9,824 matches
-
Acum mă vede. Vede un vagabond cu o barbă de patru zile, un palton grotesc, pantaloni pătați și adidași vechi. — Vă simțiți bine? Întreabă ea. — Ei? O, asta, râd eu uitându-mă În jos la mine. Sunt sub acoperire, Îi șoptesc eu pe un ton conspirativ. — Nu-i puțin cam mult pentru furturile din supermarket? — Ha! Asta nu-i pentru furturile din supermarket. Asta-i o fraudă la scală mare a corporațiilor pe care o investighez. Dau din cap spre ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Într-un pat, deși și așa merge deocamdată. Da, Îți pui mâinile pe fesele curului ei ca să nu se frece de peretele din piatră când o fuți. Acum Îi place și ei pe când tu o fuți ca lumea, iar ea șoptește: Dă-mi-o...dă-mi-o... iar tu ai limba În gura ei, iar ea o are Într-a ta și acum faceți dragoste, ați depășit demult penetrarea inconfortabilă și sordidă și ați ajuns Într-o stare super nemaipomenită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
că privirile lui au trecut prin zidurile restaurantului. Am intrat. Mesele erau ocupate peste tot. Privind mai atent am observat într-un colț o masă unde mai erau două locuri libere. - Sunt libere? întreabă cumătrul cu o voce calmă, aproape șoptind. - Vă rog să luați loc, zic într-un glas cei doi. Ne ocupăm locurile nu înainte de a ne prezenta și a strânge mâna noilor cunoștințe. Am privit in jur. Rezemat de tejghea, barmanul, un individ burtos și cu o față
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
de a actualiza virtualitatea răului (a minciunii) protopărinții nu au stat prea mult pe gînduri. Acțiunea lor s-a desfășurat sub semnul cîtorva alternative ale legii fundamentale deja enunțate, respectiv al legii șoaptei ("Oamenii vor crede orice, dacă le-o șoptești la ureche"), al legii progresului ("Omul nu progresează decît atunci cînd știe că nu poate să facă ce vrea"), al legii libertății (" Cînd crezi că ești liber cu adevărat, înseamnă că nu mai există nici o scăpare"). • Legea lui Peter: "Într-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
observăm cu atenție preșcolarul, îl auzim cum gândește cu voce tare, adică își povestește cele văzute, auzite, vorbește cu jucăriile. Crescând, învață să-și rețină exprimarea exterioară și începe să vorbească în gând. Chiar în clasa I obsevăm copiii care șoptesc sau mișcă buzele atunci când gândesc ceva. Gândind ei folosesc cuvinte și propoziții, prin care își exprimă gândurile, discută cu ei însuși. În limbajul interior frazele rostite pentru sine sunt mai scurte, cuvintele se folosesc prin forme prescurtate. La această vârstă
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
i se poate atribui și o conotație psihologică, prin trimitere la condiția primară a frustrării, nu numai la cea de ordin rațional. Mai departe: "La un concert, o altă distinsă doamnă, amatoare de muzică înnaltă (n.n.) așteaptă. "Acum vine Grieg" șoptește cineva din loje, răsfoind programul, pe când în aplauzele sălii au intrat doi tineri executanți în scenă, pianistul și violonistul. Care-i Grieg? Întreabă doamna, cel înalt sau celălalt mai scurtul? Că amândoi sunt drăguți"243. Dialogul, luând forma anecdotei dramatizate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
În asta rezidă "miracolul artei": suprimarea distanțelor. "Miracol" vrea să spună pur și simplu: perenitate a precarului, coextensie a originii la istorie. Dacă moartea este la început, înțelegem de ce imaginea nu are sfârșit. Cel mai îndepărtat idol cretan ne poate șopti la ureche: "Ascultă zgomotul inimii tale și vei înțelege ce avem în comun". Există, fără îndoială, o neîncetată remodelare a agoniilor, căci oamenii nu mor, în secolul al X-lea înainte și în secolul XX după Isus Christos, în același
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
noi obiecții împotriva lui, ca să se arate prin toate și mai dușmani ai lui Hristos. Căci după atâtea dovezi împotriva lor, de care rușinându-se ar fugi și diavolul însuși, tatăl lor, născocesc alte argumente, pe care le mormăie, unora șoptindu-le, altora bâzâindu-le ca niște muște ...”. (Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al Treilea împotriva arienilor, LVIII-LIX, în PSB, vol. 15, p. 390) 76 „Ei susțin un lucru îndrăzneț, dus până dincolo de toată rușinea, de toată
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Ba urlete și țipete grozave / Ne-au deșteptat. De-ndată ce-am fost liberi, / Ce ne văzură ochii? [...] Vasul / Ce-l socoteam pierdut acum trei ceasuri / E-ntreg, cu toate pânzele întinse, / Ca-n drumul lui dintâi.“ Ariel, mândru, îi șoptește lui Prospero: „Mai adineaori / Le-am rânduit pe toate“, „Mare diavol!“ (My tricksy spirit!) îi răspunde ducele, admirativ. 191 Acestor zgomote brutale (care, în cazul de mai sus, sunt o replică malițioasă la zgomotele furtunii, tot iluzorie, organizată de el
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Ba urlete și țipete grozave / Ne-au deșteptat. De-ndată ce-am fost liberi, / Ce ne văzură ochii? [...] Vasul / Ce-l socoteam pierdut acum trei ceasuri / E-ntreg, cu toate pânzele întinse, / Ca-n drumul lui dintâi.“ Ariel, mândru, îi șoptește lui Prospero: „Mai adineaori / Le-am rânduit pe toate“, „Mare diavol!“ (My tricksy spirit!) îi răspunde ducele, admirativ. Acestor zgomote brutale (care, în cazul de mai sus, sunt o replică malițioasă la zgomotele furtunii, tot iluzorie, organizată de el, un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Ce e asta? bâigui Metodiu arătând spre mașinărie. O tiparniță, monșer! lămuri hanul cel tânăr. Și ce tipăriți? făcu Metodiu plăcut surprins. Psaltiri, Cazanii, Lexicoane, "Istoria Imperiului otoman", partea cu creșterea. Bine, bine, da'fetele? Sunt de la corectură. Și...el? șopti Metodiu, trăgând cu coada ochiului spre tătarul cel tatuat. El? El a câștigat concursul "Dintre sute de tătari". Să ți-l prezint. Îl cheamă Mârzac.98 În dramaturgie, un anumit interes poate capta comedia într-un act, un prolog și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Prietenul se privesc nedumeriți) LOCATARUL: Mă rog, poftiți. PROFESORUL: Imediat, să-mi aduc bagajul. Iese și se întoarce cu un geamantan enorm.) Merg și eu cu dumneavoastră. PRIETENUL (încurcat): Noi nu mergem nicăieri... LOCATARUL (Îl trage de mânecă, îi șoptește): Cine știe cine e. Nu te aventura în declarații. (Tare.) Mergem și noi încotro merge toată lumea.87 Aplatizarea și masificarea nu mai apar aici drept consecințe ale unui proces treptat și natural de acută dezumanizare agravată într-un secol al științei înrobitoare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
marile lui slăbiciuni era să se uite la cei ce îi trec prin față ori stau în preajma vederii lui, să scruteze mutre, să prindă gesturi și atitudini [...], îmi dădea din când în când cu cotul, îmi trăgea cu ochiul, îmi șoptea: "Ai văzut?", și atâta era destul pentru ca să ne înțelegem. Măi! Îmi zicea câteodată. Natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după tipar deosebit. Unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, fiecare-n felul lui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
i-l arate pe lup.... vorbește singur... „El e... Suru, îl vezi...!“ Apoi, tresare trăgând cu urechea către pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea ei și a lui Tudor, îi auzi și începe să murmure cu ochiul închis...“A fost odată, a fost... ce
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăți mult peste margini, izbucnind într-un plâns nestăpânit. Zăpada scrâșnea sub opincile țăranului... când întoarse capul, moșierul neclintit, stătea tot acolo ca o statuie. Vântul vâjâia printre crengile fagilor rămuroși... parcă, o ființă uriașă, gemea, abia trăgându-și sufletul, șoptind: „Anuuca... Anuuca!“ Cele din urmă raze ale asfințitului luciră pentru ultima oară, în ochiul acela adânc și cenușiu înecat de tristețea singurătăților acelei ierni... PARTEA ÎNTÂI „Necesitas morimor!.. finisque ab origine pendent!“ Murim când ne naștem!... Sfârșitul atârnă de la începiut
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ușor, pe fruntea scăldată de sudoare. Pădurarului i se frângea inima de mila tinerei lui neveste, dar și de a bătrânei moașe. - S-o‟ndemnăm fără contenire, Antoane, mamî..., să n-o slăghim diloc, cî‟i mari primejdii mamî... îi șopti ea, tot mai îngrijorată. - Hai, Xenia... înc‟olecuță! o ruga și bietul om cu lacrimi în ochi, îngenuncheat la căpătâiul ei, înțelegând și el primejdia. Pe pădurar, om neînfricat, cu inima și nervii tari, nimeni nu l-a văzut plângând
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
înecându-se în lacrimi... Trebuie‟ să-ț‟ spun demult...! - Lasă, lasă... acu‟ odihnești-ti, lasă... - Eu, Antoane, sânt... sânt blăs... dar, nuși isprăvi gândul și căzu ca într-un leșin. Pădurarul îngenunche la căpătâiul ei, și o mângâie pe păr, șoptindu-i... - Să trăiești și să fii sănătoasă... acu‟ lasă, Axinia. Lăcrimile îi curgeau șiroaie pe obraz. Cine ar fi recunoscut în omul codrilor, puternic, cu nervii tari, stăpâniți, care cu o lovitură de cuțit spinteca un mistreț, fără ca un nerv
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
înfricoșați că li se zburlea părul pe cap. - Șî, i-ai văzut, mata, tatai? îl întrebară toți într-un glas. - Da, da... i-am văzut, așa cum mă videț‟ voi pi mini. - Tț.. tț..tț.. făceau ei înfiorați. Și, înainte de culcare, șopteau între dânșii: „oari, chiar i-a ci văzut?“, apoi, adormeau visând faunul cu spiridușii în jurul lui dansând. În altă seară, copiii într-un glas îl rugară... - Mai spuni-ni, tatai... ce‟i mai văzut în pădure?! El, cu Frăsânica bolnavă în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
creasta Ciomaga... simțind în suflet galopări de fiare flămânde. De după creastă, din inima codrului, urletul lupilor, venea ca un zvon în surdină, din ce în ce tot mai înfricoșător. Lupii se apropiau ăuind în goană. - Numai foamea le dă îndrăzneală! șopti boierul. - Da, sunt înfometați! completă simplu, netulburat pădurarul, O rafală răscolind alte vârtejuri, spulberă pânza de zapadă. Vântul le bătea din față, aducându-le în nări mirosuri de om. - Ți‟i teamă, cucoani?!.. Îl întrebă calm Anton, simțindu-i frica
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Se așează pe coadă, asemeni câinelui, întinse gâtul lung și gros spre lună, slobozind un urlet spre cer, tânguitor de-ți frângea inima de jale. Pe boier îl lua cu frig. Anuca, fata pădurarului 153 Pădurarul, simțindu-i spaima, îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările în direcția vântului. Sub razele lunii, proiectat pe cer, apare înspăimântător de clar. Cu gâtul întins, parcă nepăsător, animalul cercetează, adulmecă dincotro
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
unul, și încă unul, la fel trecând pe lângă primii, așezându-se și ei, înșirați pe creastă, profilâdu-se pe cerul auriu cinci siluete, neclintite... ca ireale. Era ceva măreț... ceva maiestos, dar, și înfricoșător. - Trebuie să fie lupi din stepele ucrainiene... șopti boierul, mari, suri-cenușii, nu-s de pe la noi. - Da, de-o noapte, cel mult două...au trecut Prutul înghețat prin dreptul Fălciului, șopti pădurarul la ureche moșierului. În răstimpuri, toți își lungeau gâtul, cu botul în sus către lună, scoțând niște
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
neclintite... ca ireale. Era ceva măreț... ceva maiestos, dar, și înfricoșător. - Trebuie să fie lupi din stepele ucrainiene... șopti boierul, mari, suri-cenușii, nu-s de pe la noi. - Da, de-o noapte, cel mult două...au trecut Prutul înghețat prin dreptul Fălciului, șopti pădurarul la ureche moșierului. În răstimpuri, toți își lungeau gâtul, cu botul în sus către lună, scoțând niște urlete atât de jalnice, parcă plângând, de-ți sfâșiau sufletul. Iar se lăsă o tăcere grea, mai apăsătoare și mai înfricoșătoare... Stăteau
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pădurea seculară... izvorăște sus, străbate poieni, se scufundă în pădure... ajunge în vale într-un luminiș de-alungul râului Elan. Au pornit în susul lui, ca lupul să nu-i poată simți. - Apa ne duce mirosul la vale și ne pierde urma! șopti bătrănul; A ieșit luna. Au pătruns în inima pădurii, ca la o zi de mers, cu ocolișuri, urcând și coborând dâmburi și poteci încâlcite în liniștea și pustietatea pădurii. Adânc, sub ei se scobea găvanul unei văi cu pereți prăpăstioși
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Abia la alte focuri de armă lupul o ia la fugă și se pierde în desișuri... Când credeau ca le-au pierdut urma, deodată Anton murmură... - Ioti‟n dreapta... îl vezi?! - Hm?!.. Nu, nu! făcu bătrânul. - Ioti colo, tatai! ..îi șoptește la ureche bătrânului, căruia i-a mai slăbit vederea. Acolo‟i! făcându-i semn cu capul. - Nu-l văd, măi Antoane... da‟ îl sâmt unde‟i! făcu bătrânul. - Ioti colo, tatai... Pata aceea care se mișcă! Îl vezi? Suru se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din depărtare, și deschise pumnul, în palmă ținea un firicel de floarea „nu-mă-uita“. - Bine, bine, dom‟șorule... om mai vorbi noi! crișcă printre măsele Lisandru, și se grăbi să intre în crâșmă. „Sî duci să-și înece în rachiu rușânea..!“ șopteau gurile pizmașe, în urma lui. Și, pătruns de ură, care-i intra încetul cu încetul în inimă, în tot trupul, dar și acoperit de rușine... intră în crâșmă ca o furtună, murmurând: - Tot a me‟ ai să cii, fa Anucă! Trântind
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]