10,251 matches
-
și pe stradă. Prin gaura geamului a apărut și capul lui Penciu: „Jigodie!“ „Gura, Penciule! Hai la dispecerat!“ Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit, înainte să leșin. Despre leșin v-aș putea spune multe, aș avea și răbdarea și priceperea să povestesc. Ținusem un curs la Litere despre istoria leșinului, literatura națională se întrecea în kere, duduci și zambile gata să dea ochii peste cap și să se răstoarne cu umbrelele rochiilor desfăcute în sus. Cel puțin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Povești în povești, istorii secrete, cifrate sau codate. Cantemir, Sadoveanu, Culianu. Unii cred că și Eminescu, în Sărmanul Dionis. Dar tot nu înțeleg ce-ar putea să aibă o pictoriță suprarealistă cu toată istoria asta?“ „Nu știu. Mai ai puțină răbdare, ajungem imediat la muzeu.“ „Și crezi că se descurcă povestea acolo? Aflăm că Varo era iubita secretă a lui Luchian? Și cu ce ne-ar ajuta asta?“ „O să vedem. Deocamdată, hai să savurăm.“ Și-ăsta era un cuvânt plăcut, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la fel cu un muncitor necalificat), puturoșii de profesori primeau trei luni de concediu pe an și le mai cădea și-o pleașcă de Crăciun. Pe-asta, dracu’ știe de ce, o ridicai de la casierie. La televizor, ne spuneau să avem răbdare, auzeam mereu cuvântul tranziție, ca o chemare blândă și reconfortantă, așa cum înainte auzeam „cincinal“ sau „plenară“. Între timp, tranziția făcuse vreo trei cincinale, unul după altul, cât ai bate din palme. Un trenuleț voios, care îți mâncase a șasea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o chemare blândă și reconfortantă, așa cum înainte auzeam „cincinal“ sau „plenară“. Între timp, tranziția făcuse vreo trei cincinale, unul după altul, cât ai bate din palme. Un trenuleț voios, care îți mâncase a șasea parte din viață. Te cam lasă răbdarea după cinșpe ani, nici în poze nu mai arăți la fel. Simțurile se subțiază, ca o musculatură atrofiată, bucuriile scad, mai pâlpâie puțin, apoi dispar cu totul. Se duce naibii curajul, dacă l-ai avut vreodată. Nu-i suficient să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
poate chiar vreo 15 peste cei dintâi. Ne confundau cu pisicile, credeau că avem nouă vieți de scos din burtă. Țara ne-oferea o șansă, nu trebuia decât s-o prindem din zbor. Mulțumesc: nu mai aveam timp, și nici răbdare. Eram câteva milioane de oameni rămași „la interval“, suspendați, prinși între epoci, sisteme și creiere decalate: bunicii noștri, părinții noștri, noi. Trăiam într-o magmă difuză, colecționând pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
recunoșteai imediat, după cicatrici și tricourile alea cu dungi, ca la pușcărie: le purtau și vara, și iarna, și probabil și noaptea în pat. Pielea se sudase pe ele, ca o hartă vie pusă la uscat. Îți trebuia timp și răbdare s-o citești; noi n-aveam nici una, nici alta. Până la urmă, ne-am întors la hotel cu troleibuzul 41. Șoferul asculta manele, un obicei național al transportatorilor. Muzica se revărsa vesel-trist, curgea fără oprire din sintetizator și-acordeon, ca vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și ne-am întors la textul final, cârlionțat și cu codițe. Chiar că te-apuca râsul: rândurile curgeau molatic, floral, pagină după pagină. Dacă toate viețile noastre ar fi fost scrise așa, nici un editor din lume n-ar fi avut răbdarea să le citească. Principalul reproș pe care cohorta de prietene a Adinei mi l-a făcut la scurt timp după despărțire (și de care n-aș fi aflat niciodată, de n-ar fi ținut morțiș să mi-l spună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fapt altfel, dar lumea așa îl știa de pe vremea lui Ceaușescu, nu trebuie să mai spun de ce. Era o minune să prinzi mașina cu cârnați, uneori așteptai și două zile și nu venea; mulțimea căpătase însă energie, dexteritate, mai multă răbdare. Oamenii se-așezau din timp la coadă, calm și disciplinat, de pe la două noaptea. Bătăile se iscau rar, numai dacă se băga cineva în față sau zicea măcelarul că nu mai ajunge carnea. Atunci, femeile chiuiau, bătrânii se trozneau cu sacoșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
s-a grăbit să-i lustruiască. Folosea o perie specială, mică, rotundă, cu un fel de cordon prin care băgai mâna. O sculă veche, de precizie, cum nu se mai făceau din anii ’30. Până la urmă, Maria și-a pierdut răbdarea. Ne-a invitat direct să ieșim și să tragem ușa după noi. Tânărul Lupu și-a cerut scuze, după care și-a aranjat ceasul pe mână. Purta un Bréguet 3754, model îmbunătățit, cu secunda periferică la ora 6, carcasă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Gheorghidiu le dădea fiori. Peste tot străluceau modele, asemănări, similitudini, parcă cineva înadins găsise cuvintele potrivite, aceleași din mintea fiecăruia, dar spuse perfect, așa cum nu reușise nimeni. Frazele înfloreau exaltat, aproape mistic, cu voluptatea și extazul revelației. Îți trebuia o răbdare dumnezeiască sau dopuri în urechi ca să înduri potopul identificărilor. Poate erau masochiști. Poate pur și simplu nu le păsa, la fel ca pe noi (m-am gândit mult la ipoteza asta și cred că ar trebui luată-n serios). Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lac, anunțau fără echivoc „marfa“ de mai târziu. Materialul părea promițător, trebuia doar cercetat respectuos și grijuliu. Era suficient să studiezi câteva detalii, pentru a depista „piesele“ în devenire și-a le separa de „rebuturi“; strict estetic, desigur. Cu puțină răbdare și-un dram de imaginație, puteai întrezări trecerile brutale de la o vârstă la alta, accelerațiile biologice, deformările fizice și de comportament, îmbogățirile și alterările întregului. Exemplarele grăsuțe, bombardate cu glucoză de părinți, se refugiau în prima bancă a facultății, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un set de fotografii risipite pe-o canapea, pentru că altfel cu siguranță s-ar fi oprit, la fel ca încercările lui Fred Vasilescu de-a descifra scrisorile lui Ladima. Scrisorile de-acreditare ale Mariei lucrau puternic, convingător: meritau îngrijite cu răbdare și blândețe. Leneveam la mine în sufragerie, sub crengile unui brad imens, și nu ne mai rămânea decât un singur lucru de făcut: să verificăm încă o dată dacă ne potrivim la pat. Poate n-am spus-o atunci, poate asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-o mai putea numi trădare. Ne declaram rolurile, scoteam din dulap vestimentația sau cumpăram ustensilele necesare, pregătind pas cu pas întâlnirea și tachinându-ne din altă cameră, fiecare cu replicile și costumația lui, până când ațâțarea devenea insuportabilă și, nemaiavând răbdare, trânteam ușile și ne întâlneam pe terenul de mijloc al holului. Uneori, nici nu aveam nevoie de haine sau scule. Cuvintele ne apropiau, ridicându-ne corpurile acolo unde viețile, teama sau reținerile noastre nu puteau ajunge. Îmi imaginam că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aprilie 1968 Celălalt document se întindea pe trei coli de hârtie bătute la mașină, cu o-urile mici și îngroșate, ca niște greșeli de ortografie, și conținea o notă: unii i-ar fi zis informativă; alții, care ar fi avut răbdarea s-o citească până la capăt, ar fi numit-o explozivă. Nota nu era scrisă de bunicul Vitalian și îi lipseau diacriticele. In cursul saptaminii trecute, am primit din partea Serviciului Personal al Ministerului Invatamintului, pe cale orala, urmatoarele cinci intrebari la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe la 1731: Divine Benevolence. Încerca să răspundă la întrebarea: care-i sursa motivației acțiunilor lui Dumnezeu în lume?“ „Îmi aduce-aminte de-un desen cu Dexter...“ „Nu fi cretin...“, m-a blocat Mihnea. „Mă rog, talmeș-balmeș religios. Care-i concluzia?“ „Ai răbdare, dom’ profesor. Dacă așa faci și cu studenții, m-am lămurit cum predai. Bayes a mai lăsat în urma lui o agendă și-un carnet în care s-au găsit observații legate de matematică, filosofia naturii și mecanica astrelor. În partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
interesa cu-adevărat. „O clipă. Ajungem imediat și-acolo. N-ai venit aici ca să descurci niște ițe?“ „Ba da.“, am recunoscut fără plăcere. Trebuia să combin adevărurile cu minciunile, ca să obțin cât mai multe detalii. „Atunci, mai ai doar puțină răbdare. Ai auzit, bănuiesc, de presbiterieni.“ „Secta?“, am mimat ignoranța. „Mai degrabă un ordin religios. Avea ramificații în tot Imperiul Britanic în secolele 17-19. Pe la mijlocul secolului 19, presbiterienii s-au aliat cu clismaticii, o sectă din nordul Scoției despre care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
materialului, ajungem să ne dublăm viteza de citire putem să ne considerăm mulțumiți. Domeniul citirii rapide este asemănător sportului, fiecare performanță este rezultatul unui efort susținut și unei metode de antrenament care să dea rezultate. E nevoie de voință și răbdare. Dacă devenim niște sportivi ai minții vom reuși să ne reinventăm și să evoluăm spre o viață mai bună.
Manual de citire rapidă by Silviu Vasile () [Corola-publishinghouse/Science/1653_a_2914]
-
și adăpostite, de unde se pregătea în taină pentru un nou avânt. Dar încercarea fu crudă și mai grea decât putea să îndure firea omenească, prin drumul ei cel lung de veacuri (un mileaniu de năvăliri). Ea sădi în inima Românului răbdarea, răbdarea de mucenic până la clipa mântuirii (Constaninescu, 1928, p. 57). Dintr-un alt pasaj, la fel de tensionat emoțional, pot fi desprinse temele excepționalismului românesc, martirologia românească, tragismul destinului național sau pe cea a blestemului istoriei românești: Istoria poporului nostru cuprinde dintre
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
adăpostite, de unde se pregătea în taină pentru un nou avânt. Dar încercarea fu crudă și mai grea decât putea să îndure firea omenească, prin drumul ei cel lung de veacuri (un mileaniu de năvăliri). Ea sădi în inima Românului răbdarea, răbdarea de mucenic până la clipa mântuirii (Constaninescu, 1928, p. 57). Dintr-un alt pasaj, la fel de tensionat emoțional, pot fi desprinse temele excepționalismului românesc, martirologia românească, tragismul destinului național sau pe cea a blestemului istoriei românești: Istoria poporului nostru cuprinde dintre cele
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
care îi fusese de multe ori și în mod esențial de folos, ci chiar etalându-și-o pe față. Societatea în care se învârtea era pestriță, însă, firește, alcătuită numai din „magnați“. Dar toate țineau de domeniul viitorului, timpul avea răbdare, timpul răbda totul și toate trebuiau să vină cu vremea și la rândul lor. De fapt, și ca vârstă generalul era, cum se zice, în plină putere, adică avea nici mai mult, nici mai puțin de cincizeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
povestiți, așa că vreți să-l trageți după dumneavoastră și pe prinț, mai ales că e o persoană atât de blândă, spuse răspicat Daria Alexeevna. — Ferdâșcenko, ori povestești, ori taci și nu mai vorbi în numele altuia. Ne faci să ne pierdem răbdarea, spuse tăios și cu ciudă Nastasia Filippovna. — Imediat, Nastasia Filippovna; însă dacă prințul a recunoscut, pentru că eu susțin că e ca și cum prințul ar fi recunoscut, atunci ce-ar zice altcineva (nu dau nici un nume), dacă ar vrea vreodată să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de cincisprezece ani nici cea mai mică atenție binevoitoare, se purta grosolan cu el, le pretindea celor din casă numai severitate în privința acestuia și amenința mereu că-i „va rupe urechile“, ceea ce-l scotea pe Kolea din „ultimele limite ale răbdării omenești“. Se putea crede că acum Kolea îi devenea uneori chiar necesar lui Ganea. Fusese foarte impresionat de faptul că Ganea restituise banii atunci: pentru asta era gata să-i ierte multe. Trecură trei luni de la plecarea prințului și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
școlii a fost făcută, după părerea lui, grosolan și imprudent, ca și cum i-ar fi dat pomană și cel mai urât era tocmai faptul că oferta fusese făcută în gura mare, când erau de față și persoane străine. „Trebuia să am răbdare și să-i ofer banii mâine, între patru ochi, se gândi imediat prințul, însă acum greșeala nu mai poate fi îndreptată! Da, sunt idiot, un idiot veritabil!“ își dădu el verdictul în sinea lui, într-o criză de rușine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu un aer de curiozitate severă. Ei, dragă băiete, ți-ajunge. E târziu! — Dați-mi și mie voie, stimate domn, să vă fac și eu observația, începu deodată, iritat, să vorbească Ivan Feodorovici, care-și pierduse și ultima picătură de răbdare, că soția mea e aici la prințul Lev Nikolaevici, prietenul și vecinul nostru comun și că nu dumneata, tinere, ești în măsură să judeci faptele Lizavetei Prokofievna, la fel cum nici nu ești îndreptățit să te exprimi cu voce tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ori n-ai știut? Bine, o să afli, precis o să ți le arate. Nu pot crede așa ceva! strigă prințul. — Eh! Păi tu, Lev Nikolaici, după cum văd, încă n-ai înaintat mult pe drumul ăsta, de-abia ești la început. Ai puțintică răbdare: curând o să-ți angajezi cu bani propria ta poliție, o să stai la pândă zi și noapte și-o să afli fiecare pas pe care-l face ea, numai dacă... — Taci și nu-mi mai vorbi de asta niciodată! strigă prințul. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]