8,628 matches
-
ce, aprecia el, ar fi în măsură să-l facă să țopăie de fericire, mai ales pe unul ca tata, care venea de unde venea. Așadar de azi voi fi Vlăsie Valeriu, tehnician constructor, și-a zis tata în gând, în vreme ce pășea spre punctul de lucru ce-i fusese indicat. Numele acesta pe jumătate străin și meseria aceasta nouă și locul acesta nou i se păreau o ipostază stranie, se simțea ca și când ar fi intrat, încă o dată, într-o altă identitate, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu declarația incriminantă despre mama, cu angajamentul semnat. Astfel funcționa fratele meu Vlad: ștergea, uita, lepăda peste bord ceea ce nu făcea parte din proiectul pe care și-l făurise el pentru sine. Această funcție a memoriei sale îl ajuta să pășească triumfător înainte, îl ajuta să-și trăiască visul. Într-o zi a primit o vizită în biroul său de la universitate: un necunoscut extrem de politicos. Acesta l-a luat pe departe: îi vorbea de una, de alta, aproape îl amețea. Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apare înscrisul. Literele sunt rotunde, frumoase ca niște picturi, parcă ar fi vii și sunt caligrafiate cu o cerneală de aur. Titlul stă mare deasupra, ca soarele pe cer: Invizibilul, descriere amănunțită. Și, pe rândurile următoare: sau Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Încep să citesc captivat conținutul. Uimit, observ că totul e redat exact cum se întâmplase, de la primele cuvinte ale istorioarei mele: „Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
La data de 17 mai 1991, în timp ce serveam masa la restaurantul hotelului “Național”, am avut marea bucurie să-l întâlnim pe domnul Grigore Vieru. Dacă până la acea dată cunoșteam Basarabia doar de la televizor și din emisiunile transmise la radio Chișinău, pășind pe aceste locuri fascinante din stânga Prutului am avut prilejul să constat pe viu drama acestui pământ și drama românilor, a fraților noștri aflați aici, care au avut de înfruntat groaznice chinuri, masacre, deportări, deznaționalizări, toate acestea făcute de către ocupanții ruși
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nimici tot ce înseamnă român și românism. Am trăit momente unice, de o tulburătoare durere, în anul 1991, la acțiunile numite “Podul de flori”, la care am luat parte, aflându-mă la podul de cale ferată de la Ungheni. Unii au pășit atunci în partea dreaptă a Prutului, doar pentru câteva ore după 50 de ani de izolare stalinistă. Am stat chiar lângă primul pilon al podului, pe aceeași parte cu cantonul C.F.R., așteptând cu mare emoție întâlnirea cu primii români ai
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ce o avea pregătită la drum, o bucată de pâine neagră și câteva prune pe care le oferă, să mănânce din roada pământului înstrăinat omul ce le-a vorbit și i-a întâmpinat atât de frumos. Pentru femeia care atunci pășea pentru prima oară în dreapta Prutului, pământul țării a devenit o amintire de mare preț. Am însoțit acest grup timp de trei zile, pe la mănăstirile din țară pentru rugăciuni, printre care și la Putna. Din acest grup au făcut parte și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
că unul din copii, mic fiind, și-a pus lada în cap, altminteri nu avea cum să o ducă. Am luat noi aceste lăzi, să le ducem. Satul era complet în beznă. Aneta ne dirija prin întuneric pe unde să pășim, mergând când pe stânga, când pe dreapta, ocolind gropile cu noroi, pline cu apă. Dar oricât s-a străduit Aneta tot am intrat în gropi, erau imposibil de ocolit pe acel drum complet desfundat și neluminat. La un moment dat
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
în casă și nu mai este moșneagul la casa mea, dar nici băietul n-o mai vinit, îl aștept să vie. Nu știu când o să mai vie, floarea mamei, băietul mamei! Scumpul mamei, chinuitul mamei, pe al șaptelea an ai pășit, ba nu, pe al șasălea, dragul mamei! Ce-ai făcut ? Vină acasă să mă vezi măcar pe mine, dacă n-ai văzut și nu ți-au dat drumul păgânii să vii să-l înmormântezi pe tatăl tău! Unde-ai fost
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
poartă, am făcut ca de obicei câteva fotografii la despărțire. A rămas la colțul gardului, să ne conducă cu privirea. După câteva zile am plecat la Chișinău, iar la data de 4 aprilie 1999, în sfânta zi de Florii, am pășit pentru prima oară pragul casei unde locuiau doamna Nina și cele două fiice, casă unde era așteptat soțul și tatăl copiilor, patriotul Ilie Ilașcu, patriotul întregului neam românesc. Doamna Nina Ilașcu a transmis un mesaj pe care l-am înregistrat
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
am zis eu, tremurând de spaimă, nu cumva să se fi întâmplat ceva rău. „Ilie este liber și este chiar acasă”. Este foarte greu să redau bucuria pe care am simțit-o. în mai puțin de 30 de minute am pășit pragul casei. Acolo, pentru prima oară, m-am îmbrățișat cu marele patriot român Ilie Ilașcu, căruia, pentru înalta sa jertfă de demnitate, patriotism, frumusețe sufletească, fiind o candelă a demnității și a dragostei față de neamul său românesc, pentru toate acestea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Corneliu Bichineț. Ei au fost mereu alături de Ilie Ilașcu și de membrii familiei sale, i-au sprijinit și au asigurat protecția necesară. Au venit să-l viziteze, în aceeași seară, Grigore Vieru, Nicolae Dabija și Dumitru Matcovschi. Dar înainte să pășească pragul casei, aceste mari personalități erau copleșite de emoție. De fapt toți care veneau să-l vadă aveau emoții foarte mari. Surpriza a fost enormă, pentru toți cei care ne-am întîlnit, în acele prime clipe de libertate, cu eroul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
alături, moral și material de patriotul român Ilie Ilașcu, de grupul său, de măicuța Natalia Ilașcu, de „Muzeul Neamului”, condus de domnul Vadim Pirogan. și distinsul om de cultură, domnul Nicolae Dabija, redactorul șef al revistei „Literatura și Arta”, a pășit nu o dată pragul familiei Alexa. întâlnindu-mă cu domnul Nicolae Dabija, în zi de sărbătoare, la 31 august 2004, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, am înregistrat următorul mesaj pentru distinsa familie Alexa: „Domnule Ioan Alexa, vreau să vă fac o
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
trupul țării de satrapii lumii, Hitler și Stalin, să revină la patria mamă. În ultimii ani de viață mă dorea să-i aduc vești din îndurerata Basarabie, întrucât domnia-sa nu se mai putea deplasa. Pragul casei profesorului a fost pășit de mari valori, mari personalități românești: Nicolae Dabija, Nicu Popa, părintele Calciu Dumitreasa (ambii din SUA), Ilie Ilașcu, Iurie Colesnic, Mihai Grati, Ion Daghi, Vadim ștefan Pirogan, prof. Ghivireac din Herța, dr. Vlad Bejan, președintele „Gintei Latine”etc. Din păcate
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
-i cinstim memoria celui care a fost Ioan Alexa. Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace! Contantin Chirilă, Iași, 7 ianuarie 2006 (apărut în „Literatura și Arta”, „Ginta Latină”) ÎMPREUNĂ îN VIAȚĂ ȘI ÎN ETERNITATE La 29 noiembrie 2005, a pășit în eternitate un mare suflet de român, Ioan Alexa din Iași, în vârstă de aproape 97 de ani. Buna și devotata sa soție, Elisabeta, cu care a parcurs peste 70 de ani de viață împreună, l-a urmat în cripta
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
suspiciune la asemenea „doctori“, Îmbrăcați ca vai de ei și atît de evident lihniți de foame, dar a tăcut din gură și ne-a lăsat să mîncăm după voia inimii noastre idealiste. Am ajuns În asemenea hal Încît trebuia să pășim cu grijă, ca să nu ne călcăm pe burți. Am reparat pedala și alte cîteva probleme minore și am pornit din nou spre San Martín de los Andes, unde am ajuns exact Înainte de căderea serii. SAN MARTÍN DE LOS ANDES San
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam. Alberto și-a pierdut ochelarii de motocicletă, iar pantalonii mei s-au zdrențuit complet. Am ajuns, Într-un final, la liziera pădurii, unde am Început să pășim cu o atenție infinită, fiindcă Întunericul era atît de compact, iar al șaselea simț al nostru atît de ascuțit, Încît vedeam prăpăstii la fiecare pas. După o eternitate de mers prin noroi, am recunoscut pîrÎul care se vărsa În Carrué
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
parte; de ceea ce cîștigă fiecare din experiența sa individuală și de ceea ce e dispus fiecare să sacrifice din sine Însuși atunci cînd Își pune profesia În slujba bunăstării poporului. Dacă sîntem deja În posesia tuturor acestor elemente cu care să pășim spre viitor, să ne amintim atunci de expresia lui José Martí, pe care eu nu o pun În practică În acest moment, dar pe care trebuie s-o practicăm tot timpul: „Cel mai bun mod de a spune este a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
amintim atunci de expresia lui José Martí, pe care eu nu o pun În practică În acest moment, dar pe care trebuie s-o practicăm tot timpul: „Cel mai bun mod de a spune este a face“. Haideți, atunci, să pășim spre viitorul Cubei. Textul complet al acestui discurs este cuprins În noua ediție, adăugită, a volumului Che Guevara Reader, publicat de Editura Ocean În 2003. Astăzi Centrul de Studii Che Guevara din Havana, Cuba (n.a.) Numele original dat vasului care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
sfânta Sa lucrare (Regula c. X); adăugând ca încheiere cuvintele lui Isus: „Qui autem perseveraverit usque in finem, hic salvus erit” (Mt 10, 22). Doamne, ajută! Fr. Ioan M. Duma OFMConv. S-a dus un an! Necontenit spre plaiul nemuririi Pășind cu zor se-ndreaptă lumea mare... Un an urmând chemării seculare S-a dus, lăsând pe veci robia firii... Cutremure, războaie, nepăsare, Ne cântă-n versuri cântecul sfârșirii; C-aicea jos, în valea surgunirii Suntem ca barca ce plutește-n
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Cei ce mor martiri, o, Cezar, un salut trimit spre tine! Azi văzduhul clocotește de triumfu-ți efemer... Peste leșuri du-ți mărirea închegată din ruine; Sufletul ni-l cheamă Domnul, să-l înalțe către cer! Roma geme de serbare, gânditori pășesc Lictorii: Îndoieli și remușcare pe-a lor fețe se citesc! Se așează-n mândre jilțuri Consulii și Senatorii, Iar Vestalele în taină fața dalbă și-o-nvelesc! Haideți, frați, martiri ai Crucii! Haideți dornici în arene... Blânzi soldați fără de arme
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
peripeții, vorba filmului aceluia cehoslovac Nikdo nic neví (Nimeni nu știe nimic). și, pentru monotonia timpurilor în care trăiam, a fost chiar o vacanță interesantă și plină de învățăminte. Părăseam fără nici un fel de melancolie domeniul filmului de ficțiune și pășeam cu dreptul în filmul documentar, cu atât mai mult cu cât viitorul meu dascăl era de fapt la acea oră singurul cineast român care știa ceva în domeniul său - Ion Bostan. De la el am deprins cheia meseriei pe care soarta
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mincinos al știutorilor! Căci cine ar putea să zică toate puterile întunericului câte stau și te pândesc cu mii de guri din necunoscut, așteptând sorocul răfuielilor și al socotelilor, pentru că odată, într-o clipă de uitare sau de fericire, ai pășit strâmb, sau te-ai bucurat, și pe coadă le-ai călcat? Cine, Doamne?... Liniștit întrucâtva de faptul că pe ambele fronturi nu se stârnea nimic nou, pe la începutul primăverii, atât de dragă inimii sale, Mihai luă hotărârea să-și ia
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu există decât la oraș. Nu voiam să mă-nșface acest panoptic înfloritor ce irosea toate culorile. Nu voiam să-mi ofer trupul acestei flămânde arderi văratece mascate cu flori. Voiam doar atât: s-o șterg de pe franjuri și să pășesc pe covor, acolo unde asfaltul de sub tălpi e-atât de etanș încât moartea din pământ nu ți se mai poate încolăci pe după glezne. Îmi doream să merg cu trenul ca doamnele de la oraș, cu unghiile lăcuite în roșu, să calc
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
tocmai trăgea pe ea, peste un neglijeu bleu, o cămașă albă de noapte cu bretele croșetate. Apoi și-a scos de pe umeri bretelele subțiri ale neglijeului și s-a scuturat de câteva ori, până ce neglijeul a căzut pe jos. A pășit peste el ca și cum ar fi pășit peste o băltoacă, l-a ridicat de jos și s-a urcat cu el în cușeta de sus. În timpul cât se dezbrăcase, își luase un aer jenat, însă a trebuit s-o urmăresc cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
neglijeu bleu, o cămașă albă de noapte cu bretele croșetate. Apoi și-a scos de pe umeri bretelele subțiri ale neglijeului și s-a scuturat de câteva ori, până ce neglijeul a căzut pe jos. A pășit peste el ca și cum ar fi pășit peste o băltoacă, l-a ridicat de jos și s-a urcat cu el în cușeta de sus. În timpul cât se dezbrăcase, își luase un aer jenat, însă a trebuit s-o urmăresc cu privirea, căci încercam să aflu dacă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]