mai multe chinuri pe care le întâmpinai într-o cursă din cauza mașinilor
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
face 520 km pe zi indiferent de starea drumului, polei, ceață, zăpadă, mâzgă. Pe drumurile din Europa și Asia se vedeau circulând doar mașini românești zi și noapte, toți șoferii străini se odihneau, iar noi circulam ca somnambulii. Ne mai odihneam și noi când era câte o sărbătoare și nu lucrau firmele la care trebuia să încărcăm sau să descărcăm. După mai multe chinuri pe care le întâmpinai într-o cursă din cauza mașinilor foarte slabe pentru transport internațional, după demontări de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și care mânca o coajă de pâine mai înainte sau după ora de program și făcând din aceasta o mare tragedie, chemând toți șefii să le arate ce mare descoperire a făcut dânsul, că a prins un om mâncând și odihnindu-se. Alteori se urcă pe acoperișul garajului și se uită de acolo să vadă cine ce face. Toată lumea îl cunoaște de RADAR și, când nu e de față, toți îi spun RADAR. Pentru aceste servicii primește inginerul Stoica o grămăjoară
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
să ducă la bun sfârșit planurile de distrugere pe care le-a urzit în urmă cu ani de zile. Ultimele știri din București arată că speranțele noastre au fost zadarnice. Osemintele domnilor români sunt scoase din mormintele în care au odihnit vreme de sute de ani și aruncate la groapa de gunoi. Ce altă semnificație să aibă intenția de a dărâma biserica mare a Mânăstirii Cotroceni, pe care un călător englez de la începutul secolului al XVIII-lea o găsea la fel de bogată
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pentru totdeauna opera celor care, prin acțiunea lor, au întors armele împotriva forțelor naziste, a lor și numai a lor. Cei care vor să sărbătorească azi o acțiune ce nu le aparține să caute o altă dată pentru ca să se poată odihni în pace cei care au fost uciși și înlăturați. Cel puțin atâta respect pentru adevăr și pentru memoria lor. Un sclav al lui Ceaușescu, [septembrie] 1984, difuzată la 14 octombrie 1984 Domnule Vlad Georgescu, în primul rând, îmi cer scuze
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
monument funerar pe măsura meritelor și a prestigiului marelui cărturar”. Dacă am fi rămas În contact, aș fi avut, eventual, posibilitatea să-l plimb pe profesorul clujean prin colegiul Bard și să-i arăt micul cimitir „interconfesional” În care se odihnește Hannah Arendt. Mormântul: pământ plat, cu o piatră simplă (fără vreun semn religios) pe care scrie doar numele decedatei, data și locul nașterii și al morții, ca și pe celelalte morminte protestante, evreiești sau „atee”... S-ar fi convins, poate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
alogenilor. Încastrat solid În cultura țării sale, Z. Ornea, om și cărturar al locului, a fost, mai curând, un constructor sedentar, obsedat și luminat de literele românești și luminându-le, la rândul său, cu dragoste, devoțiune și discernământ. Zigu se odihnește, În sfârșit, acum, În pământul țării unde s-a Încheiat neobosita sa „Înrădăcinare” intelectuală de o viață. Fie-i, măcar acum, țărâna ușoară, cum se spune În românește. New York, aprilie 2002 (Familia, nr. 6/2002) Cum se face o potcoavătc
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Venus, Marte și Amor adormit. Seara, recitesc pasajul cu vizita eroinei În sala de muzeu unde este expus acest tablou. „Poate n-ar privi tabloul. Ar Închide doar ochii, să revadă pajiștea smălțuită de flori, din care crește Venus goală, odihnindu-se, parcă, lângă Marte, gol și el... pânza pe care o citează atâtea dicționare și antologii și care a ofensat, prin detalii mai puțin cucernice, sensibilitatea unui vestit critic. Camera respiră, pentru o clipă, altfel. Abia acum vede cu adevărat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
înainte și n-am avut cu el raporturi camaraderești. Întâlnirea în Legiune ne-a apropiat și din discuțiile dese a ieșit o comunitate de gândire. Ziua pregăteam materia pentru examenele care se apropiau, iar seara ieșeam aproape regulat de ne odihneam la Șoseaua Kisselef. Studiam amândoi filologia românească, având ocazie să ne cunoaștem configurația întregului popor românesc. Prin studierea limbii pătrundeam adânc în ceea ce s-ar putea numi fenomenul românesc, cu toată istoria lui frământată. O revelație erau frânturile neamului românesc
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dintre noi nu era prea îndrăzneț, așa că atunci când cineva nu era prea dispus să dea banul, nu mai insistam și-l lăsam în pace. Pe la amiază neam întors la centru. Adunasem noi ceva bani, dar nu prea mulți. Ne-am odihnit puțin și am plecat din nou. Am mai umblat trei sau patru ceasuri, după care ne-am întors iar la Centrul studențesc. Se reîntorseseră mai multe perechi. Unii adunaseră mai mult alții mai puțin, după îndrăzneală și dexteritate. Noi am
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
că acolo să întrebe de învățătorul din Cuvin, care îi adăpostea pe Eugen Teodorescu și Boian sau știa unde aceștia așteaptă semnalul de plecare spre țară. Până la întoarcerea lui Dumitriu spre seară, Comandantul și Nicolae Petrașcu au putut să se odihnească. După amiază, la scăpătatul soarelui, Dumitriu s-a întors de la Cuvin, cu știrea că alarma, cu cele întâmplate la Ofcea, ajunsese acolo tocmai când învățătorul îi așezase la masă. Imediat acesta a intrat în panică și i-a rugat să
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
întrebă dacă a trecut cumva D-nul Profesor pe la el. Profesorul era Boian. Nu trecuse pe la Țăranu, care îi conduce într-o cameră, destinată pentru ei, unde au putut să se curețe pe haine și încălțăminte și apoi să se odihnească pe un pat cu cearceaf curat și dune bănățene, lucru demult parcă trecut în uitare. După un somn letargic de câteva ceasuri bune, s-au sculat și au coborât în crâșmă pentru a mânca ceva, ca apoi să-și reia
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pe genunchi pe copilul nostru, îi spuneau povestiri și întâmplări din viața lor de plugari necăjiți. într-un târziu am plecat spre casă. Cum mergeam în mașină am observat cum copilul adormise în brațele mamei sale. Eu încercam să mă odihnesc. Simțeam însă ceva gol și uscat în suflet. Tot conținutul acestuia parcă a rămas în casa de la Vurpăr, în curtea pustie și lipsită de viață, ca și în grădina în care pomii își așteaptă rodul greu șl îmbelșugat al verii
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cerea. Acum s-a convertit într-o Forță Spirituală, sfidând de sus Cazimca de la Jilava și Rugul de la Aiud. Analizând Fenomenul Legionar și calitatea jertfei lui Nicolae Petrașcu, Omul, îmi stăruie acum din amintire și din eternitate. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții lui în împărăția Sa cea cerească, și cete de îngeri să-i învăluie odihna în cântecele lor! Suferințele sale din lunga detenție din timpul regimului comunist, și mai ales uciderea sa mișelească în propriul spațiu de locuit, mă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
1945 și i-au votat în 1946. în țară răul urma răului după un plan al răului impus de puterea ocupantă. Nimic nu rămânea neatins, nimic nu rămânea nespurcat. Nicolae Petrașcu și-a spus și ne-a spus: „ Ne-am odihnit destul!” Și a pornit din nou la reorganizarea Legiunii cu cei în care mai rămăsese chemarea Căpitanului și spiritul de la Dobrina. L-au urmat toți aceia în care acest spirit vibra viu. Au rămas în afară cei cu îndoieli și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și-au înălțat capetele de parcă le-ar fi trezit amintiri străvechi. Toate cele peste o mie de animale și-au îndreptat deodată atenția spre direcția din care venea chemarea. Unele au renunțat reverențios la frunzele de grozamă, altele și-au odihnit copitele pe pietrele de pavaj, încetând să mai tropăie, iar cele somnoroase s-au dezmorțit după siesta de după-amiază. Orice mișcare a înghețat. Numai blana lor aurie tremura ușor în briza de la apus de soare. Oare ce-o fi fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu ar mai fi operat clar, fiecare pe partea ei, iar datele prelucrate de cele două emisfere ar fi rămas învăluite în ceață. În cele treizeci de minute de pauză vorbeam vrute și nevrute cu bătrânul. Era o modalitate excelentă de a odihni un creier obosit, așa că dădeam din gură întruna. — Ce naiba de cifre sunt astea? am întrebat. — Cifre obținute în urma unor măsurători experimentale, răspunse bătrânul. Rezultatul cercetărilor de un an de zile. Conversiuni numerice ale unor imagini tridimensionale ale craniilor și ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce-am de făcut astăzi? A clătinat din cap, s-a ridicat de la masă și a luat cele două ceșcuțe care se goliseră. — Azi n-ai nimic de făcut. Abia mâine îți începi misiunea. Până atunci, du-te acasă și odihnește-te. Am mai ridicat o dată privirile spre tavan și apoi m-am uitat la ea. Da, chipul ei avea cu siguranță o legătură puternică cu ceva din interiorul meu. Și acel ceva făcea să-mi bată inima puțin mai tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vedeau peștișori printre pietre. Mi-a prins bine că am stat o vreme acolo pentru că am reușit să mă mai liniștesc. Bancul de nisip era legat de pod prin câteva trepte din piatră. Sub sălcii, o bancă. Prin preajmă se odihneau câteva animale. Am mai coborât și altădată până la bancul de nisip ca să le dau firimituri de pâine animalelor. Aveam întotdeauna prin buzunare. La început au ezitat, dar acum îmi mănâncă din palmă. Doar cele bătrâne și puii. Pe măsură ce toamna înaintează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
este foarte sănătoasă. Te mai încălzește puțin și-ți limpezește mintea, nu? — Da, așa e. Într-adevăr, m-a mai încălzit, iar capul nu-l mai simțeam atât de greu. I-am mulțumit fetei și am închis ochii, să-i odihnesc puțin. — Mai ai nevoie de ceva? întrebă ea. — Eu? Ce te face să crezi asta? — Nu știu. Așa am avut impresia. Poate ți-ar prinde bine ceva care să-ți mai înmoaie carapacea aia groasă de iarnă. — Aș avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe lângă care am trecut. Nici o casă, cât vedeai cu ochii. Până și podul de est părea uitat de lume. Dacă priveam foarte atenți, distingeam undeva departe cartierul muncitorilor și turnul cu ceas, dar păreau cumplit de ireale. După ce ne-am odihnit puțin, am început să coborâm panta spre pădure. La intrarea în pădure se afla un lac nu prea adânc, iar în mijlocul lui trona un trunchi uriaș de copac, pălit de vreme. Pe el se așezaseră două păsărele albe care ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aștepți, dar e nemaipomenit. — O să-l ascult. Nu cred că mai apucam. Nu-mi mai rămăseseră la dispoziție decât optsprezece ore și ar fi trebuit să și dorm între timp. Oricât de puțin mai aveam de trăit, dacă nu mă odihneam un pic, n-aveam cum să mai țin ochii deschiși. — Unde vrei să mergem să mâncăm? am întrebat-o eu. — La un restaurant italian. — S-a făcut. — Știu eu unul grozav, zise ea. E destul de aproape și au ingrediente proaspete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu ochii închiși. — Bineînțeles, zise ea luându-mi paharul din mână și începând să-mi desfacă nasturii de la cămașă. Încet, încet, de parcă scotea mazăre din păstăi. — De unde știi? — Știu și-atât. M-a sărutat pe piept. Părul ei lung se odihnea pe stomacul meu plin. — Totul s-a întâmplat demult... și se mai întâmplă. Nu? întrebă ea. Am rămas cu ochii închiși și m-am lăsat pradă senzațiilor. M-am gândit la biban, la masa cea bună, la unghieră, la melcul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
voiam s-o las să-mi pătrundă și spiritul. Încercam să procedez așa cum mă sfătuise fata la prima noastră întâlnire: „Oricât de obosit ești fizic, să nu-ți lași sufletul stăpânit de oboseală“. — Trebuia să te duci acasă să te odihnești, i-am spus. N-ar fi fost nevoie de tine aici. A turnat cafea în ceașcă și mi-a întins-o. — Atâta vreme cât ești aici, eu nu pot pleca. Așa s-a hotărât? — A fost decizia mea, spuse ea zâmbind. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un teren sacru ce nu se cuvenea a fi pângărit de picior de om. Liniștea perfectă din jur părea îmbietoare. Vântul spulberase frumos zăpada, lăsând în urma lui modele alese cu grijă, iar crengile răsucite ale ulmului, albe pe alocuri, se odihneau în aer. Nu mișca nimic. Doar câte o adiere ușoară mai amintea de existența vântului care plecase să se odihnească. N-am să uit niciodată cum am năvălit în oaza aceea de liniște mirifică. N-aveam însă timp de ezitări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]