10,318 matches
-
Mașina patina pe nisip, prin geam pătrundea o adiere umedă, călduță, puțin acrișoară. - Tu simțit? spuse șoferul, trăgând aerul în piept cu lăcomie, ăsta miros de mare. Până la Iguape puțin. - Dacă nu ni se termină benzina, spuse d'Arrast. Și adormi din nou, liniștit. În zori, d'Arrast, abia trezit din somn, privea cu uimire din patul lui la încăperea în care se afla. Pereții mari erau proaspăt spoiți până la jumătate cu o vopsea întunecată. În partea de sus fuseseră cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe casa din fața spitalului. Unul din ei se scutură pe neașteptate, deschise pliscul, se pregăti în chip vădit să-și ia zborul, plesni de două ori din aripile prăfuite, se înălță cu câțiva centimetri deasupra acoperișului, și căzu la loc, adormind aproape de îndată. Inginerul coborî spre oraș. Piața principală era pustie, ca și străzile pe care venise. În depărtare și pe cele două maluri ale fluviului, o ceață joasă plutea deasupra pădurii. Căldura plutea vertical, și d'Arrast căută un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
În singurătate Afară plouă, copacii sunt desfrunziți, toamna se scurge melancolică și-n mine plouă cu ochi de singurătate... Caut un adăpost; numai în mine am loc. Aud ecoul gândului care țipă, scurgându-se afară ca o apă de ploaie... Adorm ghemuită într-un colț amenajat; gazdă îmi este pânza unui păianjen pe care și-a țesut-o astă vară, temeinic, în liniște, când cucii erau ocupați să-și depună ouăle în cuibare străine... Visez că mă scald într-o clepsidră
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
paharele, unul după altul. Când s-a trezit, masa era goală, curățată. Rămăsese doar o sticlă îngustă, neagră. APĂ DE FAȚĂ, scria pe eticheta aurie. Alături, un flacon minuscul, cât un degetar. PARFUM. Privi ceasul din perete. Patru și jumătate. Adormise, mâncând, cu capul pe masă. Scoase o batistă din buzunarul rochiei. Îi dăduseră batiste noi, subțiri și o rochie nouă. Un fel de halat larg și lung, dintr-o stofă groasă, ca o cuvertură. Își umezi fața, mâinile cu apa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
deasă și umedă. Nu mai găsea vreun rost să se obosească. Dar tresări, dintr-odată. Femeia încă mai zâmbea... zâmbetul pierduse însă compasiunea, până și simpatia încercată, pentru o clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și ea, fulgerător, ca o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vreun rost să se obosească. Dar tresări, dintr-odată. Femeia încă mai zâmbea... zâmbetul pierduse însă compasiunea, până și simpatia încercată, pentru o clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și ea, fulgerător, ca o ghilotină. Regreta... încercase imediat să tulbure
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi surprinzător. Își simțea capul greu și tulbure, ochii arși de oboseală... poate și întunericul, și pauzele uneori foarte lungi ale monologului îi slăbiseră rezistența. Luneca lent în fotoliu, în somn, parcă auzise cândva cuvântul fetiță, se pierdea, avea să adoarmă, ca atunci când îl văzuse prima dată pe unchiul căpcăun. O singură dată, într-o duminică la prânz ? Doar o singură dată și îi spusese fetiță, își amintea, ea adormise de spaimă... și se pierdea din nou, adormea, el o veghea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în somn, parcă auzise cândva cuvântul fetiță, se pierdea, avea să adoarmă, ca atunci când îl văzuse prima dată pe unchiul căpcăun. O singură dată, într-o duminică la prânz ? Doar o singură dată și îi spusese fetiță, își amintea, ea adormise de spaimă... și se pierdea din nou, adormea, el o veghea, la pândă, ca un iepure mare și urât. Strânse pumnii, să nu cedeze. Lunecă, ușor, în moliciunea fotoliului. Trupul se lățea, curgea. N-ar trebui să renunțe, n-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pierdea, avea să adoarmă, ca atunci când îl văzuse prima dată pe unchiul căpcăun. O singură dată, într-o duminică la prânz ? Doar o singură dată și îi spusese fetiță, își amintea, ea adormise de spaimă... și se pierdea din nou, adormea, el o veghea, la pândă, ca un iepure mare și urât. Strânse pumnii, să nu cedeze. Lunecă, ușor, în moliciunea fotoliului. Trupul se lățea, curgea. N-ar trebui să renunțe, n-ar trebui, își încleșta picioarele. Nu-l mai auzea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Aproape că aștepta, își dorea ca el să reînceapă. Ridică cu greutate brațele. Încet, să nu miște aerul, să nu se simtă. Se aplecă pe brațul fotoliului. Reuși să-și acopere urechile cu palmele. Dar n-ar fi vrut să adoarmă. Trebuia să se mențină trează, să gândească. Excelența ținea să pară mai slab, dar și mai demonic decât era. Surpat, însă, de momente reale de prăbușire, bine ascunse, între cele simulate ; greu, imposibil să le separi. Bolnav, furios, ca un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atâta scârbă ! De câteva ori, dincolo de apatia și timiditatea lui, reale sau trucate, lucise prelung o clipă de poftă și ură și plăcere. Ridică umerii, capul, coborî mâinile pe fotoliu. Încordă auzul. O respirație slabă și egală, de iepure adormit. Adormise, deci, și el. Caraghioasă complicitate devenea această întâlnire ! — Nu, nu dorm. Te-am lăsat să te odihnești puțin. Ești obosită, înțeleg, șopti el. Chiar în acea clipă săriseră deja, amândoi, speriați, lovind cu brațele în fotolii. Suna telefonul ? Nici el
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Închisoarea, boala, singurătatea, nenorocirile acestei vieți ciudate. Scurtă, imprevizibilă durată, de care să ne bucurăm. Dacă nu mi-ar fi silă că am auzit cuvintele de la dânsul, cine știe, le-aș fi spus chiar eu.“ În spatele ei încetase orice mișcare. Adormise, cumva, pe masă ? Sau o urmărea, cu ochiul mort și fără să respire ? Nu se mai auzea nici cel mai slab zgomot. Își încordă auzul, nu prindea nimic. Trecuse timp. Deschisese fereastra, se odihnise, privise cerul orașului pustiu. Uitase de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin de lumina zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti, un veac, câteva clipe, în lumina plină a zilei. Închisese ochii sau, amețită, îi ținuse deschiși. Ora rotundă a amurgului s-o găsească în același loc, încă prinsă de soare... auzea foșnetul filelor, gonite repede, una
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu ea... — Ai dreptate, uitasem... răspunse cândva, sec, Lucian. Abia după prânz, cândva, își dădu seama că cei trei Manole plecaseră cu automobilul spre București și îl luaseră și pe colegul Lucian. Plaja încă ardea ; final de iulie, pârjolit. Marea adormise. Pletele înotătorului răsăreau, aurii, la intervale mereu mai scurte. Rămase până târziu sub cerul nemișcat, în pustiul de nisip și ape. Amurgul îl găsi sub valuri, abandonat adorației marine. Se afla în vecinătatea unui cuplu bizar. Un popă sau rabin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
alintări, Mister A.P. ! Vai, vai, n-am crezut că, n-am vrut să, mă iertați... și uite-așa. Înaintează fără putere, amețită. N-ar fi trebuit să se culce așa târziu. De-atâtea ori își propune ca duminică seara să adoarmă devreme, dar totdeauna se ivește ceva, dimineața de luni o găsește anchilozată, sfârșită. Îl zărește pe inginerul-șef, ieșind de la poștă. Grăbește pasul : i-ar plăcea să-l audă în fața ei, brusc, nu mai apare decât la mari intervale prin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o rochie lucioasă. Figura mată, acră, disprețuitoare. Pantofii lunguieți, fără toc, picior mare. — N-am chef de mâncare. Pe căldura asta, am să-mi fac o cafea. — Coboară la noi, bem împreună. Am un nes rece. Dar repede, altfel iar adormi. Te aștept peste zece minute. Spălat, îmbrăcat și treaz. Trântește ușa. Zece minute trec repede, abia te dezmeticești. Și-apoi, la familia Mitulescu nu te poți prezenta neglijent, ca un servitor, chiar dacă ți-au închiriat camera de serviciu. N-au
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
limbi străine. — Gata, gata, aiurezi... și Ortansa strivește mucul țigării în scrumieră. Mai bine află date despre Manole : locuiesc într-o singură cameră. Ei doi și băiețelul. Orice apropiere trebuie programată dinainte, îndelung pregătită. Se încălzește apă, se așteaptă să adoarmă copilul. Al cărui pătuț se află la un pas. Asta durează de câțiva ani. Va mai dura măcar unul, până se mută în apartamentul cumpărat. Încă ceva : ea și-a acceptat chipul. Chinuită, dar puternică, bucuroasă să-și vadă suferința
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a chiliei capul ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta, se întinde pe burtă, iar pe stânga, pe dreapta. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi pe laba piciorului. Îl trage spre sine, lângă pernă. Gâtul și gura sunt arse de sete. Coboară, gol, cum adormise ; lângă fereastră, în marginea dulapului, regăsește robinetul chiuvetei înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă de pervaz. Luna s-a depărtat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și alb, ca de var, doar-doar apare amănuntul revelator : semnele particulare ! Dintr-un salt e iar în pat. Se acoperă, cuvertura subțire trece sub șolduri, spre picioare. Se va tunde, da, la zero, să se vadă bine masca ! Dar nu adoarme, e prea târziu. Gândurile stau la pândă. „Insecta care habar n-are de moarte și deci nu poate să facă pe moarta habar n-are nici de sinucidere. Nu s-a dat vreun exemplu de animal lipsindu-se singur de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și cinci înțelepte. 3. Cele nechibzuite, cînd și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; 4. dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. 5. Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate, și au adormit. 6. La miezul nopții, s-a auzit o strigare: "Iată mirele, ieșiți-i în întîmpinare!" 7. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. 8. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka la baterie. Bologa, aducîndu-și aminte de îngrijorarea de deunăzi a căpitanului, se miră văzîndu-l foarte senin și zâmbitor, cu o mulțumire în ochi aproape provocatoare. După ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iarăși gândul roșu că un noaptea aceasta trebuie să plece, și iarăși zigzăguind în vălmășagul altor mii de crâmpeie nelămurite. Acuma însă toate parcă erau strânse în cleștele fierbinte al unei păreri de rău usturătoare. Simțea că încă n-a adormit. I se părea că vremea s-a oprit în loc ca un ceasornic stricat și de aceea nu poate dormi și nici nu va mai dormi niciodată. Pe urmă auzi glasul Ilonei, aproape de pat, într-o amestecătură de românește cu ungurește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
podele, pe ziduri, în tavan, ca niște visuri de om necăjit. " Noapte bună!" își zise Apostol, dezbrăcîndu-se la iuțeală, vîrîndu-se în pat și sucindu-se în dreapta și-n stânga până să-și potrivească bine culcușul. Suflă în lumânare. Voia să adoarmă îndată, fiindcă într-adevăr călătoria îl zdrobise... "Dar oare de ce s-a încurcat mama când am întrebat-o de Marta?" îi trecu prin creieri, fulgerător. Firește, doamna Bologa n-o prea iubește și s-a împotrivit până la logodnă, totuși pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în vreo tainiță a ei, fie în vreo lume nouă, mai presus de vederea ochilor și de auzul urechilor..." Îndoielile îi roaseră creierii toată noaptea. Când stinse lampa, prin perdelele albe tremurau zorile... Se simțea iar vinovat față de Marta și adormi plănuind cum ar putea repara nedreptatea ce i-a făcut-o... Peste gândurile lui însă se năpustiră, chiar de a doua zi, zvonurile târgușorului. Doamna Bologa îi servea la fiecare masă ba că cutare spune cutare, ba că toată lumea îl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]