12,606 matches
-
avea tot în latină varianta alodus „olat, provincie, feudă“, numai că în moșmiezul lichid (l/r) a fost omis, ca în lat. modus „măsură de cadastru, întindere de pământ, limită“, it. massaio, massaro „țăran, cătunar“ (lat. med. massarius < massa „moșioară, fermă“), alb. moshë „vârstă, generație, eră“, motohem și moshohem „a îmbătrâni, a se învechi“, moçëm „bătrân, antic“, magh. ös „moș, bătrân, strămoș“, față de öreg „bătrân“, engl. old „ib.“ Să se compare rom. olat, lat. alodus, gr. Elada, sl. vlastĭ „putere“, vladetĭ „a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și moshohem „a îmbătrâni, a se învechi“, moçëm „bătrân, antic“, magh. ös „moș, bătrân, strămoș“, față de öreg „bătrân“, engl. old „ib.“ Să se compare rom. olat, lat. alodus, gr. Elada, sl. vlastĭ „putere“, vladetĭ „a stăpâni“, zeul slav Veles/Volos (alb. Vëlës, ngr. Belessos, lat. Latialis) cu moșie, vodă, oșan etc. Se ajunge astfel la situația că înrudirea etimologică dintre forme nu mai poate fi identificată fonetic: sl. vlastĭ „putere“, it. podere „moșie, stăpânire“. Ardealul. Devenirea romanității orientale, cu centre de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
delniță denumea în evul mediu partea din hotarul satului dată în stăpânirea unei familii de țărani; locul care rămânea neîmpărțit, dar destinat folosinței comune, se numea nedeie „loc neîmpărțit, totime, obște“. Comp. sl. dĕl „parte“, germ. Teil „parte, porțiune, bucată“, alb. talë „parte, tain, porție, limită“. Prin dispariția lichidei l au rezultat forme ca rom. a tăia și tain, vgr. daio „a împărți, a distribui“ față de sl. delitĭ „a împărți“, lat. talea „butaș“, vgr. thalos „smicea“. Cuvântul deal este compus, consoanele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zero, a generat prin afixare forme precum alpis - oros - gora - mons „munte“. Unul dintre derivate este și Carpați, pentru care se poate raporta la forme precum sl. kolotĭ, rom. a crăpa, lat. carpo „a smulge, a detașa“, sl. skala „stâncă“, alb. karpë „stâncă, stană“, karmë „stâncă abruptă (la mal), versant, povârniș, coastă (aridă), râpă; morman, grămadă, maldăr, vraf“, rom. scarpă „suprafață înclinată, taluz de pământ, de pietriș etc. care mărginește terasamente, șanțuri, cursuri de apă etc.“ (DEXI), it. scarpa „povârniș, pantă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
derdeluș, alandala. Toponimele vechi din landșaftul romanității orientale aparțin bazei traco-latine prin care ele se înscriu în spațiul preindoeuropean euro-afro-asiatic. Ele își au geneza în lexicul comun. Sunt comparabile ca sorginte formele: rom. olat (provincie, moșie), rs. volostĭ (regiune, stăpânire), alb. kullotë (pășune, imaș), lat. villa (moșie) - cu rom. oraș, rs. gorod, alb. varosh (spațiul din jurul cetății, loc de pășunat), magh. város (oraș). În această perspectivă își găsesc explicația denumiri precum Oltenia, Moldova, Vlada, Vlăsia; Arad, Brașov, Borșa, Mureș, Orșova, Oradea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care ele se înscriu în spațiul preindoeuropean euro-afro-asiatic. Ele își au geneza în lexicul comun. Sunt comparabile ca sorginte formele: rom. olat (provincie, moșie), rs. volostĭ (regiune, stăpânire), alb. kullotë (pășune, imaș), lat. villa (moșie) - cu rom. oraș, rs. gorod, alb. varosh (spațiul din jurul cetății, loc de pășunat), magh. város (oraș). În această perspectivă își găsesc explicația denumiri precum Oltenia, Moldova, Vlada, Vlăsia; Arad, Brașov, Borșa, Mureș, Orșova, Oradea etc. Formei plenisonice villicus (fermier, țăran) îi corespunde, tot în latină, forma
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sat), care este comparabilă cu vgr. oikos (localitate, locuință; avere, stare; familie, neam), în timp ce pentru volostĭ și olat forma contrasă este rs. vesĭ, sloven. vàs, ceh. ves, pol. wieś, luss. wjes, lusj. wjas, vind. viç(localitate, așezare), magh. vásár (târg), alb. fshat „sat”, fără urmă de miez lichid între consoanele rădăcinii, iar rom. sat, cu suprimarea părții introductive a cuvântului. De la forma contrasă vicus româna are denumiri precum Bacău, Bacova, Băcani, Băcel, Bâcu, Bic, Bica, Bicău, Bocicoiu, Bucea, Buceava, Bucești, Bucov
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
obre, sg. rs. obrin, sloven obăr „uriaș”, însă ei au dezvoltat pentru sensul de „mare” în titulatura țării și a domniei formele vel(ik) și bol(earin) > boeare > bare „boieri”; comp. rom. mare, măre (ca adresare), de unde bre!, bă!, măi!, alb. moré „bă, măi”, morí „mulțime, grămadă”. Alte forme românești dezvoltate pe aceeași bază: buric, grămadă, a holba, morman, obârșie, oblic, a obliga, oblu, a obrinti, vârf, vraf, a urca și a se aburca, vârcă etc. Dezvăluirea sensului supraetnic al cuvintelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
domnitoare din Moldova se numea Mușatin, pe când domnii munteni erau Basarabi. Rămânând la suprafața lucrurilor, etimologia tradițională separă pe Mușatini de moșani considerând pe primii descendenți ai Mușatei, mama voievodului Petru I, și raportând formele moșan, moș, moșie etc. la alb. moshë „vârstă, generație, vechime“. Formele sunt autohtone, rezultate prin eliminarea miezului lichid. Comp. lat. alodus „proprietate“, rom. olat, sl. vlastĭ „putere, stăpânire“ cu lat. modus „întindere de pământ“, mos „cutumă, lege“; rom. uz, față de folos. De remarcat că Mureș este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin eliminarea miezului lichid. Comp. lat. alodus „proprietate“, rom. olat, sl. vlastĭ „putere, stăpânire“ cu lat. modus „întindere de pământ“, mos „cutumă, lege“; rom. uz, față de folos. De remarcat că Mureș este formă plenisonică pentru moșie, rs. volostĭ „stăpânire“. Comp. alb. vis „loc, ținut, meleag, cuprins“ cu pol. Visla, râul care străbate Polonia. Numele râului este legat de vâslă (sl. veslo), cu sensul de bază „ a cârmui, a guverna“. De aici rezultă că Mureș, ca și Visla, este râul ținutului, al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vandali și longobarzi” (Ib.). Pentru a proba acest lucru, Cantemir citează pe lat. incipio, pe care „italianul îl redă prin cuvântul barbar commincio, pe când moldoveanul prin cuvântul continuat din limba latină alterată încep. În aceeași situație s-ar afla albus/alb față de it. bianco; civitas/cetate: città; dominus/domn: signore, mensa/masă: tavola, verbum/vorbă: parola; caput/cap: testa, venatio/vânat: caccia. Opuși latiniștilor, cei care susțin filiera italiană a limbii române citează cuvinte precum șchiop și cerc, care există în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în istoria poporului său și Muntenia, astfel că titlul devine De antiquis et hodiernis Moldaviae (et Montaniae) nominibus. Reluăm, după 300 de ani și din cu totul altă perspectivă, preocupările etimologice ale domnitorului cărturar. 1) Prima serie de cuvinte (încep, alb, cap, cetate, domn, masă, vânat, vorbă) trebuia să infirme teoria devenirii limbii române prin filieră italiană. A începe nu provine, cum susțin unii, din italiană, care deține cuvântul „barbar” comincio, ci din latină, care are pe incipio, formă alterată doar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zori, zare”, alba „ridicătură de teren, munte”, albo, alpi „coastă, latură a muntelui”, alba „început (de secol, de civilizație)”, albo „scândură (pentru anunțuri), album”. Pe de altă parte nici bianco nu are o utilizare absolută, intervenind și aici fixări pentru alb ca zăpada, curat, luminos, palid, culoare albă, albuș, vopsele, spoială, lenjerie, loc gol. În al doilea rînd, opoziția latin-barbar închide perspectiva etimologică a continuității preindoeuropene a materialului lingvistic. Astfel, lărgirea sensului de alb cu cel de frumos, luminos, plăcut, deschis
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
utilizare absolută, intervenind și aici fixări pentru alb ca zăpada, curat, luminos, palid, culoare albă, albuș, vopsele, spoială, lenjerie, loc gol. În al doilea rînd, opoziția latin-barbar închide perspectiva etimologică a continuității preindoeuropene a materialului lingvistic. Astfel, lărgirea sensului de alb cu cel de frumos, luminos, plăcut, deschis, vast etc. permite intuirea exprimării lor nediferențiate în trecutul limbii. Lat. albus și bellus s-au diferențiat formal pe o bază silabică de largă cuprindere semantică la care se reduc și sl. bel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a curge”, sl. litĭ, lĭju „a turna, a curge” și reka „râu”; unele forme reflectă vocalizarea și dispariția lichidei: magh. szó „cuvânt, vorbă”, vgr. φήμη „vorbire, cuvinte”, φωνή „sunet, glas”. Să se compare rom. glas și voce, rs. slovarĭ „dicționar”, alb. fjalor și magh. szótar. 2. Două cuvinte, cerc și șchiop, sunt considerate de Cantemir a fi intrat în română din italiană (DM, p. 363). Cerc, it. cerco, este și în latină (circus). Se explică în română prin baza traco-latină și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a șchiopăta”, vgr. χωλος „șchiop, calicit”, κυλλος „ib.”, rom. calic. Fără miezul lichid au rezultat sl. kostĭ, rom. os (lat. os). Prefixul a inrodus sensul ablativ „relativ la, din, de la”, schimbând totodată aspectul fonetic al cuvântului, astfel clop a devenit șchiop; alb. shqepul „șchiop”, shqepoj „a șchiopăta”; în rusă au apărut forme paralele: klöpa „doagă” și ščepka „surcea, așchie”. 3. Emanație culturală unică a romanității orientale, grecizate și turcite la vremea aceea, Dimitrie Cantemir poseda practic fenomenul lingvistic în variantele greacă, latină
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fremăta, a fi plin, încărcat”) și la zevs „atotfăcătorul, zămislitorul”. A blestema este cuvânt compus (bles tema), cum rezultă din lat. blasphemo, vgr. βλασ-φημέω „a huli, a cleveti”. Prima parte este în lat. blato „flecar”, blatio „a spune, a debita”, alb. flas „a vorbi, a pronunța (cuvinte), a bârfi, a vorbi de rău”, rom. a flecări. Partea a doua este în vgr. φημη, φαμα „cuvânt (fanatic), profeție”, lat. fama „zvon, renume”, rom. faimă. În felul acesta, chiar dacă blestemul nu poate fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
baza continuității străvechi a materialului lingvistic în spațiul euro-afro asiatic. A se vedea și a cleveti, a blești, a bleotocări, a defăima. Drum este cuvânt autohton prefixat (d-rum), ca și rs. doroga, vceh. draha, slbis. draga „râpă, vâlcea”; comp. alb. rrugë „drum”, fr. rue „stradă, uliță, afară”, lat. ruga „rid”, germ. Raum „spațiu, loc”, engl. road „drum, cale”, let. rùimas „cavitate, deschidere”, vgr. ρεο „a curge, a se revărsa”, vsl. ravĭnŭ „neted”, fiind legat etimologic, prin alternanța l/r, de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în neîntreruptă devenire, din epoca simbiozei etnice, devine baza autohtonă a romanității orientale. La această bază se raportează analiza etimologică prin marca: cuvânt autohton sau românesc. Cărare, cuvânt autohton înrudit etimologic cu cale: lat. callis „cărare făcută de animale, potecă”, alb. kaloj „a trece, a parcurge, a se scurge, a se desfășura, a petrece într-un fel oarecare”, kullot/kullos „a pășuna, a hoinări”, apoi cu rom. a cura „a îngriji”, a cure/a curge, curat etc., sfera semantică largă fiind
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
largă fiind cea de „călcare, netezire, bătătorire, curățare, îngrijire, drăgălășenie”. Formele sunt prefixate și rezultate din alternanța l/r: fr. alée, aller „a umbla, a se mișca într-o direcție”, lat. erro (ερρω) „a hoinări, a circula, a se mișca” alb. rrugë „pasaj cu case pe margini, loc de trecere, parcurs, drum, cale”. Alt prefix este în formele drum, drag, sl. draga/doroga „drum” și drag/dorog, față de sl. lagoda „pace, înțelegere, aranjament”, rom. logodnă, engl. love „iubire”, rom. a iubi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pieptăna (lâna)”, caro2 „carne, corp, pulpa fructelor”, caro3 „drag, scump”. A grăi, cuvânt autohton înrudit etimologic cu gură (lat. gula „laringe, gâtlej, gât”), cu a gurăi „a scoate sunete caracteristice (despre unele păsări)”, cu gaură (lat. cavum „gol, pustiu, adânc”), alb. gojë „gură”, gjuhë „limbă”, cu a goli (gol) și a vărsa. Vezi vorbă. Heleșteu, cuvânt autohton, cf. magh. halastó, compus din halas „care abundă în pește” și tó „bazin”, pentru care vezi și rom. tău „baltă, iezer, prăpastie, abis”, iar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
față de pastĭ „gură, bot, hău”. Tot aici trebuie adus și pleșuv „chel; lipsit de vegetație, fără arbori”, de unde și toponimul Peleș. A nimeri, cuvânt autohton prefixat: ni-meri. Cf. mer(tic), mier(ță) „măsură veche pentru cereale”, sl. mera „măsură”, alb. mirë „scop, obiectiv”, magh. mer „a îndrăzni, a încerca; a măsura”, fr. mire „semn fix, jalon”, mirer „a privi cu atenție”, lat. mirus „frapant”, lit. mierà „măsură”, got. mēla „sac, măsură (de cereale)”, cu prefixul ni„în, la” a rezultat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sl. mir „obște sătească” etc. Pădure, cuvânt autohton înrudit cu codru, având ca bază miezul lichid l/r, ca vgr. ύλη, ύλα̃ „pădure, tufiș, lemn, material lemnos, substanță, sedimente, tulbureală”, magh. elő „viu”, lat. alo „a face să crească”, alb. ri „tânăr, nou, proaspăt”. Pe această bază lichidă, însemnând creșterea și rezultatul ei, au apărut forme ca: rom. leasă, mladă, brad, fald, lemn, crac; alb. lesh „lână”, lesë „leasă”, dru „copac”, sl. rs. elĭ „brad”, derevŏ „copac”, les „pădure”, klon
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
folosirea lemnului său ca par sau stâlp rezistent înfipt în pământ. Prin forma steag s-a realizat ideea de simbol, de direcțional. Cu prefixul pos-a marcat formal ideea de potecă și a se poticni, în sl. stezeá „cărare, drumeag”, alb. shteg „drum”, vgr. στοι̃χος „șir, rând”. Din viața limbii române au rezultat formele stânjen și a stânjeni, zgău și a (se) zgâi. Este de observat apoi faptul că rădăcina tog/tež/tek este contrasă dintr-o formă cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din vicus, sat” (DM, p. 305, nota nr. 20). Raportarea de către lingviști a acestui cuvânt direct la latinescul vicinus iarăși nu corespunde realității întrucât cuvântul a parcurs întreaga istorie a romanității orientale începând din stadiul antic traco-latin al acesteia (Cf. alb. fqinj „vecin”, it. vicino „apropiat, vecin”), ca derivat al lui vicus, de unde provin: băcan, Bâcu, Bacău, București etc. Mai departe trebuie arătat că vicus este contras dintr-o formă ca villicus „rural”. Vezi valah. FILOLOGII Wilhelm von Humboldt Întemeietor al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]