8,109 matches
-
magnetic nu este direct legată de frecvența de rotație a particulelor în camera de vid). Condiția pe care trebuie să o satisfacă câmpul magnetic variabil în timp (numită "condiția Wideröe") pentru ca electronii să păstreze aceeași orbită circulară în tot timpul accelerării, este ca valoarea medie pe întreaga arie inclusă de traiectorie, la un anumit moment, a inducției magnetice formula 1 să fie dublul valorii sale pe traiectorie în același moment de timp: Pentru îndeplinirea acestei condiții, magnetul are o formă specială. Între
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
inclusă de traiectorie, la un anumit moment, a inducției magnetice formula 1 să fie dublul valorii sale pe traiectorie în același moment de timp: Pentru îndeplinirea acestei condiții, magnetul are o formă specială. Între polii săi se află camera vidată de accelerare, de formă toroidală. Descreșterea câmpului magnetic în spațiul camerei toroidale are loc după legea 1/r, unde 0,5<n<0,75. Înfășurarea electromagnetului este alimentată de la o sursă de curent alternativ (a cărui frecvență este, de obicei, de 50
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
formă toroidală. Descreșterea câmpului magnetic în spațiul camerei toroidale are loc după legea 1/r, unde 0,5<n<0,75. Înfășurarea electromagnetului este alimentată de la o sursă de curent alternativ (a cărui frecvență este, de obicei, de 50 Hz). Accelerarea are loc în pulsuri, pe sferturi de perioadă, electronii fiind captați la începutul fiecărui ciclu. Pentru o anumită inducție magnetică maximă B și o rază dată de accelerare r, energia maximă totală obținută este: unde: Întrucât energia electronului accelerat depășește
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
de curent alternativ (a cărui frecvență este, de obicei, de 50 Hz). Accelerarea are loc în pulsuri, pe sferturi de perioadă, electronii fiind captați la începutul fiecărui ciclu. Pentru o anumită inducție magnetică maximă B și o rază dată de accelerare r, energia maximă totală obținută este: unde: Întrucât energia electronului accelerat depășește energia sa de repaus, rezultă că: Deoarece la betatron valoarea maximă pe care o poate avea inducția magnetică este de ordinul 4.000 - 5.000 G, pentru a
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
obținută este: unde: Întrucât energia electronului accelerat depășește energia sa de repaus, rezultă că: Deoarece la betatron valoarea maximă pe care o poate avea inducția magnetică este de ordinul 4.000 - 5.000 G, pentru a mări energia maximă de accelerare "W" trebuie mărită raza r a orbitei de accelerare. "Forța electromotivă" care accelerează particulele este dată de variația fluxului magnetic în timp:
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
sa de repaus, rezultă că: Deoarece la betatron valoarea maximă pe care o poate avea inducția magnetică este de ordinul 4.000 - 5.000 G, pentru a mări energia maximă de accelerare "W" trebuie mărită raza r a orbitei de accelerare. "Forța electromotivă" care accelerează particulele este dată de variația fluxului magnetic în timp:
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
Un accelerator de particule este o instalație complexă folosită în domeniul fizicii de înaltă energie pentru a accelera particule elementare. Se accelerează în general doar particulele ce poartă sarcină electrică. Accelerarea are loc sub acțiunea unor câmpuri electrice și magnetice. Este utilizat la studiul particulelor elementare. Există o mare varietate de acceleratoare de particule, ele putând fi clasificate după în funcție de forma traiectoriei fascicului de particule accelerate, caracterul câmpurilor acceleratoare, domeniul de
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
putând fi clasificate după în funcție de forma traiectoriei fascicului de particule accelerate, caracterul câmpurilor acceleratoare, domeniul de energii imprimate particulelor și în funcție de natura particulelor accelerate. În acceleratoare este nevoie de asigurarea stabilității traiectoriei, adică menținerea permanentă a particulelor aflate în procesul accelerării pe traiectorii care să nu permită abateri mari de la traiectoria de echilibru(sau de referință). Acceleratoarele se pot clasifica după: În acceleratoare trebuie asigurată "stabilitatea traiectoriei", adică menținerea particulelor pe traiectorii care să nu prezinte abateri mari (limitate de construcția
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
focalizare, plasate de-a lungul traiectoriei particulelor (în cazul acceleratoarelor liniare rezonante sau cu undă progresivă); la acceleratoarele directe, stabilitatea traiectoriei se face prin focalizare electrostatică, iar la cele ciclice - prin focalizare electromagnetică (slabă sau intensă). Pentru menținerea procesului de accelerare este necesară și "stabilitatea de fază", adică satisfacerea unei "condiții de sincronism". La acceleratoarele rezonante, aceasta este îndeplinită prin realizarea unei egalități între perioada tensiunii acceleratoare și intervalul de timp dintre două treceri succesive ale particulelor prin spațiul de accelerare
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
accelerare este necesară și "stabilitatea de fază", adică satisfacerea unei "condiții de sincronism". La acceleratoarele rezonante, aceasta este îndeplinită prin realizarea unei egalități între perioada tensiunii acceleratoare și intervalul de timp dintre două treceri succesive ale particulelor prin spațiul de accelerare, iar la acceleratoarele cu undă progresivă - prin realizarea unei egalități între viteza particulei ("sincrone") și viteza de fază a undei. Conform "principiului autofazării", particulele trebuie să satisfacă, în medie, condiția de sincronism; sub o anumită limită, abaterile de fază nu
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
progresivă - prin realizarea unei egalități între viteza particulei ("sincrone") și viteza de fază a undei. Conform "principiului autofazării", particulele trebuie să satisfacă, în medie, condiția de sincronism; sub o anumită limită, abaterile de fază nu le elimină din procesul de accelerare. Astfel, la acceleratoarele cu focalizare slabă, creșterea energiei conduce la creșterea perioadei de rotație a particulei. Notând cu φ faza de sincronism în care o particulă de energie W întâlnește intervalul de accelerare, iar cu V amplitudinea tensiunii "V" de
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
fază nu le elimină din procesul de accelerare. Astfel, la acceleratoarele cu focalizare slabă, creșterea energiei conduce la creșterea perioadei de rotație a particulei. Notând cu φ faza de sincronism în care o particulă de energie W întâlnește intervalul de accelerare, iar cu V amplitudinea tensiunii "V" de accelerare aplicată intervalului, energia pe care o acumulează particula este: În acest caz, trecerile repetate prin intervalul de accelerare se succed la un interval de timp egal cu perioada T a generatorului. Dacă
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
Astfel, la acceleratoarele cu focalizare slabă, creșterea energiei conduce la creșterea perioadei de rotație a particulei. Notând cu φ faza de sincronism în care o particulă de energie W întâlnește intervalul de accelerare, iar cu V amplitudinea tensiunii "V" de accelerare aplicată intervalului, energia pe care o acumulează particula este: În acest caz, trecerile repetate prin intervalul de accelerare se succed la un interval de timp egal cu perioada T a generatorului. Dacă particula de energie W ar ajunge în intervalul
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
φ faza de sincronism în care o particulă de energie W întâlnește intervalul de accelerare, iar cu V amplitudinea tensiunii "V" de accelerare aplicată intervalului, energia pe care o acumulează particula este: În acest caz, trecerile repetate prin intervalul de accelerare se succed la un interval de timp egal cu perioada T a generatorului. Dacă particula de energie W ar ajunge în intervalul de accelerare cu faza φ< φ, energia acumulată este: particula ieșind astfel din sincronism. Mărindu-se timpul de
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
intervalului, energia pe care o acumulează particula este: În acest caz, trecerile repetate prin intervalul de accelerare se succed la un interval de timp egal cu perioada T a generatorului. Dacă particula de energie W ar ajunge în intervalul de accelerare cu faza φ< φ, energia acumulată este: particula ieșind astfel din sincronism. Mărindu-se timpul de revenire a particulei în spațiul de accelerare (T > T), faza φ se apropie de cea de sincronism φ, devenind φ. În următoarele perioade, particula
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
timp egal cu perioada T a generatorului. Dacă particula de energie W ar ajunge în intervalul de accelerare cu faza φ< φ, energia acumulată este: particula ieșind astfel din sincronism. Mărindu-se timpul de revenire a particulei în spațiul de accelerare (T > T), faza φ se apropie de cea de sincronism φ, devenind φ. În următoarele perioade, particula acumulează energie din ce în ce mai mare, ceea ce face ca frecvența sa de rotație să crească. Dacă variația frecvenței generatorului are loc suficient de lent, atunci
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
energie mică până la limita de 30 MV (când acceleratorul este plasat într-un rezervor). Același mare voltaj poate fi folosit de două ori în cascadă dacă sarcina particulelor poate fi inversată în timp ce sunt în terminal; acest lucru este posibil cu accelerarea nucleului atomic prin adăugarea, întâi, a unui electron sau prin formarea unui compus chimic cationic (încărcat negativ), iar apoi trecând raza printr-o folie subțire pentru a îndepărta electronii din terminalul de mare voltaj, creând raza încarcată pozitiv. Această categorie
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
a câmpurilor electrice devine atât de mare, încât operează la frecvența microundelor, astfel, cavitățile rezonante RF sunt folosite în dispozitive cu energii mari în loc de simple plăci. O categorie deosebită de acceleratoare liniare o constituie "acceleratoarele cu undă progresivă", în care accelerarea particulelor se realizează prin acțiunea componentei electrice longitudinale a unui câmp electromagnetic ce se propagă într-un ghid de unde de construcție specială; viteza particulelor este egală cu viteza de fază a undei. Acceleratorul liniar prezintă o utilitate esențială ce constă
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
Cobalt-60 ca instrument de tratament. Într-un accelerator circular, particulele se mișcă într-un cerc până când obțin suficientă energie. Calea particulelor este curbată în formă de cerc folosind electromagneții. Avantajul acceleratorului circular față de cel liniar este că topologia circulară permite accelerarea continuă, astfel încât particulele pot tranzita la infint. Un alt avantaj este că acceleratorul circular este mai mic decât cel liniar în comparație cu puterea lor (de exemplu, un linac ar trebui să fie extrem de lung pentru a avea echivalentul puterii unui accelerator
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
FFAG, în care un câmp radial foarte puternic, combinat cu focalizare cu gradient alternant, permite razei sa fie închisă într-un inel strâmt, fiind o extensie a ciclotronului izocronus, idee care este, mai târziu, în dezvoltare. Ei folosesc secțiuni cu accelerare RF între magneți, și asa sunt izocronii pentru particulele relativiste ca electronii (care ajung la viteza luminii la doar câțiva MeV), dar doar pentru o variație limitată de energie și particule mai grele la energii sub-relativiste. La fel ca la
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
sub-relativiste. La fel ca la izocronus ciclotronul, ei reușesc să obțina o rază continuă, dar fără nevoia unui magnet uriaș dipolar ce se poate îndoi acoperind întreaga raza a orbitei. Un alt tip de accelerator circular, inventat în 1940 pentru accelerarea electronilor, este betratonul. Ca și sincrotronul, acesta folosește un magnet în forma de gogoașă (cu gaură în mijloc) cu un câmp ciclic magnetic B, dar accelerează particulele prin inducție de la câmpul magnetic în creștere. Ajungând la o orbită radială constantă
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
intrare către un controler digital. Starea în care se dorește poziționarea autovehiculului este determinată pe baza unghiului de virare, a gradientului său și a vitezei. Simultan, senzorul pentru unghiul de virare calculează starea actuală. Controlerul calculează forțele de frânare și accelerare necesare pentru fiecare roată individual și transmite comanda necesară valvelor modulatorului hidraulic. Printr-o interfață CAN unitatea electronică de control (ECU) este conectată cu late sisteme (ABS, etc.) pentru a evita transmiterea de comenzi contradictorii. Multe sisteme ESC au un
Control de stabilitate electronic (autovehicule) () [Corola-website/Science/317807_a_319136]
-
toate acestea cercetările recente au demonstrat că anumiți nervi pot fi determinați să se refacă în porțiunea adiacentă, deși foarte lent- în jur de un milimetru pe zi. Cercetătorii speră că în viitor vor fi capabili să stabilească metode de accelerare a acestui proces și, probabil, să folosescă medicamente încă nedescoperite sau implanturi de celule nervoase pentru „a astupa golul”. Cealaltă problemă majoră este că nervii sunt foarte importanți pentru organism. Ei primesc informații de la simțuri și emit instrucțiuni pentru mișcarea
Neurochirurgie () [Corola-website/Science/319652_a_320981]
-
este aceea că rezultanta forțelor aplicate punctului material este egală cu „viteza de variație în timp” a impulsului său. Dacă derivata din expresia teoremei este pozitivă (impulsul crește), atunci rezultanta forțelor este o "forță motoare", adică o forță care produce accelerarea mișcării. În situația în care derivata este negativă (impulsul descrește), atunci rezultanta forțelor este o "forță rezistentă", deci o forță ce are ca efect încetinirea mișcării. O consecință importantă a teoremei impulsului este legea "conservării impulsului" care se deduce din
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
forței ce acționează asupra unui punct material este egală cu „viteza de variațe” a momentului cinetic. Dacă derivata momentului cinetic este pozitivă (momentul cinetic crește în valoare), atunci momentul forței este un "moment motor", cu alte cuvinte, are ca efect accelerarea rotației (viteza unghiulară crește și ea). Când derivata momentului cinetic este negativă, momentul forței se numește "moment rezistent" și își manifestă efectul prin încetinirea rotației(viteza unghiulară descrește). Există situații când momentul forței are valoarea nulă, ceea ce se poate întâmpla
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]