KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...317 318 319 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

că eu am aruncat în aer turnurile de filtrare și să chemați paza combinatului să mă ridice!... Mihai! strigă Tamara, izbucnind în sus de pe scaun, amenințîndu-mă cîteva secunde, zece-douăzeci, cu mîna întinsă și degetul arătător spre ochii mei, apoi, stăpînindu-și furia, își lasă mîna încet în jos și-mi șoptește: Știi prea bine că nu asta am vrut să-ți spun... Mă privește fix, în timp ce ochii ei devin rotunzi, iar buza de jos începe să-i tremure ușor. Îmi pare rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ori numai pentru că poartă fustă și nu mai este fecioară?... Doamne!... scutură Tamara din cap. Refuz să cred că tu ești același cu... ...cu prostuțul blînd, de pînă acum, dispus să spună vorbe de iubire femeilor neconsolate! îi strig cu furie. Nu, doamnă, v-ați înșelat! Ați crezut că ați lăsat acolo, într-o cămăruță în care ați intrat o dată, într-o noapte de Ajun, un bibelou de porțelan, la care să vă întoarceți mereu cu gîndul, ori, dacă relațiile cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a cărui ingineră-șefă este. Ascultă, mă! îmi strigă Vlad, izbucnind de pe scaun, luîndu-mă de piept și ridicîndu-mă în pumni. Mă ține așa cîtva timp, ridicat la vreun sfert de metru de postament și mă privește cu ochii injectați de furie, apoi îmi dă drumul, repezindu-mă cu spatele de pupitru. În prezența mea, amenință el cu brațul întins, să nu vorbești vulgar despre Brîndușa, ai înțeles?!, indiferent care-s relațiile dintre voi! Bîrfește-o unde vrei, nu în prezența mea! Clar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
prînz că sînt trecut la o primă excepțională de o mie de lei cam atît cît pierdusem din cauza celor două sancțiuni... De data asta mi-am anunțat eu vizita: "La opt, sînt la tine!", scurt, ca un ordin. Fierbeam de furie. Mergeam pe stradă și nu puteam să-mi stăpînesc palmele. Dar a fost de ajuns să văd mîna aceea de femeie toate mîinile de femeie sînt sfinte! întinsă cu grație că m-am și topit. Apoi, de ce să n-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sunet prelung, a pustiu. Sigur! exclam eu, uitîndu-mă furios la receptor. Dacă nu-i Vlădeanu, altul! Doamna e singură și a ieșit în oraș!... Naiv ce sînt! Și neserios pe deasupra! Livia mă așteaptă, iar eu... Simt cum cum fierb de furie, dar o furie dureroasă, aproape oarbă. "Asta-i gelozie! îmi zic. Înseamnă că o iubesc!" Nu! hotărăsc cu glas tare. Asta nu! Pun receptorul la loc, îmi iau dosarele cu documentația tehnică de pe pupitru, bag agenda în buzunar și cobor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pustiu. Sigur! exclam eu, uitîndu-mă furios la receptor. Dacă nu-i Vlădeanu, altul! Doamna e singură și a ieșit în oraș!... Naiv ce sînt! Și neserios pe deasupra! Livia mă așteaptă, iar eu... Simt cum cum fierb de furie, dar o furie dureroasă, aproape oarbă. "Asta-i gelozie! îmi zic. Înseamnă că o iubesc!" Nu! hotărăsc cu glas tare. Asta nu! Pun receptorul la loc, îmi iau dosarele cu documentația tehnică de pe pupitru, bag agenda în buzunar și cobor treptele abrupte, gata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la pornirea instalației. Astea toate ți-au fost spuse de Teodoru, care te-a convins că nu-s o partidă pentru tine. Pe cînd el, el e într-adevăr o partidă, exclam eu, desfăcîndu-mi larg brațele, apoi, revenindu-mi din furia ce m-a cuprins, mormăi dezgustat: Ce dracu' ai găsit la el?!... Dar tu ce-ai găsit la Brîndușa? Ridic brusc privirea, gata să-mi ridic și palmele, s-o lovesc pe Livia, dar, oare, e o soluție?! Poate că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Vlad mi-a spus că ai cumpărat și tu o Biblie, surîde ea, cu o strîngere discretă a colțului stîng al gurii, iar zîmbetul îi luminează fața, făcîndu-mă să înțeleg că numai și un zîmbet ca ăsta îi putea topi furia lui Vlad. Dacă ai fi citit Biblia ca pe o carte de înțelepciune, continuă Brîndușa, ai fi găsit că scrie undeva: ,,Ajungă-i zilei răutatea ei". Nu crezi că e cazul? Nu, doamnă. Corect, vorbele lui Matei sună astfel: "Ajungă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că e cazul? Nu, doamnă. Corect, vorbele lui Matei sună astfel: "Ajungă zilei necazul ei". Dar, tot în Biblie, mai scrie: " Cine seamănă vînt, culege furtună". Văd că mai sînt și excepții: dumneavoastră culegeți zefir... Brîndușa are o reacție de furie; vrea să-mi spună ceva, dar se oprește, privind pe lîngă mine, în spatele meu. Întorc și eu capul: mai mulți oameni au ieșit de la cinematograf și se împrăștie; printre ei, o fetiță, fericită foc, vorbește de Albă ca zăpada. Este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
începe altul să fie rău. Dacă se conservă energia, de ce nu s-ar conserva și răutatea, doamnă?! murmur eu, cu gîndul la fața pătrată. Deși, în cazul dumneavoastră, a fost vorba de altceva: boala puterii! șoptesc apăsat, să-mi vărs furia. Nu ți-aș dori să te îmbolnăvești de ea, murmură Brîndușa. Puterea în mîna celor care se știu slabi, doamnă, continuu eu. Ce-ați vrut să mai demonstrați cînd l-ați pus azi pe Don Șef să scrie declarația? Ștefănescu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ale celor incomozi. Incomozi pentru mediocritățile vremii! Dacă nu ți-a dat o carte, înseamnă că, în sinea ei, Cristina te consideră totuși un suflet mărunt, meschin, orgolios! Mihai!... "Ajungă-i zilei răutatea ei!" îmi strigă încet Brîndușa, tremurînd de furie. Cerul e senin, doamnă, arăt eu cu privirea în sus, deși ar fi trebuit să fie înnourat, să viscolească! Viscolul să vă prindă așa, dezbrăcată... Măcar din afară să vă lovească furtuna dacă în interior domnește zefirul. Sfînta seninătate calmă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
carne de vițel! strig eu cu ură, printre dinți. Da, să tăiem vițelul, dar să-l tăiem ca să facem din pielea lui bice pentru fiii risipitori așa văd eu Biblia contemporană! Brîndușa mă învăluie într-o privire încețoșată, strîngîndu-și cu furie pardesiul la piept. Vrea să mai spună ceva, dar sunetul strident al mașinii miliției, care trece spre blocurile din spatele complexului alimentar, o face să tresară; întoarce capul și privește speriată într-acolo. Rămîne așa un timp, cu capul întors, privește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-i oare cazul ca muncitorii din Combinatul Chimic "Valea Brândușelor", "beneficiari" ai noilor cartiere, să-și spună părerea și-n probleme de sistematizare?! Căci, la urma urmei, ei locuiesc aici, nu proiectanții și nici gospodarii orașului, îmi zic plin de furie, oprindu-mă în fața blocului în care locuiesc. Greu, vecine, greu! îmi spune o femeie, ajungîndu-mă din urmă și luîndu-mă de braț. Se cunoaște că ai avut o zi lungă... Sărut mîinile, Fulvia! spun eu, strîngînd mîna care mi-a prins

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la cultură? întreb eu. Sigur! se aprinde femeia fără să sesizeze tonul meu ironic. Cînd a fost copil, i-am pus în mînă cărți, nu ciomagul de păzit vacile... Îi arunc o privire tăioasă lui Ion și ies trîntind cu furie în urma mea ușa apartamentului. Rămîn în fața liftului, cu degetul înfipt în butonul de apel. Ion și-a luat șuba de șantier între umeri, peste cămașă, a băgat picioarele în ghete și a ieșit în grabă, să mă ajungă. În lift

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
aceea merg mulți... Și noi am fost o dată, Ioane, îți amintești?, dar nu ne-a lăsat să intrăm, că-și serba ziua odrasla unuia de pe la municipiu... Ascultă, deșteptule! țipă la mine Ion, învăluindu-mă în privirea lui tristă, injectată de furie. N-o mai fă atîta pe indiferentul... Azi te-ai zbătut de ceasul morții să dai de urma tabelului cu numele tău, pentru garsoniera de la blocul-turn, așa-i? De unde știi? Cumnată-miu și inginerul Teodoru au aranjat să se rătăcească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am dat un dos de palmă, aruncîndu-le în bazin. Aș vrea, acum, paharele din bazin să fie singura amintire pe care s-o las în casa aceea friguroasă, în care am fost tot timpul o străină. Am plecat încoace din furie și orgoliu; visam să intru aici, în camera ta, să-ți dau palme și să plec. Te-aș fi căutat pînă în zori și, dacă nu te găseam, veneam dimineață la tine în birou și tot îți dădeam palme. Sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266

Verhaeren?“ „Da“, a răspuns Adalbert. Iar celălalt își freca mâinile, încântat, de-mi venea să-l iau la palme. Atunci, încercând să-mi apăr biblioteca, să păstrez măcar o parte din ea, chiar fără să aleg, m-a cuprins o furie rece și am spus: „Cum, este posibilă o muncă intelectuală de 40 de ani fără o carte?! Când am venit în casa asta, pe care eu am aranjat-o în întregime, unde totul este al meu, am adus și 1

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
să poți ști adevărul grav, gol și dureros. Dar Dumnezeu îi pedepsește pe cei pe care îi iubește, și a făcut destul pentru noi dăruindu-ne una alteia. Tot restul are mai puțină importanță pentru noi: suferințe, încercări, strigăte de furie sau de disperare. Poate că pentru tine ar fi mai bine să nu mai privești înapoi, să trăiești cu amintirea perfectei noastre înțelegeri, cea mai frumoasă amintire din lume, tinzând către dragostea perfectă. Fii bună și vitează, fii sănătoasă și

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
Ce mă mai așteaptă, Doamne, ce mă mai așteaptă?“ Pe urmă m-am întors acasă; chiar am cumpărat și un pepene; și abia în fața ușii mi s-a pus un nod în gât și mi-a venit să urlu de furie neputincioasă. În fond, de mult ar fi trebuit să mă aștept la asta. Și încă mă număr printre cei norocoși. Alții s-au smintit. Mama celor doi veri ai lui Șaga care învățau la Pitar Moș se duce la botezuri

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

mic efort... Trosc! Rahat. Rahat. Am călcat pe o crenguță. O clipă mă gândesc s-o iau la fugă. Dar e prea târziu, capetele lor au apărut deja peste gardul grădinii, Tom roșu la față și supărat, Lucy neagră de furie. — A, bună! zic, încercând să par relaxată. Ce mai faceți? Eu tocmai... ăăă... am ieșit la o plimbărică... și mi-am scăpat... batista. — Batista? Lucy se uită suspicioasă spre picioarele mele. Nu văd nici o batistă. — Păi... ăăă... Și... cum e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Știi foarte bine. — Oxshott? Robyn se încruntă iar. Unde-i asta? Mai spre nord? — Nu ai stabilit nimic încă, spune Elinor imperturbabilă. Un aranjament temporar, care poate fi anulat cu ușurință. — Ba nu e nici un aranjament temporar! O fixez cu furie. Și nu poate fi anulat! — Știți ceva, văd că e o ușoară încordare între voi, spune Robyn repede. Așa că am să mă duc să dau niște telefoane... Își ia mobilul și se duce în colțul opus al restaurantului, lăsându-ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
revedere, Elinor. — Becky... spune Luke. Mamă, ce naiba te-a apucat să faci așa ceva? Ies valvârtej din apartamentul lui Elinor, cu creierii duduindu-mi. Aștept câteva momente liftul, dar, văzând că nu vine, mă reped pe scări. Simt că tremur de furie, de umilință. Ea crede că eu nu vreau altceva decât să pun mâna pe banii lui Luke. Crede că nu sunt decât o pipiță pusă pe căpătuială. Oare asta crede toată lumea? — Becky! Luke coboară în grabă scările în urma mea, câte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
grație. — Avocații ei zic că am împiedicat-o să-și satisfacă dreptul ei fundamental de a-și împlini dragostea, alături de persoana pe care o iubește. Și mă acuză de agresiune nemotivată. Îți vine să crezi? Agresiune nemotivată? Își bagă cu furie piciorul în rochie, de parcă biata rochie ar fi căpățâna practicantei blonde, în care ea tocmai a fost invitată să dea un șut. Normal că sunt violentă! Mi-a furat bărbatul! Mi-a furat bijuteriile! Ce se așteaptă? Își trage ofuscată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nou, după care o să ne certăm ca la ușa cortului, și, în cele din urmă... Expiră adânc. Dar uite că nu s-a întâmplat așa. Nu se mai întoarce. Îmi întâlnește privirea în oglindă și mă traversează un val de furie la adresa respectivului. — Îmi place rochia asta, continuă ea, mai veselă. Evident, varianta cu cusătura intactă. — Mă duc să-ți aduc alta, spun. Sunt aici, la etajul ăsta. Ies din raionul de shopping personalizat și mă îndrept spre stativul cu rochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
CONTRACTUALI. Mă duc direct la linia marcată cu puncte de la sfârșitul paginii - și acolo se află semnătura mea. Mintea îmi zboară instantaneu la acea noapte întunecată și ploioasă. La seara cu Elinor, în apartamentul ei. La cum am semnat cu furie absolut toate foile pe care mi le-a pus în față. Fără să citesc măcar un rând din ce scria. O, Doamne. Ce-am făcut? Ce-am semnat? Încep să citesc contractul surescitată, fără să înțeleg nici jumătate din toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]