8,377 matches
-
implică un astfel de fenomen sunt ilustrate în spațiul artistic de utopia negativă a lui Orwell. Modelul Orwell pleacă de la premisa că orice discurs politic este "destinat a face minciunile să sune verosimil și crima respectabilă" și "a da o aparență de soliditate vântului pur"71, atrăgând atenția asupra fenomenului de corupere dintre gândire și limbă. Ideea că limba modelează gândirea și că restrângerea expresiilor verbale atrage după sine limitarea lucrurilor gândite poate constitui o armă redutabilă în regimurile totalitare. Teoria
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Criticile gazetarului nu eludează nici politica conservatoare, atunci când aceasta este tributară intereselor de grup și nu urmărește interesele naționale. Viciile clasei politice românești devin ținta predilectă a verbului virulent al jurnalistului: "Oamenii politici nu trebuie să aibă virtuți, ci numai aparența lor. E foarte primejdios de-a fi pururea onest; însă a părea evlavios, de bună credință, uman, cu frica de Dumnezeu, onest, a părea toate acestea e foarte folositor. Omul politic nu trebuie să observe totdeauna ceea ce în ochii oamenilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
anecdotică a articolelor, sunt generate și de apariția neologismului în construcții sintagmatice inedite: mândrie baronească, aer diplomatic, postulanți flămânzi, exigențe aristocratice, diletantism politic, dispoziții cosmopolite, justiții amovibile ș.a. Construcțiile oximoronice (capacități nule, deosebite capacități problematice) evidențiază contrastul dintre esență și aparență, specific vieții politice, și reflectă atitudinea satirică a gazetarului. Prin asocierile semantice inedite pe care le presupun, construcțiile oximoronice potențează semnificațiile limbajului politic eminescian, exprimând acțiuni, atitudini, comportamente peiorative ale personajelor de pe scena politică. Vorbind despre semnele elocinței de amvon
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de instituirea postmodernismului activ. După cum precizează și David Lyon, "pentru un nihilism deplin ce poate deveni activ, consumarea ființei în valoare de schimb (adică valoare supusă istoricității) face ca lumea adevărată să devină povestea, și aceasta pentru că refuză să atribuie aparențelor care o compun o forță constrângătoare de ordinul esenței. Procesul comportă o slăbire a realității, astfel că totul este dat ca mesaj, ca narațiune, ca poveste"171. Interpretările oferite de o serie de gânditori prefixului "post-" ne-au adus multe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această viziune binară, ce privilegiază un termen dintre cei doi, este o strategie pe care și moderniștii o utilizează, situație care se transformă într-o altă critică la adresa proiectului lui Hassan, ce pare, în aparență, să intre în contradicție cu binecunoscutul proiect derridarian (din altă perspectivă însă, situația poate fi lecturată sub semnul pluralității și al caracterului intrinsec contradictoriu al postmodernismului). Derrida observa că gândirea de tip occidental se desfășoară în jurul opozițiilor binare (realitate/aparență
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aparență, să intre în contradicție cu binecunoscutul proiect derridarian (din altă perspectivă însă, situația poate fi lecturată sub semnul pluralității și al caracterului intrinsec contradictoriu al postmodernismului). Derrida observa că gândirea de tip occidental se desfășoară în jurul opozițiilor binare (realitate/aparență, sensibil/inteligibil, subiect/obiect etc.), pe care le interpretează ca ierarhii violente din pricina privilegierii unuia dintre ei. Tocmai de aceea faza de răsturnare a ierarhiei este un pas important în dinamica deconstrucției 190, introducând pe lângă un dialog critic și dorința
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
roluri sociale. Artistul modern, de pildă, se vrea a fi o personalitate unitară ce se ghidează după valori ca unicitatea, permanența, în timp ce creatorul contemporan vede identitatea de sine ca pe o iluzie și tocmai de aceea își îndreaptă atenția asupra aparențelor superficiale, alegându-și drept puncte de reper multiplicitatea, efemeritatea și anonimatul. O societate bazată pe bucuria clipei, templul eului, al corpului și confortului se etichetează, în viziunea lui Gilles Lipovetsky, ca un "nou Ierusalim" al timpurilor postmoderne. Această trăire intensă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
clipei, templul eului, al corpului și confortului se etichetează, în viziunea lui Gilles Lipovetsky, ca un "nou Ierusalim" al timpurilor postmoderne. Această trăire intensă a prezentului cere o expresie imediată și în artă, opera artistică actuală bazându-se pe contingența aparențelor și pe relativitatea sensurilor. În aceeași măsură, textul postmodern este fără adâncime și lipsit de un sens originar, care să reclame o interpretare pentru a-l releva; el dispersează sau chiar suprimă înțelesurile prestabilite și uneori chiar și procesul hermeneutic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
le văd deopotrivă fixate în forme opresive prin intermediul familiei, economiei, statului etc. Pentru Deleuze și Guattari, dorința este revoluționară prin însăși esența ei, fiind o mașină productivă, ce deconstruiește dihotomiile tradiționale dintre subiectiv și obiectiv, bază și suprastructură, realitate și aparență etc. În dezvoltarea acestei teorii, cât și în aceea a rizomului, Deleuze și Guattari procedează convergent cu efortul lui Derrida de a interpreta filosofia occidentală în termenii logicii binare și de a o deconstrui prin pluralizare, diseminare, valorizarea diferenței, a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
puternice modele de explicație, față de care orice altă instanță era receptată ca un epifenomen al economiei sau al inconștientului, precum și ca o etapă importantă în ceea ce privește revoluția sensului: "Veritabila revoluție a secolului al XIX-lea, a modernității, este distrugerea radicală a aparențelor, dezvrăjirea lumii și abandonul său în fața violenței interpretării și a istoriei"434. Baudrillard respinge acest univers care a demistificat realitatea și a distrus aparențele în căutarea faptelor și a progresului și trece la analizarea unui alt tip de revoluție, cel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în ceea ce privește revoluția sensului: "Veritabila revoluție a secolului al XIX-lea, a modernității, este distrugerea radicală a aparențelor, dezvrăjirea lumii și abandonul său în fața violenței interpretării și a istoriei"434. Baudrillard respinge acest univers care a demistificat realitatea și a distrus aparențele în căutarea faptelor și a progresului și trece la analizarea unui alt tip de revoluție, cel din secolul XX, care duce la anihilarea sensului și la conturarea perfectă a imploziei: "Constat, accept, asum, analizez a doua revoluție, cea din secolul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cel din secolul XX, care duce la anihilarea sensului și la conturarea perfectă a imploziei: "Constat, accept, asum, analizez a doua revoluție, cea din secolul XX, a postmodernității, care este imensul proces de distrugere a sensului, egal distrugerii anterioare a aparențelor"435. Sensul are nevoie de fundamente pentru a se construi; într-o epocă transparentă și lipsită de profunzime, acesta este "înghețat", deschizând calea nihilismului și a melancoliei, drept trăsături de bază ale omului postmodern. În locul dispărutului "mod de producție", Baudrillard
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
s-a pierdut în profitul virtualului, dar pierderea cea mai gravă este aceea a iluziei în forma sa radicală. Nu mai este vorba despre iluzia sfârșitului, ci de sfârșitul iluziei, acea iluzie vitală de care vorbea Nietzsche, acea magie a aparențelor care este mult mai importantă decât realul însuși. Realul pare a fi o formă provizorie, de a cărei situație sunt responsabile și sistemele noastre de gândire și metafizice; în acest sens, Baudrillard consideră că noi suntem cei care am forțat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pasiv"451 (s.a.). După cum au remarcat exegeții săi, conceptele de hiperrealitate și simulacru ocupă un rol-cheie în scrierile lui Baudrillard, asigurându-i baza multiplelor deconstrucții pe care le va efectua și a colapsului categoriilor și dihotomiilor subiect obiect, suprafață adâncime, aparență realitate etc. Chiar dacă și alți autori au utilizat conceptul de hiperrealitate, el nu a dobândit forța și amplitudinea pe care le observăm în textele baudrillardiene, unde a luat forma unei condiții generale a societății postmoderne. Nicholas Perry instanțiază diferențele de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sens, ideea de diferență suferă o transformare importantă de la un stadiu la celălalt: "simulacrul de primul ordin nu a abolit niciodată diferența el presupune întotdeauna altercația sensibilă a simulacrului și a realului [...] Simulacrul de ordinul doi simplifică problema prin absorbția aparențelor sau prin lichidarea realului el construiește, în orice caz, o realitate fără imagine, fără ecou, fără oglindă, fără aparență. Nu mai este vorba de asamblare sau dezasamblare, de Dumnezeu sau de om, ci de o logică imanentă a principiului operațional
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
abolit niciodată diferența el presupune întotdeauna altercația sensibilă a simulacrului și a realului [...] Simulacrul de ordinul doi simplifică problema prin absorbția aparențelor sau prin lichidarea realului el construiește, în orice caz, o realitate fără imagine, fără ecou, fără oglindă, fără aparență. Nu mai este vorba de asamblare sau dezasamblare, de Dumnezeu sau de om, ci de o logică imanentă a principiului operațional"458. Simulacrul industrial (de ordinul al doilea) pierde astfel relaționarea cu originalul, el nu mai este nici analogul acestuia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acestei interogații; diferența esențială dintre cele două conceptă rezidă chiar în modalitatea în care ele se raportează principiului de realitate. Prin intermediul disimulării realitatea este camuflată, ascunzându-se adevărata față a unui lucru sau a unei situații, care iau astfel o aparență înșelătoare. Cu toate acestea, realitatea este doar mascată și, prin urmare, reafirmată. Nu același lucru se întâmplă în cadrul simulării, care nu ascunde realitatea, susține Baudrillard, ci o suprimă complet, lăsând în urma sa doar simulacre care se referă la ele însele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
falsă reprezentare, simularea cuprinde orice edificiu al reprezentării ca simulacru"469 (s. a.). Discutând despre problematica simulacrului în filosofie, de la Platon la filosofii contemporani, Deleuze surprinde și el faptul că în ceea ce privește simulacrul, acestuia nu i se mai pot aplica distincțiile esență aparență, model copie, care aparțin doar universului reprezentării. Astfel, "simulacrul nu este o copie degradată, el ascunde o putere pozitivă care neagă și originalul și copia, și modelul și reproducerea"470 (s. a.). În lumea construită pe simulacre, realității îi corespunde o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
evidențieri ale modului de a scrie, ale stilului utilizat de către Baudrillard și ale procedeelor retorice folosite în vederea alcătuirii unei scriituri care să semnifice în sine caracteristicile Americii despre care vorbește. Astfel, Baudrillard pune la lucru pentru o scriitură ce îmbină aparențele unui jurnal de călătorie cu valențele unui eseu cu implicații antropologice și filosofice, un vocabular extrem de variat al spațiului, vitezei, senzațiilor etc. Utilizând un limbaj deopotrivă poetic și lucid, Baudrillard își anunță dintru început scopul căutarea și descrierea "Americii siderale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
același mod în care limbajul poetic dispune de cuvinte. Gândirea radicală nu descifrează, așa cum nici gândirea poetică nu arată, ci doar sugerează. Pasiunea pentru domeniul iluziei care atrage după sine puterea artificialului ține de apanajul seducției, care convertește lucrurile în aparență pură, lipsindu-le de sensul care le era dat în mod obișnuit. Seducția operează cu iluzii pentru a încifra, iar limbajul care transformă inteligibilul în neinteligibil metamorfozează într-o enigmă însuși evenimentul la care se referă. În acest context, pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un anumit grad de unitate, precum și articulațiile operei autorului francez, mai ales dacă ne raportăm la perspectiva filosofică pe care aceasta ne-o oferă. Pentru Baudrillard, nu înțelesul, nu conceptele tari și bine ierarhizate ale filosofiei au importanță, ci jocul aparențelor care implică toate semnele și în interiorul căruia ele se autoseduc. Provocând un tip special de deconstrucție la nivelul limbajului, seducția repudiază discursul de tip tradițional, operând o diminuare a logicii noncontradicției care determină atracția termenilor opuși și deturnarea sensului din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atât producția, schimbul simbolic în economia politică, cât și dorința, unul dintre punctele forte ale concepției freudiene. Pentru gânditorul francez, seducția operează în toate domeniile, mai ales în cele "științifice", consolidate, fixe, care impun adevărul și coerența discursului. Prin jocul aparențelor pe care îl provoacă, retrăgând obiectelor principiul lor de realitate, ea "comite" un tip special de sfidare adusă adevărului instituit și argumentelor sale. Seducția nu poate fi legată de ideea progresului, ea nu este lineară și nu cunoaște evoluția, deoarece
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dincolo de regulile unui joc, reinventat de fiecare dată și care se poate lipsi de orice referent anatomic"518. Depășind aceste relaționări, seducția devine o categorie esențială în explicarea societății și a discursului, o adevărată strategie puternică, deși este construită pe aparențe. 6.2. Etapele seducției Conceptul de seducție este unul extrem de fructuos, atât prin prisma interpretărilor și analizelor care i-au fost făcute de Baudrillard în special în De la séduction, dar și dintr-un unghi de vedere metainterpretativ, ca înțelegere a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în "fascinație". 6.2.1. Etapa rituală a seducției. Seducție pură ritual, magie și ceremonial Etapa rituală a seducției conține acea imagine "pură" a sa, în care totul are loc în interiorul unui ceremonial sau al unui agon. La Baudrillard, legea aparențelor decurge firesc din faptul că la baza oricărui tip de seducție se află puterea metamorfozei orice trebuie transformat pentru a fi învăluit într-un ritual care captează. În această lege se găsește sfidarea profundă adusă ordinii naturale, căci omul tinde
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adusă ordinii naturale, căci omul tinde să trăiască într-o lume a sa, construită din trădare, dispariție și seducție decât într-o lume "dată", căreia să nu-i poată schimba nimic. Baudrillard proclamă: "a dispărea înseamnă a te risipi în aparențe. Nu servește la nimic să mori, trebuie să știi să dispari. Nu servește la nimic să trăiești, trebuie să știi să seduci"519. Modul de dispariție, împreună cu sfidarea, conturează acum profilul seducției. Pentru Herman Parret 520, această fază rituală permite
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]