9,643 matches
-
liniște în jurul lui, Ioana Sandi plecase. Adormea, se trezea, adormea din nou și în starea asta de treziebeție se perindau în mintea lui numai imagini cu femeile pe care le iubise, ca un foc de artificii scânteietor și plin de farmec. Silvia Zara la început, cu care semăna infirmiera din pragul ușii. I se păruse una din cele mai frumoase fete pe care le întâlnise, cu ani în urmă, ascunzându-și sub o energie de fier timiditatea. Știa să se entuziasmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fin, de unde răzbătea la ceasuri exacte sunetul toacei de lemn, ca un glas de început de munte. Trăind doar cu o rudă îndepărtată, rămasă și aceasta văduvă, mult mai tânără decât ea, dar părând să nu aibă nici energia, nici farmecul egale cu ale ei. Nefiindu-i frică, la peste optzeci de ani, să-și petreacă zilele atât de departe de orice oraș, departe chiar și de vreo altă așezare de oameni, vrednică de admirație și de invidie, știind să înhame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
te porți cum îți este firea, să te bucuri de câte sunt date la orice vârstă, e cea mai mare stupiditate să afirmi că iubirea ar dispărea odată cu adolescența sau cu anii douăzeci sau cu prima naștere, fiecare vârstă are farmecul ei, care nu e decât păstrarea a ceea ce ai simțit înainte, sub o altă formă, dar esența e aceeași, toate trebuie să dăinuie - și iubirea, și credința, și speranțele, și încrederea. Tu de ce n-ai putea gândi ca mine? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
minime. Mă străduiam să mă imaginez iarăși în cloître-ul benedictin, într-o pauză a studiului literelor clasice, meditând la fortuna imperatrix mundi, eventual cu niște fructe sau licori parfumate și reci alături de mine, dar nu mai reușeam sau pierise orice farmec. Mă cuprindea tristețea pe care o accentuau cântecele medievale și simțeam o și mai mare nevoie să beau ca să uit. Îl ascultam cu o ureche pe Cemeilă, fără să mă străduiesc să înțeleg ce spune. Cita ceva în italiană, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
degete, buze senzuale și groase, disproporționat de mari față de ovalul feței. În schimb, cu picioare lungi, armonios pierdute în arcul vânjos al coapselor, cu sâni și umeri dăltuiți într-o marmură palidă, vag irizată de vinișoarele de dedesubt. Conștientă de farmecele trupului ei, de atracția pe care o emana, convinsă că e cuceritoare, prin urmare chiar și frumoasă, din moment ce toți bărbații întorc capul după ea ori îi fac avansuri. Povestindu-i fără șir cât de ocupată este cu școala ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
neștiute. Când era certată pe nedrept, el clipea într-un anumit fel dintr-un ochi și ea știa că e de partea ei și vor urma explicații sau nemaipomenite povești în camera lor, în care tristețea va dispărea ca prin farmec. O învăța să deseneze, îi vorbea despre băieți și fetițe, femei și bărbați puși în felurite situații și înainte de a-i spune cum procedaseră aceștia și cum credea el că e mai bine, o lăsa pe ea să găsească soluția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
visătoare, dulce frumoasă S-aseamănă cu-un sân de mană duioasă Ce fără de ceață în inimi ne lasă. Nepătruns și falnic mintea-mi aprinde, Cu puterea lui adeseori mă cuprinde De dragul lui n-aș mai vrea ca să mor De atâta farmec, liniște, dor. VIAȚA NU E CA UN SOARE Viața nu lucește ca un soare, Viața e un fulg dintr-o ninsoare Se topește-n timp și-apoi dispare, Iar soarele în fiecare zi răsare. Soarele răsare și mereu apune Orice
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
nu devine astfel ecoul nopții din Hamlet evocată de Marcellus, noapte a spiridușilor și a zânelor, dar totodată și a spectrelor? Iar acești spiriduși și aceste zâne nu sunt, ca și fantomele, solii amenințători ai unor tulburări, ai haosului, ai farmecelor și vrăjitoriilor? Noaptea din Visul... este și ea o noapte agitată de certurile dintre Oberon și Titania (stăpâni peste lumea duhurilor și a zânelor), certuri ce ar putea avea urmări dezastruoase: pregătirea și prevestirea unei veritabile bulversări cosmice. În Visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nici o clipă în realitatea lor, întrebându-se dacă și el, și Macbeth n-au mâncat cumva vreo plantă cu puteri malefice („the insane root”), care să le fi luat mințile, ori dacă nu sunt victimele vreunei halucinații provocate prin cine știe ce farmece vrăjitorești. Dificultății de a decide între apariție efectivă și vedenie i se adaugă și dificultatea de a cântări valoarea de adevăr a discursului lor. Macbeth nu știe dacă să se încreadă sau nu în spusele enigmatice ale vrăjitoarelor, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
când orice manifestare spectrală devine cu putință. Furtunii i se datorează toate nălucirile bizare, toate vedeniile, închipuirile, stările de vrajă. Marea scenă dintre Prospero și Ariel de la începutul actului al cincilea amintește, așa cum am văzut, ambiguitatea acestor forțe capabile de farmece („art to enchant”), dar care se află totodată într-o strânsă legătură cu moartea: grație lor, Prospero poate să întunece soarele, să dezlănțuie vijelia ce smulge arborii din rădăcină, să învolbureze marea și să zguduie pământul, făcând să se deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
separă vizibilul de invizibil și materia inertă de corpul plin de viață. Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețeștetc "Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește" La granița dintre viață și moarte își înfăptuiesc lucrarea „de farmece și vrăji” Cerimon din Pericle și Paulina din Poveste de iarnă, doi magicieni care, grație statuii ce se însuflețește ori trupului mort din sicriu - din „cutia” lui, ar spune Michel Serres - ce reînvie, se dovedesc adevărați maeștri ai situațiilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
după cum în spatele privirii încărcate de dragoste se ghicește câteodată privirea înghețată a morții - iată un bine-cunoscut laitmotiv shakespearian. Când, la sfârșitul prologului din Pericle, intră în scenă, în acordurile muzicii, fiica lui Antiochus, încântătoarea făptură are toate podoabele și tot farmecul primăverii, frumusețea ei e aproape supranaturală. Să-i privești chipul e ca și cum ai privi cerul senin. Și totuși cel ce vrea să-i câștige iubirea trebuie să treacă prin grele încercări, să înfrunte riscul de a-și vedea viața pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în timp ce Olivia își descoperă chipul, iar Viola îi admiră frumusețea, Olivia este aceea care, în schimbul de priviri dintre ele, se lasă prinsă în mreje și târâtă într-o aventură amoroasă. Mai târziu, vorbind despre această întâmplare, Olivia va mărturisi că farmecele tânărului paj îi „pătrunseseră prin efracție”, printr-o invizibilă și subtilă efracție în ochi, aceștia neputând să reziste „unei prea puternice fascinații a imaginației ei”. Totuși, lucru ciudat, când o întâlnise pe Viola, Olivia o întrebase: „Ești cumva actor?”, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
înaripați își înfigeau ghearele în covor. Spătarul drept se termina cu un mic fronton pe care se înfruntau doi centauri. Un jilț pretențios, deosebit de incomod. Doar îmbinarea fericită a tonurilor roz-violet-aurii reușea să estompeze rigiditatea formei, conferindu-i un oarecare farmec exotic. Și în acest jilț doamna consul li se înfățișă vizitatorilor mai mult decât golașă, ba chiar picată din altă lume. Părul ridicat, coafat cu panglici aurite și perle, lăsa ceafa, gâtul, umerii și brațele total neacoperite. Croiala îndrăzneață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și vă mărturisesc că o făceam cu deosebit respect. ― Te rog, spune-mi pe nume! Cât despre admirație, mi se pare un lucru atât de firesc. Și eu fac asta aproape zilnic. Mariam nu cucerea din primul moment, nu avea farmecul irezistibil al prințului. Avea, însă, un suflet de o mare frumusețe. Auzindu-i râsul, Marioritza rămase fără suflare. Întrezărise imaginea unor cai trecând ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de iarnă. Și, ca în clipa unei magii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o privire anume, al căror subînțeles nedescifrat pe deplin o obsedă toată seara. Ea uitase deja de acea întâmplare, cu atât mai mult cu cât în ultimul timp se confrunta cu o problemă de budoar. Ledoulx, știa sigur, renunțase la farmecele ei în favoarea unei calfe înfăinate de brutar. Iar ea era presată de nevoia imediată de a-și găsi cât mai curând un amant. Trebuia să acționeze rapid dacă nu dorea să înnebunească. Toinette își flutură genele într-un elan cochet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu zimții aceleiași suferințe. Oare va retrăi din nou coșmarul? Era o copilă când îl zărise prima oară pe tânărul Alecu, fiul Luminăției Sale, Poetul. Și în mintea ei începuse să se toarcă o poveste cu un Făt-Frumos plin de farmec și de inteligență. Ochii lui mari o urmau cu blândețe în acel vis care se derula și ziua, și noaptea. Gura lui îi șoptea versuri pline de un tâlc tulburător. Tăcerea sau suspinul care punea capăt tăcerii vorbeau despre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
asigurând-o că posedă multe și variate leacuri deloc amare. Iată un exemplu minunat despre felul în care un om inteligent își poate folosi beteșugul surzeniei ca să dea o sclipire de galanterie unei risipe savante de vorbe, punând totodată un farmec cuceritor în practicarea unei meserii îndeobște dezagreabile. PAGINĂ NOUĂ 15 Galeria subterană, prin ecourile ei prelungi, amplifica râsetele și vorbăria invitaților. De Lăsata secului și în buna tradiție a Luminăției Sale, Nicolae își invitase prietenii și rudele la o serată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dispăreau. Îl credeau vrăjitor. Le învăța apoi să prepare cu mâna lor așa-numitul liquor silicum, un fel de apă de cremene. Pietricelele acelea albe și frumoase se găseau, din belșug, pe toate cărările. Desigur, culesul acestora avea și el farmecul lui. Le invita apoi noaptea în laborator. Pietrele, tratate cu o substanță alcalină, deveneau, sub ochii lor uimiți, mai întâi transparente, iar mai apoi un frumos lichid limpede ca apa. Bineînțeles, le vorbea tot timpul în șoaptă despre puterile pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o purtau soldaților francezi. Era prea riscant. Îndepărtă cu brațul toate acele informații, își așeză coatele pe masă și își îngropă fața în palme. Trebuia să ajungă cât mai curând la Paris. Îi era dor de teatru, de operă, de farmecul convorbirilor cu Talma, dar mai ales de bucățica de om, moștenitorul lui. Tânjea după trupul acela micuț, cu miros de lapte, dorea să-i audă iar râsul care-i făcea, dintr-odată, lumină în suflet ori de câte ori îl sălta în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să-i audă iar râsul care-i făcea, dintr-odată, lumină în suflet ori de câte ori îl sălta în brațe. Dincolo de imaginea copilului, însă, întrezărea o siluetă feminină. O umbră care nu avea chipul Mariei-Luiza. Tăcută, mult mai ușoară, plină de un farmec insidios. Trecea încet peste pajiștile de la Malmaison. Adevăratul lui cămin. Fericirea. Împlinirea și norocul lui. Valul înalt al dorinței pentru Josefina - soție, amantă, dar ce amantă! - nu-l mai purta vijelios către ea. Dar umbra acelui val încă mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu tatăl său și considera poeziile acestuia cu mult mai reușite decât cele scrise de Goethe. De aceea, prefera să tacă. Nicolae sesiză tăcerea lui prelungită și tăcu la rândul său. După moartea Luminăției Sale, lumea se golise de orice farmec. Doar Iancu îi mai aducea o rază de bucurie. Ceva, însă, se schimbase și în privința nepotului. Simțea că el nu mai era cel pe care îl condusese pe drumul surghiunului. Îi văzuse teancurile de fișe de lectură, îi cunoștea planurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fost negru și tăcut. Madam Fișic dormita, înghesuită pe scaunul ei de bucătărie. Ședea lângă spirtelnița din sălița antreului, unde îmi fierbea cafeaua turcească, pe care o sorbeam fericit, deși fata tinichigiului mi-a șoptit ocrotitoare, că mi se fac farmece cu buruieni, ce să-mi pierd mințile din dragoste. Nu i-am spus Laurei niciodată un cuvânt de iubire, cu toate că în nopțile târzii ale Duminecilor binecuvântate, când sub mâna mea ușor mângâietoare se conturau tot mai plini sânii ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
banii de argint și de nichel, munciți o săptămână întreagă. Fă-mi socoteala! Țiganca scâncea, spălându-i rănile cu un prosop și străduindu-se să-i oprească năvala sângelui. Consumatorii localului fugiseră fără să plătească și lăutarii dispăruseră ca prin farmec. Numai cântăreața, cu chipul schimonosit de suferință, rămase pe loc. Apoi, îl luă pe Marcu de subsuori și-l sprijini până peste drum, în „Salonul de ras, tuns și frizat”, unde căzură, ca de obicei, amândoi, pe salteaua de paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
zise Laura, apropiindu-se de masă. Am privit-o. Ea schiță un zâmbet confuz. Era palidă și frumoasă. Nici când n-a fost Laura atât de fermecătoare. Rochița ei simplă, pălărioara cochetă, mănușile, ciorapii și pantalonii, toate negre, evidențiau un farmec blond, înflorit într-o binefăcătoare liniște. - Bine! zisei , ridicându-mă să aduc sticla și două păhărele. Ne așezarăm la măsuța de lângă canapea și sorbirăm câteva coniacuri. Obrajii Laurei se îmbujorară. Ea râdea. - Laura, miroși a femeie! făcui eu zăpăcit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]