KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...316 317 318 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825

lipsit de noroc. O fi excepția care întărește regula, mai știi (și eu sunt născut în zodia asta, dar în alt an...), cert este că cel mai rapid cineast român (cum l-a numit Chirilov) a apărut când trebuia (cu Furia, imediat după Marfa și banii), dar n-a prins cu extraordinarul Hârtia va fi albastră locul pe care-l merita. Poate că a fost o chestie de bad decision (să trimită filmul la Locarno în loc de Veneția), poate că așa s-

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
care te lasă mască. Unora le-a plăcut (mult) Hârtia..., dar Hârtia... era un film „despre Revoluțieș, nu-i așa ? Deci capitaliza la capitolul „temăș. Mie Hârtia... mi s-a părut că începe, de fapt, odată cu ultimul cadru fix din Furia : acea furgonetă filmată de la distanță (de la distanța care trebuie !), în care ghicim (căci nu vedem mare lucru) un măcel. în filmul imediat următor, furgoneta a fost înlocuită de un TAB (am impresia că nu se zice TAB, după cum probabil nici

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
stau de vorbă, fumează o țigară ( Ia uite ce frumos arde ! , zice cel în uniformă ; normal Hârtia (țigării) va fi și ea albastră) și, când te aștepți mai puțin, sunt ciuruiți de rafale de mitralieră. Hârtia... începe așa cum se termina Furia : cu un pumn în stomac. Aceeași distanță, același șoc rece. Numai că povestea e spusă în flashback, ceea ce vedem la început e de fapt sfârșitul, iar sfârșitul revine în buclă în punctul inițial : când vedem apărând TAB-ul în laptele

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
Cât despre Dogma 95, presa/publicul nostru abia reacționează la Cannes, vrei să-i destabilizezi complet fluturându-le un ștraif pe care scrie Dogma nr. X ?... Cinci întrebări pentru Radu Muntean și Răzvan Rădulescu 1. Unii au criticat filmele voastre (Furia, respectiv Marfa și banii) din cauza „limbajuluiș. Cică ar fi „suburbanș... Ce le răspundeți ? 2. Este această „felie de viațăș (sub)urbană un decupaj voit polemic cu un anumit cinema românesc sau pur și simplu nu v-ați pus problema asta

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
Silvia Balea). între 26 aprilie și 3 mai, aici s-au proiectat zece lungmetraje (de la Steaua fără nume din 1965, al lui Henri Colpi, și Reconstituirea din 1969, al lui Lucian Pintilie, la cele mai, să zicem, recente : Filantropica, Occident, Furia, Maria, Marfa și banii, Examen, în fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, Italiencele), șase scurtmetraje, majoritatea premiate (de la Ajutoare umanitare, din 2001, la Trafic, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, Apartamentul, Visul lui Liviu, Stejarii verzi

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
necontrolat în reacții, deși se dovedește sinistru de cerebral când își face treaba, libidinos dincolo de limita suportabilului, temător pentru propria-i piele. Nu trebuie transformat într-un simbol, tocmai pentru că e credibil, nu un personaj de carton. Poftele, reacțiile, spaimele, furia lui nu sunt doar ale unui om nou, ci ale unui bărbat pur și simplu imoral. Mi-l pot foarte bine imagina acționând și în România de azi, cu o altă specializare, desigur. însă Bebe ne aduce aminte prea tare

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
liceu într-o stațiune de pe litoral. Pare să-și regrete tinerețea furtunoasă, deși e pe drumul spre maturitate. ți se pare că este altceva : o mișcare diferită, un accent nou poate ? Alex. Leo Șerban : Cu siguranță. Deși primul său lungmetraj, Furia, era tot o poveste contemporană și avea lucruri interesante și chiar îndrăznețe, fiind prima descindere în lumea mafiei țigănești, era totuși mai aproape de ceea ce numiți voi formulaic. Boogie este în primul rând o poveste extrem de semnificativă pentru că vorbește despre lucruri

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
în care datul cu tifla se conjugă cu râsu-plânsu, iar dorul de ducă face casă bună cu statul pe loc. în orice caz, Cristi Mungiu ar face bine să rămână : e nevoie de el ! Grenada de la ”Jean Monnet” Cu Furia, debutul său în lungmetraj, Radu Muntean produce a treia surpriză bună a cinematografului românesc din acest an, după Filantropica și Occident. Cunoscut ca regizor de videoclipuri, Muntean este mai aproape totuși de Cristi Puiu (autorul lui Marfa și banii) decât

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
o mențiune pentru Cea mai bună falsă idee bună : aceea de a-i găsi lui Adrian (ex Copilu) Minune o mireasă (Dorina Chiriac) de-un metru jumate, cu care să-și achite datoria !... Adi Minune își joacă propriul rol, iar Furia este (și) prima incursiune a cinematografului autohton într-o lume (mafia țigănească) pe care Muntean nu se sfiește s-o înfățișeze credibil și fără menajamente. Filmul nu se complică în complexități psihologice, împrumutând din clipuri nu doar ritmul și o

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
și o anumită tipologie-instant, ci și o imagine a realității făcută din colajul de gesturi mărunt semnificative (întâlnirea cu un suporter stelist este antologică !). Nu toate momentele sunt convingătoare trezirea într-un tramvai la depou este un clișeu inutil. Dar Furia își duce la destinație mesajul-dinamită cu un simț al urgenței care-l face la fel de deranjant ca grenada aruncată-n poarta liceului ”Jean Monnet”... O comedie în locul dramei Când Nae Caranfil m-a rugat să prezint Filantropica la premieră, l-am

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
bine, să aibă gust, să aibă cultură (măcar de specialitate, dacă nu generală). Caranfil are cultură (de specialitate). De scris, scrie cam așa : Morgenstern se întrece pe sine, ba în maternitate ultragiată, ba strașnică muiere, ba în fragilitate, ba în furie înfricoșătoare învăluită în șal ca într-o armură. Sau (pentru amestecul de cinema și picanterie paparață care-i caracteriza și emisiunea) : Semnificativă e distribuirea Marinei Vlady în rolul devoratoarei femei, fiindcă actrița însăși și-a îngropat câțiva soți (de la care

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

din umeri, semn că ei nu au ce face, asta le este datoria. În jurul meu încep vociferările, capitol la care, de fiecare dată, asist cu interes. Scot din buzunar o bucățică de hîrtie, o mestec îndelung între dinți, strîngînd-o cu furie, pînă o înmoi bine, apoi o aduc pe vîrful limbii și-o scuip direct pe stîlpul porții, de care se lipește. Ceasul de pe ghereta portarilor arată șapte și patruzeci de minute; stăm aici de șapte minute. Cît mai stăm, domnule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă știu cinstit, cît colegii mei mă cunosc ca atare, poți să scrii cuvînt cu cuvînt ceea ce știi despre mine. M-ai întrebat de mai multe ori de ce m-am retras din munca de cercetare. Știi de ce? Din orgoliu și furie. La începutul unui an, șefa madam Matei și cu Chirilă, amîndoi așezați în fotolii, mă cheamă și-mi spun: "Tovarășe doctor-inginer Petre Graur, anul acesta nu mai avem nici o temă de cercetare pentru dumneata. Dacă vrei, poți rămîne ca inginer

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mulți muncitori. Puteți să vă supărați pentru cele spuse acum, dar eu, în secție, doresc o atmosferă de lucru sănătoasă. Ies din clădire alături de Don Șef și ne continuăm drumul. Trag cu coada ochiului și-l observ cum fierbe de furie: tot sîngele i s-a ridicat în obraji, iar privirea lui e încruntată. Licheaua dracului! exclamă șeful. Eu l-am făcut maistru și-acum îmi pare rău. Pînă unde pot merge unii!... Zău, eu credeam că-i glumă chestia cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o înjurătură în gînd și plec. Afară, mă bate ploaia, dar nu-mi mai pasă: am casca pe cap, cu blana sintetică lipită de păr, ținîndu-mi cald. În biroul ei, la etajul zece, Liliana mă primește cu o explozie de furie, arătînd spre hîrtiile din mîna mea: Nu mai vreau nici o comandă în afara contractelor! Afară!... Pentru azi, am terminat discuția! Afară! Stai, măi fată, o temperez eu, pornită mai ești, nu glumă! Un bob zăbavă, să-mi trag sufletul, îi zic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în oglindă și să-mi dau palme. Afară, în curtea combinatului, mă liniștesc. Nici n-aș putea altfel; ploaia a stat, norii s-au risipit, iar soarele rînjește din nou pe după colțul clădirii administrative. Sus, în secretariat, mă apucă iar furia: inginerul-șef s-a dus acasă, că după-amiază trebuie să plece la București, iar de acolo, mai departe, în străinătate. Să las actele baltă nu pot, e în joc obrazul meu față de muncitorii de la filamente. Iar de semnat în locul inginerului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
bine mi i-ai împrumuta, să am patru pumni, la o adică, rîde Graur cu același gest de dezvelire a întregii danturi. Păcat că n-ai trecut pe la noi prin birou să vezi, schimbă el vorba, ai stîrnit o adevărată furie: nu se discută decît de tensiuni de zonă și ecuații de curgere la filamentele de douăzeci. Zău?! mă bucur eu. Merg puțin prin secție și mă întorc la voi. Salut. Apropo, mă întorc eu spre el, am observat o chestie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Spațiului locativ, dar nu-i spuneți nici ăstuia că sînteți inginer, mă sfătuiește doamna Cristescu. A dat cîndva și el la Politehnică... Vă mulțumesc! Sărut mîinile! spun, apoi mă întorc și ies. Afară, în aerul rece, fiori de căldură și furie mă trec, făcîndu-mă să-mi mușc buzele. Trebuie să ascund profesiunea mea de inginer. Și asta de ce?! Din cauza unor impotenți sau refulați niște "muncitori cu vorba", care aplică consecvent, dar nu și creator ceea ce li se spune. Îmi vine să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu sticla alături. Uiți că ne șterpeleai săptămînal cîte o cazma și-o vindeai pe-o sticlă de rachiu, iar muncitorii plăteau ce furai tu?... Adu-ți aminte... Don Șef apasă cu putere clapa de închidere a interfonului, roșu de furie: Porcul dracului! Manevrează cum vrea el locuințele în combinatul ăsta. Se oprește, își trece palmele peste obraji, apoi își aprinde o țigară. Și credeți că n-o să pice? o fac eu pe optimistul. Nu pică, dom' Vlădeanu. Îi are la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
preocupată de telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să auzi discuția, îmi arată spre pat, aproape ordonîndu-mi, cu glasul tremurînd de furie. Imposibil! murmură ea. Cine știe ce-ai înțeles tu... Cine știe ce conflict de serviciu ai avut cu ea... Dacă nu ai dreptate, mă amenință din nou cu palma, să știi că-i spun. Tot! Tot ce-ai zis despre ea... Vorbind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vorbit despre mine... Se aude un țiuit continuu în receptor și Cristina formează numărul centralei combinatului. Ți-am spus să iei ioc, să auzi! îmi indică din nou marginea patului. Alo, cu tovarășa ingineră-șefă Roman, vă rog! Siguranța și furia doamnei Cristina au început deja să mă irite. "Îți place a naibii să pălmuiești", îi spun în gînd, așezîndu-mă pe marginea patului, lîngă ea, auzind în receptor țîrîitul mărunt al centralei pe interior. Dacă n-am dreptate, spun eu, accept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ăsta: "Noi, combinatul, am creat condiții afirmării unui tînăr talent"... iar acum îmi spui c-o să primească locuință cînd o să-ți vezi tu ceafa... Să-ți fie rușine, Brîndușa!... Și ție și celorlalți ca tine clică de ipocriți!! Roșie de furie, trîntește receptorul la locul lui, apoi aruncă telefonul înapoi pe noptieră. Dumnezeule, cum e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil așa ceva?! Fața Cristinei, aprinsă, pare o floare de magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că azi ai fost nedreptățit... Dar, oare, tu poți crede că violența, schimbarea caracterului tău, e modul cel mai indicat de-a răspunde?! Ascultă-mă ce-ți spun: dovedește-ți altfel, cinstit, bărbătește, partea ta de adevăr... Lașitatea, orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile... Se întoarce spre scrumiera de pe masă și stinge țigara, zdrobind-o îndelung, surîzînd amar. Știi, zice, continuînd să zdrobească țigara, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă la o cafea... Poate că de-aceea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
picioare, arătîndu-mi ușa, dar imediat îl văd cum se înmoaie și se reașază; probabil i-a făcut semn, pe sub masă, prim-secretarul, să fie calm. Tovarășe director, spun eu, ridicat deja în picioare, ar trebui să știți că orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile. Cu-atît mai mult beția alcoolică, tovarășe Vlădeanu, intervine Brîndușa. Poftim?! mă mir eu, privind-o. Ești beat! exclamă încet Brîndușa, aruncîndu-mi o privire plină de ură. Într-un fel, spune secretarul Comitetului P.C.R., uitîndu-se spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
picioare, rostind cuvîntul "fizician" cu același dispreț ca azi-dimineață, cînd am fost la ea în birou. Prim-secretarul, care a urmărit toată discuția noastră, privindu-ne pe rînd, ridică brusc stiloul spre Brîndușa, oprind-o. Brîndușa observă gestul, își stăpînește furia, strînge din umeri ca o scuză, apoi se așază bodogănind: Puneți-vă în locul meu, tovarășe prim-secretar... Puneți-vă dumneavoastră în locul celui căruia îi strigați..., îi spune prim-secretarul. De altfel, sfatul meu e valabil pentru toți cei care obișnuiesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]