8,505 matches
-
inversă, când mai cad astăzi În vechea transă, sunt pregătit să mă pomenesc, atunci când mă trezesc din ea, sus, Într-un anumit copac, deasupra băncii bălțate din adolescența mea, cu burta lipită de creanga groasă, comodă, și cu un braț atârnând În jos, printre frunzele pe care se mișcă umbrele altor frunze. Diverse sunete ajungeau la urechile mele În aceste atitudini diverse. Putea fi gongul de masă sau ceva mai puțin obișnuit, cum ar fi fost de pildă oribila muzică a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori de fum de țigară. Niște draperii opace mă separau de Parisul camuflat. Titlul din capul paginii unui ziar care atârna de pe un scaun anunța invazia hitleristă În Țările de Jos. Am În fața mea foaia de hârtie pe care am schițat În acea noapte la Paris diagrama pozițiilor din problemă. Albul: rege la a7 (adică primul dosar, al șaptelea rând), regina
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de parcuri din intersecțiile de la marginea Berlinului. La fel de clar, un scaun de fier subțire, a cărui umbră de păianjen se Întinde sub el, un pic spre mijloc, sau o stropitoare rotitoare, plăcut Înfumurată, deși clar psihopată, cu un curcubeu propriu atârnat În stropii Împroșcați de ea deasupra ierbii presărate cu giuvaere, evocă un parc parizian; dar tu vei Înțelege foarte bine că ochiul memoriei se concentrează atât de mult asupra micii siluete așezate pe vine ( Încărcând un camion de jucărie cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se despovărează. Ștefan, mânios, aleargă de colo-colo, se oțărăște cu mânie și bolovanul după el: La "Întrecerile cu arcul", oamenii boierului Asaftei n-au nimerit nici o țintă! Pe loc a fost judecat pentru "trădare de țară" și osândit să fie atârnat în ștreang! Boierii au rămas ca trăsniți câteva clipe, apoi, încep milogeala: Iartă-l Doamne... Îndură-te... Are prunci... Îndurare?!?! își iese din fire Ștefan. La Adrianopole, ienicerii sunt pe picior de plecare! "Vin turcii!" Din zi în zi, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moaie el și-l bate pe umăr să-l îmbuneze, dar imediat se încruntă. Parcă totuși poruncisem "să fie stârpiți!"... Stârpiți vor fi! strigă Mihail cu mâna pe inimă ca un jurământ. E cu omor?! Cu omor! Tâlharii să fie atârnați la porțile Cetății! poruncește crunt. Neguțătorilor să le fie înturnată paguba din vistieria domnească! Îi stârpesc!! răcnește Mihail cu însuflețire. Să-mi ia capul Măria ta, de nu i-oi stârpi! Pe toți tâlharii!... și de drumul mare, și... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lipite pe obraz, cu veșmintele pătrunse de apă, dârdâind, aplecat peste grumazul calului, îndemna în galop spre Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă șa; laba i se umflase de nici nu mai încăpea în scară. Trecură prin vad Suceava ce se umflase de venea tulbure, mânioasă, până la burta calului. Un fulger scăpără despicând cerul, trăsnind undeva pe culmea dealului, iar la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce se cățăraseră până la ea, dezvelindu-i gingiile cu niște dinți strâmbi, gălbejiți înfipți în ea. În găvanele ochilor, mișunau, colcăiau viermii. La gât, atârna o scândură pe care scrie cu litere mari: "TALHARI" Porțile grele de stejar, legate în fier, scârțâiră prelung din balamale, deschizându-se. Să coborâți stârvurile aistea! poruncește Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-s vrednic de atâta cinstire. Aiasta mă obligă... Teamă mi-i că-s prea mic pentru ce se așteaptă de la mine. Mă bucur pentru Moldova, mulți, abia acum au aflat că existăm, spune Ștefan și se oprește în fața hărții Europei atârnată pe perete. Dacă aș fi mai mult ajutat... Ba, unii au și țâfne, adaugă și parcurge cu degetul calea dintre Suceava și Cracovia. Stanciule!... Ai bătut calea aiasta și călare și pe jos. În câte zile ajung turcii de la Suceava
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apoi la Cetatea Albă, Chilia și înapoi la Cetatea Neamțului, la Suceava... Tot într-o goană! Zi și noapte! Să crape caii... Aproape n-a mâncat, n-a dormit... Tot într-o goană... A cercetat, a judecat, a poruncit, a atârnat în ștreang un pârcălab ce-și văzuse mai mult de căpătuială decât de datorie... Aista nu-i om! Îi drac și încă din cei împielițați! În câteva zile, am dat jos pe puțin zece ocale. Curg nădragii pe mine. "Tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tărășenia la urechile Măritei? se întreabă Negrilă, ros de curiozitate. S-a grijit Isaia să-i ajungă, zâmbește mucalit Alexa făcând cu ochiul. Să te ferească Sfântu' de gura muierii încornorate: îți face zile fripte de-ți vine să te atârni de grindă. A scăpat careva netârnosit? se spovedește Negrilă. A mea, odată, când m-o aflat, era să-mi scoată ochii. Bine că nu ți-a tăiat-o în somn, îl batjocorește Alexa. Toți râd, dar fiecare avea musca sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dar nu mă slăbește, scrâșnește Isaia cu ură. Mă scormone, mă înțeapă, se joacă cu mine ca pisica cu șoarecele: "Cumnățele, dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o dracului de salcie! se stropșește Isaia. Iaca, am scuipat de deochi, bâiguie Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește Cupcici. N-ai grijă, vin ei! Vin! Ah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de îmbucătură... Și, a doua zi, osmanlâii, cu ochii cârpiți, mărșăluiesc spre Suceava, lălăind, târșind papucii prin pulberea de cenușă fierbinte, sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în întâmpinarea falnicei armii, ca osmanlâilor să le strecurăm în oase frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbește cu îngăduință, cu simpatie pentru Năzdrăvanul acela cu tuleie, mare căpitan. Omenirea are nevoie de eroi, și de sfinți are nevoie... Ștefan, amintindu-și de băiețandrul acela neînfricat și neînvins, îi zâmbește și se împiedică în cârpele ce-i atârnau la picior. Crezi că de dragul "Creștinătății", al osanalelor mi-am pârjolit țara și atâta cruce de voinici au mușcat țărâna? Am avut eu alte gânduri pentru țară... Cât despre glorie, osanale, lauri... Aleluia!... De când am ajuns domn, m-am lecuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mult... Le-am cerut totul! Ei poate n-au înțeles... Sau n-au mai vrut... Sau n-au mai putut... Poate, acum, alt domn, mai bun, mai pașnic... spune răsuflând greu, cu obidă și se împiedică de cârpele ce-i atârnă legate cu un curmei. Pe dracu' alt domn!! răbufnește Daniil revoltat, dar imediat se pleznește peste gură și-și face trei cruci. Doamne iartă-mă! Na, c-am sfeclit-o și eu! Închide ochii. Se reculege... Se concentrează, adâncindu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sporit” e în formă de H, un H șchiop însă, căci verticala dreaptă a „literei” e mai scurtă decât cea stângă. În micul coridor dau ușile a trei camere, de un perete întrerupt e lipită o bibliotecă, iar din plafon atârnă o lampă „de terasă”, o împletitură metalică vopsită în negru cu plăcuțe de sticlă portocalii. Când lampa e aprinsă, fotografia e luminată din plin, cumva sărbătorește: fetița de cinci ani, zâmbitoare, elegantă, cu părul aranjat în bucle mari pare vie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
zi ne aduce surpriza unor noi spații securizante inaugurate și folosite de ei: cele de sub masă, de sub scăunele și scaune, dintre scaunele cu speteaza lipită de marginea mesei și plafonul format de partea dinăuntru al tăbliei acesteia, de dincolo de hainele atârnate în cuier sau de faldurile draperiei acoperind caloriferul, cel al culcușului alcătuit de brațul pe care mă sprijin când scriu și de pieptul rezemat de muchia biroului... Ce cărți geniale ar fi scris motanii noștri despre spațiul închis dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ciorapi și pantofi de culoare închisă, stă în picioare pe un fotoliu de lemn astfel încât e aproape la fel de „înalt” ca mama lui, pe care o îmbrățișează cu mâna stângă (invizibilă în fotografie). Emoția momentului o trădează degetele mâinii drepte, care atârnă pe lângă corp; degetul mare încearcă să se ascundă, „rușinat”, următoarele două sunt încovoiate: se mișcau probabil cuprinse de o explicabilă nervozitate când fotograful a „înghețat” clipa. În centrul fotografiei, la propriu și la figurat, se află chipul băiatului, surprins într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apoi al unicului său fiu, fratele Doinei, răpus de aceeași boală necruțătoare la 39 de ani, în 1987). Privesc fotografia știind toate acestea și mi se pare că și copilul acela îngândurat, prea serios, are premoniția viitorului său: care parcă atârnă, ca un pietroi nevăzut, acolo, în atelierul fotografului Ed. Bukovski, deasupra capului tuns scurt, băiețește: gata-gata să cadă, să-l strivească. Doamne, ce grozăvie poate să fie pentru un biet copil propriul lui viitor! * Misiunea mea pe pământ: s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Mormânt al Maicii Domnului sunt multe de văzut și multe locuri tainice. Oricum nu pot să redau tot. Biserică este construită după modelul bisericilor din Orient. Este ridicată deasupra peșterii care adăpostește Sfanțul Mormânt al Maicii Domnului. Are multe candele atârnate pe tavanul peșterii, dar nu toate ard. Cred că la diferite sărbători le vor aprinde pe toate. Este electrificat și unde se citește și se face slujba e lumină iar restul semiîntuneric. Oricum, nu cazi pe scări, pentru că se mai
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
am pus mănușile galbene de cauciuc și am luat aspiratorul... S-a sunat la ușă și am deschis, crezând că e poștașul. Era Rune (Gomer), cu un buchet mare de lăcrămioare! Altădată obișnuia să mi le pună într-un săculeț, atârnate de clanța ușii, dar acum a venit personal să mi le dea. M-am mirat, e un domn foarte serios, a fost șeful poliției din Stockholm, acum e în comitetul de conducere din Biserica „Adolf Fredrik”. O cunosc pe soția
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ce în ce mai înghețat și căldura tot mai frumoasă a sufletului oamenilor, în vacanța de Crăciun mia sosit vestea mutării la școala primară din comuna Filești, un fel de cartier sătesc al Galațiului. Aș fi rămas dar frecvența scăzută atârna neîndurătoare desupra mea. Așa că, la drum. Gazda, foarte binevoitoare, am plătit-o abia peste un an, când eram învățătoare titulară la Tabacu. * Fileștii, mai cunoscut drept Calica, era o așezare de oameni nevoiași. școala avea doar două posturi, director fiind
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Ghiță Bujoreanu care ieșise la pensie și care era amorezat de o văduvă tânără, mai era un fost controlor fiscal, conu Iancu ștefănescu căruia îi plăcea să se laude peste măsură cu lista lui de cuceriri. Era înalt, slab, îi atârna o bucată de piele sub fosta gușă, avea mustață răsucită și părul cănit. Umbla foarte elegant, îmbrăcat vara mai mult în alb, sau pantalon alb și haină închisă la culoare sau invers. Întotdeauna proaspăt bărbierit, parfumat, pomădat, cu batista mare
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]