10,007 matches
-
-mi puneți una. E adevărat că prietena ta e foarte frumoasă? mă întreabă, ridicînd privirea, uitîndu-se în ochii mei cu o atitudine hotărîtă: "fie ce-o fi!" " Foarte" e cam mult spus. Sînteți prieteni de mult? "Ei nu, că e culmea! Urmează să mă mai întrebe dacă mă căsătoresc cu ea și să-mi ureze noroc!...", mă înfurii eu. Da, doamnă, sîntem prieteni de mult, atît cît să ne cunoaștem foarte bine; dealtfel, de cîtva timp stăm împreună; cît de curînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fi arătat cu privirea spre chelnerițe: "Sînt numai două, eu sînt de prisos..." Poate că-i mai bine așa. Ce-am folosit eu din toată comportarea mea?! Chiar și Tamara, azi, la ședința de mai înainte, m-a lovit. Și culmea-i că m-a lovit sub centură, m-a acuzat de un lucru de care nu eram vinovat. Știu că orice se poate interpreta, așa că, la o adică, din toată discuția de azi din sala de consiliu se poate reține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
învăluindu-mă: Am fost azi la dispensarul din Cartierul de Nord. Aveam cheile tale la mine și, din curiozitate, am urcat să văd unde locuiești... A, asta era, surîd eu. Sper că, la mine acasă, n-ai găsit nimic compromițător. Culmea e că nu am găsit nimic. Poftim?! Aceea nu se poate numi locuință, Mihai! exclamă Livia. Sînt o sută de camere la fel în tot blocul. Puteai, naibii, să-ți iei măcar un minim de... Și unde să pun minimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plătesc datoria față de tine. M. 87/1948 I 11 noiembrie [1948], joi seara [...] Sâcâită, umilită, trimisă de la Anna la Caiafa, am tre cut prin toate categoriile de învățământ ca să mă întorc la aceeași școală, cu mai puține ore (13). Dar, culmea, apogeul avatarurilor mele a fost numirea la o clasă a V-a (exprima clasă de liceu) la o școală elementară ca să predau matematica, zoologia, româna, istoria și geografia. [...] Partidul n-are încredere în mine, dat fiind că sunt fiică de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
În urma mea! Așa, ca s-o vadă toată lumea pe soția lui B[ălăcioiu] plecând jefuită de pe pământul strămoșilor ei. Nu vă permit să mergeți alături de mine“. Pe urmă, cum jandarmul îi zicea „mamă“, i-a tăiat scurt vorba: „Asta-i culmea, îți interzic să-mi spui mamă, sărăntocule!“ Și celălalt, umilit: „Da’ cum să vă spunem?“ „Cum?“ a replicat ea. „Cocoană.“ „Nu mai sunt cocoane“, a zis el. „Ba da. Ai una chiar în fața ta“. [...] Când am ajuns la Slat[ina
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
poate reface, se poate regăsi; totul are să fie bine, dacă ești tu sănătoasă; cât despre mine, nu-ți face griji. Sper că oasele astea bătrâne vor face față loviturilor ce se vor mai abate asupra noastră. Încă nu am atins culmea suferinței noastre, dar ce teribilă distanță am parcurs din 8 septembrie 1947 până acum!... III 9 decembrie [1949], vineri Iubita mea, adorata mea, zâmbești, nu-i așa, suflețelul meu, Maniușka mea scumpă. Trebuie să zâmbești, cu orice preț, altfel aș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dintre 2 și 15 sep tembrie. Lecțiile astea mi-au venit aproape nesperat. Cum părinții elevilor mei ar fi vrut ca ele să înceapă încă de anul trecut, când refuzasem, fiindcă nu aveam dreptul legal de a le preda, în culmea disperării le-am telefonat într-o după-amiază tuturor, spunându-le că pot să încep de îndată, și toți m-au rugat s-o fac imediat. Le-am impus anumite clauze: 1) plata la începutul lunii, între 1 și 8; 2
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pentru mine. E ca și cum aș avea două vieți complet separate și, cu cât stau mai mult la New York, cu atât mai tare se îndepărtează aceste vieți una de cealaltă. — OK, uite-o și pe a mea, spune Suze surescitată la culme. Deschide o ușă de la șifonier și fermoarul port-manteau-ului de stambă - și mă găsesc în fața unei rochii pur și simplu fabuloase, din mătase și catifea, cu ape în toate direcțiile, cu mâneci lungi și cu tradiționala trenă lungă. — Dumnezeule, Suze, zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ei, atunci n-ai fost domnișoară de onoare, zice mami imediat. Ai fost... fata cu florile. Așa că, dacă punem și nunta de acum, ai fost de două ori. Da, de două ori. — Te-ai prins, Luke? face tata amuzat la culme. De două ori. Doamne Dumnezeule, ce vor, să mă omoare cu zile? — Ei, oricum, zic, încercând să găsesc alt subiect de conversație. Deci... ăă... — Oricum, Becky cel puțin zece ani de acum încolo nu trebuie să-și facă griji pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
oferit să ne organizeze o nuntă la Plaza, mi s-a părut cel mai frumos dar care ni se putea face. De fapt, eu am fost cu ideea de a te suprinde. M-am gândit că o să fii încântată la culme. Pare sincer dezumflat și imediat mă copleșește un sentiment de vinovăție. Nu mi-a trecut prin cap nici o secundă că Luke e la curent cu toată povestea asta. — Luke, sunt încântată, nu e vorba de asta! Doar că... Nu cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Foarte. Ai dreptate, nu se poate să ne căsătorim și să nu avem o lună de miere ca lumea. Îmi zâmbește. Aștept să mă surprinzi cu propunerea ta. — Bine, OK. Ai să vezi! Iau o înghițitură de șampanie, surescitată la culme. Ce cool! Eu aleg destinația pentru luna de miere! Poate mergem la un spa din ăla înnebunitor din Thailanda, sau într-un loc de genul ăsta. Sau într-un safari ca prin filme... Că veni vorba de homeleși, îi spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe lângă mine trec spre ieșire o fată slăbuță în jeanși, cu pantofi cu toc înalt și barete pe gleznă, condusă de maică-sa, cu care tocmai se ceartă. — Trebuia doar să guști un pic, îi spune mama ei furioasă la culme. Câte calorii putea să aibă? Nu-mi pasă, răspunde fata cu lacrimi în ochi. Să știu că mor, dar rochia mea de nuntă o să fie mărimea 2. Mărimea 2! Dumnezeule, stau aici de atâta timp și mărimile din America tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai dau drumul la cusături? Pentru ziua cu pricina? Să dea drumul la cusături? Ce naiba tot... Ia stai așa. — Mami! Sper că nu-ți închipui că sunt... că sunt... Repet gestul ei de mai devreme. — Nu? Se botoșește, dezamăgită la culme. — Nu! Normal că nu! De unde și până unde ți-a venit ideea asta? — Ai zis că ai ceva important de discutat cu mine! zice mami, luând o gură de cafea, defensiv. Și mi-ai zis că nu e vorba nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
organizează nunta. Totul e aranjat... — Cum ar fi să faci una ca asta? zice Robyn, prăpădindu-se de râs. Evident, însă, nu poți, din cauza contractului prenunțial. Și, dacă o anulezi acum, te las în sapă de lemn! Râde amuzată la culme. Vrei niște șampanie? Mă holbez la ea, nefiind în stare de nici o reacție. — Ce vrei să spui, nu pot din cauza contractului prenupțial? — Contractul pe care l-ai semnat, scumpete mică. Îmi întinde un pahar de șampanie, și degetele mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că principiul pe care trebuie să-l aplici e, în mare, același. Celălalt lucru care mă ajută să-mi păstrez uzul rațiunii e un pont de neprețuit pe care îl recomand tuturor viitoarelor mirese. Sinceră să fiu, mă miră la culme faptul că nu e menționat de nici una din revistele pentru mirese. Și anume, să ai mereu în geantă la îndemână o sticluță de vodcă, din care să iei o dușcă ori de câte ori cineva aduce vorba despre nuntă. E o săptămână de când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
buza, a dispreț. Auzi cum îi spunea ea: Bill! O, Doamne. Ea e. Blondina practicantă. Și e chiar aici, în fața mea. OK. Continuă... să zâmbești. N-o lăsa să se prindă că bănuiești ceva. În adâncul sufletului, sunt furioasă la culme. Asta e femeia pentru care a fost aruncată la coș Laurel? Pentru tembela asta? N-am văzut o tipă mai banală în viața mea. — De-asta ne mutăm la Atlanta, spune Amy, examinându-și încântată reflexia în oglindă. Vrem să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu două degete ojate. — Poți să mă ajuți să deschid fermoarul ăsta nenorocit? — Îhm... pot să încerc... Apuc fermoarul și încep să trag de el în direcția opusă celei în care se chinuie ea. S-a blocat! spune frustrată la culme. — Stai! Lasă-mă pe mine... Ia stai așa. În glasul ei a apărut brusc o notă de suspiciune. În ce direcție tragi? — Ăă... în aceeași direcție ca și tine... — Bună, Laurel, o aud pe Christina zicând, surprinsă. S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și eu am ținut-o sus și tare că în Bali, Luke a zis că el vrea la Moscova și a urmat o ceartă zgomotoasă, printre hohote de râs aproape isterice care se întâmplă de regulă când ești fericit la culme și ușurat că toate s-au întâmplat după voia ta. A fost o seară minunată și fericită. Ar trebui să fiu supermulțumită. Însă acum sunt în pat, gândurile mi s-au așezat în ordine, și îmi vine în minte câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu dă daruri colindătorilor „Singură-și strică norocul,/ Că n-o să se mărite câtu-i hăul,/ Chiar dac-ar vrea să ieie și-un evreu...” <endnote id="(184, p. 168)"/>. Căsătoria cu un evreu este receptată, În acest caz, ca o culme a nenorocului, ca o supremă anomalie. Și poeziile populare românești surprind acest tip de situații irezolvabile, indiferent dacă este vorba de o relație erotică dintre un țăran român și o fată „de altă lege” sau dintre o româncă și un
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și 125, p. 156)"/>. Adolphe Stern Își aduce aminte cum atunci, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, tatăl său - giuvaergiu evreu din București - și-a schimbat portul : „Familia, o puternică alcătuire tiranică pe atunci, Începu să cârtească și scandalul ajunse la culme când tata se Îmbrăcă «nemțește». Un apikores (necredincios, cuvânt stricat din Epicur), nu altceva ! Dar el, odată pornit pe această cale a pierzaniei, nu ținu seama de furtuna stârnită și-și văzu de treabă. Biata mamă se găsea Între două
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
să-i cunoască (iar el, în peste un deceniu de seminarii, a făcut-o treaptă cu treaptă, lărgind studiul în cursuri) are un sentiment special, comparabil cu al alpinistului care a cucerit o cotă dintre cele mai înalte. Vederea de pe culmi a unui peisaj (inclusiv al celui literar) excită, entuziasmează, fortifică. Marii clasici sînt un teritoriu sacru, inatacabil în oricare curriculă. Didactic vorbind, odată ce l-ai ocupat, doar pensionarea sau moartea te mai pot scoate din el. Neîndoielnic, siguranța aceasta a
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
primit și m-am bucurat aflînd noile obiective pe care vi le propuneți. În ce mă privește, accept să vă scriu, pentru nr. 7, articolul despre realizările istoriei literare din ultimii 5 ani , deși întreprinderea nu-i deloc ușoară deoarece, culmea!, am ajuns la concluzia că cei mai iritabili nu-s poeții, ci criticii. Cît privește ideea cu ancheta despre poezia din reviste, mi se pare foarte interesantă, dar pentru moment (de fapt, nici data n-ai precizat-o) nu știu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
și așa destul de neadevărate, s-au înăsprit. Pus la cale de unii și [de] alții (am să-ți povestesc pe larg) s-a dat la mine într-un chip lamentabil, urlînd pur și simplu, ținîndu-mă apoi continuu sub tir și, culmea, bîrfindu-mă că sînt obraznic etc., adică nu sînt docil etc. Cauza atitudinii sale ține de caracterul lui, despre care Al. Dima se pronunța că e foarte lunecos, de habotnic și mare egoist. Văzînd că am anunțate două cărți s-a
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
unui telefon de la București. în asemenea condiții ce rost mai are să scrii despre edițiile critice care sînt așa cum le știm și nu pot fi altfel. Nu aveam o stare sufletească prea bună și din pricina neplăcerilor făcute de Editura Facla unde, culme a ironiei, unui roman acceptat de redactorul respectiv, directorul i-a cerut referat extern. A venit și acesta din partea lui N. Manolescu („roman excelent, original, foarte bine scris” etc.) și sînt curios ce o să mai inventeze. încît nu-i mirare
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
lui Subprefect (adică lui, n.n.) respectiv spre a le Înainta Prefecturei odată cu cele ce se va mai aduna”. Rezoluția polițaiului fusese una aproape tristă, de vreme ce era nevoit să ia și drumul ruralului: „Se va proceda la Îndeplinirea delegațiunei”. Culmea norocului sau poate mai mult datorită elementului - surpriză, Gheorghe Alexandrescu chiar a reușit să captureze câteva trăsuri, Întocmind, gospodărește și un tabel pe care Îl vom reproduce imediat: „Lista cu locuitorii ce au trăsuri bune de requisiționat din comuna Râșești
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]