9,763 matches
-
o localitate plăcută, îngrijită, cochetă și plină de farmec și liniște. Aici am avut o întrevedere cu ambasadorul Virgil Constantinescu, am participat la vernisajul unei expoziții superbe de icoane românești la sediul Băncii Mondiale, am vizitat Muzeul Național și am salutat de pe trotuar pe locatarul de la Casa Albă. Întrucât împrumutasem la plecare de la actorul Eugen Cristea o valiză "din vest", mare, cu 6 roți, reîntorși la New York, am fost ocupați câteva ceasuri să găsim și noi "o clonă" a respectivei valize
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
timp. A doua a fost cu ocazia unei excursii organizate de "Partea braziliană". Drumul de circa 1500 de kilometri între aeroportul Santos Dumond din Rio și Foz do Iguazu Internacional Airport l-am făcut în aproximativ două ore. Am fost salutați la aeroport de primarul orașului de 250000 de locuitori, un adevărat "turn Babel" cu 50.000 de chinezi, 80.000 arabi, italieni, francezi, suedezi, ucraineni, argentinieni, paraguayeni și... brazilieni. Aflat la frontiera cu Argentina și Paraguayul, orașul, cu compoziția sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pe "Cidade maravilhosa" orașul minunat, ci ca pe "Cidade interdida" oraș interzis. Oricum, noi eram solicitați să devenim "mesageri" ai autorităților locale, să "informăm" asupra măsurilor luate și a eforturilor făcute pentru ameliorarea situației. La încheierea unei atare excursii, fiind salutați de Secretarul pentru turism, acesta avea să concluzioneze în cuvântul său: "Problema este națională. Unii fac un efort disperat pentru a atrage turiștii și se întâmplă toate incidentele acestea care îi sperie". Mai recent, situația avea să fie sintetizată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
autoritățile municipale, iar după-amiază, inaugurarea cursului de limba română. Fundația Culturală era adăpostită într-o clădire impozantă, cu etaj, pe peretele edificiului fiind desfășurată o pânză albă de cca 5 metri pe care scria cu litere mari, roșii: "Municipiul Macaubas salută pe distinșii săi oaspeți din România, Consulul General Vasile Macovei și Doamna Antoneta Macovei"! La intrarea în clădire erau prezenți colectivul de organizare și Filarmonica. Ne-am obișnuit să ne imaginăm pe membrii unei Filarmonici în costume negre, cămașă albă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
noastră. A doua zi, fiind duminică, Profesorul ne-a invitat să vizităm localitatea, începând cu Piața Mare, Catedrala, Școala de meserii. Am făcut cunoștință și cu un "Târg de duminică" unde se vindeau de toate, observând că domnul Profesor era salutat de toți, fiind o personalitate recunoscută și respectată. Am intrat la un moment dat într-un restaurant pentru a ne reconforta cu o "Caipirinha". La bar trona un tânăr negru care l-a salutat respectuos pe Profesor și la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
toate, observând că domnul Profesor era salutat de toți, fiind o personalitate recunoscută și respectată. Am intrat la un moment dat într-un restaurant pentru a ne reconforta cu o "Caipirinha". La bar trona un tânăr negru care l-a salutat respectuos pe Profesor și la un semn al acestuia a început să recite în românește "Somnoroase păsărele". Să-l auzi pe Eminescu recitat de un negru în inima Braziliei, la 12000 de kilometri de România, mi se părea ceva de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
organizarea multor acțiuni interesante. La 10 iulie 1998, s-a transmis de la Rio Negro, Statul Parana-Brazilia, Excelenței Sale Domnul Andrei Pleșu, Ministrul afacerilor externe al României, o scrisoare semnată de Ayrton Goncalves Celestino, Președintele Asociației germano-bucovinene de cultură, care, menționând activitatea salutară a subsemnatului, preciza: "Având în vedere meritele diplomatului Vasile Macovei, Asociația noastră și Comunitățile din Rio Negro și Mafra solicită Excelenței Voastre să analizați posibilitatea ca diplomatul menționat să revină pentru a exercita apreciatele sale servicii ca reprezentant al României
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
perechii "de la centru". Dar nici acolo nu erau dictate asemenea "dispoziții". Nu contest măsurile ce se impun la atare vizite, dar de aici și până la "Ambasada sunt eu!", fără bucuria tuturor românilor, diplomați, corp administrativ, soții, copii, de a-l saluta pe președintele lor (cunoscut drept un sincer admirator al unor atare întâlniri) era cale lungă. Spunea un critic francez acum doua veacuri: "Stilul e omul". Așa e! Păcat că "omul" în cauză n-avea "stil", sau avea unul care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-o cu trenul, Talgo 200, luat de la gara Atocha dis-de-dimineață. Drumul, deși lung, a fost o încântare, fiind pentru prima oară când călătoream de la Madrid spre Mediterana. În gara din Malaga am fost preluați, conform înțelegerii, de o mașină și salutați de un reprezentant al conducerii Taberei. Până la destinație am mai făcut, pe o șosea șerpuită, încă o oră și jumătate. Tabăra nu era VIP, ci una obișnuită pentru tineri fără prea mari pretenții de cazare și masă. Ne-am cazat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un altul și aveam s-o închei în octombrie 2005 cu un al treilea. Relațiile noastre cu Republica Orientală a Uruguayului au debutat, ca și în cazul altor state latino-americane, în 1880, după dobândirea independenței, când acestea, inclusiv Uruguayul, au salutat apariția noului stat independent România, manifestându-și interesul pentru dezvoltarea relațiilor. Pentru o scurtă vreme, Uruguayul avea să numească, în februarie 1913, un consul onorific la București și un alt consul onorific la 1928. În 1935, aveau să se stabilească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
al ALADI, ambasadorul Juan Rojas Penso, prin care "domnul Vasile Macovei, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Orientala a Uruguayului, se numește observator pe lângă ALADI". La 13 octombrie, am fost primit în această calitate de Comitetul Reprezentanților, fiind salutat de președintele acestuia, ambasadorul Jose Rafael Serrano Herrera, și onorat cu un "mesaj" de bun venit din partea ambasadorului Juan Francisco Rojas, secretarul general. Mi s-a dat apoi cuvântul pentru a prezenta salutul adresat Asociației și o sinteză a relațiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în onoarea ambasadorului României și a distinsei sale soții", a interpretat magistral "Cumparsita". Publicul l-a ovaționat îndelung și a început să strige "otra, otra", adică încă una! La care maestrul s-a ridicat de la pian, a venit să ne salute și și-a luat rămas bun cu niște cuvinte memorabile: "După "Cumparsita" nu se mai poate cânta nimic"! Dacă după "Cumparsita" nu se mai poate cânta nimic, după Tacuarembo "misiunile culturale" m-au purtat la Punta del Este, cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cei "15 mii de specialiști", șeful de cabinet, m-a informat că "domnul primar este foarte ocupat și n-o va putea primi pe Doamna..." I-am spus că, dacă-i ocupat, o poate primi doar 5 minute, ca să o salute, să semneze Convenția și, ulterior, cu cei de la Protocolul Primariei, să i se organizeze un program de vizite prin București. Mi s-a răspuns că "domnul primar nu poate nici 5 minute". Am insistat, întrebând dacă nu se poate aranja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de amintiri și gânduri, am așternut pe hârtie răvașul meu de rămas bun pentru Uruguay: Mañana... Mâine Mañana me voy! Mâine plec! Para siempre! De-fi-ni-tiv! Mi-am pregătit cu grijă bagajele. Iau cu mine Rio de la Plata, cu care mă salutam în fiecare dimineață de pe terasa casei și în fiecare seară de pe faleză, valurile Atlanticului, pădurile de pini și eucalipți, palmierii imperiali și leii de mare de la Punta del Este, balenele de la Cabo Polonio, bărcile pescarilor de la Punta del Diablo, livezile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
lor onorifice sonore. Când spune „Preasfinția Voastr)”, fata lui mare se lumineaz) de pl)cere. Reminiscențe ale Imperiului Austro-Ungar, probabil - o Înclinație spre tradiție și respectarea ierarhiei. Orice ar fi, lui Kollek Îi place. Îi face pl)cere s)-l salute pe venerabilul patriarh grec. Trebuie s) spun c) și mie Îmi face mare pl)cere. Patriarhul este În vârst), are o barb) mare, pan) sub ochi; se clatin) puțin când se Îndreapt) spre noi. Îl pup) pe Kollek pe obraji
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
simțisem că mă aflam În fața unui om remarcabil. Apoi l-am Întâlnit pe Brook, care a venit să vadă debutul meu american cu Arden (șansa a fost ca el să fie În New York și să citească În Times o cronică salutând prezența acestui „tânăr sosit din România să șocheze scena americană“), și imediat după spectacol mi-a propus să-l Însoțesc În aventura internațională pe care tocmai se pregătea s-o Înceapă la Paris, deschizându-mi astfel accesul spre orizonturi despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prezinte pe noi, tineri necunoscuți, marilor monștri sacri, invitați de onoare ai orașului. Merce Cunningham și John Cage stăteau de vorbă cu Luciano Berio, iar Jasper Jones cu o mână Îi oferea Marthei Graham un cocktail, iar cu cealaltă Îl saluta pe Patrice Chéreau, care tocmai debutase și el la Spoleto, proaspăt ieșit din ucenicia sa pe lângă Giorgio Strehler. Măsură pentru măsură la comsomoliștii din Helsinki Eu nu-mi Începusem Încă ucenicia cu Brook, eram de fapt În așteptarea ei, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un concurs pentru douăzeci de posturi și am aflat că mulți actori tineri din toată țara s-au Înscris cu entuziasm. Am ales Sala Atelier, mai intimă, astfel ca atmosfera să fie destinsă și firească. Îmi făcea plăcere să-l salut pe fiecare actor În parte, știind că mulți călătoriseră toată noaptea cu trenul, făcând sacrificii pentru a putea fi aici. Era esențial să avem o comunicare directă, fără microfon, fără intenții dominatoare, În contrast cu concursurile din comunism, În care candidații aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
motiv că seamănă, mi s-a explicat mai târziu, cu ceaușista Cântare a României. „Un Brâncuși folcloric, ce kitsch oribil!“, șușotea fina elită intelectuală. În fine, spectacolul de pe scenă se sfârșește, dar armonia nu coboară și În sală! Ies să salut publicul. Sunt primit cu ovații de unii, cu răceală de alții (la București neajungând Încă moda interjecției huo la operă). Dintr-odată, Îmi văd propria mână ridicându-se pentru a opri aplauzele, se face tăcere În sală și Îmi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe care Cehov și-o permite Într-o scrisoare din 3 august 1888 către sora sa, scrisoarea fiind publicată. Mătușa Praskovia sau mătușa Pașa - cum Îi spuneam noi - ne vizita deseori la Vira. Avea un mod fermecător de a ne saluta, dând buzna În camera copiilor și strigând tare „Bonjour, les enfants!“. A murit În 1910. Mama a vegheat la căpătâiul ei și ultimele cuvinte ale mătușii Pașa au fost: „Interesant! Acum Înțeleg. Totul este apă, vsio-voda“. Fratele mamei, Vasili, a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la iveală din marea cutie de contrabas căptușită cu catifea, la Început nu beneficiam de asemenea mângâiere sau apărare: nu aveam nimic - doar lumina simbolică a candelabrului potențial strălucitoare din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului familiei (Vă salut, domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau transforma În strălucitoare raze de compasiune) reprezentau ceva de care mă puteam agăța, Întrucât În bezna totală capul mi se Învârtea și mintea Îmi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
iatacului, un pat cu baldachin și draperii de catifea purpurie pe care e brodat același obsedant vultur bicefal. O blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare cadânelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rămas împreună cu câțiva colegi, la intrarea facultății, în stradă; pe când mai stăteam de vorbă, profesorul ieși și el, însoțit de cineva sau de mai mulți (nu-mi amintesc chiar bine amănuntul) și, văzându-ne, își scoase pălăria (de asemenea neagră), salutându-ne ceremonios și parcă, acum, cu mai multă bunăvoință; înțelesese poate (de fapt, o știa demult) că nu numai noi eram vinovați pentru că știam atât de puține lucruri. Așa mi-a rămas în amintire cel mai bine: pe strada Edgar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
demult) că nu numai noi eram vinovați pentru că știam atât de puține lucruri. Așa mi-a rămas în amintire cel mai bine: pe strada Edgar Quinet, scăldată în soare, deși era aproape seară, îmbrăcat din cap până-n picioare în negru, salutându-ne cu o politețe impecabilă și amicală pe care o meritam atât de puțin - trist, demn, resemnat, senin. * Vara anului 1956 a fost o vară plină de mari evenimente pentru familia noastră: mai întâi, mutarea la București, în iunie-iulie, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]