8,695 matches
-
abur, o taină a cuiva care murise demult sau plecase în lume? Dar n-aveam altă soluție. Vroiam să trăiesc viața, nu să fiu trăit de ea (deși s-a întâmplat mereu tocmai invers!). Mi-am făcut cruce și am rătăcit o vreme prin bălării ca să caut un loc potrivit pentru mormântul Bătrânului. Mă gândisem să sap într-o noapte o groapă, să o umplu cu un maldăr de frunze, să o acopăr cu pământ și pe urmă să răspândesc zvonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vinului, ce scălda țărmul unei insule lungi locuită de un popor iute și harnic, cu pielea albă și cu mintea înclinată spre negoț. Acolo era obiceiul de a se clădi palate largi cu multe odăi în care te puteai lesne rătăci. În marea cea albastră, din miazăziua ei, intrau, prin câteva guri desfăcute în unghi, apele unui râu nemaipomenit, Hapi, socotit zeu, căci numai el hrănea tot poporul roșu care umplea țărișoarele împrăștiate în lungul râului, în ținutul cu pământ negru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Tăcu. Iar în noaptea a doua, mergând tot prin pustietatea de nisipuri, Iahuben înțelese că sclavul nu era prost. Vreascurile lor, ațâțate bine pe coama unei măguri de nisip, făcură flacără aproape cât și un copac. - N-or să se rătăcească? întrebă totuși Iahuben încălzindu-se la foc. - Se vede de departe, răspunse sclavul. La nevoie, mai este cu ei și robul Uzinculumi, care a fost corăbier. Cunoaște stelele... Ți-e somn, Iahuben? Iahuben nu-și dădu seama dacă se cuvenea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în sine neîntîrziata nevoie să-i mărturisească aceasta, în vreun fel totuși în care mândria să nu fie rănită. Socoti că e mai bună calea ocolită a unei întrebări: - Cum umbli tu prin pustietăți, ziua și noaptea, și nu te rătăcești? Noaptea umbli după stele, am văzut, ca și corăbierii. Dar ziua? Ziua nu-i nimic de văzut, numai nisip... Auta râse ușor: - Ziua se vede umbra soarelui. Iahuben îl privi țintă și clătină din cap. - Mulți vorbesc de tine, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rîzi?... Sclavul răsuflă greu, ca într-un oftat. - Nu de tine... Nimeni nu se naște rob. Soldatul se gândi un răstimp. Da, poate că așa era. El însuși a fost rob o vreme scurtă în țara Retenu, unde s-a rătăcit de armată până l-au găsit tovarășii lui și l-au scăpat. Totuși, aceea a fost o întîmplare nefericită. Uneori sunt robi și regii străini. Iahuben era însă atlant, nu negru. Robii cei mulți sunt negri, ei sunt robii cei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Auta. Drumul lor cotea uneori, dar soldatul învățase să se ia și el după anumite stele, îndeosebi după Steaua Păstorului, și nu scăpa din vedere că se îndreaptă mereu numai spre răsărit, așa cum poruncise Puarem. Deci nu s-au rătăcit. Atunci unde erau oazele cu oameni negri? într-o dimineață, mergând ca de obicei prin nisipuri, Iahuben putu zări nu numai deșertul gol din jur, ci și altceva, departe, în zarea de la miazăzi. Se uită mai bine și văzu că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
duse sub acoperământul de bârne și învelindu-se cu o manta ciobănească adormi într-o clipă. Păstorii aveau încă multe griji înainte de somn. Auta privi un timp laptele gălbui care se aduna în șiștarele de pământ ars, apoi ochii lui rătăciră pe cer. Somnul i-l alunga nerăbdarea de a ajunge mai repede pe creasta muntelui, în palatul Marelui Preot. Dar mai era o zi. În timpul zilei care se sfârșea, nerăbdarea scăzuse, înlocuită în parte de tristețea despărțirii, poate pe totdeauna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de argint. Veni un slujitor, îngenunchind. Auta stătea mut, în picioare. Bătrânul își măsură sclavul cu privirea o clipă, apoi îi porunci slujitorului intrat: - Este afară un rob tânăr, negru. Îl cheamă Mpunzi. A venit acum. Cred că s-a rătăcit și nu știe al cui e. Înscrie-l cu robii noștri și folosește-l la muncă. Abia după ce ieși slujitorul, Marele Preot își întoarse iar privirea spre robul său. Acesta se aruncă la pământ și-i îmbrățișă gleznele, lăsîndu-și fața
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ucidă! strigă el. (Iahuben începu să se frământe, neștiind ce să facă). Să fugim cât mai e timp! strigă Auta din nou. Soldații erau la douăzeci de pași. Lumea se ferea, mirată. Doar un câine mare, un dulău ciobănesc cine știe cum rătăcit în această mulțime, se împletici între picioarele unuia din sutași. Străinul scoase liniștit dintr-un buzunar o țeavă scurtă, albastră, și strigă spre soldați în limba atlantă, cât putu de tare: - Nu vă apropiați de noi, spre binele vostru! și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încredințat de aceasta. Lui Auta îi era rușine, dar știa că oricât s-ar strădui să-i scoată credința asta din cap, nu va izbuti. Îi mai spuse Mpunzi și altceva. Un sclav nou, dintre răsculați, a fost prins când rătăcea pe Malul Râului Rece, și un slujitor al Marelui Preot, umblând cu câțiva soldați alături, pentru că îl văzu foarte voinic, nu-l ucise ci îl aduse în casa robilor, pentru muncă. De la el află Mpunzi despre răscoala călăuzită din cer
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luntrea cât mai aproape... Dar iată că ceata de robi ajunse lângă ei. Robii îngenuncheară și Auta, sculîndu-se repede, se strădui mult pînă-i făcu să se ridice. Printre ei era și Mpunzi. Auta află că era o ceată care se rătăcise de mulțimea răsculaților și pe care Mpunzi a întîlnit-o când se întorcea cu vești de la Mai-Baka. - Mai-Baka îți trimite slavă, zeule bun, și îți bucură auzul cu vestea că au mai venit în tabere de patru ori câte o mie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încă alergând înnebuniți și strigând după ajutor, și cum se răstoarnă apoi în apele mării turbate. Alți oameni, suiți pe munți, ședeau acolo așteptîndu-și moartea. Numai puțini dintre aceia au izbutit să scape cu viață. Corăbiile rămase porniră spre miazănoapte, rătăcind în apele Mării Atlantice, apoi cotiră spre răsărit pe un țărm nisipos și rece știut de un singur om. Omul se miră că jumătate din țărmul cunoscut era sub apă, și își duse ceata spre răsărit, într-o câmpie frumoasă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pricepe. Departe la răsărit, în alte mări din partea de miazăzi a pământului, neamurile cu pielea întunecată și cu păr cârlionțat și des care locuiau încă de pe atunci pe o insulă uriașă și aproape rotundă, auzind de la un astfel de călător rătăcit despre plecarea perechii pământene în luntrea minunată a străinilor socotiți zei, povestiră urmașilor că după potop oamenii scăpați de la înec au fost strămutați în cer și prefăcuți în stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nimeni. Asta-i tot! CAPITOLUL XXXII Pe țărmul răsăritean al Mării dintre Pământuri erau în acele vremi neamuri nenumărate și felurite. Unele aveau câte o țară a lor, altele abia își clădeau întîile orașe, celelalte erau numai neamuri de păstori rătăcind în căutarea pășunii. Fiecare vorbea altă limbă, se închina altor zei și urmărea alte țeluri în viața niciodată la fel și totdeauna îmbîcsită de griji și primejdii. De aceea strecurarea prin aceste ținuturi a celor doi oameni negri trecând prin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar cu siguranță cu un câine - Chang sau minusculul său succesor, terierul Don -, coborând dealul și Îndreptându-se spre câmpie, trecând pe lângă iazuri, pe lângă locul unde, vara, măgărușii așteptau răbdători copii pe care să-i ducă la plimbare, și apoi rătăcind după cum Îi purta voia, sau coada fluturând a câinelui, poate spre Spaniards Road, unde Du Maurier, conform unui ritual superstițios privat, trebuia să atingă cu bastonul ultimul copac Înainte de a se Întoarce acasă, sau poate spre Parliament Hill, de unde priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
am inventat-o Într-o zi, când visam cu ochii deschiși. Acum mulți ani, pe când strângeam bani ca să mă Însor. Am trimis-o unei reviste, care Însă n-a publicat-o și, Într-un fel sau altul, manuscrisul s-a rătăcit. Dacă vrei să Încerci să scoți ceva din ea, Henry, ești bine-venit. — Ești foarte generos, dragul meu Kiki, dar... nu știu dacă e stilul meu. Henry rămase pe gânduri câteva minute, pășind pe trotuarul neted. De la o fereastră deschisă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și Du Maurier, care nu intenționase să facă o glumă, surâse bleg. Mai târziu se plimbară pe chei, privindu-i pe pescari reparându-și plasele și Încărcându-le În bărcile lungi și Înguste, pregătindu-se pentru pescuitul de noapte, apoi rătăciră Încoace și-ncolo pe străduțele Întortocheate, trăgând cu ochiul În șoproanele unde peștele se curăța, se afuma și se săra, și dând câte un bănuț copiilor desculți care se uitau la ei cu ochi mari din pragul caselor. Pentru gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dezvoltarea narativă posibilă a acestor idei rămânea vagă și amorfă, iar el se temea să se lanseze În vreun proiect important În lipsa unei hărți detaliate după care să navigheze. Dacă născoceai intriga pe măsură ce scriai, exista Întotdeauna pericolul de a te rătăci În prea multe direcții, de a pătrunde În conștiința prea multor personaje, de a aborda prea multe teme pentru a mai obține un efect unitar și concentrat. Ceea ce, trebui să recunoască, se Întâmplase cu compoziția ultimelor sale două romane, Prințesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de noapte, Acestea sunt aproape, tot mai aproape./ Lirism abstract Lucru deșart Nimic nu e bun Totul e abstract Dar lirismul pe care din pori Îl elimină luna singură, Bucuria pe care un fluture Nu o simte, de durere, Fulg rătăcit de nea Colindând peste o mare de sânge, Zâmbind părăsit de viață Și totuși pentru noi viață respiră, Felul în carte stelele cad una peste una Se trag la vale, curg într-un șirag, Diafan se învârt în mișcări diafane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ating profundul.... Poate se învață pe ocolite, poate se intuiește.... Poate că nu e nimic de aflat. Îmi e străin, nesigur, iar mie îmi este frică. Să pierd ecoul melodiei tale, Atingerea lucioasă pe fereastră; Steluța umbrei ce s-a rătăcit Bate de șapte ori la fereastra casei mele, Aș vrea să plece, căci ce pot să fac? Pentru acea, și numai pentru acea steluță./ Răsună vraja melodiei goale Și fulgii cad necontrolați, Spectacolul uimește prin depărtare Și recele se instalează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
reflected itself a thousand times into a crystal mirror, the Phoenix takes off from the yesterday'summit. A bird in the wind. Is the Phoenix a part (une partie, o bucățică) of the sun that was lost (care s-a rătăcit, qui c'est pierdu) on Earth and cannot touch the sun again? Or is it that the Earth doesn't let it go? Maybe simply the sun does not wanted back. I think that the Phoenix is a piece of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
confecționat dintr-o superbă piele întoarsă. Rezervat și șters, arbora un facies de bagaj înspăimîntat. Purta printre semeni o expresie schimonosită, de necuprinsă durere, contrazisă pe loc de dexteritatea cu care captură trei din cele patru furnici ce i se rătăciseră printre cutele anticlinalelor. De ferocitatea calmă cu care le propulsă în văzduh. Și de rafinamentul cu care, pescuindu- le pe vârful trandafiriu al limbii, le hăpăi, absorbindu-le pe traseele complicate ale unei digestii necunoscute. Fiorosul Marcel înmagazina în burdihanul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe gâtul lui Luca și inhalând parfumul aftershave-ului Fahrenheit, acel parfum cu note de mosc care o atrăsese prima dată la el. Apoi a închis ochii, ca să nu mai vadă privirile celor din jur și și-a lăsat mintea să rătăcească la întâmplare, străduindu-se să se convingă că totul avea să fie în regulă. Și probabil că totul ar fi fost în regulă, dacă n-ar fi fost decât ei doi. Problema era că existau niște complicații gigantice sub forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
auzit clicul familiar al cheii întoarse în broasca ușii de la intrare, apoi zgomotul generat de traficul din fața casei. —Bună, dragule, a strigat ea din capul scărilor. Cobor imediat. După ce și-a netezit puloverul și a cules un fir de păr rătăcit pe umăr, Julia a coborât la parter. Aroma minunată a mâncării pregătite în casă i-a asaltat nările. Avea de gând să așeze masa și să aprindă lumânări pentru atmosferă, în vreme ce James va alege un vin alb, bun, din răcitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
draga mea. Nu-mi doresc decât să merite să-ți faci curul chisăliță și să reușești să-ți rezolvi și problema de-acasă. Susan a zâmbit. —A, Nick nu e un junghi în coaste. Numai atât că uneori se mai rătăcește pe alte cărări. Să știi că eu chiar îl iubesc. Știu asta, drăguțo. Dar cred că toți bărbații au nevoie să li se reamintească, din când în când, cât de mult ne-ar duce dorul dacă n-am mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]