8,142 matches
-
lor (...) pentru a indica faptul că există cuvinte lipsă în transcriere. 6. Fiți atenți la sunetele deosebite sau neobișnuite care ar putea fi de ajutor la analiză. Folosiți parantezele pentru a indica momentele în care participanții râd, vorbesc foarte tare, țipă sau când cineva este întrerupt. 7. Alocați suficient timp transcrierii. De obicei, durează între patru și opt ore să transcrieți o înregistrare de o oră. Dar acest timp poate varia în funcție de viteza dactilografului, de calitatea înregistrării, lungimea sesiunii de discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
o mare nedreptate, e greu s-o repari printr-o simplă scuză.) Nu se leagă câinele cu cârnați. (Nu se formează deprinderi sau obișnuințe trainice Într-un regim de indulgențe, de concesii În raport cu noi Înșine sau cu ceilalți.) În zadar țipă pasărea după ce a fost prinsă. (Lamentările nu pot nici consola, nici scuza imprudența de care am dat dovadă la un moment dat: „Să-ți pară rău când făptuiești, nu când te pocăiești”.) Soția să fie aleasă mai degrabă cu urechile
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
speranță Într-un nou Început? Μ - De ce credeți că băiatul dumneavoastră a trântit ușa apartamentului și a plecat, Întorcându-se seara târziu, fără să spună unde s-a dus și cu cine a fost? - Nu știu... știu doar că am țipat la el, pentru că l-am găsit Întins pe pat, unde lenevea, În timp ce trebuia să fie la birou și să-și facă lecțiile. - Dar știți ce mi-a spus el? Că nu a lenevit deloc, ci, dimpotrivă, se gândea intens la
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
care este scriitorul care v-a influențat cel mai mult? «Greyă, răspunse Martins fără ezitare. Normal, se gândea la autorul Cavalerilor Salviei stacojii și se bucura să vadă că raspunsul lui părea să primească aprobarea generală. Numai un austriac bătrân țipă: «Grey? Care Grey? Nu am auzit de el.Ă Martins, crezând că e În afara oricărui pericol, Îi răspunse cu aceeași placă: «Zane Grey, de altcineva nu am auzit.Ă Fuse derutat de râsetele discrete stîrnite În grupul englez. Observăm că
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
mamă, dar că nu eram sigură, povestea nu zicea nimic despre asta. Bătrânul stăpân Îmi spuse cu gravitate că aceste detalii genealogice făceau toată diferența și că, atunci când mă voi Întoarce, ar trebui să Îi Întreb pe bătrâni despre asta. Țipă din ușă la una dintre soțiile sale să-i aducă sacul din piele de capră. Laura Bohannan ajunge apoi la mama lui Hamlet, Gertrude, Însă lucrurile nu merg mai bine. În vreme ce, În interpretările occidentale ale piesei, era În firea lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
însemnase aservirea și obediența, necondiționată, la preceptele ideologiei, cu renunțarea, de consecință, la orice finalitate estetică și la liricitate, ca adevărata esență a poeziei"61. Firește, Ana Blandiana aparține altei categorii: a intelectualilor care se revoltă, dar care nu își țipă revolta, ci și-o interiorizează, într-o altfel de metaforă, cea a sugestiei. Cuvintele devin intelectualizate, aproape ermetice, subversive prin ele însele și prin rafinamentul expresiei. Fără să renunțe, însă, la haina, mai puțin nobilă, poate, dar vulnerabilă, a emoției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu atât de vizibil, precum titanii Nichita Stănescu sau Marin Sorescu -, raportându-se, în mod real, principiilor promovate de Generația 60. Să nu uităm că poeta aparține autorilor subversivi, nu celor disidenți, adică le aparține celor care preferă să își țipe nemulțumirile în spatele metaforelor, instaurându-și astfel o lume proprie, aflată undeva, înăuntrul sau dincolo de realitatea exterioară propriu-zisă. Deconstrucția canonului la Ana Blandiana devine, astfel, o deconstrucție a realității exterioare, în schimbul creării alteia, de refugiu, transpusă prin proprii ochi, din prisma
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pește oceanic, Cântarea României,/ totul."32, și alta interioară realitatea interioară marcată de spațiul intim al ființei sale, cald și confortabil, în care ea încearcă să se ascundă: cu alte cuvinte, alături de versurile de factură anticomunistă, prin intermediul cărora autoarea își țipă revolta sau o manifestă în mod tacit, prin metaforele specifice, sunt versurile de căutare a propriei ființe, a propriei identități, versuri autobiografice aproape 33. De altfel, la nivelul textelor care se opun ideologiei, deconstructivismul își găsește cel mai bine funcționalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor,/ Care n-aude,/ Nu vede,/ Nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate". Devenind necesitate, scrisul este refugiu și armă, totodată, contra cenzurii. Țipându-și tăcut durerea, prin intermediul literei, Ana Blandiana devine vocea lirică a îndoielilor, a suferințelor și a nesiguranțelor ascunse ale unei lumi învăluită în teroare. Neputința revoltei este, însă, condamnată de către aceasta: "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bilabiale m și a nazalei alveolare sau dentale n, ambele fără perechi surde, precedate de vocala mijlocie posterioară o, somnul presupune și o "descătușare a cuvântului", omul putându-se exprima liber numai în somn: "În somn,/ Mi se întâmplă să țip,/ Numai în somn,/ Și-nspăimântată de-ndrăzneală/ Mă trezesc -/ În liniștea disciplinată a nopții,/ Încerc să aud/ Țipete-n somnul vecin./ Dar vecinii-nțelepți/ Nu țipă decât când sunt siguri/ Că visează că dorm,/ În somnul din somn,/ Unde nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
omul putându-se exprima liber numai în somn: "În somn,/ Mi se întâmplă să țip,/ Numai în somn,/ Și-nspăimântată de-ndrăzneală/ Mă trezesc -/ În liniștea disciplinată a nopții,/ Încerc să aud/ Țipete-n somnul vecin./ Dar vecinii-nțelepți/ Nu țipă decât când sunt siguri/ Că visează că dorm,/ În somnul din somn,/ Unde nimeni n-aude/ Își dau drumul la gură./ Ce liber vacarm/ Trebuie să fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu primul volum este una simetrică și, în același timp, antitetică. Somnul, poate ultima mare metaforă care mai amintește de libertatea vieții, instaurând, totodată, libertatea morții, înlocuiește cadrul protector al vârstei fericitei copilării, în care poeta dansa nestingherită în ploaie, țipând și jucându-se de-a și cu viața, cu cel al morții, în care țipătul reinstaurează, de fapt, tăcerea, el nefiind auzit de nimeni, pentru că se petrece în interior. Și cum infiltrația blagiană se simte pretutindeni, acest mare poet modernist
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la Derrida, este absolut necesară în realizarea corectă a dialogului scriitor-cititor, referirea la context constituind, de fapt, cheia oricărei interpretări, nu doar aceleia de tip deconstructivist. Realitatea exterioară devine sufocantă pentru scriitor, în consecință el simte nevoia acută să își țipe durerea. Ca într-un haos apocaliptic, acest țipăt este redat prin utilizarea unui vocabular cosmopolit, menit să reflecte, ca într-o oglindă, sufletul zdruncinat al omului, părtaș al unei astfel de realități. Prin urmare, s-ar putea spune că varietatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adevărat. Ia un copil. Mina: M-am gîndit la asta... demult și de multe ori... Vera: Îți spun eu c-ar fi nemaipomenit. Și să știi că ăsta copilul nu te lasă să te prefaci că-i dai de mîncare... Țipă dacă-i dai numai ideea de mîncare. Nu crezi c-ar fi minunat? Mina: (știe bine ce spune) Calul verde rămîne oricum. Pentru că l-am primit aici din nevoia de convingeri, de certitudini. S-a impus. Și, crede-mă, Vera
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Val: Adică îi deranjăm. Maria: Pe cine deranjăm, dragă!? Val: Pe ăi de sus. Maria: Ce să-ți spun! Da' cu ce-i deranjăm, mă rog! Val: Cred că cu țipetele... Maria: Care țipete, d-le, ce țipete! Cine a țipat aici! Bunica: (intră) Ei, ce facem, aducem fripturica? (privindu-i, înțelege că în tăcerea lor se zvîrcolesc multe cuvinte) Ce spune tovarășul rector de o bucățică de fripturică? Maria: (dacă nimeni nu are curajul) Nu mai este rector. Bunica: Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nevoia să fie solidară și încearcă ceva ce ar putea să fie și cîntec... la-la-la; apoi Mihai vrea s-o angajeze și pe bunica, drept care bătrîna, presată de situație, speriată, încropește ce poate din "foaie verde de cicoare...") Irina: (îngrozită, țipînd) Bunică! (o ia și o duce spre bucătărie; se întoarce imediat, întrerupe toate aparatele și-i smulge ghitara) Tată! Mai mare rușinea! Mihai: (în culmea surescitării) Ce??? Mai mare rușinea? Cine spune asta? Irina: Eu. Mihai: Da?! Și mai cine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-i soluția! Hai să rîdem, să le dăm și lor, săracii, o clipă de liniște. Și să ne putem spun și noi ce avem pe suflet. Hai, tăticule, dă tonul! Râzi! Mihai: (violent) Ce vrei de la mine? Alex: (ironic) Nu țipa că le strici tihna vecinlor. (următoarele două replici ale lui Alex se vor spune rîzînd, pînă la hohote, inclusiv de plâns) Auzi, papa, culmea culmilor, vecinii ăștia m-au scăpat de frică. Mi-e frică de ei, dar m-au
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mă duc la ei. Maria: Nu te du. Dar or să vină ei aici. Ai să vezi! Alex: Mă duc eu (și chiar se duce) Irina: (după o pauză) Tot timpul am impresia că trăiesc un coșmar. Îmi vine să țip de frică și în același timp îmi vine să și rîd. Așa ceva nu mi-am închipuit că se poate întîmpla! Mihai: Eu mi-am închipuit... Irina: Hai, tata, las-o naibii, iar începi? Mihai: Eu! Irina: Apoi cine se pricepe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
unu:...da, și niște rude... Gh. P. doi: (geamăt, plîns)...eu... despre... niște... din străinătate. Gh. P. unu: (cu revoltă și rușine)...și eu..., că au fugit din țară... de silă... și ură... și disperare... și frică... Gh. P. doi: (țipînd)...și despre tine am... Gh. P. unu: (țipînd)...da... și eu despre tine... (următoarele replici se vor rosti simultan, cu strigăte, cu disperare, iar aceste suprapuneri vor face ca textul să nu mai fie înțeles) Gh. P. doi:... și am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
geamăt, plîns)...eu... despre... niște... din străinătate. Gh. P. unu: (cu revoltă și rușine)...și eu..., că au fugit din țară... de silă... și ură... și disperare... și frică... Gh. P. doi: (țipînd)...și despre tine am... Gh. P. unu: (țipînd)...da... și eu despre tine... (următoarele replici se vor rosti simultan, cu strigăte, cu disperare, iar aceste suprapuneri vor face ca textul să nu mai fie înțeles) Gh. P. doi:... și am fost plătit... Gh. P. unu:... și eu am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
el odihnea neînsuflețit" Natura devine, ca la romantici, cutia de rezonanță a unor stări sufletești; când Regele Pescar era bolnav, văzduhul era "tras prin tină, un sclav", vântul era "galben în risipă, pecinginea se lăfăia-n dojană, pădurile schelete care țipă"; dar când Parsifal întreabă de "misticul potir", codrii înfrunzesc, apele cântă ca o liră, cerul este verzui, pomii sunt lunateci" etc. Printr-o asemenea particularitate, într-o perioadă de sufocare a lirismului în cătușele politicului, baladele au fost candele aprinse
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a fost meteorică, ca și a lui Liviu Rebreanu: "Un om a împușcat tăcerea/ Cu numele de sfânt/ Ion/ Coboram pe pământ." Ca toți poeții aflați la primul volum, Dumitru M. Ion se vrea vitalist: "Beau laptele cald până îmi țipă în sânge" sau "Bivolii negri, în luminiș, borțoși/ caută-n umbre seninii strămoși." Uneori, ne amintește de Crevedia sau de Aron Cotruș: "Satul s-a molipsit de aburi/ care se clatină până în măduva țăranului, îl așază din șale, îl încovoaie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stărilor muzicale, dizolvându-se de foarte multe ori în gratuitate. "Vom pribegi într-o sămânță poate/ sau într-o proră sângerând spre zare,/ în asfințitul care trist se surpă peste un sfârșit de sărbătoare "Va pribegi astfel în iarba care țipă,/ în prundul străfulgerat de scântei/ în timp, ca-ntr-o oglindă/." În nopțile Albionului" rămâne liric, deși motivele sunt livrești: sunt evocați Ulisse, T. S. Eliot, Th. Morus, Chaucer. V. Nicolescu este un poet trecut prin marea poezie, de la romantici
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-ți din ele inel, prinde-l de gol,/ fă-ți din ele frânghie/ încleștează-te strâns..." Retrăiește cu aceeași pasiune de-odinioară identitatea cu natura: "am pierdut lungimea de undă a pădurii/ întâia, frageda identitate, când erau frunze cutremurate/ și țipam cu țipătul rupt al nervurii... În elemente și cântec, li-s aproape,/ și totuși străină și surdă chemării". Volumul " Oricine și ceva" încearcă, la nivelul sugestiei, să creeze sau să ascundă probleme: Am văzut împreună ceva/ Smuls anotimpului:/ îmbrățișați,/ eram
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de iobagi ardeleni și le trăiește obsesiile în chipul cel mai natural cu putință, în însăși alcătuirea cea mai intimă a ființei sale": " Da, a fost roșu pământul,/ și roșu ogorul!/ De atunci au trecut doar două decenii și anii/ Țipând pe sus/ Ca triunghiul cocoarelor toamna/ În luptă cu vântul/ Cum ați putea uita,/ Bătrânii mei țărani/ C-a fost roșu pământul." Ion Brad îl invocă pe Iancu, al cărui cântec este aprins ca o dacică vatră", cutremurată/ "Nemuritoare": "Măria
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]