8,691 matches
-
în spatele frontului, în vreme ce infanteria germană întârzia. Puțin înaintea zorilor zilei de 17 decembrie, a reușit el însuși o primă pătrundere în direcția Honsfeld unde elemente ale grupului său au ucis cu sânge rece mai multe zeci de prizonieri americani. După cucerirea Honsfeldului, Peiper a deviat câțiva kilometri de la itinerariul ce îi fusese fixat pentru a rechiziționa un mic depozit de combustibil la Bullange (Bullingen) unde s-a mai raportat un masacru al prizonierilor de război americani. Odată ajuns în spatele liniei inamice
Masacrul de la Malmedy () [Corola-website/Science/324527_a_325856]
-
se putea simți amenințat de fortărețele Liverdun, Amance și Mousson. Pe linie maternă, Henric a fost văr primar cu regele Filip al II-lea al Franței și a fost prezent la încoronarea acestuia din 1 noiembrie 1179 la Reims. După cucerirea Ierusalimului de către Saladin în 1187, Henric s-a alăturat participanților la Cruciada a treia. El s-a îmbarcat la mijlocul anului 1189, anterior regilor Filip August al Franței și Richard Inimă de Leu al Angliei. Odată sosit în ceea ce mai rămăsese
Henric I de Bar () [Corola-website/Science/324552_a_325881]
-
comitatul de Maine, fiind capturat de către cei din Ducatul Normandiei și murind la puțină vreme după aceea în condiții misterioase. Aceste evoluții au produs o modificare în preferințele politice ale lui Eustațiu, el devenind ulterior unul dintre importanții participanți la cucerirea normandă a Angliei din 1066. El a fost prezent la Bătălia de la Hastings, cu toate că sursele sunt diferite în ceea ce privește activitatea sa concretă cu acea ocazie. Ele sugerează că Eustațiu a fost de față, alături de William Bastardul, la incidentul de la Malfosse din
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
acțiunile sale din Sicilia, și-a dobândit epitetul de "Braț de Fier". În 1038, ca urmare a unor neînțelegeri cu generalul Maniakes, normanzii și longobarzii s-au întors fiind într-o stare de revoltă antibizantină și imediat au trecut la cucerirea Apuliei, aflate în teritoriul catepanatului bizantin. Față de această situație, Guaimar le-a acordat tot sprijinul, iar în 1042, răsculații l-au ales pe Guillaume Braț de Fier drept conte și au solicitat aprobarea din partea lui Guaimar, pe care l-au
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
au solicitat aprobarea din partea lui Guaimar, pe care l-au aclamat, în totală opoziție cu procedurile bizantine (1043). Guaimar, în concordanță cu teoria feudală, le-a acordat Melfi ca feudă. În 1044, împreună cu Guillaume Braț de Fier, Guaimar a început cucerirea Calabriei de la bizantini, ocazie cu care a construit un puternic castel la Squillace. În anii ulteriori, Guaimar a întâmpinat dificultăți în a-și menține posesiunile, fiind confruntat atât cu împăratul german cât și cu normanzii. Rainulf Drengot, care încă deținea
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
frați și 36 de alți asediați, câte unul pentru fiecare lovitură de cuțit primită de Guaimar. Astfel, normanzii și-au demonstrat loialitatea față de principele de Salerno chiar și după moartea acestuia. Succesiunea lui Guaimar include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost ultimul mare principe longobard din Italia de sud. Guaimar a fost căsătorit cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua, căsătoria având loc
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
acestuia, Carol și Carloman, la Saint-Denis într-o ceremonie memorabilă care a fost evocată în ritualurile de încoronare ale regilor Franței până la sfârșitul "Vechiului Regim". În schimb, în 756, Pepin și francii l-au silit pe regele longobard să predea cuceririle făcute, iar Pepin i-a conferit papei în mod oficial teritoriile ținând de Ravenna și chiar orașe (precum Forlì) cu "hinterland"-urile aferente. Donația includea cuceririle longobarde din Romagna și din Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento, provincia Marche
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
schimb, în 756, Pepin și francii l-au silit pe regele longobard să predea cuceririle făcute, iar Pepin i-a conferit papei în mod oficial teritoriile ținând de Ravenna și chiar orașe (precum Forlì) cu "hinterland"-urile aferente. Donația includea cuceririle longobarde din Romagna și din Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento, provincia Marche (cele cinci orașe: Rimini, Pesaro, Fano, Senigallia și Ancona). Donațiile au permis suveranului pontif să domnească pentru prima dată ca guvernator temporal. Această fâșie teritorială se
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
Bari a devenit prima dată țintă a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un fel de prefect care guverna asupra unei provincii a Califatului. În timpul domniei sale, Mufarrag a extins influența musulmană în regiunea și a lărgit teritoriul emiratului. Al treilea și totodată ultimul emir de Bari
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
anului 867 Ludovic a pornit la acțiune împotriva emiratului de Bari. El a trecut imediat la asedierea localităților Matera și Oria, recent cucerite de către sarazini, și a incendiat-o pe prima dintre ele . Oria a fost o așezare prosperă anterior cuceririi musulmane; Barbara Kreutz consideră că astfel se explică de ce Matera i-a rezistat lui Ludovic, pe când Oria l-a întâmpinat cu bunăvoință. Acest atac a produs deteriorarea comuncării dintre Bari și Taranto, celălalt pol al puterii musulmane din sudul Italiei
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
Sclavini"). În februarie 871, citadela a capitulat, iar Sawdan a fost capturat și dus în lanțuri la Benevento. Consemnarea din "De Administrando Imperio" a lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul potrivit căreia bizantinii ar fi jucat un rol major în cucerirea orașului Bari este probabil o născocire. Istoria Islamului în sudul Italiei
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
irigații complex și au intensificat construirea de clădiri publice și de moschei. Sub emirul Ziyadat Allah I (817-838), a început criza unei răscoale a trupelor arabe (824), care nu a fost redusă la tăcere decât în 836, cu sprijinul berberilor. Cucerirea Siciliei bizantine începând cu anul 827 sub Asad ibn al-Furat a fost și o încercare a a ține trupele neregulate sub control. Sicilia a fost achiziționată într-un ritm lent și abia în 902 ultimul avanpost bizantin (Taormina) a fost
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
trimise de la Constantinopol, l-au silit pe noul comandant arab, Muhammad ibn Abi'l-Jawari, să abandoneze asediul și să se retragă în partea de sud-vest a insulei, care a rămas în posesia sarazinilor de finitiv. De acolo, ei au început cucerirea treptată a Siciliei, care a condus la căderea Siracusei după un nou asediu (desfășurat în 877-878 și a culminat cu ocuparea Taorminei în 902.
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
o mare răscoală la Tunis, care a fost reprimată abia în 836, cu sprijinul berberilor. Ziyadat deja începuse campanii în Italia în încercarea de a abate trupele arabe aflate în stare de permanentă neliniște, și astfel în 827 a început cucerirea Siciliei aflate în stăpânirea bizantinilor, sub conducerea incomodului jurist Asad ibn al-Furat. Deși inițial au fost respinși de către bizantini, arabii au reușit să cucerească Palermo în 831. Luptele pentru putere din sudul Italiei au furnizat noi oportunități de cucerire și
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
început cucerirea Siciliei aflate în stăpânirea bizantinilor, sub conducerea incomodului jurist Asad ibn al-Furat. Deși inițial au fost respinși de către bizantini, arabii au reușit să cucerească Palermo în 831. Luptele pentru putere din sudul Italiei au furnizat noi oportunități de cucerire și jaf. Astfel, un apel al ducelui Andrei al II-lea de Neapole le-a permis să stabilească un cap de pod în Italia, de unde să pornească numeroase raiduri asupra așezărilor creștine. Politica economică sănătoasă din emirat, în ciuda neliniștilor politice
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
independență. Această tendință a provocat un război civil în Benevento care nu a încetat vreme de zece ani și care s-a încheiat cu definitva independență a Capuei. În anul 910, principatele de Benevento și Capua au fost unite prin cucerirea efectuată de Atenulf I și declarate inseparabile. În anul 982, principatele de Capua și Benevento au fost definitiv separate ca urmare a divizării operate la moartea lui Pandulf Cap de Fier și aprobate prin decret imperial. Acești principi făceau parte
Lista principilor de Capua () [Corola-website/Science/324613_a_325942]
-
în Sicilia pentru o lungă durată, sub Hasan as-Samsam (1040-1053) insula s-a fragmentat în mici fiefuri. i au dispărut în 1053, iar în 1061 normanzii din sudul Italiei au sosit sub conducerea lui Roger de Hauteville și au început cucerirea insulei, care a fost încheiată în 1091. Musulmanilor li s-a permis să rămână și să joace un rol important în administrația, armata și economia regatului normand până în secolul al XII-lea. Sub dinastia kalbizilor, Sicilia și în special Palermo
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
referă la Benevento sub numele de "ducatul samnit", după numele vechilor locuitori ai regiunii, samniții. Condițiile în care ducatul de Benevento a fost întemeiat sunt disputate. Potrivit unor istorici, longobarzii au fost prezenți în sudul Italiei cu mult înainte de completa cucerire de către ei a văii Padului: astfel, ducatul s-ar fi fondat de la anul 571. sau cel târziu către 590. Oricum ar fi stat lucrurile, se știe că primul duce a fost Zotto, conducătorul unui grup de soldați care au coborât
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
ducale. Succesorul său, Ratchis, a declarat ducatele de Spoleto și Benevento ca fiind țări străine în care era interzis a se circula fără permisiunea regală. În anul 758, regele Desiderius a capturat pentru scurtă vreme Spoleto și Benevento, însă odată cu cucerirea de către francii lui Carol cel Mare a regatului longobard din 774, Arechis al II-lea a căutat să revendice demnitatea regală și sp transforme Benevento într-un "secundum Ticinum": o a doua Pavia. Înțelegând ulterior că acest lucru ar fi
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
însă Atenulf i-a abandonat pe normanzi, iar Benevento și-a pierdut ceea ce mai rămăsese din influența sa. Cel mai mare dintre conducătorii normanzi din sudul Italiei a fost Robert Guiscard, care a capturat Benevento în 1053. El a cedat cucerirea suzeranului "de jure" al acesteia, anume papei, care a numit o serie de longobarzi minori ca duci, înainte de a preda Benevento lui Guiscard însuși în 1078. Până la urmă a fost restituit papei în 1081, având la acea vreme doar cu
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Sicilia a fost invadată de forțele arabe conduse de califul Uthman Ibn Affan în anul 652. Este vorba de o invazie mai degrabă de recunoaștere, iar sarazinii s-au retras imediat după aceea. Până la sfârșitul secolului al VII-lea, odată cu cucerirea arabă a Africii de Nord, musulmanii au capturat orașul-port Cartagina din apropiere, fapt ce a permis arabilor construirea de șantiere navale și le-a asigurat o bază permanentă din care să poată lansa atacuri mai consistente. În jur de 700
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
era permis să comercializeze bunuri în porturile siciliene. Cu toate acestea, atacurile flotei musulmane s-au repetat în 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, în cel puțin ultimele două atacuri invadatorii întâmpinând o rezistență substanțială din partea bizantinilor. Prima cucerire mai durabilă a fost lansată în anul 740: în acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
a cputat refugiu în Africa de Nord. Ajuns acolo, el a oferit guvernarea Siciliei lui Ziyadat Allah, emirul aghlabid al Tunisiei, în schimbul menținerii sale ca general; ca urmare, o flotă arabă a fost trimisă împotriva Siciliei. Emirul a fost de acord cu cucerirea Siciliei, promițând să i-o ofere lui Eufemius în schimbul unui tribut anual, și a încredințat operațiunea de cucerire lui Asad ibn al-Furat, pe atunci în vârstă de 70 de ani. Forța musulmană număra 10.000 de infanteriști, 700 de cășăreți
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
Tunisiei, în schimbul menținerii sale ca general; ca urmare, o flotă arabă a fost trimisă împotriva Siciliei. Emirul a fost de acord cu cucerirea Siciliei, promițând să i-o ofere lui Eufemius în schimbul unui tribut anual, și a încredințat operațiunea de cucerire lui Asad ibn al-Furat, pe atunci în vârstă de 70 de ani. Forța musulmană număra 10.000 de infanteriști, 700 de cășăreți și 100 de vase și a întărit poziția lui Eufemius, contribuind cu vase și, după debarcarea de la Mazara
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]