8,539 matches
-
înghesuind-o fără milă între banchetă și spătarul scaunelor din față și gemând. Ploaia răpăia deasupra lor potolită... o căldură incipientă țâșni depărtat din răceala mormântului său. Îi era silă de corpul ei care reacționa contrar voinței sale atât de ciudat. Un flash țâșni ca o poruncă din străfundurile memoriei... nu cumva îl cunosc? Trăsăturile îi păreau vag familiare, pasiunea lui îi suprapuse în paralel figura unui copil cunoscut cu cea actuală divulgând asemănarea dintre ele... era tulburată, nu putea să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în toată lumea. Din gară trebuia să ia trenul, să ajungă în orașul natal unde locuiau părinții și a petrecut copilăria până la terminarea liceului, când a plecat spre alte centre universitare. În timp ce alerga prin Gara de Nord l-a străbătut iar sentimentul acela ciudat de tristețe și inutilitate care punea deseori stăpânire pe el. Dar să încerc să vi-l descriu... e un prieten, așa că doar părțile bune le recunosc, deși acele diviziuni din fiecare om fac diferențele și se întrevăd de când suntem copii
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
el. — Ia spune, sărbătoritule, rosti mama în timp ce îmi ștergea buzele cu un șervețel. De unde vrei să începem? Ne-am dus mai întâi la acvariu. Era probabil un acvariu foarte bun, dar eu am doar o amintire vagă despre el: este ciudat să te gândești că familia mea plănuise cu trudă aceste distracții, și totuși de memoria mea s-au lipit ca muștele de hârtia cu lipici vorbele lor neticluite dinainte, gesturile și inflexiunile lor spontane. Știu însă, în orice caz, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
doar atât cât să se întrevadă dinții frumoși, regulați și să mă îndemne să zâmbesc și eu oricât de greu mi-ar fi. Am reușit să încropesc ceea ce cred că semăna mai degrabă cu un semirânjet sinistru. Era palpitant și ciudat să descopăr această persoană în pragul ușii mele, dar plăcerea îmi era atenuată nu doar de momentul nepotrivit al apariției ei, ci și de sentimentul neliniștitor, insistent, că o mai văzusem undeva pe această femeie: că ar fi trebuit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bine“? Părea nepotrivit să spună asta. — Îmi permiteți să vă scot haina? Se uită mirată la mine: atunci am observat că nu purta nici o haină, era îmbrăcată doar în blugi și o bluză de bumbac. Mi s-a părut cam ciudat, dar am reușit să-mi ascund nedumerirea alăturându-mă râsului ei nervos. În fond, afară era foarte cald și încă era lumină. — Deci, am spus eu după ce ne-am așezat amândoi. Cu ce vă pot ajuta? Păi, să vă explic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ocazia să ies la aer. Am împăturit hârtia, am pus-o de-o parte și am chibzuit o clipă. Simțeam clocotind în mine o nouă energie, și tentația de a râde, deși părea bizară, era foarte puternică. — Știi ce e ciudat? am spus. Să-ți spun ce este cu adevărat ciudat? — Te rog. — Aceasta este cea mai lungă conversație pe care am purtat-o - adică am vorbit cel mai mult cu cineva - de vreo doi ani încoace. Cred că de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-o de-o parte și am chibzuit o clipă. Simțeam clocotind în mine o nouă energie, și tentația de a râde, deși părea bizară, era foarte puternică. — Știi ce e ciudat? am spus. Să-ți spun ce este cu adevărat ciudat? — Te rog. — Aceasta este cea mai lungă conversație pe care am purtat-o - adică am vorbit cel mai mult cu cineva - de vreo doi ani încoace. Cred că de mai mult de doi ani. A fost cea mai lungă. Fiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
poți să-ți faci toate cumpărăturile la supermarket și să-ți rezolvi problemele financiare la un automat și cam asta-i tot. Mi-am amintit ceva și m-am dus să ridic receptorul telefonului. Încă era conectat. — Vocea mea sună ciudat? Cum sună? — Sună OK. Normal. — Dar apartamentul cum este? Miroase? — E un aer cam... închis. Am luat telecomanda și am vrut să închid televizorul. Băiețelul cu ochii închiși, lipsiți de orice expresie, și cu spatele la fel de încordat și de rigid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu castraveți. Își folosea degetele cu îndemânare. — Deci, ia spune, Michael, care sunt revelațiile despre tine însuți pe care ardeai de nerăbdare să mi le împărtășești? Abia aștept să le aud. Am zâmbit. Fusesem agitat toată ziua, gândindu-mă ce ciudat va fi să iau din nou masa împreună cu cineva, dar acum mă cuprindea o euforie liniștitoare. — Nu am nici o revelație de împărtășit, am spus. — Deci ieri-noapte a fost doar o încercare subtilă de a mă suprinde în halatul de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cred că ea l-a avut vreodată față de ea însăși. — Deci crezi că numele sunt importante? — Unele. Unii oameni ajung să semene cu numele lor, ca stăpânii câinilor cu câinii lor. E ceva inevitabil. Am auzit și eu azi unul ciudat. Findlay. Findlay Onyx. A trebuit să pronunț foarte clar cele două componente pentru ca Fiona să le distingă. Apoi i-am povestit cum ajunsese acest nume la urechile mele. Mai devreme în ziua aceea, mă dusesem la biblioteca ziarului, în Colindale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-i nimeni aici. Vreau numai să văd dacă tu observi ceva. Se lăsă pe vine lângă mine. După arbustul ăsta l-ai văzut? — Cred că da. — Respiră adânc. Am tras amândoi aer în piept: două adulmecări lungi, care căutau mirosuri. Ciudat, spuse ea după un moment de gândire; și am știut ce va urma. Parcă nu e iasomie pe aici, nu? 2 Fiona și cu mine am văzut împreună Orfeu într-o seară, la două sau trei zile după cina de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
înțeles, L-au găsit, săracu’ de el, abia a doua zi dimineața. A avut probabil dureri insuportabile. Se pare că atunci s-a apucat de băut. Se spune chiar că... înțelegi, s-ar fi scrântit un pic. A devenit cam ciudat - la minte, vreau să zic. Phoebe nu spuse nimic. — Deci te-am prevenit care-i situația în casa asta. — Trebuie să mă îmbrac special pentru cină? întrebă ea. — Nici gând! Nu pentru mine, în orice caz: și cu siguranță nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ar fi văzut goală. Și nu numai asta, dar a început să-mi vorbească despre tablou și era evident că lui îi spunea cu totul altceva, că nu reușeam să comunic nimic prin el, da fapt și... A fost foarte ciudat. Peste câteva zile, a plecat fără să spună o vorbă. Nu și-a luat rămas-bun de la nici unul din noi. Ne-a lăsat cu un sentiment de... gol și de atunci n-am mai suportat să mai privesc acele tablouri - să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cifre. Aici nu mă îngrijește nimeni. N-am cu cine să vorbesc. Și ai putea să pictezi. Jumătate din camere sunt nefolosite. Poți să ai studioul tău, unul mare. Phoebe râse. — Sunteți cât se poate de amabil, spuse ea. Și ciudat este că dacă mi-ați fi propus asta ieri, probabil că aș fi acceptat. Dar acum se pare că voi renunța definitiv la îngrijirea bolnavilor. Mortimer chicoti și spuse răutăcios: — N-aș băga mâna-n foc. Dar ea ieșise deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
determinat un tânăr atât de fermecător și - dacă nu te deranjază - de frumos, ca tine, să aibă de-a face cu șleahta asta nenorocită? I-am povestit despre Tabitha și despre neobișnuita comandă pe care am primit-o de la ea. — Ciudat, spuse el. Foarte ciudat. Trebuie să fie o nouă conspirație în spatele acestei povești. Mă întreb ce pune la cale. Ai luat legătura cu avocatul ei? — Avocatul? — Gândește-te un pic, dragă băiete. O femeie închisă într-un azil de nebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de fermecător și - dacă nu te deranjază - de frumos, ca tine, să aibă de-a face cu șleahta asta nenorocită? I-am povestit despre Tabitha și despre neobișnuita comandă pe care am primit-o de la ea. — Ciudat, spuse el. Foarte ciudat. Trebuie să fie o nouă conspirație în spatele acestei povești. Mă întreb ce pune la cale. Ai luat legătura cu avocatul ei? — Avocatul? — Gândește-te un pic, dragă băiete. O femeie închisă într-un azil de nebuni nu prea este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Iertați-mă. Plec. M-am gândit la portretul pe care mi-l făcuse Findlay: „un personaj care nu se potrivește cu celelalte și te întrebi dacă nu s-a rătăcit printre ele, venind dintr-o altă piesă de teatru“. Părea ciudat de adecvată; mi-am dat seama brusc că exact așa mă simțeam față de familia Winshaw. Astă-seară, de exemplu... Shirley ezită, în timp ce în mintea ei prindea contur o hotărâre: — Nu, stați. Făcu un gest autoritar cu mâna. Întoarcei-vă o clipă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Court la St Pancras trebuia să fac o călătorie plicticoasă de douăzeci de minute pe linia Picadilly. Aveam ca de obicei o carte deschisă în mâini, dar nu mă puteam concentra. Mă treceau fiori de neliniște și anticipare. Va fi ciudat s-o revăd pe Joan: adică, nu doar s-o văd (asta se întâmpla aproape la fiecare Crăciun, când amândoi ne duceam acasă să ne vizităm părinții), ci să stau un timp cu ea, să ne cunoaștem din nou. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Da. Coborî vocea. Cred că este blestemat. Am închis revista, după ce am aruncat o ultimă privire acelei stupide fotografii care mă înfățișa precoce și introspectiv în staulul domnului Nuttall și am pus-o la loc pe noptiera lui Joan. Fusese ciudat să recitesc povestirea; ca și cum ai auzi o voce necunoscută pe o bandă și ai refuza cu încăpățânare să crezi că îți aparține. Mă tenta să o consider o nouă punte spre trecut: un mod de a reface acel drum până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai bună lumină de zi, era un șevalet care susținea o pânză mare, ascunsă vederii de un cearșaf odinioară alb. Trebuie să recunosc că Phoebe nu prea-mi trezise curiozitatea până în acel moment: observasem în trecere că era foarte atrăgătoare (ciudat, dar îmi amintea de Shirley Eaton, a cărei imagine fusese pentru mine idealul frumuseții feminine), dar probabil că ea ar fi avut mai mult efect asupra mea dacă n-aș fi fost încă sub vraja în care mă prinsese Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte frumos. Dar va fi vreme bună? E ciudat că pomenești de vreme, spuse Joan, pentru că s-au anunțat furtuni la sfârșitul zilei. Dar n-o să pățim nimic dacă plecăm din timp. M-am gândit să ne trezim... să zicem, la șase? Puterea de a mă opune mă părăsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și își scotea cu ea murdăria de sub unghia policarului. Dar n-o văzusem în viața mea. Și ai mai văzut-o de atunci? — Nu, n-am mai văzut-o, cel puțin atât cât să merite să vorbesc despre asta. Cam ciudat, nu? În cât timp? În opt ani de relații cu editura. De fapt, am spus eu, acum în defensivă, am zărit-o în fața clădirii de birouri acum câteva luni, coborând dintr-un taxi. — Parcă îmi amintesc, spuse Findlay îndreptând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
azi-dimineață. Mă pricep la biciclete - le-am folosit toată viața - și cred că asta e o frumusețe. Cântărește doar jumătate din cât cântărea bătrâna mea Raleigh: uite, pot s-o ridic cu o mână. — Și cum o simțiți la mers? — Ciudat, dar nu e rapidă cum m-aș fi așteptat. Am făcut o bucată de drum până aici și am avut și un urcuș. Mi s-a părut că merge greu. — Ciudat. Fiona îngenunche și începu să examineze roata din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu o mână. — Și cum o simțiți la mers? — Ciudat, dar nu e rapidă cum m-aș fi așteptat. Am făcut o bucată de drum până aici și am avut și un urcuș. Mi s-a părut că merge greu. — Ciudat. Fiona îngenunche și începu să examineze roata din spate. Eu priveam nedumerit. — Crezi că dacă așa avea șapte viteze n-aș avea nici o problemă? Ea se uită cu mai multă atenție la un ciorchine de zimți și la îndreptarul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o mică obsesie despre care nu mi-ai spus? — A fost. Când eram mic voiam să mă fac astronaut. Aproape fiecare băiat de vârsta mea gândea la fel, dar acel entuziasm nu te părăsește de fapt niciodată, nu-i așa? — Ciudat, spuse ea, dar nu te-am considerat niciodată genul macho. — Macho? — Simbolismul rachetelor nu e greu de descifrat, nu? Asta îl atrage pe masculul mediu: să se aventureze în tărâmuri necunoscute... Nu, nu asta simțeam. Poate pare ciudat, dar m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]