18,249 matches
-
curajul sau lașitatea nu se lasă descrise asemeni unor fapte neutre, însă gestul unui om poate să arate curajul său, eventual lașitatea sa. La fel și în ceea ce privește propria viață. Înainte de toate, probabil, tocmai acest lucru nu poate fi spus: faptul omenesc de viață, existența nemijlocit trăită (§ 6.44). Adevărurile ei simple se arată într-o măsură ele însele, după cum se poate vedea în unele scrieri literare, în viziuni artistice și religioase. Se lasă resimțite simplu și în lumina lor proprie, cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
o idee susți nută de Heidegger în Ființă și timp, § 32, anume că doar cu privire la ceva propriu omului se poate spune că este cu sens și fără sens („numai Daseinul poate fi cu sens sau fără sens“). De ce oare cele omenești nu ar putea fi deopotrivă lipsite de sens și, în cele din urmă, absurde? Și din ce motive cele absurde sunt văzute ca străine sensului în genere, lumii acestuia? În termenii analizei existențiale, sensul capătă o accepțiune cu totul distinctă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Woraufhin des Entwurfs) de la care pornind ceva devine inteligibil ca ceva.“<ref id="109"> Martin Heidegger, Ființă și timp, traducere de Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, București, 2003, p. 208.</ref> Or, deschiderea comprehensivă și proiectul privesc modul omenesc de a fi. Sensul, ni se spune în același loc, „este un existențial al Daseinului și nicidecum o proprie 120 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 108. 109. tate care se atașează ființării, care se află «în spatele» ei sau care plutește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu ceea ce numim posibilitate, când e descrisă contingența unor ființări simplu prezente.<ref id="115">Ibidem, p. 197. Cf. deopotrivă p. 198, vorbind despre „putin țade-afi care plutește fără repere, în sensul «indiferenței arbitrarului» (libertas indifferentiae)“.</ref> Sau cu egoul omenesc, dacă e văzut ca „res cogitans lipsit de lume“.<ref id="116">Ibidem, p. 283. </ref> Până și termenul Dasein, cu o carieră de acum celebră, ar fi fost înțeles ca simplăprezență în paginile lui Kant și ale lui Scheler
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
văzut mai sus. De aceea va fi resimțită în multe feluri, retrasă și inertă, sau, dimpotrivă, activă, capabilă să se opună. De pildă, ceea ce numim „realitate“ a fost înțeles la un moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p. 282 </ref> 124 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 118. 121. . Aduce cu sine o indiferență tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Corelând acest pasaj cu ceea ce spune Heidegger în § 32, ești nevoit să recunoști un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant, ci drept ceea ce pune viața omenească la încercare. De această dată, diferența ei se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei, ne asigură filozoful german, te întâmpină simpla lipsă de sens. Și, deo potrivă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unele evenimente naturale pot să irumpă în așa fel încât să distrugă totul în cale. Erupția pe neașteptate a unui vulcan, ce îngroapă în cenușă localități întregi, ne apare absurdă. Revărsarea cumplită a apelor, ce șterge din cale așeză rile omenești, o resimțim imediat absurdă. Căderea unui meteorit de proporții, ce duce la dispariția unor specii vii, apare sigur absurdă. Doar că toate acestea nu sunt absurde în ele însele: nu s-ar putea spune cu înțeles așa ceva. Ele devin absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu sunt absurde în ele însele: nu s-ar putea spune cu înțeles așa ceva. Ele devin absurde în măsura în care omul vine în față și întâlnește nemijlocit puterea lor. Apar absurde în chiar această întâlnire. În alte cazuri, absurdă este însăși conduita omenească ce a 128 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE făcut posibilă întâlnirea nefastă. De pildă, absurdă este situarea locuinței în apropierea acelor forțe ale naturii ce pot să disloce totul în cale. A socoti ceva lipsit de sens înseamnă a reacționa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
întâlnește în sfera sa, nu este un sens absurd? Cred că tocmai acesta este absurd înainte de orice. Expresia „sens absurd“ ne apare contra dictorie, însă numai ceea ce poate avea sens ar putea să devină absurd. Despre un fenomen străin voinței omenești, care totuși ne înspăimântă și ne fascinează, precum o furtună în munți, nu cred că s-ar putea vorbi astfel. După cum am văzut deja, există și o altă semnificație a cuvântului „absurd“, pe care o întâlnim însă mai rar. Nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Tertulian, credo quia absurdum, și deopotrivă la unele locuri biblice relevante în această privință.</ref> De această dată, absurdul survine ca limită APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 129 124. a celor cu sens. Transcende sfera comună a sensului și acele preocupări omenești prin care sensul se acordă sau se retrage. Mă gândesc, deopotrivă, la ceea ce se poate descoperi în actul de contemplație (aș îndrăzni să spun „contemplație pură“) sau la acele experiențe ce lasă a se întrevedea ceva străin intenționalității omenești. Mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
preocupări omenești prin care sensul se acordă sau se retrage. Mă gândesc, deopotrivă, la ceea ce se poate descoperi în actul de contemplație (aș îndrăzni să spun „contemplație pură“) sau la acele experiențe ce lasă a se întrevedea ceva străin intenționalității omenești. Mai târziu, când Heidegger regândește ceea ce numim lume și locuire, pare sensibil mai ales față de a doua semnificație a cuvântului. Aici, însă, ea rămâne doar bănuită. Probabil că acest „mai târziu“ este la lucru chiar și aici, în aceste pagini
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
gândirea logică în fața „cercului înțelegerii“. Ci de o accepțiune a ei radical diferită. Astfel, vorbind despre sensul ființei, înțelege că nu poate fi vorba de ceva „care s ar afla în spatele ființei“, ci privește ființa însăși în măsura în care se deschide comprehensiunii omenești.<ref id="126">Ființă și timp, ed. cit., p. 209.</ref> Cu această mențiune, este consecvent modului în care explicitează constituirea ființei ca fenomen. La fel și prin ceea ce adaugă imediat: „Sensul ființei nu poate niciodată să fie pus în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu multe eforturi și cu dificultăți imense. Doar că o furtună cumplită distruge podul, pierzându-și atunci viața și cel care a avut în grijă construirea sa. Totul pare lipsit de sens, câtă vreme întâmplarea e străină sau potrivnică voinței omenești.<ref id="127">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 96-97.</ref> Numai că spusele povestitorului ne fac atenți, în cele din urmă, la cu totul altceva: Când am ajuns la capătul podului, vântul aproape că încetase. Deasupra noastră cerul era
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
echivoc al cuvântului, aiuritor uneori. Trecerea de la un sens la altul pare să fie lăsată în seama întâmplării. Multe se petrec fără nici un motiv limpede. Însă dinamica lor nefirească descoperă o voce distinctă și o formă de viață. Rezultă chipuri omenești sub semnul aparenței reale: există și nu există, apar într-un anume fel și în nici unul, spun ceva și totuși nimic. Sunt în același timp hilare și grave. Obiectele se sustrag acelor forme sub care le vedem în mod obișnuit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
alături de care - dacă mai poate fi vorba de un „alături“ - lumea însăși infinită și inutilă. Iar când e vorba de inutilitatea lumii în întregul ei, te poți gândi, simplu, la gratuitatea frumoasă a celor ce nu țin de nici un calcul omenesc. Nu ar trebui căutate motivații ascunse celor spuse de Urmuz, să zicem voința de parodiere a noilor științe și filozofii. Sigur, ne putem gândi și la așa ceva, însă nu este decisiv în aceste pagini. Pur și simplu, cuvântul se vede
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai absurde“) le datorăm celor care, ca poeți, filozofi și savanți, au căutat să ascundă ceea ce violentează privirea și înțelegerea însăși. Coșeriu se apropie deopotrivă de unele con siderații ale lui Noica, filozoful observând la un moment dat că ființa omenească nu poate fi doar absurdă, pur și simplu absurdă. Antropologia de astăzi ar uza de un concept sărac de rațiune, ca și când ar fi vorba de o atitudine logică. De pildă, când vorbește despre om ca ființă în lume, căzută sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
realității noastre, ci de una absolut diferită, ce stârnește un interes irepresibil în sufletul nostru.“<ref id="142">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 36-37.</ref> Cred că APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 141 141. 142. are dreptate Rudolf Otto, sufletul omenesc se simte atras în anumite clipe de ceva „cu totul altfel“. Sau de ceea ce îi desco peră, pe neașteptate, ceva diferit cu privire la lume și propria sa viață. Întâlnește atunci ceea ce se arată în felul a „ceva miraculos, «absurd», «ce nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
absurd“, oferită de un lexicon oarecare, este destul de săracă. Sunt menționate de regulă accepțiuni comune și negative: inept sau prostesc, aberant, irațional, aiuritor, elucubrant, lipsit de sens. E adevărat, termenul latin trimite înainte de toate la ceea ce suportă cu greu auzul omenesc: vocea nepotrivită sau falsă, exprimarea brută, grosolană sau primitivă. Însă semnificațiile termenului s-au extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
irațional, aiuritor, elucubrant, lipsit de sens. E adevărat, termenul latin trimite înainte de toate la ceea ce suportă cu greu auzul omenesc: vocea nepotrivită sau falsă, exprimarea brută, grosolană sau primitivă. Însă semnificațiile termenului s-au extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
LUMEA CELOR ABSURDE 145. 146. crezut, deoarece este absurd“. Probabil a dorit să rezume pentru alții cele spuse de Tertulian și, în acest scop, a folosit un termen a cărui semnificație poate da seama de ceva realmente scandalos pentru mintea omenească. Comentând acest enunț, Étienne Gilson îl pune în relație cu o idee deja răspândită în primele secole, anume că dogma creștină a mântuirii este de nepătruns pentru rațiunea omenească. „Sfântul Pavel observase deja că taina Crucii, prilej de sminteală pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cărui semnificație poate da seama de ceva realmente scandalos pentru mintea omenească. Comentând acest enunț, Étienne Gilson îl pune în relație cu o idee deja răspândită în primele secole, anume că dogma creștină a mântuirii este de nepătruns pentru rațiunea omenească. „Sfântul Pavel observase deja că taina Crucii, prilej de sminteală pentru iudei, este o nebunie pentru înțelepciunea greacă (I Cor. 1, 18-25). Tertulian s-a lăsat purtat de efecte ora torice al căror ecou se mai aude și astăzi.“ Sunt
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deoarece“. În acest caz, textul lui Tertulian ne spune că „tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea credinței, așa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea“. Criteriul adevărului l-ar oferi de această dată absurditatea însăși, ceva ce apare imposibil minții omenești. O astfel de interpretare, stranie și originală, nu ar fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat absurditatea drept criteriu al adevărului.<ref id
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
precum Miguel de Unamuno, poate afla bucurie în fața cuvintelor lui 148 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 148. Tertulian. Sentimentul tragic al vieții te poate aduce în acel loc în care o asemenea spusă vine să lumineze partea ascunsă a istoriei omenești. Sau partea obscură a scenei de teatru pe care lumea însăși o reprezintă, după cum lasă a se înțelege scriitorul spaniol. Absurdul pe care-l invocă nu este cel la care se referă simțul comun sau logica celor patru principii. Iar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pe care-l invocă nu este cel la care se referă simțul comun sau logica celor patru principii. Iar descoperirea sa nu înseamnă abandonul rațiunii, ci orientează privirea către acea dispută realmente dramatică și indecisă pe care o reprezintă viața omenească. s-a conturat între timp și o altă interpretare, ce caută să facă legătura între logica probabilului din tradiția aristotelică și logica paradoxală a învățatului creștin. Întrucât invocă frecvent atitudinea rațională, Tertulian ar uza în aceste fraze de un raționament
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de un raționament probabil(ist). Astfel, dacă pentru Marcion întruparea Domnului este improbabilă, Tertulian consideră că tocmai această improbabilitate justifică acceptarea certitudinii sale. Spunând că Hristos a înviat din mormânt, consideră acest lucru cert tocmai deoarece este improbabil pentru mintea omenească. Se caută de fapt o structură logică în cele spuse de PARADOX ȘI NONSENS 149 149. Tertulian, acea formă de raționament care se sprijină pe o pre misă (im)probabilă. Însă cred că e riscantă această ipoteză, deoarece ar face
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]