8,385 matches
-
mai exprimată decât curbura de pe fața distală a dintelui vecin, mezial; -curbura de pe fața mezială a unui dinte este cu un mm mai, accentuată decât pe fața lui distală. Această diferență este o adaptare compensatorie la înclinările dinților. e) Simetria reliefurilor coronare este necesară pentru a realiza în formă și volum a arcadelor dentare. La nivel proximal simetria se realizează prin faptul că fețele proximale vecine ale dinților adiacenți constituie imaginea în oglindă a uneia față de cealaltă. Este necesară pentru a
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
vestibulo-orală. Vestibular și oral, simetria se manifestă până la nivelul unghiurilor de linie care sunt simetrice la doi dinți vecini. Cervical, simetria se manifestă prin situarea la același nivel a liniei coletelor a doi dinți adiacenți, datorită înclinării lor. La nivelul reliefurilor ocluzale (fig. 68): -cuspizii de ghidaj vestibulari maxilari și linguali mandibulari sunt mai ascuțiți, cu crestele mezio-distale mai accentuat deplasate spre periferie și versantele periferice mai abrupte și ușor convexe; - cuspizii de sprijin sunt mai rotunjiți, cu pante line, mai
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
care se realizează tot punctiform (fig. 72), dar în trei puncte situate pe crestele principale ale cuspizilor de sprijin și în trei puncte situate pe versanții ce contribuie la formarea fosei. Vârful cuspidului nu atinge fundul fosei. Formele convexe ale reliefului care contactează permit realizarea acestor contacte punctiforme. Suprafața totală a contactelor ocluzale maxilar - mandibulă este de 4 mm2 și însumează 172 puncte de contact. Ca atare, putem spune că zonele posibile de contact care participă la formarea ariei ocluzale maxilare
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
în relație directă cu tonusul grupelor musculare ce participă la formarea culoarului neutral. d) Planul de ocluzie este suprafața imaginară la nivelul căreia se realizează contactul dintre cele două arcade dentare. Această suprafață nu este plană, ci ondulată, având un relief rezultat din însumarea curbelor arcadelor dentare. Convențional (fig. 77), planul de ocluzie este “coarda arcului” de cerc ce reprezintă curba de ocluzie pe o hemiarcadă împreună cu coarda arcului de cerc reprezentată de curba de ocluzie pe cealaltă hemiarcadă (V. Burlui
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
marginii incizale și la nivelul fețelor proximale. La nivel ocluzal, atriția intervine ca un reglaj fin al sincronizării activității determinanților anatomo-funcționali ai sistemului stomatognat. Contactele ocluzale determină contracțiile musculaturii manducatoare sub influența cărora se desfășoară dinamica mandibulară. Morfologia primară a reliefului ocluzal imprimă într-o primă fază caracteristicile contracțiilor musculare și ale dinamicii mandibulare. Dar și acestea sunt structurate și funcționează după tipar genetic, în funcție de condițiile impuse de ecosistem. Acești factori condiționali genetici și de mediu, prin constanța lor, individualizează stereotipul
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
sunt structurate și funcționează după tipar genetic, în funcție de condițiile impuse de ecosistem. Acești factori condiționali genetici și de mediu, prin constanța lor, individualizează stereotipul de masticație. Repetarea stereotipică a mișcărilor de masticație și deglutiție va determina uzura acestor fațete ale reliefurilor ocluzale care se opun libertății de mișcare multidirecțională a mandibulei. În acest mod; parametrii morfologici primari ai fețelor ocluzale și marginii incizale, se adaptează stereotipului funcțional individual și capătă o nouă entitate, aceea de morfologie secundară. Atriția, ca fenomen adaptativ
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
i se apreciază întinderea, orientarea și profunzimea “suprafețelor de uzură”. Morfologia “suprafețelor de uzură” exprimă caracteristicile efectului funcțional al mișcărilor mandibulare. Marginile incizale se transformă în suprafețe mai mult sau mai puțin înclinate oro-vestibular. Vârful și pantele aninilor se aplatizează. Relieful ocluzal se aplatizează și suprafețele ocluzale capătă diferite orientări. O sistematizare a efectelor pe care le poate avea uzura tuturor fețelor ocluzale se regăsește în clasificarea lui BARADUN: Grupa I - atriția fețelor ocluzale cu orientare de jos în sus spre
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
face uneori (observă just G. Călinescu) grandioase. Intervine, apoi, un al doilea aspect. Alexandrescu se adresează cu consecvență trecutului (ruinelor), amintirii și, sub puterea impresiilor de călătorie prin locuri istorice, scrie poemele lui de meditație și reverie, privind „de departe” reliefurile materiale. Acest „de departe” pune o distanță Între eu și obiectul liric. O distanță care permite „mărirea”, „Înălțarea”, migăloasa scenografie a grandorii. Meditația, reveria se desfășoară la „ceasul nălucirii”, Într-un regim temporal favorabil „astei scene colosale de mărire”. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de groază și al așteptării. Scenariul din puternicul poem Umbra lui Mircea. La Cozia este caracteristic pentru modul lui Grigore Alexandrescu de a figura o idee lirică, de ordin, aici, patriotic și moral. Ideea este anunțată de o descripție a reliefului (spațiul meditației), format În chip romantic din ziduri vechi, mucezite de bătaia valurilor, de peșteri, rîpi Întunecate, munți ce se clatină... Descripția este reluată, cu o notă accentuată de mister, În finalul poemului. Muzicalitatea versurilor, cadența lor extraordinară deplasează Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chip romantic din ziduri vechi, mucezite de bătaia valurilor, de peșteri, rîpi Întunecate, munți ce se clatină... Descripția este reluată, cu o notă accentuată de mister, În finalul poemului. Muzicalitatea versurilor, cadența lor extraordinară deplasează Încă de la Început accentul de la relieful grandios la sunetul grav al naturii, În Umbra lui Mircea. La Cozia, sugestia ștergerii reliefurilor, a impresurării nopții este admirabilă: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către țărmul dimpotrivă se Întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se clatină... Descripția este reluată, cu o notă accentuată de mister, În finalul poemului. Muzicalitatea versurilor, cadența lor extraordinară deplasează Încă de la Început accentul de la relieful grandios la sunetul grav al naturii, În Umbra lui Mircea. La Cozia, sugestia ștergerii reliefurilor, a impresurării nopții este admirabilă: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către țărmul dimpotrivă se Întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetului sînt: fatala Soartă, Melancolia, Suvenirea, Durerea și proastele moravuri din Fabule. În rest, locurile comune ale romantismului. Meditația gravă (aceea din Umbra lui Mircea. La Cozia, Răsăritul lunei. La Tismana, Mormintele. La Drăgășani etc.) se desfășoară, de regulă, În reliefuri aspre. Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu, introduc peisajul alpin În poezia română. În Răsăritul lunei. La Tismana fantezia concentrează În cîteva strofe: desimea brazilor, pădurea-ntunecată, un locaș trist nelocuit (operă omenească În păragină, produs uman Întors la viața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin peisaj ceea ce Novalis numea: „un corp ideal pentru o formă de spirit”. Altfel zi: o opțiune În lumea materială: culoarea cerului, preferința pentru un anotimp, pentru o oră a zilei sau a nopții, atașamentul pentru o anumită formă de relief etc. Acestea provoacă sensibilitatea și o exprimă. Peisajul (În poemele de meditație istorică și, În o bună parte, În poeziile erotice) se constituie sub puterea magiei lunare. Pentru ca obiectele să capete măreție și Înălțare (să devină, altfel zis, obiecte lirice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Peste Propontide, se schimbă-n Bosfor: Arta cu natura acolo s-unește Să formeze cadrul cel mai răpitor.” Într-adevăr, acesta este Bosforul lui Bolintineanu: spațiu imaginar, compus ca un decor de teatru printr-o sinteză a tuturor formelor de relief (forme virginale), strînse În jurul mării, centru iradiant, matricial. Poetul dă o sugestie despre natura artificială a acestui spațiu („aici domnește blînda poezie”, „arta cu natura acolo s-unește”), Însă indirect, fără a avea conștiința artificialului. Arta participă la viața materiei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura lui. Zorile, pasiunile, formele de relief sînt tinere Într-o bună parte din poemele lui Bolintineanu; femeia din seraiurile Bosforului are, totdeauna, „un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bosforul său nu este, cu toate acestea, un spațiu al barbariei. Bolintineanu reabilitează lumea otomană, atît de contestată În epoca romantică. O reabilitează atît de mult Încît face din ea un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ceata ei infernală... Stînca (peștera) este cel de al doilea capăt al peisajului bolintinean. Marea marca hotarul lui sudic, capătul de jos, stînca e capătul de sus, frontiera nordică. Romantismul românesc primește, astfel, prin Bolintineanu două forme noi de relief, două peisaje lirice intrate În poezia noastră pînă la el numai În chip sporadic. Poetul lui Conrad și al Basmelor leagă de aceste peisaje anumite forme, stări (chiar dacă timide și, adesea, superficiale) ale sensibilității lirice. Conrad și Florile Bosforului dau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peisaj mai dur și mai convingător liric: peisajul (spațiul) refuzat afectiv de reverie. Acesta va da Însă culoarea și tonul poemului. Percepția este aici mai fină, mai nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al vieții dar plăcut”. Însă vesela natură nu este totdeauna În sărbătoare. Solarul Alecsandri manifestă curiozitate și pentru laturile ei Întunecate. Sensibilitatea se mișcă, În genere, pe un cîmp vast de nuanțe. N-are predilecție pentru o formă anumită de relief (deși unele preferințe sînt) și nu se atașează de o categorie specială de obiecte. Peisajul liric este format și la el din mai multe peisaje. Ici (În Doine) e vorba de „lunca Înverzită”, de „valea tăinuită”, colo ( În Lăcrimioare) de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale revin, după o fază de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un singur peisaj. Nu mizează pe un singur tablou. Muntele, lacul, marea, valea, lunca, plaiul, cîmpia intră, ca forme sensibile de acceptare sau refuz, În peisajul său. Criticul tematist care vrea să descopere În atașamentul poetului pentru o formă de relief, În preferința pentru o culoare a cerului, În atitudinea față de lucruri, un proiect liric, o figură a sensibilității este mereu contrazis În așteptările lui. Sincretismul poetului Îl pune În Încurcătură. Frivolitatea retoricii Îl poate exaspera. Peisajul urmează aceeași cale: ici
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîmpul de bătălie. O posibilitate, În fond, de a Înnoi obiectele poeziei și de a-i lărgi cadrul. Statornicul În pasiune Conachi practică sistematic acest procedeu. Fuga lui simulată (În plan sentimental) duce la crearea unui peisaj liric ce anunță reliefurile romantice de mai tîrziu. Nu este un poet al interiorului, cum greșit s-a zis. E mai degrabă un poet al universului dinafară. Prin prefăcătoria lui erotică, În poezia română intră, În orice caz, cîteva elemente noi. CÎnd nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a onomasticii există, negreșit, În poezie: ele urmează evoluția socială, preferințele unei clase, evoluția gustului public și, În chip special, evoluția sensibilității umane. Literatura are universul ci specific ce poate fi studiat și separat, În funcție de preferința pentru anumite forme de relief (În secolul al XIX-lea predomină de pildă muntele, În secolul al XX-lea cîmpia - cel puțin În proză!), preferința pentru anumite categorii de obiecte, specii vegetale... Sentimentele umane (și, deci, marile teme lirice) sînt aceleași, În toate epocile, relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exotice, între care se distinge, fioros, Marele Eagle, ce „urcă spre piscuri semețe, / Ciocul plin de pești și de șerpi să și-l șteargă de stânci”. Nu rareori, contemplația și confesiunea au ca suport o reflexivitate fără accent personal, fără relief. SCRIERI: Drum prin zodii, București, 1938; Cer troglodit, București, 1943; Poeme, București, 1967; Poeme, Cluj, 1970; Reîntoarcerile, București, 1973; Peisaj interior, București, 1980; Pendul cosmic, București, 1984; Mărturisiri de noapte, București, 1986; Psihologia artelor, București, 1999. Traduceri: Antologie de poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]