8,186 matches
-
imperfect, indicativ perfect (în gramatica francezei actuale perfectul simplu), conjunctivul mai mult ca perfect (care a dat subjonctivul imperfect în franceză), participiul prezent și participiul trecut. Apăruseră în schimb alte forme verbale încă în perioada anterioară, care se generalizează în franceza veche. Formele personale ale auxiliarului "avoir" „a avea” devin desinențele personale ale viitorului ( > > "chanterai" „voi cânta”) și ale condiționalului prezent ( > * > "chanteroie" > fr. mod. "chanterais" „aș cânta”). Pe lângă perfectul compus, se constituie și majoritatea celorlalte forme verbale compuse, cu verbele auxiliare
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
și ale condiționalului prezent ( > * > "chanteroie" > fr. mod. "chanterais" „aș cânta”). Pe lângă perfectul compus, se constituie și majoritatea celorlalte forme verbale compuse, cu verbele auxiliare "avoir" și "être" „a fi”, în esență distribuite între verbele cu sens lexical deplin ca în franceza modernă. Formelor temporale simple le corespunde câte una compusă din verbul auxiliar conjugat la timpul simplu și participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin, exprimând caracterul săvârșit și anterior față de timpul simplu sau față de alt timp compus. Astfel apar
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
însemnate de trupe și de populație, care au avut ca efect răspândirea limbii franceze în toate păturile populației, mai ales în jumătatea de nord a Franței, în detrimentul celorlalte idiomuri "oïl". Acestea fuseseră deja abandonate de oamenii instruiți, care scriau în franceză sau în latină. Încă înainte de război, limba regalității, franceza, începuse să fie folosită și în actele oficiale administrative și juridice, pe lângă latină. După război, puterea regală întărindu-se din nou, chiar și în sud, franceza, pe lângă occitană, începe să înlocuiască
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ca efect răspândirea limbii franceze în toate păturile populației, mai ales în jumătatea de nord a Franței, în detrimentul celorlalte idiomuri "oïl". Acestea fuseseră deja abandonate de oamenii instruiți, care scriau în franceză sau în latină. Încă înainte de război, limba regalității, franceza, începuse să fie folosită și în actele oficiale administrative și juridice, pe lângă latină. După război, puterea regală întărindu-se din nou, chiar și în sud, franceza, pe lângă occitană, începe să înlocuiască latina în domeniul juridic, o ordonanță dată de regele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
oamenii instruiți, care scriau în franceză sau în latină. Încă înainte de război, limba regalității, franceza, începuse să fie folosită și în actele oficiale administrative și juridice, pe lângă latină. După război, puterea regală întărindu-se din nou, chiar și în sud, franceza, pe lângă occitană, începe să înlocuiască latina în domeniul juridic, o ordonanță dată de regele Carol al VIII-lea în 1490 prevăzând folosirea „limbii franceze sau materne” în provincia Languedoc, la interogatorii și în procesele verbale. Evoluția limbii este influențată de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
numai în latină, regele înființează în 1543 Tiparnița regală, destinată publicării de opere în greacă, ebraică și franceză. De altfel, bisericile protestante abandonaseră limba latină și răspândeau Biblia în traducere franceză. În același timp, față de celelalte idiomuri vorbite în regat, franceza ca limbă vorbită continuă să fie minoritară. Este vorbită de toată lumea numai la Paris și în alte câteva orașe din nord, iar în restul teritoriului de către aristocrație și marea burghezie, pe lângă limba locală. Cărturarii încep să fie conștienți de necesitatea
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
în restul teritoriului de către aristocrație și marea burghezie, pe lângă limba locală. Cărturarii încep să fie conștienți de necesitatea unei limbi franceze literare unitare. Pe aceasta o opun în primul rând limbilor „moarte”, în special latinei, și se ridică împotriva latinizării francezei, spre exemplu de către cei care au studiat la Sorbona, universitatea din Paris dominată de biserică. Și pe aceștia îi satirizează François Rabelais în "Pantagruel". Scriitorul consideră că în franceză exprimarea poate fi tot atât de nuanțată, fiind totodată înțeleasă de un public
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
rând limbilor „moarte”, în special latinei, și se ridică împotriva latinizării francezei, spre exemplu de către cei care au studiat la Sorbona, universitatea din Paris dominată de biserică. Și pe aceștia îi satirizează François Rabelais în "Pantagruel". Scriitorul consideră că în franceză exprimarea poate fi tot atât de nuanțată, fiind totodată înțeleasă de un public mult mai larg. Este și părerea retoricianului și poetului Pierre Fabri, dar cel care teoretizează pe larg ideea este poetul Joachim du Bellay. În "La Deffence et Illustration de la
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
special latina și greaca) și din idiomuri de pe teritoriul Franței, cu condiția ca împrumuturile să fie adaptate limbii franceze. Poetul Pierre de Ronsard caută să demonstreze justețea acestor idei scriind epopeea "La Franciade" (1572). În atitudinea față de celelalte idiomuri în afară de franceză, există două tendințe. Unii, ca Du Bellay, Ronsard și Michel de Montaigne acceptă ideea ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
adaptate limbii franceze. Poetul Pierre de Ronsard caută să demonstreze justețea acestor idei scriind epopeea "La Franciade" (1572). În atitudinea față de celelalte idiomuri în afară de franceză, există două tendințe. Unii, ca Du Bellay, Ronsard și Michel de Montaigne acceptă ideea ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o limbă literară unitară. Tot în secolul al XVI-lea apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o limbă literară unitară. Tot în secolul al XVI-lea apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și grafiei limbii franceze: dicționarul francez-latin al lui Robert Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550). Principala schimbare în fonetismul francezei medii față de cel al francezei vechi este reducerea diftongilor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
dicționarul francez-latin al lui Robert Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550). Principala schimbare în fonetismul francezei medii față de cel al francezei vechi este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției în structura subiect + predicat + complement, și relativa regularizare a conjugării
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550). Principala schimbare în fonetismul francezei medii față de cel al francezei vechi este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției în structura subiect + predicat + complement, și relativa regularizare a conjugării. Dispariția din pronunțare a mai
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
la forma accentuată ("Si ne sceust comment soy excuser" fr. mod. "S’il ne savait pas comment s’excuser" „Dacă n-ar ști cum să se scuze”), dar în cursul secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu "est-ce", scris pe
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je vais savoir" „am să știu”. Lexicul francezei scrise se caracterizează prin invazia latinismelor în perioada de la mijlocul secolului al
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je vais savoir" „am să știu”. Lexicul francezei scrise se caracterizează prin invazia latinismelor în perioada de la mijlocul secolului al XIV-lea la mijlocul celui de-al XVI-lea. În secolul Renașterii sunt adoptate și multe italianisme, curtea regală fiind foarte receptivă la acestea. Mai mulți cărturari combat excesele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceze. Cel mai combativ dintre aceștia este Henri Estienne, în trei lucrări: "Traicté de la Conformité du langage françois avec le grec" (Tratat despre conformitatea limbii franceze cu greaca) (1565), "Deux dialogues du nouveau langage françois italianizé..." (Două dialoguri despre noua franceză italianizată...) (1578) și "De la précellence du langage françois" (Despre superioritatea limbii franceze) (1579). Și cuvinte din limba greacă începuseră deja să fie adoptate în franceza veche prin intermediul latinei medievale, dar începând cu secolul al XIV-lea sunt introduse și direct
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceze cu greaca) (1565), "Deux dialogues du nouveau langage françois italianizé..." (Două dialoguri despre noua franceză italianizată...) (1578) și "De la précellence du langage françois" (Despre superioritatea limbii franceze) (1579). Și cuvinte din limba greacă începuseră deja să fie adoptate în franceza veche prin intermediul latinei medievale, dar începând cu secolul al XIV-lea sunt introduse și direct, prin traduceri din filozofii greci, fenomen care se intensifică în epoca Renașterii. Grafia limbii franceze este încă foarte neunitară în perioada francezei medii și se
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
influența capitalismului care se dezvoltă și a ideilor revoluționare caracteristice acestui secol numit epoca Luminilor, iar secolul se termină cu Revoluția care face Franța să intre în epoca modernă. Dacă ordonanțele date în secolul al XVI-lea referitor la folosirea francezei în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au fost impuse numai în unele provincii, în secolul al XVII-lea alte ordonanțe o impun rând pe rând în Béarn (1621), Flandra (1684), Alsacia (1685), Roussillon (1700) etc. Impunerea
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au fost impuse numai în unele provincii, în secolul al XVII-lea alte ordonanțe o impun rând pe rând în Béarn (1621), Flandra (1684), Alsacia (1685), Roussillon (1700) etc. Impunerea francezei are loc mai mult în acest domeniu și mult mai puțin în folosința de zi cu zi, deoarece autoritățile nu se ocupă de aceasta. Școlarizarea este foarte redusă, în secolul al XVII-lea populația este analfabetă în proporție de 99
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
având o conotație depreciativă. Elitele adoptă definitiv limba franceză, iar parțial și păturile mai modeste ale populației. În sud numai aristocrația renunță la limba occitană. În orașele din regiunile cu idiomuri "oïl", oamenii de rând vorbesc acele idiomuri și înțeleg franceza, dar la sate se cunosc numai graiurile locale. În secolul al XVIII-lea crește totuși treptat numărul celor care vorbesc sau înțeleg franceza, progres favorizat de un început de urbanizare în urma dezvoltării manufacturilor, de circulația mai intensă a negustorilor prin
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
limba occitană. În orașele din regiunile cu idiomuri "oïl", oamenii de rând vorbesc acele idiomuri și înțeleg franceza, dar la sate se cunosc numai graiurile locale. În secolul al XVIII-lea crește totuși treptat numărul celor care vorbesc sau înțeleg franceza, progres favorizat de un început de urbanizare în urma dezvoltării manufacturilor, de circulația mai intensă a negustorilor prin țară și de răspândirea cărților și periodicelor. În contrast cu ceea ce se întâmplă în Franța, răspândirea francezei peste granițele ei este spectaculoasă, dar numai în
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
totuși treptat numărul celor care vorbesc sau înțeleg franceza, progres favorizat de un început de urbanizare în urma dezvoltării manufacturilor, de circulația mai intensă a negustorilor prin țară și de răspândirea cărților și periodicelor. În contrast cu ceea ce se întâmplă în Franța, răspândirea francezei peste granițele ei este spectaculoasă, dar numai în cercurile de elită. Aceasta se datorează prestigiului conferit de puterea Franței în secolul al XVII-lea și de valoarea culturii sale. La curțile monarhice se practică franceza, datorită și faptului că prințese
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
se întâmplă în Franța, răspândirea francezei peste granițele ei este spectaculoasă, dar numai în cercurile de elită. Aceasta se datorează prestigiului conferit de puterea Franței în secolul al XVII-lea și de valoarea culturii sale. La curțile monarhice se practică franceza, datorită și faptului că prințese franceze sunt căsătorite cu monarhi străini și pleacă împreună cu suitele lor. Se răspândesc astfel și modul de viață, moda, manierele și obiectele de lux franceze. Limba franceză este folosită și de intelectuali, și începe să
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cu monarhi străini și pleacă împreună cu suitele lor. Se răspândesc astfel și modul de viață, moda, manierele și obiectele de lux franceze. Limba franceză este folosită și de intelectuali, și începe să se impună în diplomație, în locul latinei. La răspândirea francezei în țările de religie protestantă contribuie și protestanții nevoiți să emigreze din Franța în urma revocării edictului de la Nantes. În Olanda se tipăresc în franceză cărți interzise în Franța. Tot aici apar periodice în franceză, care se difuzează în mai multe
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]