8,139 matches
-
pentru a-l situa în ambianța care îi este specifică, în fața spectatorului. În afara acestor condiții, fac rabat la toate curiozitățile decorațiunii, care nu-și au locul decât în feerii." Nu se cuvine nici crearea unui decor într-un scop ornamental. Decorul își pierde atunci rațiunea de a fi, care este să pună în evidență influența mediului asupra indivizilor. "Orice decor adăugat unei opere literare precum un balet, scrie Zola în Naturalismul în teatru, numai ca să astupăm o gaură, este un expedient
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
curiozitățile decorațiunii, care nu-și au locul decât în feerii." Nu se cuvine nici crearea unui decor într-un scop ornamental. Decorul își pierde atunci rațiunea de a fi, care este să pună în evidență influența mediului asupra indivizilor. "Orice decor adăugat unei opere literare precum un balet, scrie Zola în Naturalismul în teatru, numai ca să astupăm o gaură, este un expedient supărător. Dimpotrivă, trebuie să fim bucuroși, când decorul exact se impune ca mediu necesar operei, fără de care ea ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care este să pună în evidență influența mediului asupra indivizilor. "Orice decor adăugat unei opere literare precum un balet, scrie Zola în Naturalismul în teatru, numai ca să astupăm o gaură, este un expedient supărător. Dimpotrivă, trebuie să fim bucuroși, când decorul exact se impune ca mediu necesar operei, fără de care ea ar rămâne incompletă și nu ar mai putea fi înțeleasă." Zola găsește, în persoana lui Antoine (1858-1943), un auxiliar prețios 96. Creând Teatrul Liber în 1887, acesta din urmă se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Zola, introduce realismul pe scenă. Refuzând arta simulării, el plasează pe scenă accesorii care sunt obiecte adevărate și produc un efect de real necunoscut de public până atunci. Când creează Pământul (La Terre), adaptare după romanul lui Zola, reconstituie decorurile țărănești de un adevăr cutremurător pentru public, și aduce pe scenă animale vii, găini, oi etc., spre stupefacția generală. Pentru a reprezenta Puterea întunericului de Tolstoi, el se informează asupra vieții cotidiene din Rusia, înainte de crearea decorurilor, și împrumută de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Zola, reconstituie decorurile țărănești de un adevăr cutremurător pentru public, și aduce pe scenă animale vii, găini, oi etc., spre stupefacția generală. Pentru a reprezenta Puterea întunericului de Tolstoi, el se informează asupra vieții cotidiene din Rusia, înainte de crearea decorurilor, și împrumută de la niște refugiați ruși haine care vor servi drept costume. Regia pentru Măcelarii (Les Bouchers, 1888) de Icres, în care nu ezită să presare pe scenă bucăți mari de carne crudă, stârnește vâlvă. Iluminatul cu care sunt dotate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ei, chiar plictisitoare. Dornici să reconstruiască locurile cu cea mai mare exactitate posibilă, naturaliștii nu au reușit decât să aglomereze scena. Când se generalizează folosirea electricității, între 1880 și 1890, nu mai este cu putință să se creadă în autenticitatea decorului care putea face iluzie câtă vreme domnea penumbra. Cât despre decorul în trompe l'oeil, el dispare total, căci sursele luminoase îl lipsesc de orice prestigiu. Abandonând decorul construit, autorii dramatici și regizorii dau scenei o culoare poetică. Regizorul suedez
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exactitate posibilă, naturaliștii nu au reușit decât să aglomereze scena. Când se generalizează folosirea electricității, între 1880 și 1890, nu mai este cu putință să se creadă în autenticitatea decorului care putea face iluzie câtă vreme domnea penumbra. Cât despre decorul în trompe l'oeil, el dispare total, căci sursele luminoase îl lipsesc de orice prestigiu. Abandonând decorul construit, autorii dramatici și regizorii dau scenei o culoare poetică. Regizorul suedez Adolf Appia, care descoperă multiplele efecte ce pot fi scoase din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și 1890, nu mai este cu putință să se creadă în autenticitatea decorului care putea face iluzie câtă vreme domnea penumbra. Cât despre decorul în trompe l'oeil, el dispare total, căci sursele luminoase îl lipsesc de orice prestigiu. Abandonând decorul construit, autorii dramatici și regizorii dau scenei o culoare poetică. Regizorul suedez Adolf Appia, care descoperă multiplele efecte ce pot fi scoase din muzică și lumină, autorii dramatici simboliști care cultivă onirismul, fac din ea un loc plin de simboluri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de care are nevoie regia." Muzica, pentru el, este un minunat instrument care permite structurarea, prin ritm, a spațiului scenic. Răscolit, foarte de tânăr, de opera lui Wagner pe care o va asculta la Bayreuth, el aspiră la reformarea scenei. Decorurile realiste în mijlocul cărora opera wagneriană este atunci interpretată îi apar inapte, chiar dacă au fost concepute cu acordul lui Wagner, să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee care taie zborul oricărui fel de imaginație." Iluzia, care nu mai depinde de o pseudo-reconstituire a realității prin decor, se naște atunci numai din jocul actorului care îi permite imaginației spectatorului să se desfășoare. Exploatând potențialitățile infinite ale luminii în regia scenică, Appia suprimă elementele decorative ce nu pot, în inerția lor, decât să încarce, în timp ce mobilitatea surselor luminoase
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care îi permite imaginației spectatorului să se desfășoare. Exploatând potențialitățile infinite ale luminii în regia scenică, Appia suprimă elementele decorative ce nu pot, în inerția lor, decât să încarce, în timp ce mobilitatea surselor luminoase permite efecte mereu reînnoite. Pe când elementele de decor informează sau descriu, lumina este dotată cu o minunată putere de sugestie și-i permite imaginației să se înflăcăreze. Ea este "muzica spațiului". "Pe cât este decorul (pictură și plantare) un lucru de mărginit, restrâns la niște convenții riguroase, pe atât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât să încarce, în timp ce mobilitatea surselor luminoase permite efecte mereu reînnoite. Pe când elementele de decor informează sau descriu, lumina este dotată cu o minunată putere de sugestie și-i permite imaginației să se înflăcăreze. Ea este "muzica spațiului". "Pe cât este decorul (pictură și plantare) un lucru de mărginit, restrâns la niște convenții riguroase, pe atât este iluminatul de independent, maniabil în mod liber; se poate chiar afirma că prin iluminat totul este posibil în teatru, căci el sugerează cu siguranță, iar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moarte ale picturii. Sub o asemenea tiranie, este evident că trupul uman nu și-a putut dezvolta normal mijloacele de expresie."10 Appia stabilește o ierarhie între cele trei materiale de care dispun decoratorii, pânzele pictate, practicabilele ce permit plantarea decorului, și lumina, element căruia celelalte două nu i-ar putea fi decât subordonate. Utilizarea luminii face chiar pictura inutilă în ochii lui. "Tabloul neînsuflețit se compune din pictură, scrie Appia în Regia scenică a dramei wagneriene, din plantare (adică modul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ritmează și structurează, fiecare în felul ei, spațiul scenic în jurul corpului actorului pe care se bazează reprezentația. 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental Obosiți, ca și Appia, de greoaia estetică naturalistă, autorii dramatici simboliști nu mai concep decorul ca pe un cadru ilustrativ. Emile Dujardin, care visează la un "teatru invizibil", pune față în față spectacolele amărâte pe care i le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și imaginile interioare pe care le suscită muzica. El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectacolele amărâte pe care i le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și imaginile interioare pe care le suscită muzica. El scrie, în La Revue wagnérienne din 8 aprilie 1886: "Astăzi avem de ales între: * sau un teatru, decoruri, actori, un fel de decoruri în trompe-l'oeil, aparența unei păduri și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică completă a naturii; iar actorii, niște oameni în mod obligatoriu diformi, incapabili să te facă să admiți că ei îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și imaginile interioare pe care le suscită muzica. El scrie, în La Revue wagnérienne din 8 aprilie 1886: "Astăzi avem de ales între: * sau un teatru, decoruri, actori, un fel de decoruri în trompe-l'oeil, aparența unei păduri și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică completă a naturii; iar actorii, niște oameni în mod obligatoriu diformi, incapabili să te facă să admiți că ei îi reprezintă pe zeii pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oeil, aparența unei păduri și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică completă a naturii; iar actorii, niște oameni în mod obligatoriu diformi, incapabili să te facă să admiți că ei îi reprezintă pe zeii pe care îi maimuțăresc (...); cu decorurile operei noastre și actorii din Meiningen, un compromis între o convenție și o realitate, falsul prin definiție; * sau concertul, adică nicio pretenție de reprezentație, ci drum liber concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
convenție și o realitate, falsul prin definiție; * sau concertul, adică nicio pretenție de reprezentație, ci drum liber concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o va suscita în noi imaginația: căci această muzică este un decor, (...) și această muzică mai reprezintă și personajele (...), și cu ochii închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi localizăm în voie cuvinte și muzici și, cu ușurință
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajele (...), și cu ochii închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi localizăm în voie cuvinte și muzici și, cu ușurință, spontan, recreăm acțiunea voastră scenică, muzica, decorurile voastre și întreaga dramă." Moștenitori ai lui Wagner în concepția lor asupra fuziunii artelor, Simboliștii cred că muzica, prin puterea ei de sugestie, este cel mai bun acompaniament al dramei. De aceea, piesele lor își găsesc deplina înflorire în operă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creeze atmosfera dramei. Scena nu mai caută să descrie, ci să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", articol apărut în Revue d'art dramatique din 1 mai 1891, declară: "Cuvântul creează decorul ca și restul. Decorul trebuie să fie o simplă ficțiune ornamentală care completează iluzia prin analogii de culori și de linii cu drama. Cel mai adesea vor fi de ajuns un fundal și câteva draperii mobile (...) Spectatorul (....) se va abandona
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu mai caută să descrie, ci să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", articol apărut în Revue d'art dramatique din 1 mai 1891, declară: "Cuvântul creează decorul ca și restul. Decorul trebuie să fie o simplă ficțiune ornamentală care completează iluzia prin analogii de culori și de linii cu drama. Cel mai adesea vor fi de ajuns un fundal și câteva draperii mobile (...) Spectatorul (....) se va abandona în întregime voinței poetului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poetului și va vedea după cum îi este sufletul figuri teribile și încântătoare și ținuturi de ficțiune în care nimeni în afară de el nu va pătrunde: teatrul va fi ceea ce trebuie să fie, un pretext pentru visare." Simboliștii suprimă orice fel de decor construit păstrând numai câteva tapiserii sau pânze pictate. Aurélien Lugné-Poe (1869-1940), fondator, împreună cu Camille Mauclair (1872-1945)12, al Teatrului Operei (le Théâtre de l'Oeuvre) unde sunt create dramele simboliste, face apel la prietenii săi pictori pentru realizarea decorurilor, Bonnard
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de decor construit păstrând numai câteva tapiserii sau pânze pictate. Aurélien Lugné-Poe (1869-1940), fondator, împreună cu Camille Mauclair (1872-1945)12, al Teatrului Operei (le Théâtre de l'Oeuvre) unde sunt create dramele simboliste, face apel la prietenii săi pictori pentru realizarea decorurilor, Bonnard, Sérusier, Lautrec, Gauguin, Vuillard. Pentru regia scenică a lui Pelléas și Mélisande, în 1893, piesă a cărei acțiune se desfășoară în cincisprezece locuri succesive (pădure, grotă, fântână, palat etc.), Maeterlinck îi cere lui Lugné-Poe să utilizeze numai două pânze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pânze de fundal "de acompaniament", una reprezentând o pădure, iar cealaltă un castel cu o arhitectură neprecizată, căci, spune el, "serios, pentru dramele de suflet, rolul suporturilor se poate reduce la aproape nimic." Cât despre Mallarmé (1842-1898), care detestă orice decor și ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a rămas neterminată. Nu i-a scris decât uvertura în care monologhează doica, un dialog între Herodiada și doica sa și un intermediu liric. De aceea este imposibil de judecat asupra caracterului scenic al acestei frumoase schițări. Dacă simboliștii reduc decorul la minimum, ar vrea și să se lipsească, în cadrul unui vis nebunesc, de prezența fizică a actorului. În manieră categorică, Maeterlinck declară că ea îl jenează, stricându-i orice plăcere, căci comediantul dă formă unui personaj mitic care, pentru a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]