8,628 matches
-
Biruit-au gândul Gând cu gând am sorbit din slove, Peste veacuri multe pășind, Biruit-au vrerea-mplinirii Ce să dea lumii un nou gând. Vise mari și blânde speranțe Luminat-au ani mulți de-nălțări, Noi văzut-am cu ochii gândirii Drumul ce-aveam de-mplinit. Refren În sălașul cu șapte coline Văd mici
IMNUL LICEULUI TEORETIC MIRON COSTIN – IAȘI. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Genovica Vulpoi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1826]
-
lux și alții care beneficiază de pe urma creșterii economice sunt primele victime ale recesiunii, efectul de percolare (,,trickle-down effect") este general. Așadar ieșirea din această situație devine extrem de delicată, deoarece chiar și cel mai bine intenționat regim de reformare trebuie să pășească cu multă grijă pe linia dintre o mai adâncă înrădăcinare a corupției în economia politică națională și o acțiune condusă cu un zel în măsură să facă tratamentul mai rău decât boala însăși. Concluzie Cercetătorii avansează diferite explicații, uneori contradictorii
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
și pe cea a echipei. Așadar, jucători individuali pot fi cumpărați fără cheltuiala și riscul mituirii unei întregi echipe. În plus, există și populara opțiune de a paria pe aspecte incidentale din joc, cum ar fi numărul jucătorilor care vor păși pe spațiul dintre liniile de serviciu purtând șapca pe cap pentru o perioadă determinată de timp în cadrul jocului. Oportunități aparent inocente ca aceasta permit achiziționarea jucătorilor nerăbdători să facă niște bani, dar care nu sunt dispuși să meargă atât de
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
și m-a lăsat cu ochii în soare. Gata, nu mai avem ce discuta, mi-a aruncat peste umăr. Asta e, cine muncește greșește! Prost - io, c-am scris despre tine! A șters-o cu blugii cu turul prea jos, pășind fudul. Până la Universitate tot găsea câțiva clienți care să-i mulțumească pentru privilegiul de a fi intrat sub lupa lui critică. Și pe cuvânt că atunci am fost sincer dezamăgit. Nu furios. De obicei, mă enervez, dar uite că, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
dis de dimineață, am pornit spre Sighetu Marmației, un municipiu situat foarte aproape de frontiera cu Ucraina. Aici noi am vizitat cel mai important obiectiv turistic al orașului, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, o fostă închisoare, acum amenajată ca muzeu. Pășind prin celulele reci și întunecate neau cuprins cele mai puternice sentimente de tristețe și de durere față de oamenii deținuți fără vină care au murit acolo. Ieșind din acest mare muzeu, am plecat către Săpânța, o localitate cunoscută datorită Cimitirului Vesel
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra sălciilor împrejmuitoare. Mama îmi explică că oferă imaginea unei mici insule stâncoase rămasă în mijlocul bălții. Se povestește că în timpuri de demult, pe când pământul era locuit de uriași ce pășeau peste Dunăre ca peste un fir de pai, două cete de uriași își așezaseră locașurile lor prin aceste părți de țară: unii la Brăila, alții la Iglița, pe malul celălalt al Tulcei. Odată cu timpul, s-a întâmplat ca cel mai
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Îi socotesc În gând cărămizile, care numai că n-au glas să ne spună câte cazne amoroase, câte oftaturi minci noase și câte false Îmbrățișări Închid În huma lor negrăitoare. Îmi povestea cu toată seriozitatea un venetic de armean, pri pășit pe la noi ca director al Întreprinderii publicitare americane Walter Thompson, despre superioara competență a surorilor Bădulea, care contribuiau cu experiența lor În moșitul deficien țelor virile ale mușteriilor boieri, spre salva rea bunei reputații a comerțului lor de iluzii. „Concentrați
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai mult decât În biblioteca publică a orașului și găsești uneori acolo acea destin dere totală și atât de binefăcătoare a sexualității tale ținute În frâu la nevastă, Între neamuri, Între prieteni, În lume, până În momentul când, străin și necunoscut, pășești aceste praguri primitoare de unde, În sfârșit, Îți poți alege, după gustul tău nestingherit, și cu un simplu gest sau ocheadă de stăpânitor peste neamul cel recalcitrant al femeilor, pe complicea, la fel de străină și de necunoscută, a iluziilor tale amoroase de-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Qu’y a-t-il pour votre service, monsieur? mi se adresă, abia zâmbind extrem de comercial la mine, codoașa cea mare. — Voir les femmes, madame, et... sans les „voyeurs“, accen tuai eu cu degetul ridicat, fiindcă văzusem pe un domn apoplec tic pășind repede după mine la intrarea din gang, cu intenția, desigur, ca să privească la mine in momento concubitus printr-o gaură și cu un ochean măritor, care m-ar fi apropiat cu fesele mele drept lângă nasul lui. Mă poftește cucoana
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
trebuie să-și urmeze unitatea, plecând din Capitală. Actul de curaj, de dragoste și de fidelitate și, de ce nu, de jertfă al femeii o va costa totul. În jur de 1 septembrie, rușii intră în București. Ca peste tot unde pășește această armată, încep tâlhăriile, omorurile, furturile și violurile. Și, ca pretutindeni, se găsesc câțiva ticăloși autohtoni care să denunțe. Câțiva vecini care nu-și pot refuza plăcerea de a denunța, de a distruge o viață sau mai multe. Autoritățile militare
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
-ți de treabă. Dacă reușești cu adevărat să-ți Înfrângi acest duh al părerii de sine, care Înseamnă mândrie, ești un om pe drumul mântuirii! Mai e Însă nevoie de tăierea voii și de ascultare, ambele indispensabile pentru a putea păși pe acest drum, care nu-i intrarea Într-un târg, nici Într-un scaun regesc. Este intrarea În cerul lui Dumnezeu! Oh, Doamne, cât de departe sunt de acest drum și câtă nevoie am de Înțelepciunea acestor inițiați! Ce voi
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
mă pot odihni, ca mâine să am gândul limpede. 30 decembrie 2012 Cu ajutor de la Domnul, care mi-a trimis-o la pangar pe doamna Sofica, am izbutit să mă spovedesc și, cu binecuvântarea Părintelui Iustin, să mă Împărtășesc. Am pășit, astfel, cu mai puțină teamă pentru a primi Sfintele Taine, dar sunt conștient că nevrednicia mea Încă atârnă ca o stâncă, nu ca un bolovan. Nu mai departe, am primit observație că nu am lăsat aseară telefonul pe pervazul din
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme sau Invizibilul, 1 TC "1" \l 1 Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu patinele la derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
audă ca nimeni altul. L-a cunoscut chiar el, Biță. Când nouă, celor obișnuiți, ni se părea că e liniște, pe el îl dureau timpanele de zgomot. Tipul cu pricina percepea orice foșnet ca pe un zgomot formidabil. Și când pășea musca, lui i se părea că tropăie. Era în stare să audă de la nu știu câți kilometri foșnetul frunzelor în pom ori ce-și spun doi oameni care stau de vorbă. Și plutirea norilor pe cer pentru el se transforma în sunet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
spre slăvi, dar ca un melc, ca o broască țestoasă, încet, încet, urc în lumină și cu cât urc, cu atât lumina este mai intensă și mai virginală, sunt sigur că străbat zone neîntinate, nici un picior de om nu a pășit vreodată pe aici, prin valurile acestea de lumină pură, nou-nouță, fragedă, neatinsă, prin valurile, prin troienele acestea de lumină splendidă, o, și la un moment dat, în ascensiunea mea, zăresc un fel de porți uriașe, deschise, spre ele mă îndrept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu las nici o urmă. Oricât mă străduiesc să apăs tare, tare cu picioarele în neaua rece, ușoară, nu rămâne nici o urmă. De acum trebuie să mă obișnuiesc, acesta sunt eu: cineva care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Trebuie să mă obișnuiesc, nu mai exist pentru ceilalți, lumea de jos a oamenilor vii e o lume închisă pentru mine. Mă arunc în zăpadă și stau întins, cu brațele depărtate, cu fața în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a rotit privirea prin casă ca și când ar fi dorit să-și ia adio, a stins lumina. A închis ușa cu cheia și a pus cheia sub preș, la locul ei. Și-a făcut semnul crucii și, ținându-se drept, a pășit între gealații care l-au urcat în mașină. *** Trei zile și trei nopți a durat călătoria tatei, cu trenul, într-o direcție necunoscută. Fusese aruncat de-a valma, înghesuit împreună cu alte familii din orășel într-un vagon de marfă, neîncălzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prins să se înalțe și, între ele, au fost croite și ulițe, pe care topirea zăpezilor le-a transformat în mari rezervoare de nămol. Dar pe oficialii coloniei nu-i deranja, comandantul Gicu Petre patrula pe noile ulițe, foarte încântat, pășind cu cizmele lui de piele neagră în noroiul care ajungea până la glezne ori chiar până spre genunchi. Din când în când se oprea și rostea tunător oricui se afla de față: -Bă, trebuie să fiți mândri, noi am pus bazele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care transporta cărămizi. Camionul l-a lăsat la marginea urbei aceleia. Era o zi frumoasă de primăvară timpurie, era nefiresc de cald și era foarte multă lumină. Tata s-a interesat unde se află dispensarul și a pornit într-acolo pășind cu elan pe străduțele amărâte. Se găsea într-o dispoziție deosebit de bună. Purta o cămașă în carouri albastre și gri, curată și apretată, o perechi de pantaloni de doc proaspăt spălați și călcați, bocanci negri bine lustruiți și, deasupra cămășii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
plăcere a conversației dintre două cunoștințe întâmplătoare. Și încă un amănunt care întărea această impresie: când a ajuns în dreptul casei unde locuia, doctorița l-a anunțat Aici stau eu cu chirie, dar nu s-a oprit, ci a continuat să pășească alături de el încă vreo câteva zeci de metri, până la capătul străzii. Acolo și-a luat la revedere și a făcut cale întoarsă. Nu înainte ca el, zărind peste drum un loc viran unde crescuseră ghiocei, să culeagă câteva fire și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
motive florale vii. Atunci Irina a avut un moment de trezire și a zis: -Pe săliță este o baie, cu boiler pe gaze. Te duci tu sau mă duc eu? -Cum vrei, a răspuns tata. S-au dus amândoi. Ea pășea goală, tata a privit-o și trupul său tânăr i s-a părut de o frumusețe pe care el n-o merita. Au făcut duș împreună. Tata o săruta, o mângâia pe sâni, pe coapse, ca pentru a se convinge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a ridicat în zbor dând repede din aripi și țipând cu un glas aproape omenesc. Când s-au convins că sunt singuri acolo, Stan și Victor s-au apropiat tiptil de colibă și au deschis ușa cu infinită precauție: Stan pășea în față cu pistolul în mână gata încărcat, fratele meu venea după el ținând strâns cealaltă armă de care dispuneau, mult mai puțin eficientă, briceagul cu lama ascuțită. Așa cum prevăzuseră, nici în cabană nu se afla nimeni. Au aprins lanterna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au făcut câțiva pași înapoi. Pe urmă iar au stat în loc. Curiozitatea era mai mare decât frica. Mai curajos, Biță și-a îndemnat prietenul: -Hai, bă, Mirceo, să vedem ce e, n-om muri noi din asta!... S-au apropiat pășind ezitant, atent. Când au ajuns la vreo cincisprezece metri de ceea ce li se păruse a fi o colină, s-au dumirit că aceasta era vie și pulsa încet, ritmic, ca și cum respira. Și-au dat seama că, de fapt, este o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mâna americanilor! a exclamat Fanache. -Taci, bă, dracului din gură! a mârâit la el tovarășul Cameniță, care revenise la starea lui cea de toate zilele: dur și inflexibil. -Bă, să nu vorbiți despre chestia asta! a ordonat el mai apoi, pășind spre mașină. Se suise deja pe bancheta din spate când și-a amintit ceva, a deschis portiera și a strigat: -Gârmoci, pe unde mai e, bă, pantofarul ăla, Tomiță? Bagă de seamă, să-i dai drumu... Imediat, mașina a demarat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu mai avea soluție morală, nu mai exista salvare pentru el. Drumul spre Manacu trecea, cu un mic ocol, prin Serenite. Cu orice preț, tata voia să ajungă în locul care pentru el însemnase până nu de mult acasă, voia să pășească o dată pe străzile orășelului din care fusese izgonit, voia să mai dea o dată ochii cu scena nenorocirii familiei sale. Știa de moartea mamei și a lui Victor. Știa că singurul supraviețuitor, Vlad, e student la București. Știa și că acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]