8,773 matches
-
aici, de la Timișoara, și de acolo, din Statele Unite ale Americii, la un "numitor comun", prin intermediul propriei mele experiențe discursive. Ideea formulată atunci, singura, de altfel, ascunsă în mănunchiul de mulțumiri cu care mi-am întâmpinat oaspeții, chiar și pe cei absenți, care, dintr-un motiv sau altul, nu reușiseră să participe la evenimentul meu, cu toate că îmi erau alături în spirit și în suflet, mi-a rămas în minte și am petrecut, ulterior, mult timp gândindu-mă la implicațiile ei. În cercul
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
ca prezența în înțelegerea și evaluarea acțiunii simbolice"796. Pe scurt, explică McKerrow, dat fiind că termenii nu sunt neconectați, "în formarea unui text, din fragmente a ceea ce a fost spus, "imaginea" ce rezultă trebuie contrapusă atât lui "ceea ce este absent", cât și lui "ceea ce este prezent""797. Răspunsurile la anumite întrebări constituie tot atâtea întreprinderi discursive care ascund, în aceeași măsură în care revelează: ele exprimă un conținut care adresează întrebarea pusă, în timp ce nu exprimă răspunsurile la toate întrebările nepuse
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
ce sunt atribuite altor cauze, sau chiar dacă prezintă simptome specifice DZ ele sunt interpretate greșit. Scăderea în greutate și astenia pot trece neobservate, iar poliuria este interpretată ca incontinență urinară sau infecții urinare. Polidipsia este de obicei modestă, iar polifagia absentă datorită anorexiei caracteristice vârstnicilor. Uneori DZ este diagnosticat în urma apariției unei complicații cronice diabetice: retinopatie, neuropatie, ulcere cronice ale membrelor inferioare, cardiopatie ischemică etc. Un procent mic din cazurile cu debut după vârsta de 65 ani sunt diagnosticate printr-o
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
ideea conform căreia cunoașterea teoretică este neutră sau non-politică. În timp ce teoriile tradiționale ar vedea puterea și interesul ca factori care afectează a posteriori rezultatele interacțiunilor dintre actorii politici în sfera relațiilor internaționale, teoreticienii critici insistă că aceștia nu sunt deloc absenți în formarea și verificarea afirmațiilor despre cunoaștere. Într-adevăr, ei sunt factori a priori care afectează producerea cunoașterii. De aici afirmația lui Kimberly Hutchings (1999: 69) că "teoria relațiilor internaționale nu este doar despre politică, ci are ea însăși un
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
susțin că explică realitatea politicii mondiale (Halliday 1988b). Feminismul empiric corectează negarea sau subreprezentarea femeilor în politica mondială, produse ale falsei asumpții că experiențele bărbaților pot fi reprezentative atât pentru bărbați, cât și pentru femei, și că femeile sunt fie absente din activitățile politice internaționale, fie irelevante pentru procesele globale. Problema nu este că femeile nu au fost prezente sau că experiențele lor nu au fost relevante pentru relațiile internaționale. De fapt, așa cum demonstrează cercetările Cynthiei Enloe (1989, 1994, 2000), femeile
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în Relațiile Internaționale, datorită asocierii lor cu conceptul de politică internă "soft" (a se citi: feminină). Ca rezultat, cercetătorii neorealiști și cei neoliberali din Relațiile Internaționale teoretizează politica și sfera internațională "într-un mod care garantează că femeile vor fi absente din cercetările lor, și că agendele lor de cercetare vor rămâne neschimbate" (Steurnagel 1990: 79-80). Cercetarea feministă nu este o formă de empirism, din moment ce teoreticienii feminiști simt adesea nevoia de o mai mare claritate conceptuală decât ar fi necesar pentru
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
negre de cărbune: Îl murdăriți și mai tare. Toți cei care se apucă să-i lumineze și să-i facă pe ceilalți mai Înțelepți, fără ca ei Înșiși să fie luminați, nu reușesc decât să-i dezorienteze.” (O.M. Aïvanhov) Cei absenți nu au niciodată dreptate, cei prezenți Își găsesc totodeauna scuze. („Fiecare - spune un alt proverb - Își trage spuza pe turta sa.” Totuși sunt și oameni care se respectă În forul lor interior, asumându-și responsabilitatea propriilor fapte.) „Unde să găsești
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
originali, cu atât mai mult ne Îndepărtăm de felul nostru natural de a fi. Μ Noblețea caracterului unor oameni Îi face ca atunci când sunt prezenți printre alții să se comporte atât de discret, Încât să lase chiar impresia că sunt absenți, iar atunci când sunt fizic absenți să reușească totuși să acționeze spiritual ca și cum ar fi prezenți. Μ A avea remușcări doar de dragul remușcării, fără a da o nouă orientare comportamentului nostru, nu reprezintă altceva decât o jalnică lamentare. Μ Spiritul unora
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ne Îndepărtăm de felul nostru natural de a fi. Μ Noblețea caracterului unor oameni Îi face ca atunci când sunt prezenți printre alții să se comporte atât de discret, Încât să lase chiar impresia că sunt absenți, iar atunci când sunt fizic absenți să reușească totuși să acționeze spiritual ca și cum ar fi prezenți. Μ A avea remușcări doar de dragul remușcării, fără a da o nouă orientare comportamentului nostru, nu reprezintă altceva decât o jalnică lamentare. Μ Spiritul unora este Într-atât de conformist
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să le citesc, abținerea aceasta oferindu-mi toată distanța necesară - „vederea de ansamblu” a lui Musil - pentru a le comenta cu precizie. Diferența constă În faptul că a vorbi sau a scrie despre o carte implică un terț, prezent sau absent. Existența acestui terț deplasează sensibil activitatea lecturii, incluzând un martor hotărâtor care Îi organizează desfășurarea. E Îndeajuns de clar - am Încercat să arăt asta În partea care s-a Încheiat, pentru un anumit număr de situații concrete - În ce măsură sunt discuțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
văzut, cei mai bine plasați pentru a o transmite. Or, dacă studenții noștri sunt inițiați Încă din școală În arta lecturii, adică În aceea de a-și spune părerea despre cărți, cea de a vorbi despre cărțile necitite este complet absentă din programa școlară, ca și nu ar fi fost niciodată adus În discuție postulatul conform căruia este necesar să fi citit o carte ca să vorbești despre ea. Cum să te mai mire atunci emoția lor când sunt Întrebați la examen
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
la fiecare titlu de carte, Întotdeauna la prima lui menționare. Abrevierile folosite sunt: + + (părere foarte bună), + (părere bună), - (părere proastă) și - - (părere foarte proastă). Vezi lista abrevierilor. Se va observa că acest sistem de abrevieri e semnificativ și prin notațiile absente, adică CC (carte citită) și CNC (carte necitită), tocmai cele la care cititorul s-ar fi putut aștepta și care nu vor fi niciodată folosite. Prezenta carte este de fapt construită În mare parte Împotriva acestui gen de distincție artificială
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
în care dominantă este "tendința spre normativitate (clasicismul și neoclasicismele) canonul este explicit și respectat, dar, în mod oarecum paradoxal, nu joacă un rol distinctiv important. Dimpotrivă, în epocile de individualism și diferențiere, canonul corespunzător, deși puțin vizibil, părând chiar absent, are, în realitate, o importanță crescută: funcția lui legitimatoare este extrem de căutată, de râvnită"26. Această permanentă reconsiderare a problemei canonului, de o flexibilitate uneori surprinzătoare, este reluată de Bloom, care preluând, la rândul lui, ideea lui Alastair Fowler, din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
potrivește deloc cu cel românesc. Scena culturală, iarăși, e una la Paris, alta În București. Aici, cafeneaua literară Înseamnă o discuție Între prieteni, așa cum nu se Întîmplă niciodată Într-un talk-show fotbalistic sau politic, sau Înjurături lansate În eter unor absenți. Florin Iaru nu intră În polemică nici măcar cu H.-R. Patapievici, pentru că amîndoi lucrează, pînă la urmă, În același trust. Dar nici Cărtărescu cu Breban, nici Marius Chivu cu Daniel Cristea-Enache. Toată lumea, pe platourile scenei culturale românești, Împărtășește aceleași opinii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
marginali orgiastici adepți ai textului plăcerii sau angajați În aventuri politico-filozofice ale secolului al XX-lea - Sollers devine părintele unor scriitori preocupați În continuare de limitele rușinoase ale umanului, dar Într-o formă din care textualismul este aproape cu totul absent: Fédéric Beigbeder, Jean-Jacques Schull, Benoît Duteurtre și Dominique Noguez sunt cei mai cunoscuți dintre ei. Un altul, nume respectabil În literatura contemporană franceză, este Régis Jauffret. Lipsiți de suportul critic pe care li-l asigurase predecesorilor voga textualismului, ei trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Laurens Înaintează În proiectul de scriere a cărții totale, una a experienței totale desfășurată, prin intermediul conștiinței, exclusiv Între trupuri. Două tipuri de comentariu pot Însoți citatul de mai sus. Unul, malițios, s-ar putea formula retoric: Cum să fi fost absent mesajul social, profund uman, dintr-un roman premiat după 11 septembrie 2001? Cum să mai conteze strict „literatura”, valoarea estetică adică? Al doilea, care s-ar face că-l eludează pe primul, l-ar aminti pe Emmanuel Lévinas și ar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sînt mereu implicte. Ca În majoritatea romanelor minimaliste, personajele sînt puține. Cel mai important rămîne naratorul, viziunea proiectată de el asupra lumii este una, dacă vreți, jansenistă. În fond, cum ar putea o poveste cu trei personaje prezente plus unul absent - care apare spre final -, doi bărbați și o femeie, să nu fie cinică, atunci cînd raporturile lor sînt deduse mereu din infinitezimalul unor priviri, al unor mimici, dar niciodată formulate? Cu atît mai mult cu cît cea mai mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de identitate este mai mare. Reprezentabilul este, dacă nu evacuat, trecut În plan secundar pentru a face simțită energia vitală ca singură valoare, din păcate imposibil de Înmagazinat În cuvînt, unde totuși este conjurată să-și lase urma. Jean, personajul absent din romanul lui Adely, este astfel o figură a absenței, și de aceea nu contează foarte mult cine - În termenii societății civile sau ai Înfățișării fizice - este el. Absența justifică monologul, discreditează polifonia rațională a romanului realist și pretenția estetică
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Paris, Verticales, Le Seuil, 2003, coll. Folio, 2005, pp. 31-32. Literatura care nu Înscrie rezistența omului la „tot ce vrea să desăvârșească” comunitatea din care face parte, s-o Închidă adică, „e un divertisment sau o minciună.”, Jean-Luc Nancy, Comunitatea absentă, Cluj-Napoca, Ideea, 2005, p. 110. Traducere de Emilian Cioc. Regis Jauffret, Sur un tableau noir, Paris, Gallimard, coll. « L’Infini », p. 19. Mihail Neamțu, Gramatica ortodoxiei. Tradiția după modernitate, Polirom, 2007 Lettre du 17 octobre, in Philippe Lejeune, Moi aussi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
doi.” Ca și într-o relație de dragoste sau, dimpotrivă, de ură ori detestare, în jocul supravegherii sunt prinse cel puțin două ființe, două persoane. Cu deosebirea că, în acest caz, una dintre ele rămâne în umbră, se ascunde, este absentă, fiind totuși, în mod paradoxal, prezentă: pentru că se află acolo fără să fie, de fapt, acolo; pentru că nu poate fi ușor localizată; pentru că este, indiscutabil, implicată, dar nu poate fi detectată sau reperată, deoarece însuși statutul ei o cere. Supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
netăgăduit al lui Dumnezeu (dreptul de a-și supraveghea supușii și de a le cântări purtarea) nu poate fi acceptat ca un drept acordat oamenilor. „Supravegherea profană” nu este decât mimarea caricaturală, grotescă chiar, a „supravegherii divine”. „Supraveghetorul” laic este absent, ca și Dumnezeu, și, la fel ca El, observă și acționează. Această substituire va fi percepută drept ceea ce este: o uzurpare. Omul adoptă postura divină pentru a exercita asupra semenilor săi un control decis în mod unilateral. El instaurează astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
obține informațiile indispensabile, stăpânul recurge la o deghizare: nu va fi vorba de vreo „modificare” a sexului, ci doar de o schimbare radicală de statut. Travestit în călugăr, Ducele dă târcoale pe la Curte, se strecoară în preajma supravegheatului, ca un Dumnezeu „absent și pretutindeni prezent”. El exercită un soi de supraveghere orizontală, similară celei operate vertical de către privirea divină. Ducele urmărește îndeaproape evoluția moștenitorului desemnat și, în același timp, îi descoperă viciile, abil disimulate până atunci. Marea încercare prin care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fapt, ochiul stăpânului veghează asupra tuturor. Dar spectatorul, ca și Isabella de altfel, nu știe cum stau lucrurile în realitate și, atunci, întrebarea este: ce ar fi mai avantajos - personajul să fie lăsat invizibil sau să fie expus? Un Duce „absent” vede totul, nimic nu-i scapă, aidoma unei puteri anonime care și-a propus să cunoască adevărul oamenilor, să-l testeze și să-l evalueze. Un Duce vizibil nu este oare mult mai neliniștitor decât unul invizibil? Primul se erijează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
altfel, decurg de aici: pereții nu izolează, încăperile sunt permeabile fonic. Gustav își alcătuiește planul tocmai pe aceste baze. Când se desparte de Adolf și de Tekla, el se ascunde în camera vecină, de unde supraveghează situația și, ca un stăpân absent, dirijează conflictul. Strindberg concepe un spațiu care interzice singurătatea cuplului și îl lasă expus pândei, trasului cu urechea, spionajului domestic. Aici intervine o problemă de scenografie esențială: supraveghetorul trebuie să se vadă sau nu? Scenografia trebuie să arate concret actul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lor egală, căci unul nu funcționează fără celălalt. Fiecare parabolă depășește concretul, sprijinindu-se totodată pe el pentru a trimite la un alt nivel, simbolic și global. La prima vedere, piesa lui García Lorca prezintă viziunea familiei dominate de autoritatea absentă/prezentă a mamei, dar se lasă citită și ca o viziune a comunității plasate sub semnul unei supravegheri politice neîncetate. Iar Bernarda nu e oare versiunea primă, la scară familială, a ceea ce reprezintă Big Brother la scara întregii societăți? Ambii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]