7,939 matches
-
și pierdută de trei ori [McLean, 1990, p. 99]. Atât Arrow, cât și Condorcet și Borda au lucrat în ignoranță față de cercetările anterioare. În ceea ce îl privește pe Lull, cunoașterea actuală indică faptul că nu existau cercetări anterioare. În privința motivelor „uitării” primelor cercetări de tip alegere socială, McLean nota: „Lull pare a fi apărut cu mult înaintea timpurilor sale pentru a avea vreun impact”. Aceeași observație i se poate aplica și lui Cusanus. În ceea ce îi privește pe ceilalți, motivul probabil
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
morții și a lui Dumnezeu (acest punct suprem de anulare a diferențelor) îmi aduce aminte de hotarul finitudinii și al faptului de a fi om, pe care orgoliul închiderii în determinațiile mele mă face la tot pasul să îl dau uitării. Dar ce loc ocupă, în constelația elementelor fondului intim-străin, libertatea? Am văzut că libertatea este singura dintre limitele primite (ea mi-a fost conferită și vine, ca și celelalte limite, de dinaintea alegerii mele) în virtutea căreia pot alege și prin care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se poate salva. Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și din ce se așteaptă de la mine să fac, el transformă ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mea, în centrul ființei. Lucrul pe care nu eu l-am făcut și de care sunt legat prin temeiul nostru comun este împins spre periferie și, odată cu el, actul întemeierii noastre comune se mută în provincia ființei și cade în uitare. Lucrul pe care nu eu l-am produs devine „materie primă“ și nu face decât să alimenteze ordinea centrală a fabricației. Prin această desprindere și îndepărtare eu îmi consum temeiul. Ordinea fabricației devine tot mai vastă pe spezele ordinii din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
rămâne sub blestemul comenzii sau sub cel al supunerii este spaima însăși a pierderii libertății. Dar cine, dintre cel ce are libertatea și cel care o caută, provoacă primul blocarea mecanismului puterii? Pentru că orice căutare este dificilă, oboseala, renunțarea sau uitarea țelului propus țin de însăși esența căutării. De aceea, cel care caută îl corupe primul pe cel care are, făcându-l să piardă, prin perpetuarea comenzii, ceea ce el are deja: libertatea. Pentru că obosește și renunță, cel care caută se transformă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care caută se transformă în „cel mereu supus“ și îl constrânge pe cel puternic să perpetueze comanda. Supunerea devine reflex al supunerii și comanda reflex al comenzii. Supunerea care a uitat că e supunere în vederea eliberării a indus celui puternic uitarea comenzii puse în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să perpetueze comanda. Supunerea devine reflex al supunerii și comanda reflex al comenzii. Supunerea care a uitat că e supunere în vederea eliberării a indus celui puternic uitarea comenzii puse în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Supunerea devine reflex al supunerii și comanda reflex al comenzii. Supunerea care a uitat că e supunere în vederea eliberării a indus celui puternic uitarea comenzii puse în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eliberării a indus celui puternic uitarea comenzii puse în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a pierdut libertatea, și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge să-l urască pe cel care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge să-l urască pe cel care perpetuează comanda și să-l socotească vinovat de perpetuarea supunerii sale. Încetarea căutării el o pune pe seama constrângerii, și nu pe seama oboselii, renunțării și uitării sale. El nu poate să admită că cel ce perpetuează comanda reprezintă polul monumentalizat al neputinței sale, slujirea fidelă a decăderii și vinii care sălășluiesc în cel mereu supus. Căci agentul puterii pervertite se supune în fapt celor mereu supuși
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în cel mereu supus. Căci agentul puterii pervertite se supune în fapt celor mereu supuși, slujindu-le bolile și exprimând astfel o perversiune obiectivă, răsturnarea și distorsiunea lor în spațiul libertății. Din vina celui mereu supus, care a căzut în uitarea căutării, „cel mai puternic“ și „cel mai supus“ au devenit acum „cei mai neliberi“. Rămânerea indefinită în regimul comenzii și al supunerii transformă relația de comandă- supunere în relație de constrângere. Relația de constrângere este esența puterii pervertite. Însă întrucât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu prea pe ascuns a Imperiului austro-ungar și a Germaniei. Regele ei, Carol I de Hohenzollern, era foarte pornit împotriva revizionismului. Toți politicienii aveau pretenții revizioniste înainte de a ajunge la putere; odată ajunși în cabinete, orice pretenție revizionistă era dată uitării, din respect față de sentimentele regelui. Regele păstra distanța între societatea românească și el. Așa cum remarca prințul Barbu Știrbei, adresîndu-se lui Iorga: "Pentru rege, un german nu este (automat) identic cu alt german, dar toți românii sînt pentru el o apă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Georg V. Schoenerer (ale căror producții tînărul Hitler le făcuse reclamă pe străzile Vienei) ajunseseră acum în prim-plan. Viena aceasta respingea fără ezitare umanismul și universalismul celeilalte Viene. Acum, cu ajutorul lui Hitler, ea triumfa asupra acesteia și o destina uitării. Iorga nu a fost surprins de acest lucru. El cunoștea prea bine aspectul gen Ianus al acestui oraș. La 14 februarie 1938, a avut loc o importantă întrunire a Consiliului de Miniștri, la care generalul Ion Antonescu nu a fost
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
date de el acestora (mai ales după ce a intrat în "luptă") erau cu totul altceva. Exactitatea sau obiectivitatea lucrărilor scrise de el anterior sînt net superioare. Cu toate acestea, cele 50.000 de documente pe care le-a smuls el uitării sînt acolo la îndemîna oricui și datorită lui Iorga oricine poate consulta și interpreta aceste materiale. Aceste cercetări neobosite constituie cele mai mari contribuții aduse de Iorga. Detractorii săi au făcut mare tapaj pe baza numeroaselor erori faptice existente în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de mulțumit de sine ca să recunoască asemănările dintre atitudinea sa și cea a lui Stalin. Pe măsură ce timpul trecea, Iorga devenea și mai închistat în "realismul (său) naționalist". Sămănătorismul era o încercare de reconstituire a unui trecut care se pierdea în uitare tot mai repede, adică de a întoarce timpul înapoi. Rezultatele au fost cele obișnuite. Jurnalismul lui Iorga milita pentru naționalismul său cultural. Acesta era mai bun decît jurnalismul est-european al perioadei respective, deși era evident marcată de el, și avea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
om..., vol. III, p. 191 199 Memorii, vol. IV, pp. 156-157 200 Supt trei regi, pp. 399-402; vezi și Memorii, vol. V, p. 17 201 Memorii, vol. IV, pp. 207-208 202 " În privința națiunilor balcanice, ne-a convenit să le dăm uitării, cu excepția ocaziilor cînd eram onorați de vizita unuia dintre conducătorii lor regali, în care caz am avut parte de fel de fel de scandaluri care ar fi putut să ne convingă (dar nu au reușit) că orice sumă de bani
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dovedise a fi Îndreptat În direcție greșită, precum Croația, să Înece amintirea acestuia Într-un basm confuz al eroismelor antagoniste. Fără o asemenea amnezie, uimitoarea reconstrucție a Europei după război nu ar fi fost cu putință. Desigur, multe lucruri date uitării aveau să revină dureros În memorie. Dar abia mult mai târziu s-a văzut În ce măsură Europa postbelică era clădită pe mituri fondatoare care se vor deplasa și fisura În timp. În condițiile din 1945, era mai avantajos pentru un continent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simpatia europenilor, Însă multe dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea sau relativizarea crimelor naziste. În Italia, campaniile zgomotoase ale Vaticanului Împotriva comuniștilor au umbrit argumentele antistaliniste expuse de Silone, Vittorini și alții. Numai În artă și literatură, unde absurditatea politicii culturale staliniste Îi afecta pe poeți și pictori, intelectualii occidentali
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dovada cea mai clară că Austria depășise cu succes un trecut tulbure. Dincolo de fascinația discretă a „republicii alpine” de o prosperitate crescândă, Austria era și ea coruptă În felul ei. Aidoma Italiei, Își cumpărase siguranța cu o doză masivă de uitare națională. Însă, În vreme ce majoritatea țărilor europene - mai ales Italia - puteau invoca un mit al rezistenței naționale Împotriva ocupației germane, experiența de război a austriecilor nu se preta la astfel de interpretări. și, spre deosebire de vest-germani, ei nu fuseseră constrânși să recunoască
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autor”: Alfred Hitchcock, Howard Hawks sau neorealiștii italieni erau de admirat pentru „autonomia” lor, pentru felul În care Își puneau „semnătura” chiar și pe filmele turnate În studiouri. Din același motiv, noul val francez elogia filmele (pe atunci căzute În uitare) ale unei generații mai vechi de regizori francezi, În special Jean Vigo și Jean Renoir. În penumbra teoretică, aceste idei de un bun-gust incontestabil suscitau un interes limitat sau erau chiar incomprehensibile, În afara unui cerc foarte restrâns. Însă demonstrația lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Béla Kun la Budapesta, din martie până În august 1919); toți au protestat la un moment dat Împotriva practicilor leniniste (În cazul Rosei Luxemburg, chiar Înainte ca bolșevicii să ajungă la putere) și toți trei, ca mulți alții, au căzut În uitare, obnubilați de practica și teoria comunistă oficială. „Exhumarea” scrierilor lui Luxemburg, Lukács, Gramsci și alți marxiști uitați de la Începutul secolului 11 a fost Însoțită de redescoperirea lui Marx Însuși. Revelația unui Marx nou și vizibil diferit era tocmai esența atracției
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fals - Îndeosebi pentru activiștii anilor ’60 care Îl luaseră cândva În serios. Aceștia, În majoritate studenți, savanți, jurnaliști, dramaturgi și scriitori, au fost principalele victime ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod just că singura speranță pentru restabilirea „ordinii” era atenuarea nemulțumirii populare prin Îmbunătățiri tangibile, În paralel cu suprimarea energică a tuturor vocilor critice și a referințelor la trecutul recent. Obligați la o existență subterană - la propriu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intelectuali de opoziție s-a ofilit când a fost expusă pe piața liberă a ideilor. Maghiarul György Konrád, ale cărui eseuri complezente despre „Antipolitică” au fost atât de admirate În anii ’80, este doar unul dintre numeroșii scriitori căzuți În uitare după 1989. Alții, cum ar fi romanciera est-germană Christa Wolf, au Înțeles bine că tocmai greutățile existenței de scriitor sub comunism erau cele care le ofereau atât material literar, cât și o anumită energie (și statut public). Din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
isprava remarcabilă a noii elite politice. Pe urmele doamnei Thatcher, noii laburiști au reușit să se descotorosească de trecut, Înlocuit prompt de Înfloritoarea industrie patrimonială engleză cu Trecutul. Englezii au așadar un talent unic de a cultiva o Grădină a Uitării, invocând afectuos trecutul În timp ce Îl neagă cu Înverșunare. Deși comparabilă, obsesia franceză a moștenirii naționale (le patrimoine) a luat o formă diferită. În Franța, identificarea și salvarea zeloasă a locurilor și obiectelor importante pentru trecutul național se practica de zeci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorie națională au lăsat Franței o moștenire comună și o singularitate care se pretează la astfel de reprezentări mnemonice), cât și o anxietate exprimată explicit În introducere de editor: simbolurile elementare ale trecutului comun erau pe cale să alunece definitiv În uitare. Aceasta e nostalgia ca Angst: teama că, Într-o bună zi - destul de curând - panourile informative de culoarea pământului amplasate pe lângă autoroutes impecabil proiectate și magnific construite nu vor mai avea pentru francezi nici o semnificație. Ce rost ar mai avea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]