9,371 matches
-
prima mențiune a tutunului! Călugărul dominican Bartolomé de Las Casas (1475-1566), cel care avea să transcrie "Jurnalul" lui Columb și să-l publice pe la 1552, apărător constant al drepturilor "indienilor" și autor al unei documentate "Istorii a Indiilor", avea să contureze descrierea "solilor" lui Columb: "Cei doi creștini au întâlnit mulți oameni, bărbați și femei. Bărbații cu toții aveau un tăciune în mâini și ierburi cărora le aspirau fumul, ierburi uscate, învelite într-o frunză uscată și ea, ca o țeavă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
doctor, întorcându-se spre seară. În după amiaza aceea, șeful fiind plecat, am stat toți pe terasă în fața cabanei povestind diferite lucruri, încercând să ne cunoaștem mai bine între noi, cu excepția Anitei, care acaparată de profesionistul de Ken, încerca să contureze o primă schiță, absorbită de privirile lui. Își găsise un loc separat, ferit de privirile noastre, pe terasa din spatele cabanei. Discutând și amuzându-ne de pățania lui Dejeu, timpul a trecut fără știre, trezindu-ne cu bucătăreasa lângă noi invitându
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
legată de discuțiile contradictorii pe care le avusesem cu ceva timp înainte: două case stilizate la bază, dintre care iese un cap de țăran. Odată cu fixarea formei pe care doream s-o scot din bucata de lemn, dalta începea să contureze primele volume ajutătoare, care mai târziu îmi permiteau să realizez forma dorită. Pentru unii dintre colegi era ceva nou, nemaiavând ocazia să fie în preajma unui sculptor, care încerca să dea viață unei banale bucăți de lemn. La început, doar sculptorul
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
de vedere organizatoric și cultural, nu pot fi omiși nici medicii care au funcționat în prima parte a perioadei de care ne ocupăm, între 1775 și 1800. Unii dintre aceștia au devenit cetățeni români, întemeind familii în care s-a conturat o tradiție a practicării medianei (Schmeltz, Dreutel etc). Pe la 1770-1775 au funcționat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași doctorii (sau gerahii) Iordachi, Drăcachi, Ianachi, Pandele, Iancu Luchi, Costa, Beneveni, Delugi, Anghel, Stain. În aceeași perioadă mai pot fi menționați Constantin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Foarte probabil, de când nebunia a fost considerată boală, fie ea chiar "îndrăcire", bolnavii și-au găsit un loc și, poate, un leac, în umbra mănăstirilor. Ne-am exprimat convingerea că, în Moldova, primele organizații bisericești rudimentare datorate bisericii s-au conturat în secolul al XVI-lea. În oarecare măsură studierea asistenței medicale "călugărești" (definită astfel de Simion Reli, profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuți) a fost împiedicată, în 1965-1975, prin difuzarea opiniei lui I. Vatamanu care minimiza (chiar nega) nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
dr. Pandele Grigorescu, medicul primar al Ospiciului. În același an, apare pentru prima dată pecetea Ospiciului cu însemnele "Ospiciul alienaților din Sfânta M.E. Neamtzu" și anul 1870. DOCTORUL PANDELE GRIGORESCU, UN PIONIER NECUNOSCUT AL PSIHIATRIEI ROMÂNEȘTI Doctorul Pandele Grigorescu se conturează ca o imagine foarte interesantă. La 1872, dr. Grigorescu, care pare să fi avut o oarecare școală psihiatrică, a inițiat înființarea unor "saloane de spectacole" pentru bolnavi, diverse ateliere de ergoterapie și "felurite distracții", cerând în acest sens Epitropiei un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mindire și perne de paie, o putină și un ceaun stricat. DE LA PRIMELE PREVEDERI LEGISLATIVE LA OSPICII ȘI AȘEZĂMINTE MEDICALE Începuturile organizării asistenței psihiatrice de stat sunt legate de primele măsuri de ordin legislativ care stabileau recunoașterea oficială a problemei, conturându-i limitele și conținutul. Periculozitatea socială sau numai incapacitatea de a coopera în procesul de muncă și de a se integra în societate au situat pe bolnavul mintal într-o ipostază de frecvent subiect juridic. Pe plan istoric, bolnavul mintal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
documentele în legătură directă sau în tangență cu boala poetului, se constată că, pentru perioada cuprinsă între apariția primelor semne ale bolii și până la trei luni înainte de deces, toate izvoarele descriu boala sub diagnoze și interpretări diferite, care astăzi se conturează sub forma unor accese tipice maniaco-depresive. Antecedentele heredocolaterale și personale vin incontestabil în sprijinul acestui diagnostic. Cităm astfel episodul morții în ospiciul Charité din Berlin a fratelui poetului, Șerban, doctor în medicină, decedat la acest ospiciu la 29 noiembrie 1874
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
zi. Doctorii mă asigură că în 15 zile mi-l vor da cum a fost venit de la Neamț." Reiese ceea ce vrem să subliniem, incertitudinea, chiar confuzia în problemele de psihiatrie ale medicilor contemporani poetului, etapă în care psihiatria abia își conturase o schemă nozologică, așa după cum reiese din conspectarea manualelor de atunci și când paralizia generală progresivă cuprindea, în mod cert, și stări psihotice de altă natură, lipsind un substrat biologic de control. Aspectul melancolic al acestui acces reiese și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
septicemia de care a suferit bolnavul în ultimele săptămâni de viață. În concluzie, tragedia bolii sale, în spiritul clinicii contemporane, nu avem nici o dovadă că Eminescu a suferit de paralizie generală progresivă și nici de sifilis. Evoluția suferințelor sale psihice conturează, în mod indubitabil, o psihoză afectivă, și anume, psihoza maniaco-depresivă, boală care s-a manifestat periodic, între crize starea intelectuală a pacientului fiind nealterată. NOTE BIBLIOGRAFICE 1) N.A. Bogdan, Orașul Iași, Iași, 1913, p. 199. 2) P. Zosin, Mișcarea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
parte integrantă a Universității ieșene. Din 1990, denumirea acestui Institut a fost schimbată în Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa". Ideea înființării unei școli cu caracter superior pentru formarea de medici necesari asistenței sanitare a populației s-a conturat, în Principatele Române, în primele decenii ale secolului al XIX-lea. În Muntenia, această idee a condus la proiectul de înființare a unor cursuri speciale de medicină și igienă, care să formeze "ofițeri de sănătate", încă din 1832. Cât privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
învățământul superior ("Școala înaltă") și o Facultate de Medicină, în cadrul proiectatei Universități ieșene. Dar, deși intenția legiuitorului era aceea de a crea o școală cu caracter universitar, în ce privește școala medicală, același regulament prevedea o etapă premergătoare, în care să se contureze, pentru început, o școală de moșit și una de chirurgie, întrucât "deși astfel de școli se desființează din țările cele mai propășite... în Moldova unde posturile cele mai însemnate și trebuința politiilor lesne se pot îndestula sau cu Români care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ci numai un învățământ farmaceutic, încadrat ca "secție" de farmacie, pe lângă Facultatea de Științe a Universității. Această secție a funcționat, și ea, cu întreruperi și în condiții cu totul inadecvate. În consecință, la Iași, înainte de 1948, nu s-a putut contura o Școală de farmacie așa cum s-a format o Școală de medicină. Nucleul unei Facultăți de Farmacie s-a definit mai târziu, o dată cu acela al Facultății de Medicină. Condițiile locale în care specialiștii erau extrem de căutați și rolul important pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
1916, a fost numit, ca profesor agregat la Catedra de farmacie chimică și galenică, dr. N. T. Deleanu. Pe data de 1 februarie 1917, este numit profesor provizoriu la aceeași catedră, iar în 1920 profesor titular (februarie). Aceste numiri au conturat un început de activitate. Cu greutăți, cu puțini studenți, cursurile au continuat. În 1921, Secția de farmacie era o realitate, dar lipsurile erau foarte mari: nu existau laboratoare proprii, nu exista o bază materială tehnică etc. În același an, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
văzut la nimeni, știință de care nu făcea niciodată caz, pe care o ghiceai însă în ochii săi care nu au îmbătrânit niciodată. Avea o extraordinară capacitate de a concretiza, de a face vizibile elemente care sunt, deseori, greu de conturat; ascultându-l, în repetate rânduri, am înțeles că acest medic bătrân (cum era atunci) vorbea de simptome, fenomene fiziopatologice, procese chimice sau aspecte clinice ca despre niște oameni bine cunoscuți, niște prieteni ori dușmani, despre care știe ce pot face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
biologic sau psihologic; tulburările psihice erau puse în legătură cu substratul biologic corespunzător. Acest substrat, potrivit acestei concepții, nu este totdeauna anatomic sau histologic; cel mai adesea, el este biochimic și, adeseori, greu decelabil. În contextul momentului medico-istoric în care s-a conturat, concepția materialistă a Școlii de la Socola semnifică depășirea gândirii anatomo-clinice, specifică timpului, și abordarea unei interpretări biologice, în special, biochimice. Gândirea anatomo-clinică, cu rigoarea ei nedezmințită, cu relații aproape matematice între cauza anatomică și efect, era, logic, aplicabilă unui sector
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
referate generale sintetizează, periodic, acumulări de amănunte. Întreaga operă are o factură clasică, dând impresia unui edificiu construit sistematic, unitate cu unitate, omogen în sinteza sa. Cu profesorul Ion Enescu, ales membru Academiei Române, Școala de clinică medicală de la Iași se conturează sub aspectul specializării stricte, al cercetării obiectivate pe o temă predominantă, în parametrii moderni ai accepțiunii, de cercetare intensivă, aprofundată. Clinician de subtilitate, a creat o școală prestigiu, care-și onorează maestrul. VLADIMIR BUȚUREANU (1898-1973) În prima jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
În jurul anului 1900, Facultatea de Medicină din Iași împlinea două decenii de funcționare. În comparație cu unele școli similare, cu origini vechi, era puțin; pentru Principatele Române însemna însă foarte mult, mai ales că, în acești douăzeci de ani, la Iași se conturase o adevărată școală medicală, statut recunoscut și peste hotare și confirmat, indirect, de unele invidii și obstacole care se repetau în funcție de interese și de împrejurări politice. Dar după două decenii, argumentele cu care se depășeau aceste adversități începeau să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
specialitate cu o abilitate operatorie remarcabilă. Autoare de tratate, publicate în cele mai mari centre universitare europene, organizatoare a activității practice și profesor ilustru, Elena Pușcariu a onorat în mod exemplar învățământul universitar românesc. I. MIRONESCU (1883-1939) Școala de dermatologie conturată în cadrul Facultății de Medicină din Iași s-a distins printr-o serie de realizări de mare importanță medico-socială. Printre cei care au ilustrat-o se distinge doctorul I. Mironescu, prestigios profesor și cercetător, om de cultură remarcabilă și, totodată, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
s-a demodat, se citește și astăzi cu același interes. După patru decenii de la apariție, se bucură de ediții noi, succesive. Unele conțin aspecte de spital, în majoritate, medicul este dominat de artist. MIHAI CIUCĂ (1884-1969) Originile învățământului medico-social ieșean, conturat în cadrul Facultății de Medicină, sunt legate de primii ani ai acestei școli și, în special, de remarcabila activitate cu caracter de pionierat, desfășurată de profesorul Gh. Rojniță, care a profesat între 1882 și 1900. Ulterior, o serie de succesive supliniri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
câte păreau să fie, era bine să primească sprijinul intelectualilor, al scriitorilor, în interesul cauzei culturii. Este o explicație a pasului politic făcut de Nicolae Breban, și nu numai de el, alta fiind aceea că încă de pe-atunci se contura reactivarea forțelor conservatoare, dogmatice, descumpănite oarecum în cei câțiva ani de relativă liberalizare. Aceste forțe se regrupau, se reciclau rapid, adjudecându-și din mers și ideea națională, nelăsată nici azi din brațe, acționând din ce în ce mai decis pentru recucerirea porțiunii de teren
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
dat, la noi, nici un mare poet. Artele lor poetice, așa de deosebite în expresie lirică, au comun impulsul psihologic, efortul spre ieșirea de sub magnetismul eminescian, pe deoparte, și dorința secretă de a reinventa poezia, pe de alta.” Acest act se conturează ca un privilegiu dar și ca o contribuție a câtorva mari poeți care acoperă cu creația lor direcții importante ale poeziei (p.539). Cenaclul „Academia bârlădeană”, Bârlad, 1915-1943 1. Perioada și locul în care a activat: A. Bârlad, mai 1915-1921
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
de' Medici oferă o probă care indică în mare măsură tendințele urmărite în corespondență respectivă. Astfel, cifrele prezentate în tabelul I pot indică anumite tendințe în corespondență familiei de' Medici purtată cu acele comunități supuse ale dominionului, așa cum s-au conturat de-a lungul timpului. Dacă pornim de la o astfel de supoziție se impun explicații pentru neregularitățile dintre volumul de corespondență primită așa cum apar în tabelul I. După cum vom vedea mai jos, există explicații plauzibile pentru scăderea numărului înregistrat pe parcursul perioadelor
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
o "autobiografie fără amintiri" și cu o "biografie fără cunoștințe", incursiunea pornind, hazardat (?!) de la o hartă și un punct "marcat ("mânjit ") pe ea cu galben". Acest punct este certitudinea în care exploratoarea pătrunde, descoperindu-i detaliile realiste, istorice și dinamice, conturând astfel cadrul precis Berlinul și contextul germanic în care trăiește, supus conjuncturii, un om al momentului Eminescu. "Urmele personajului dispărut/" uitat " se caută într-un mediu de viață un spațiu trăit în primul rând corporal, dar și la nivel social
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
după cum îl numește Ștefan Ion Ghilimescu, i-a prilejuit criticului publicarea unui volum, Proximitatea lui Eminescu (Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000), în care și-a reunit numeroase articole și tablete semnate de-a lungul anilor în presa culturală (și nu numai), conturând astfel caleidoscopic viața și opera lui Mihai Eminescu, stârnind un real interes (a stârnit, sunt sigur, la fiecare intervenție publicistică), întrucât domnia sa este interesat a pune (a aduce) în discuția prezentului aspecte rămase oarecum obscure pentru publicul larg cititor, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]