9,239 matches
-
de "al doilea coeficient de vâscozitate". De data aceasta, problema mișcării mecanice nu mai poate fi trată separat de cea a câmpului de temperaturi, deoarece densitatea "ρ" a fluidului depinde de temperatură prin intermediul ecuației de stare și a ecuației energiei. Ecuația energiei în acest caz se scrie: în care, e este energia unei particule de fluid, k coeficientul de transmisibilitate a căldurii, T temperatura, iar Φ funcția de disipație, care vectorial se scrie: în care λ = -2μ/3 + μ″. Această formă
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
fluid, k coeficientul de transmisibilitate a căldurii, T temperatura, iar Φ funcția de disipație, care vectorial se scrie: în care λ = -2μ/3 + μ″. Această formă vectorială este utilă pentru exprimarea funcției de disipație și în alte sisteme de coordonate. Ecuațiile Navier-Stokes, chiar și atunci când sunt scrise în mod explicit pentru aplicații specifice, sunt mai degrabă de natură generică și aplicarea corespunzătoare a lor la probleme specifice poate fi foarte diversă. Acest lucru se datorează, în special, existenței unei varietăți enorme
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
explicit pentru aplicații specifice, sunt mai degrabă de natură generică și aplicarea corespunzătoare a lor la probleme specifice poate fi foarte diversă. Acest lucru se datorează, în special, existenței unei varietăți enorme de problemele care pot fi modelate cu ajutorul acestor ecuații, variind de la fel de simplu, precum distribuția de presiune statică, la complicat, precum curgerea multifazică guvernată de tensiunea superficială. În general, aplicațiile la probleme specifice de curgere încep cu câteva ipoteze, care simplifică problema, la care se adaugă condiții inițiale
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
de mai sus creează un "flux radial" între plăci paralele. Acest lucru implică convecție și neliniaritate. Câmpul de viteze poate fi reprezentat de o funcție f(z), care trebuie să îndeplinească condițiile: R fiind numărul lui Reynolds. Termenul neliniar al ecuației face ca problema să fie foarte greu de rezolvat analitic, soluția implicând integrale eliptice și rădăcinile polinomului cubic. Probleme cu existența soluțiilor reale ale polinomului cubic apar pentru "R > 1.41". Acesta este un exemplu în care ipotezele curgerii își
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
ale polinomului cubic apar pentru "R > 1.41". Acesta este un exemplu în care ipotezele curgerii își pierd aplicabilitatea lor, precum și un exemplu al dificultăților înâmpinate la numere Reynolds mari. Există doar câteva cazuri în care avem soluții exacte ale ecuațiilor Navier-Stokes. Aceste sunt: curgere Couette, curgere Poiseuille și stratul limită Stokes oscilator, cazuri în care termenul neliniar este zero. De asemenea avem soluții si pentru cazul în care termenul neliniar există, unul din acestea fiind vârtejul Taylor-Green. De notat că
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
mai multe lumi a lui Hugh Everett fiecare eveniment, chiar microscopic, este un punct de cotitură; toate istoriile posibile alternative există în realitate. În 1967, Andrei Saharov a emis idea explicării asimetriei materie-antimaterie în Univers, sau, vorbind mai simplu, dacă ecuațiile câmpului cuantic Klein-Gordon și Dirac sunt absolut simetrice în ceea ce privește materia și antimateria, de ce Universul nostru este totuși compus din materie și nu din antimaterie? Saharov a explicat, că la stadiile incipiente de evoluție a universului, atunci când Universul era în expansiune
Univers paralel (ficțiune) () [Corola-website/Science/322928_a_324257]
-
Ecuația fundamentală a mecanicii, numită și ecuația lui Newton, în mecanica clasică din cadrulfizicii, reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al mecanicii, numită și "principiul acțiunii forțelor". Acest principiu afirmă că variația mișcării este proporțională cu forța și are loc
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
Ecuația fundamentală a mecanicii, numită și ecuația lui Newton, în mecanica clasică din cadrulfizicii, reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al mecanicii, numită și "principiul acțiunii forțelor". Acest principiu afirmă că variația mișcării este proporțională cu forța și are loc pe direcția și în sensul de
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
mecanica clasică din cadrulfizicii, reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al mecanicii, numită și "principiul acțiunii forțelor". Acest principiu afirmă că variația mișcării este proporțională cu forța și are loc pe direcția și în sensul de acțiune a forței. Ecuația fundamentală a mecanicii, scrisă pentru un punct material are forma :formula 1. unde formula 2 este vectorul forței sau rezultanta forțelor aplicate punctului material (corpului în mișcare), formula 3 vectorul impulsului, formula 4 masa punctului material, formula 5 este accelerația. Ecuația fundamentală se poate generaliza
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
de acțiune a forței. Ecuația fundamentală a mecanicii, scrisă pentru un punct material are forma :formula 1. unde formula 2 este vectorul forței sau rezultanta forțelor aplicate punctului material (corpului în mișcare), formula 3 vectorul impulsului, formula 4 masa punctului material, formula 5 este accelerația. Ecuația fundamentală se poate generaliza pentru sisteme mecanice complexe, modelate prin sistemul de puncte materiale, corpul solid și rigid, etc. Principial, relația ecuației este expresia legăturii cauzale dintre forță (cauza modificării stării dinamice) și variația impulsului (efectul acțiunii, adică măsura schimbării
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
rezultanta forțelor aplicate punctului material (corpului în mișcare), formula 3 vectorul impulsului, formula 4 masa punctului material, formula 5 este accelerația. Ecuația fundamentală se poate generaliza pentru sisteme mecanice complexe, modelate prin sistemul de puncte materiale, corpul solid și rigid, etc. Principial, relația ecuației este expresia legăturii cauzale dintre forță (cauza modificării stării dinamice) și variația impulsului (efectul acțiunii, adică măsura schimbării stării dinamice). Cunoașterea expresiei explicite a ecuației fundamentale are o importanță centrală în studiul mișcării corpurilor din cadrul mecanicii newtoniene întrucât permite găsirea
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
mecanice complexe, modelate prin sistemul de puncte materiale, corpul solid și rigid, etc. Principial, relația ecuației este expresia legăturii cauzale dintre forță (cauza modificării stării dinamice) și variația impulsului (efectul acțiunii, adică măsura schimbării stării dinamice). Cunoașterea expresiei explicite a ecuației fundamentale are o importanță centrală în studiul mișcării corpurilor din cadrul mecanicii newtoniene întrucât permite găsirea integralei generale a mișcării, adică a relațiilor care exprimă dependența de timp a vitezei și poziției corpului. Determinismul newtonian afirmă că dacă expresia ecuației fundamentale
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
a ecuației fundamentale are o importanță centrală în studiul mișcării corpurilor din cadrul mecanicii newtoniene întrucât permite găsirea integralei generale a mișcării, adică a relațiilor care exprimă dependența de timp a vitezei și poziției corpului. Determinismul newtonian afirmă că dacă expresia ecuației fundamentale este explicit determinată, atunci starea dinamică inițială a unui sistem mecanic (ansamblul pozițiilor și vitezelor punctelor sistemului la un moment de timp dat) determină în mod univoc întreaga mișcare. Din expresia ecuației fundamentale și a principiului al treilea al
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
corpului. Determinismul newtonian afirmă că dacă expresia ecuației fundamentale este explicit determinată, atunci starea dinamică inițială a unui sistem mecanic (ansamblul pozițiilor și vitezelor punctelor sistemului la un moment de timp dat) determină în mod univoc întreaga mișcare. Din expresia ecuației fundamentale și a principiului al treilea al mecanicii, folosind calculul diferențial și considerente geometrice legate de sistemul de puncte materiale se deduc toate teoremele generale ale mecanicii, iar din acestea, prin anularea cauzelor care produc schimbările dinamice (forță, momentul forței
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
de conservare ale mărimilor dinamice: impuls, moment cinetic, energie mecanică. Principiul al doilea al mecanicii exprimă relația dintre forță și variația mișcării determinat prin viteza de variație a impulsului corpului asupra căruia acționează. Expresia matematică a principiului este dată de ecuația : formula 6 Acest principiu introduce două noțiuni fundamentale: masa și forța. Este extrem de dificil de dat definiții perfect logice, comprehensive acestor noțiuni; totuși se pot accepta ca satisfăcătoare următoarele definiții: Masa unui corp este o mărime scalară, pozitiv definită, ce caracterizează
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
este determinată ca o funcție vectorială dependentă de variabilele timp, poziție și viteză: formula 17. Dacă se scrie vectorul accelerației ca derivata de ordinul doi în raport cu timpul a vectorului de poziție formula 18, atunci relația principiului se poate scrie sub forma unei ecuații diferențiale de ordinul doi care este numită ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene: Partea stângă a ecuației conține așadar forța ca expresie generică a cauzei ce produce modificarea stării de mișcare fără nicio informație asupra naturii sau surselor forței. Relația dată
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
variabilele timp, poziție și viteză: formula 17. Dacă se scrie vectorul accelerației ca derivata de ordinul doi în raport cu timpul a vectorului de poziție formula 18, atunci relația principiului se poate scrie sub forma unei ecuații diferențiale de ordinul doi care este numită ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene: Partea stângă a ecuației conține așadar forța ca expresie generică a cauzei ce produce modificarea stării de mișcare fără nicio informație asupra naturii sau surselor forței. Relația dată prin ecuația formula 17 exprimă cumulativ „sursa” modificării stării
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
scrie vectorul accelerației ca derivata de ordinul doi în raport cu timpul a vectorului de poziție formula 18, atunci relația principiului se poate scrie sub forma unei ecuații diferențiale de ordinul doi care este numită ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene: Partea stângă a ecuației conține așadar forța ca expresie generică a cauzei ce produce modificarea stării de mișcare fără nicio informație asupra naturii sau surselor forței. Relația dată prin ecuația formula 17 exprimă cumulativ „sursa” modificării stării de mișcare, în sensul că ea este la
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
de ordinul doi care este numită ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene: Partea stângă a ecuației conține așadar forța ca expresie generică a cauzei ce produce modificarea stării de mișcare fără nicio informație asupra naturii sau surselor forței. Relația dată prin ecuația formula 17 exprimă cumulativ „sursa” modificării stării de mișcare, în sensul că ea este la orice moment rezultanta tuturor forțelor de orice natură care acționează asupra corpului (punctului material). Descrierea corectă pe care o dă ecuația fundamentală a mecanicii este posibilă
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
surselor forței. Relația dată prin ecuația formula 17 exprimă cumulativ „sursa” modificării stării de mișcare, în sensul că ea este la orice moment rezultanta tuturor forțelor de orice natură care acționează asupra corpului (punctului material). Descrierea corectă pe care o dă ecuația fundamentală a mecanicii este posibilă numai dacă se cunoaște expresia explicită a acestei ecuații numită "legea forței". În general, în ecuația care exprimă legea forței intervin variabilele de poziție, viteză și timpul. Cea mai simplă situație este aceea în care
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
în sensul că ea este la orice moment rezultanta tuturor forțelor de orice natură care acționează asupra corpului (punctului material). Descrierea corectă pe care o dă ecuația fundamentală a mecanicii este posibilă numai dacă se cunoaște expresia explicită a acestei ecuații numită "legea forței". În general, în ecuația care exprimă legea forței intervin variabilele de poziție, viteză și timpul. Cea mai simplă situație este aceea în care asupra corpului în mișcare acționează o rezultantă a forțelor care este constantă, de exemplu
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
moment rezultanta tuturor forțelor de orice natură care acționează asupra corpului (punctului material). Descrierea corectă pe care o dă ecuația fundamentală a mecanicii este posibilă numai dacă se cunoaște expresia explicită a acestei ecuații numită "legea forței". În general, în ecuația care exprimă legea forței intervin variabilele de poziție, viteză și timpul. Cea mai simplă situație este aceea în care asupra corpului în mișcare acționează o rezultantă a forțelor care este constantă, de exemplu, atunci când un corp cade liber în vid
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
acțiunea căruia are loc mișcarea unui pendul gravitațional, unde forța de legătură este tensiunea mecanică din fir ca reacțiune a componentei radiale a greutății. În problema studiului mișcării unor sisteme mecanice concrete, se identifică legea forței și se înlocuiește în ecuația fundamentală a mecanicii. Se obține astfel, o ecuație diferențială de ordinul doi în care funcția necunoscută este formula 22. Prin integrarea directă sau prin rezolvarea ecuației, folosind condițiile inițiale, se găsește integrala generală a mișcării, adică legea care permite calcularea poziției
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
unde forța de legătură este tensiunea mecanică din fir ca reacțiune a componentei radiale a greutății. În problema studiului mișcării unor sisteme mecanice concrete, se identifică legea forței și se înlocuiește în ecuația fundamentală a mecanicii. Se obține astfel, o ecuație diferențială de ordinul doi în care funcția necunoscută este formula 22. Prin integrarea directă sau prin rezolvarea ecuației, folosind condițiile inițiale, se găsește integrala generală a mișcării, adică legea care permite calcularea poziției corpului la orice moment de timp. Legea forței
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
problema studiului mișcării unor sisteme mecanice concrete, se identifică legea forței și se înlocuiește în ecuația fundamentală a mecanicii. Se obține astfel, o ecuație diferențială de ordinul doi în care funcția necunoscută este formula 22. Prin integrarea directă sau prin rezolvarea ecuației, folosind condițiile inițiale, se găsește integrala generală a mișcării, adică legea care permite calcularea poziției corpului la orice moment de timp. Legea forței este o expresie care depinde de proprietățile corpului (punctului material) și de mediul fizic în care are
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]