8,698 matches
-
preot și profesor, toate la un loc. În Takiwasi, îmi imaginez, Pablo este un angajat ca oricare altul, care trebuie să-și facă meseria la ore fixe și pe baza unui salariu fix. Nu știu cât de ușor se împacă cele două ipostaze dar încep să-mi conturez, din ce în ce mai clar, imaginea unui conflict între arta șamanică veche, autentică, și ședințele șamanice oferite celor din vest. Șamanii autentici sunt crescuți în mijlocul naturii, își trag forța și înțelepciunea din natură, respectă și ascultă cu atenție
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Bogart. Am dat la schimb toate pozele mele cu staruri din alte vremuri pe poze cu Schwarzenegger și Stallone și am fost deosebit de mîndru de felul în care am negociat obținerea unei piese de mare frumusețe și raritate (Schwarzie în ipostaza lui Conan Barbarul) în schimbul a trei sau patru nimicuri o Anita Ekberg, o Sarita Montiel, parcă o Raquel Welch, în fine, toate gagici, lipsite de faimă și de valoare în ochii băiatului mai mare cu care făceam afacerea, deși tot
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
voluntar pe front. Să observăm însă cum - dintr-un foc - deși susține că nu-și mai amintește mare lucru despre bunicul său, Iliescu îl plasează totuși, strategic, între soldații romani căzuți prizonieri, iar pe tata (viitorul Kominternist Alexandru Iliescu) în ipostaza patriotică de voluntar pe front. În 1995, trei ziariști ai cotidianului Ziua au încercat să reconstituie misterele familiei lui Ion Iliescu, motiv pentru care s-au deplasat pentru o anchetă de teren la Oltenița, și iată ce aflăm: "Cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
acest amic să scoată ușa din țâțâni pentru a-l scoate pe Mișu din ascunzătoarea lui, așa cum se dovedește forța loviturii mortale pe care Mișu o administrează pre- tinsului soț încornorat venit să răzbune onoarea sa de familist. Cele două ipostaze îl situează pe acest Mișu la antipozii pe care-i reprezintă lașitatea și curajul. Însă cei doi termeni nu sunt operaționali în această farsă care relevă grotescul și ludicul și nu consacrarea unor virtuți. Dacă ne întoarcem la momentul ales
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
retoric, nu la nivelul personajului vidat de conținut, deve- nit o formă, un om fără însușiri. Nu ajungem să cunoaștem niciuna dintre însușirile reale ale acestui personaj, ci doar pe acelea care îi sunt atribuite sub semnul excesului atât în ipostaza sa eroică, de superlativă calificare civică, cât și în aceea „monstruoasă”, dezumanizată, de maximă des- calificare civică în calitate de reprezentant al ordinii publice și al Puterii. Ceea ce Coriolan Drăgănescu are banal, exis- tența sa cotidiană cu conținuturile ei probabil triviale, existență
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ultim, suprem. Toate acest figuri conțin excesul : torționarul prin excesul de violență, filozoful prin excesul de gândire, misticul prin excesul de credință, revoluționarul prin excesul de ideal, sau excesul având ca expresie utopia, nebunul prin excesul de adevăr. Toate aceste ipostaze ale nemăsurii au ca loc al enunțului contextul lui „simț enorm și văz monstruos” pentru că în această figură proteică a „mic-burghezului”, pentru a folosi o sintagmă consacrată de vulgata marxistă, coexistă toate aceste tensiuni, toate aceste posibilități, iar exacerbarea lor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
globală a evenimentului, aceasta ascunde nu o alegere estetică sau o imposibilitate practică, cât problema redimensionării evenimentului la o scară spe- cifică marilor momente istorice. Se cuvine a citi cu atenție antifraza ironică a naratorului care își minimalizează rolul acceptând ipostaza celui care furnizează materialul docu- mentar al istoriei orale în calitate de martor la evenimente și parțial actor în câteva episoade. Afirmația care precede această reglare a etalonului textual face referire tot la un reglaj, cel al perspectivei unui lector generic, care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
României Viitoare și conține și prima delimitare care va declanșa polemica, aceea dintre moral și moravuri. „De plâns”, conchide criticul, nu sunt eroii caragialieni, ci moravurile, dar, esențial, tragicul nu se situează la nivelul socialului pentru care moravurile constituie o ipostază, - Max Scheller și Nicolai Hartmann sunt invocați -, ci la nivelul istoriei. Interesul pe care-l suscită „satira de moravuri” a lui I.L. Cara giale ar fi unul estetic, social, dar nu moral sau istoric. Ion Negoițescu proiecta o abordare fenome
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
noi, întocmai cum peștii trăiesc în apă și apa trece prin pești. Unde sfârșește realul, și unde începe ficțiunea ? E imposibil de precizat” . Augustin-Doinaș realizează fascinația modelului, așa cum sesizează derapajul modelului Eminescu în o serie de întrebuințări inadecvate a căror ipostază elocventă o constituie extremismele. Un anumit politicianism împru- mută aparent ludic masca caragialescă fără să realizeze riscul de a o integra. „Ei bine, modelul Caragiale constituie astăzi în România alibiul unui anume tembelism care frizează iresponsabilitatea : grotescul stârnește veselia, în loc să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
personajelor pe care le-a interpretat, dăruindu-se cu credință și cu o frenezie molipsitoare. Cu o mobilitate fizică și interioară remarcabilă, trecea rampa cu ușurință, naturalețea interpretării ei stârnind hohote de râs și storcând lacrimi, trecând firesc prin toate ipostazele, lăsând imagini de neuitat în sufletele spectatorilor. Recitalurile de poezie, îmbinate cu melodii populare au ajutat-o să-și completeze și să-și diversifice modalitățile de dăruire artistică. La petrecerile între prieteni, drăcușorul histrionic nu-i dădea pace, delectându-și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
aducându-mi și ceva decorații și foloase materiale. Îmi mai amintesc și faptul ca aceeași notă catastrofală aveam s-o primesc și la lucrarea scrisă de la anatomie având ca subiect funcțiile ficatului. Am predat foaia goală, pentru mine atunci singurele ipostaze de interes ale ficatului fiind prăjit, la grătar sau pate (varianta "foie gras" având s-o cunosc mult mai târziu). Prins de febra educării prin munca din perioada respectivă, după eșecurile succesive în branșa lui Esculap, am început să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de-a lungul parcursului. Aveam pregătite măști de hârtie, nasuri din carton și truse de machiaj și, În timp ce ne deghizam, copiii păreau tentați să ne urmeze exemplul, dar parcă nu Îndrăzneau. Din spatele fiecărui paravan apărea câte o statuie reprezentând o ipostază Împietrită a unui personaj de basm, care dintr-odată căpăta viață și Începea să interacționeze cu copiii. Ca obstacole, plasasem bețe de bambus prin toată sala și după un timp i-am Încurajat pe copii să preia ei Înșiși jocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
au eclipsat nevoia de a ne descoperi mai profund prin teatru. Poate că În zilele noastre numai lucrul În condiții privilegiate, În ateliere, centre de creație sau În școală ne mai poate satisface gustul acestei căutări. Atelierele ne pun În ipostaza de a ne reaminti aspirațiile care ne-au condus pașii spre teatru, cu intenția să căutăm cheia care va deschide calea unor contacte naturale, libere de clișee, pentru a ne debarasa de blocajele care s-au adunat. Este ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu banalitatea unor avansuri cvasisenioriale. 5 Există două ipostaze deosebit de vii ale acestei fete, pe care aș vrea să le am simultan În fața ochilor ca o concluzie a imaginii ei obsedante. Prima a dăinuit mult timp În mine, cu totul aparte de acea Polenka pe care o asociam cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
noastră, cu cărbune pe peretele din spatele jucătorilor. Programasem etape, alcătuiam clasamente. A fost un fel de nebunie colectivă. Apoi ne-a trecut. Mi-au rămas până azi însă în cap impresiile din timpul meciurilor „de cap” aprig disputate ceasuri întregi, ipostaza de „eu jucând «cap»”, senzația bulgărilor de zgură roșie sfărâmați, pulverizați, și a prafului de pe „teren”, răscolit de dansul picioarelor noastre tinere și neobosite, încălțate în tenișii epocii. * O amintire despre o amintire. O amintire din copilăria tatei pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu spor, mușcând și înghițind în segmente mari distanța, simțindu-mă tânăr și sportiv, excelent în pielea și în cămașa subțire de vară și în frigul ce mă „îmbrăca” din mers, mândru de mine - singur printre atâția pietoni prudenți -, de ipostaza aceea singulară inadecvat estivală, originală, de neconformismul meu, admirându-mă și plăcându-mă în timp ce merg cu pași mari, străbătând Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, vântoasă... * O întâmplare-șoc, petrecută demult, undeva pe lângă Sf. Vineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
băga el în galoși”. Îl cred, așa e, cu calitățile lui ar fi putut face mai mult decât mulți alții... Viața însă... Împrejurările... Ne simțim apropiați, cum nu ne-am simțit de multă vreme. Lumina cade din belșug asupra acestei ipostaze a tatălui, deosebit de reușită și neobișnuit de volubilă... * O seară de primăvară fastă (din primăvara anului 1961) și două încăperi: 1) o sală de curs încăpătoare, puternic, cumva sărbătorește luminată, în care se desfășoară o ședință de învățământ politic cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în România literară) nu a fost mai autonomă, mai liberă în inițiativele ei și mai independentă în judecățile de valoare pe care le emitea prin echipa sa de cronicari, mai prestigioasă într-un cuvânt ca în acei ani. În această ipostază, de om bun și de coleg receptiv, l-am cunoscut eu pe Tiberiu Utan. * Nichita Stănescu, cu care am avut cinstea să fiu coleg de redacție, văzându-mă pentru prima oară împreună cu Doina nu și-a putut stăpâni marea mirare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îngăduința să...! Niciodată, cred, gentilețea n-a fost mai subtilă, smerenia laică mai plină de harul micșorării! S-ar putea vorbi, în acest caz, de chenoza marelui poet, a spiritului marii poezii. * Princiar se comporta, în orice caz. Nichita în ipostaza de amfitrion. Într-o seară, intrând în restaurantul „Budapesta” împreună cu Lucian Raicu, de care eram pe atunci nedespărțit, am dat aproape piept în piept cu Nichita. Aproape, pentru că altfel s-ar fi produs, desigur, o catastrofă: poetul avea brațele pline
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
imensă coală albastră; îl văd și în aceeași fracțiune de secundă înțeleg, știu că acel nor dumnezeiesc are o legătură nemijlocită cu mama, că e un semn, un mesaj din partea ei, sau că este chiar ea, în cea mai transfigurată ipostază a noii sale existențe. * Cât de bine știe Doina să-i evoce pe copii, pe copiii ei, elevii, să povestească mici întâmplări din mica lor viață. Câteva cuvinte - precise, sugestive - și portretul, sau scena e gata. Când îi spun că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în mai 1966) se vor împlini zece ani de când n-am mai fost la Sângeorz. Între timp, a murit și badea Emil, prematur, adică la aproape 80 de ani, pe când noi toți eram convinși că va atinge suta. Ultimele două ipostaze în care mi-l amintesc: urcat fălos, sfidător, aproape vesel cu bocancii pe lespedea impunătorului mormânt de piatră și beton în care zăcea lelea Saveta (moartă de un an), ca pentru a ne arăta că monumentul îi aparține cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru căderea ei sub dominația polițistului, nădejdea lui mereu amânată de a o regăsi ; dragostea Madeleinei pentru Choubert, regretele și remușcările ei, mila pentru interminabila și epuizanta lui hăituire de către polițist. Mărturisirea deznădăjduită, de dragoste și regrete, a polițistului, în ipostaza de tată, către Choubert care nu-l aude ; de asemeni, mărturisirea lui Choubert, ca fiu, către polițist, care nu-l aude, nici unul nu-l va putea, niciodată, face pe celălalt să știe cât de mult l-a iubit. (E în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Amicii săi nu se pot sătura de relatarea inenarabilă a unei călătorii în Indonezia și o reclamă din nou de câte ori împrejurările o permit. Așa cum în articolul despre G. Călinescu, Pleșu îl vede pe marele critic ca pe o a doua ipostază, în alt plan, a lui Caragiale, el însuși poate fi privit ca o a treia variantă a modelului. De obicei, autorilor dotați cu asemenea vervă și expresivitate nu li se prea face credit în privința capacității de muncă ingrată în arhive
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Național. De asemenea, nivelul artistic (în care s-au exprimat scenic sub mâna sigură a talentatei regizoare Beatrice Rancea, care semnează și o reușită exprimare coregrafică) al unor actori care se află pentru prima dată într-o astfel de convingătoare ipostază. Îmbucurătoare este constatarea că interpretarea deosebită nu se datora doar faptului că se aflau în sală oaspeți de seamă, ci chiar nivelul ridicat care devine o practică obișnuită a instituției în cauză. La succesul spectacolului au contribuit atât scenografia funcțională
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
care a făcut impresia unui profesionist format, deși, după câte știu, se află abia în anul IV la clasa de canto. Rolul capricioasei Norina pune mari probleme atât în interpretarea vocală a unei soprane lirice, cât și în reliefarea numeroaselor ipostaze solicitate de dramaturgia operei. Personajul își prezintă singur caracterul voluntar încă de la prima sa apariție prin conținutul ariei. Toate trăsăturile comportamentale, de care Norina este conștientă, au fost bine urmărite pe tot parcursul operei de către soprană. Urmărindu-i siguranța muzicală
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]