8,123 matches
-
viscolul se Întețește, pare pierdut. Îl salvează-un cîine alb, cîinele invers, de zăpadă, al lui Tarkovski, probabil, care-l suie-n sanie și-l trage pînă la iglu. Eschimosul Își revine, Își Îmbrățișează nevasta, se ridică odată cu camera de filmat, jos se vede cățelul, apoi ni se arată o imagine splendidă a zborului amintind de Începutul lui Rubliov, și Începe una dintre cele mai extraordinare muzici de film, This is a Film. Balonul roșu traversează straturi succesive de culori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Împreună cu mari muzicieni, apoi așezîndu-se la pian cu firescul unei respirații și devenind muzică, jucîndu-se pe clape senin și canicular, purtînd după cîteva secvențe un basc roșu imens, făcînd pe mortul pe plajă, cîntînd pe acoperișul unui zgîrie-nori din New York, filmat din elicopter, o pală de vînt smulgîndu-i pălăria de pe cap, „mi-e frică de moarte”. Oscar Matzerath Petrucciani, iluzionistul muzician bolnav, iradiind dramatismul trecerii suspendat pe scaunul de concert. Ultima piesă, al doilea bis, Besame mucho. Un iluzionist ce n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care Încă mai cred În copilăria lumii. Cu lacrimile acum șiroindu-i pe obraji, taximetristul intră În muzică cu Întreaga lui inocență uitată, se pierde În absolut. Momentul este atît de covîrșitor Încît poți plînge și tu, deși nu te filmează nimeni. Pentru că dacă limitele pot fi făcute praf prin muzică sau orice altceva, atunci comunicarea, cea mai simplă și banală formă de comunicare devine sinonimă cu iubirea. O asemenea clipă, În realitate greu de imaginat, este aici atît de verosimilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
neglijată-i acum Monica fictivă Împreună cu președintele ei real din Înscenarea, realitate și ficțiune laolaltă, căsătorite și prăbușite În uitare din cauza acestor actuale, atît de minunate ținte aeriene și distrugătoarele lor zburătoare, plus cîte-o moviliță seara frumos aranjată de cadavre filmate din mai multe unghiuri deodată, ce-și joacă la perfecție rolul de hoituri masacrate de sîrbi, cîteodată apar pe neașteptate și altele, sau joacă-n alt movie, masacrate de croați, bosniaci, sîrbi bosniaci, croați bosniaci, turci, cneazul Lazăr, ortodocși, catolici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu răni grele, cu stelare găuroaie-n piept, curg din abundență atîtea rîuri de suc de roșii, Încît plauzibilul iluziei dispare cu desăvîrșire. Singurii care-ar mai putea fi răvășiți de asemenea trucuri sînt cei răvășiți din naștere. Practic, violența filmată-n exces se autoanihilează, o tot spun degeaba, aproape ca-n Platoon, iar minima, necesara participare sau atît de dorita volatilizare din sala de obicei infectă de cinema unde oamenii au plăcutul obicei să miroasă vara este Înlocuită de privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
uleiul de măsline este recomandat În aproape orice boală, mai ales atunci cînd pacientul afirmă de pe canapea că vrea să plece În Ithaca. Am trecut peste Începutul filmului mai rapid decît trece Însuși filmul, deoarece războiul troian e mai prost filmat chiar decît războiul cu romanii, cînd Decebal Își taie gîtul la umbra nucului bătrîn și-a lui Emil Botta, marele preot ce lua morfină din farmacii, un uriaș actor și-un nepus Încă În drepturi extraordinar poet, ce le spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
eveniment ce poate băga spectatorul la idei reci, cum ar fi să plece să cumpere jerbe, se adaugă un jalnic element de umor negru, legat de capacul sicriului, pe care-l așază și-l ridică groparul pentru ca Mihăiță să fie filmat de Răzvan Vasilescu. Cei doi homosexuali din sală, nu știu de ce, au chicotit. Urmează cam tot douăsprezece minute de parastas, unde ni se prezintă personajele. Rebengiuc e Niki, Coca Bloos, nevastă-sa, mortul, fiul lor care-a sucombat curentat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care joacă bine și, În plus, e așezată goală pușcă de regizor Într-o scenă renascentistă cu instalația pelviană Îndreptată spre cameră, adică spre noi, spectatorii, care avem un fior, vizionăm și nunta trasă pe casetă de Florian ce-și filmează cam lasciv nora, aflăm că Mihăiță cînta la clarinet, Într-o discuție mai aprinsă Flo Încearcă să-i avarieze colonelului imaginea despre armata română la momentul 23 august, Îl pisează, Îl irită, făcîndu-l să se simtă inutil și imbecil, fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fac, am uitat de medicină, și la sfîrșit am dat cu pumnu-n masă Întrebînd un Malbrin perplex dacă a văzut cumva la televizor și umilința unui popor Întreg, asta de ce nu-l Îngrijorează, e-adevărat că umilința nu poate fi filmată, dar cu un mic efort ar reuși să și-o imagineze. Dacă se gîndește mai bine. Dacă mă gîndesc și eu mai bine, după vizita asta (care s-a terminat totuși amical), am Înțeles groaza belgienilor În fața imaginilor cu handicapatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
omul de rînd (fără excepție dobitoc) pe gînduri. Totul este fals, rău construit, leșinat. Subiectul: niște organizatori TV inventează o emisiune ce devine curînd extrem de populară, În care indivizii, după ce sînt luați de pe stradă În mod aleatoriu, sînt Închiși și filmați continuu Într-un lagăr de concentrare de tip nazist. Acolo ei Îndură dezumanizarea, bestialitatea, infamia. Masa de seară e o mizerie. Și caporalii trimit zilnic la moarte pe cine vor. Execuțiile sînt de asemenea televizate, sporind pînă la limite extreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
într-o zi, să riște tot și să intre în camera ei, chit că ar fugi chiar în acea noapte, fără leafă? Îmi închipuiam lucruri cu desăvârșire absurde și sufeream cumplit, căci imaginația nu mă cruța o clipă, ci îmi filma cele mai chinuitoare amănunte. Eram incapabil să mă smulg dân această durere bolnăvicioasă de a vedea pe Maitreyi în brațele altora. M-am întors în odaia mea abătut de moarte și, în timpul mesei, mi-am ferit picioarele, ascunzîndu-le sub scaun
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de carabină și automate care creșteau și scădeau În intensitate și care erau amestecate cu bubuitul proiectilelor trase de bateriile din spatele nostru și apoi de bubuiturile exploziilor care ridicau nori gălbui, vălĂtuciți, de praf. Eram Însă prea departe ca să putem filma ca lumea. Încercaserăm să ne apropiem, dar tot luau camera la țintă, făcÎndu-ne astfel munca imposibilă. Camera aia mare era lucrul cel mai scump pe care-l aveam și dacă o distrugeau eram terminați. FĂceam filmul cu mai nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
se duseseră pe rolele de film și pe camere. Nu ne permiteam să pierdem film și trebuia să fim Îngrozitor de grijulii cu camerele. Cu o zi În urmă fuseserăm luați la țintă cînd eram Într-un loc foarte bun pentru filmat și am fost nevoit să mă tîrĂsc Înapoi ținînd camera mică În dreptul stomacului, Încercînd să-mi țin capul mai jos de linia umerilor tîrÎndu-mă pe coate În timp ce gloanțele mușcau din zidul de cărĂmidă pe care-l aveam În spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
făcut decît să-ți porți ochelarii de vedere fărĂ să-i umbrești cum trebuie. Știau să tragă și m-au făcut să tremur În pantaloni toată ziua. După-amiază ne-am mutat sus, În casa aia. Era un loc bun pentru filmat și am făcut un fel de acoperitoare pentru lentilă din niște perdele rupte - dar, așa cum v-am zis, eram prea departe. Nu eram Însă prea departe ca s-avem imagini cu dealurile Împînzite de pini, cu lacul, cu șirul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
eram veseli. Dar ne păcĂleam singuri crezînd că nu eram prea departe. — Hai să mergem la Chicote, spusei În timp ce coboram dealul spre hotelul Florida. Însă ei trebuiau să repare o cameră, să schimbe filmul și să sigileze rolele pe care filmaserăm, așa că m-am dus singur. În Spania nu ești niciodată singur, așa că de data asta chiar Îmi surîdea o schimbare. Mergînd pe Gran Via, către Chicote, În seara aia de aprilie, eram fericit, vesel și plin de entuziasm. Munciserăm din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tremura. — Uite-te și tu la astea, și Își Întinse și cealaltă mînĂ, care tremura și ea. Două asemenea, spuse cu aceeași intonație haioasă. Apoi mă Întrebă serios: — Ai fost și tu acolo? — O să facem un film din asta. — Ai filmat bine? — Nu prea. Pe noi ne-ai văzut? — Unde? — Atacul de la fermă. La trei și douășcinci după-amiaza. — A, da, am văzut. — Ți-a plăcut? — ĂĂĂ, nu. — Nici mie, spuse. Ascultă la mine, toată treaba asta e enervantă ca o ploșniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aruncăm În aer. Au obuze antitanc În casele alea trei și o baterie lîngă biserică. O să fie un adevărat măcel. — La ce oră trebuie să-nceapă? Nu mă-ntreba. Nu pot să-ți zic. — MĂ gîndeam să știu, ca să putem filma. Toți banii de pe film se duc la ambulanțe. Am filmat brigada a douășpea În contraatacul de la podul Argada. Și tot pe ei În atacul de săptămÎna trecută, de la Pingarrón. Avem niște imagini bune cu tancuri. — Tancurile n-au fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și o baterie lîngă biserică. O să fie un adevărat măcel. — La ce oră trebuie să-nceapă? Nu mă-ntreba. Nu pot să-ți zic. — MĂ gîndeam să știu, ca să putem filma. Toți banii de pe film se duc la ambulanțe. Am filmat brigada a douășpea În contraatacul de la podul Argada. Și tot pe ei În atacul de săptămÎna trecută, de la Pingarrón. Avem niște imagini bune cu tancuri. — Tancurile n-au fost de nici un folos acolo, spuse Al. — Știu, dar au dat foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
treabă bună și am scăpat de două ori la Începutul atacului, cînd a fost cît pe ce să fim uciși. Și asta Îmi dădea Încredere. Prima oară fusese cînd urcaserăm cu tancurile ca să ne-alegem un loc din care să filmăm atacul. După aia am Început să am dubii În privința locului ales, așa că ne-am mutat cam o sută de metri mai la stînga. Chiar Înainte să ne mutăm, mi-am marcat locul folosind cea mai veche metodă de a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
vă urăsc? mă Întrebă extremadurianul. — Da, Înțeleg. — Bine, spuse Întinzîndu-mi mîna. Nu refuz să-ți strîng totuși mîna. Și să-ți urez mult noroc. — Și ție la fel. Și ca individ, și ca spaniol. L-am trezit pe colegul care filmase și am coborît culmea spre cartierul general. Acum se Întorceau toate tancurile și abia te mai auzeai de atîta zgomot. — Ai vorbit Întruna, cît am dormit? — Nu, am ascultat. — Și-ai auzit ceva interesant? — O grămadă. Și acum ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
zile a fost că imaginile cu tancurile au ieșit minunat. VĂzute pe ecran, păreau că avansează cu hotărÎre peste deal, că urcă pe creste cum plutesc pe valuri vapoarele mari, tîrÎndu-se zornăind către victoria iluzorie pe care o inventaserăm filmînd. Singurul om care s-a apropiat de victorie În acea zi a fost francezul care, mergînd cu capul sus, a Încercat să dezerteze. Dar nici victoria lui n-a durat decît pînĂ a ajuns la jumătatea culmii. CÎnd coboram ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mărginit de pini care se ridica În spatele vechiului foișor regal numit Caso del Campo. Acolo se purtau acum bătĂliile și noi ne foloseam de CĂmin atît ca de un punct de observație, cît și ca de un loc bun pentru filmat. Zilele erau foarte periculoase și reci, iar nouă ne era mereu foame și glumeam Întruna. De fiecare dată cînd un obuz lovește o clădire, se face un nor mare de praf de la cărĂmizi și tencuială, care, atunci cînd se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aveai timp să răsufli Între zdruncinătură și următoarea explozie. După ultimul obuz am așteptat cîteva minute ca să fim siguri că s-au oprit, am luat o gură de apă din bucătĂrie și ne-am găsit altă cameră din care să filmăm. Tocmai Începea atacul. Americanca era foc și pară pe Autoritate: — El m-a adus aici. El a zis că n-o să se Întîmple nimic. Și tot el a plecat fărĂ să-și ia la revedere măcar. — Nu phoate fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spuse celălalt uitîndu-se pe fereastră. Și iată-l sosind cu multă demnitate. PĂcat că n-am o bombă ca să-i fac o surpriză neașteptată. CÎnd intră Autoritatea cu chipiu’ de oțel, noi strîngeam camerele și restul echipamentului. — Soolut, spuse. Ați filmat bine? Elizabeth, sînt cu o mașină - te conduc acasă. MĂ duc cu Edwin Henry, spuse fata. — S-a mai potolit vîntul? Îl Întrebai pe un ton de conversație. Nu mi-a răspuns. — Nu vrei să vii? o Întrebă pe fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
în sus. Adică spre cer. Dar acuma ce văd? Mă frec cu labele din față la amândoi ochii și privesc: văd un curcubeu imens, colorat frumos, ca toate curcubeele, întins peste crestele din fața noastră. Ana s-a oprit puțin, să filmeze. Ce rău îmi pare că nu mă poate vedea și pe mine! Nu mi-ar fi stricat să apar în filmul ei: ”Ticuță la Curcubeu” (Poate faceți voi desenul ăsta undeva.) Continuăm să mergem. În fața noastră apare, în clipa asta
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]