KorAP: Find »[drukola/base=izbucni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...317 318 319 ...411 >

10,258 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

mă împinge, fără prea multă convingere. La un moment dat mi-a căzut sombreroul de pe cap. - Ești atât de sexy că nu-mi pot lua mâinile de pe tine, am zis eu, gâfâit. Te-ai jucat vreodată de-a doctorul? A izbucnit în râs și s-a eliberat. - Ascultă, asta n-o să se-ntâmple aici, apoi continuă, studiindu-mi capul: Ți-ai făcut ceva la păr? Am sărutat-o iarăși pe gură. Iar ea s-a conformat și mai insistent de data

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Sarah, sucindu-se în scaun. Zice că nu te joci niciodată cu el. - Minte. Mă joc tot timpul cu el. Când ești la școală. De fapt, Terby m-a bătut marți la table. Nu cred nimic din ce spune... - Bret, izbucni Jayne. Las-o moartă. - Mami? întrebă Sarah. Tati e răcit? - Iubita, tata e un pic contaminat acum, zise Jayne, punând un bol cu ovăz și zmeură pe masă, în fața lui Sarah. - Și mami e afurisită rău, am îngânat-o. Jayne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Aimee mă evită din nou. - Am avut impresia clară că mă studia. Am oftat și m-am ridicat. - O facem odată sau nu? - O, Doamne... - Pentru că eu, dacă vrei să știi, nu cred că sunt prea tânăr pentru așa ceva. A izbucnit în râs, aruncându-și capul pe spate. - Nu, nu-i vorba de asta. - Și tu de la o vreme doar mă încingi și gata; nu e deloc amuzant, Aimee. I-am luat mâna și i-am pus-o pe prohab. Vezi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Robby, și Zoe, cu un an mai mică decât Sarah. Dat fiind că nu știusem prea multe despre Mitchell la Camden, îmi închipuisem că era bisexual dacă nu exclusiv homosexual. Însă la vremea aceea, înainte ca porcăria de SIDA să izbucnească, toată lumea și-o trăgea cu toată lumea, în scurta și istorica perioadă a libertinismului sexual total. După absolvire și sfârșitul anilor ‛80 nu era un lucru neobișnuit pentru „lesbienele“ pe care le cunoscusem de-a lungul acelei ere să se căsătorească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
dosul mâinii care ținea pistolul, încercând să-mi recâștig siguranța de sine. - Ai văzut pe cineva în mașina aia? am întrebat din nou, răsuflând la fel de greu. Robby mă fixă dezgustat, apoi reintră în casă. - Ești nebun! strigă el, înainte de a izbucni într-un plâns nervos. - Te urăsc! țipă el, vocea lui plină de siguranță, de certitudini. - Ce mașină? întrebă Wendy, cu ochii măriți, nu de frică, ci de o groaznică lipsă de încredere. - Mercedesul. Mașina care a trecut pe stradă. I-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
mai puțin dezechilibrat“. La un moment dat Jayne a murmurat: - Eu practic yoga, apoi am citit o compoziție scrisă de Sarah care ne-a cam tulburat: „Mi-am dorit să fiu un porumbel,“ ceea ce a făcut-o pe Jayne să izbucnească în lacrimi, iar eu m-am uitat în tăcere la desenele cu Terby - zeci de desene - plonjând asupra unei case care semăna cu a noastră, furios și într-o dispoziție războinică. Părinților li s-au mai oferit „coșulețe contra stresului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
o sticlă de vin aproape goală. Nadine pur și simplu furase o sticlă de Chardonnay Stonecreek de la recepția cu părinții și o trăgea la măsea în curtea școlii. Turnă ce mai rămăsese în paharul de plastic. Poate că aș fi izbucnit în râs dacă n-aș fi fost din ce în ce mai îngrijorat din cauza lianelor care se strângeau tot mai restrâns în jurul nostru. Dintr-o dată, mi s-a făcut teamă. Pierdeam semnalul visului. Și am realizat că purtarea Nadinei nu era provocată de alcool

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
pur și simplu a urlat la mine că îi violez intimitatea... și acum, ultima oară când m-am uitat, fișierele și mesajele nu mai erau acolo... Și chiar atunci când se părea că își recăpătase luciditatea, Nadine își pierdu cumpătul și izbucni în hohote de plâns. Cred că încă mă ținea de încheietura mâinii. Mi-am amintit fața plânsă a lui Ashton din seara trecută și cum Nadine se scuza mereu ca să meargă să vadă ce e cu el. Cine mai fusese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
asta, iubito? - Cred că sunt monștri în casă. Spuse asta cu voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat seama că am zis: - Sigur, poate uneori, iubita, dar... decât atunci când fața i s-a cutremurat și a izbucnit în plâns. - Iubit, nu, nu, nu, ei nu sunt adevărați, iubita. Sunt doar închipuiri. Nu pot să-ți facă nici un rău. Am zis asta deși ochii mei erau fixați pe păpușa neagră din brațele ei și gândurile mele recapitulau toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
puteam zări mașina crem 450 SL rulând pe benzile unei autostrăzi străjuite de portocali și lămâi, gonind spre o rampă de ieșire nu foarte departe de acolo, Sherman Oaks, și cândva în noaptea dinspre zorii zilei de 4 noiembrie am izbucnit în hohote de râs neîncrezătoare față de zgomotele care tunau în capul meu, continuând să vorbesc singur, însă eram un om care încerca să aibă o conversație rațională cu cineva pe punctul de a-și pierde mințile și atunci am strigat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
am făcut un gest superficial cu mâna atunci când chestionă lacuna mea, gest care îmi scuza cumva lipsa de atenție, cauzată de programul încărcat și statutul special, de inconsecvența vieții unui scriitor faimos. Fără să-mi fie foarte clar de ce, am izbucnit amândoi într-un hohot de râs care m-a relaxat pe moment. Părea obișnuită cu astfel de interpelări - corpul profesoral al facultății fiind compus și din alți inconsecvenți care nu-și aminteau numele unor studenți. M-am simțit dubios, realizând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Se strângea un laț în jurul meu, pieptul mă strângea atât de tare încât pe moment am plutit în întuneric. - Acum...ce, Bret? Vorbise dr. Faheida. - Dar acum vreau... Eram atât de obosit încât nu m-am putut stăpâni și am izbucnit în plâns. Jayne se uita la mine dezgustată. - Există ceva mai patetic decât un monstru care continuă să cerșească te rog? te rog? te rog?... - Dar ce altceva...vrei de la mine? am întrebat, revenindu-mi oarecum. - Nu glumești? Chiar vrei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-ți meargă cu o minciună ca asta. Pur și simplu ți-e frică să fii de unul singur. E mai simplu să te aciuiești pe lângă cineva. - Atunci dă-mă afară! am tunat dintr-o dată. Jayne se prăbuși în fotoliu și izbucni din nou în lacrimi. Asta m-a ajutat să-mi revin. - Eu un întreg proces, Jayne, am zis, coborând vocea. Nu e o chestie intuitivă. E ceva ce înveți cu timpul... - Nu, Bret, e ceva ce simți. Nu înveți cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Știu. - Și mă sperii. Ești nervos tot timpul. Nu suport. - Totul se va schimba. Mă voi schimba, bine? - Cum? De ce? Pentru ce? - Pentru că... Apoi am realizat de ce. Pentru că nimic n-o să meargă dacă nu mă schimb. M-am abținut să izbucnesc în plâns, dar ochii mei erau deja plini de lacrimi, iar când fața lui Robby se crâmpoți m-am aplecat și l-am strâns în brațe atât de tare încât i-am simțit coastele prin straturile de uniformă, iar când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de familia ta. În plus, nu cred că ai idee de cum ai putea scăpa de mine, nu încă. - Dacă nu exiști, cum aș putea realiza una ca asta? - Ai citit manuscrisul? întrebă din nou vocea. Eram pe punctual de-a izbucni în lacrimi. Mi-am vârât pumnul în gură, mușcându-l. - Hai să jucăm un joc, Bret. - Nu voi... - Jocul se cheamă: Ghici Cine-i Următorul? - Nu ești viu. Apoi brusc și foarte dulce, vocea începu să fredoneze un cântec pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de furie - o răbufnire - m-a calmat pe moment. Miller mi-a observat mâna care tremura în timp ce ridicam ceașca de cafea la gură și apoi, amintindu-mi de buza mea, am pus-o la loc pe farfurioară. Eram gata să izbucnesc în plâns din cauza inutilității acestei întâlniri. - Pari foarte defensiv. Pari furios. Miller spuse asta fără nici un fel de emoție. Îți simt teama, dar simt și furia și o personalitate antagonică. - Iisuse, parc-ai fi psihiatrul meu belit. - Domnule Ellis - și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
mai facilă ieșire din impas? Dar apoi totul a luat sfârșit. S-au semnat hârtiile. Am fost primul care a ieșit din cabinet. În momentul în care am apăsat pe butonul liftului a trebuit să-mi încleștez falca, să nu izbucnesc în plâns. Ca să mă liniștesc mi-am pipăit în mantaua de ploaie pistolul pe care acum îl aveam permanent asupra mea. Pe Fifth Avenue abia dacă am putut ridica brațul să opresc un taxi care să mă ducă înapoi în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293

limbă cu o sonoritate mai dură, mai puțin patinată. Bărbații povestesc întâmplări hazlii, probabil în batjocură prietenească față de cineva. Din când în când, au scăderi de ton, se lasă o liniște a gesturilor și a privirilor pline de înțeles, ca să izbucnească din nou într-un râs năvalnic. Sunt îmbrăcați modest, dar în culori țipătoare, contrastante. O pereche, el și ea, sunt „gătiți” după același tipic: scurte de culoare galbenă, care nu se asortează deloc cu restul hainelor. Mulți, de fapt, majoritatea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
foame acumulată în tren. Urmează câteva speech-uri de bun sosit din partea staffului local. Aflăm câte ceva despre Dortmund - un centru industrial și minier. Din partea noastră iau cuvântul Falțoaica (Jessica Falzoi) și Inga Lindqvist. Amândouă sunt grizate, abia de îngaimă ceva, izbucnesc în râs la fiecare frază, ca niște școlărițe isterice. Lumea consemnează faptul printr-o rumoare aprobatoare, un abur de complicitate și de voie bună învăluie sala spațioasă. Turcoaica Sezer Duru (numele său îmi evocă o marcă de săpun care a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
supți ca la Zosima din Frații Karamazov. În liniștea care se lasă anevoie, la insistențele repetate ale gazdelor, exoticul „director de conștiință” proclamă răgușit, citind dintr-o hârtie boțită, „eliberarea spiritului rus de canoanele comunismului și ale capitalismului depravat”. Asistența izbucnește în aplauze frenetice. Rusia își caută propria vocație și, pe acest drum presărat cu țepi și „cumpene metafizice”, firește, nu se poate lipsi de oameni providențiali. VASILE GÂRNEȚ: O excursie la Pavlovsk, reședința cochetă, imperială a Țarului Pavel I, asasinat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
Moscova. Clădirea e opera unor arhitecți sovietici, construită între 1952-1955, și a simbolizat (poate mai simbolizează) prietenia polono-sovietică-rusă. Mai mult: a purtat inițial numele magic de „Iosif Stalin”. „Acest «cadou rusesc» era menit să «panseze» rănile revoltei antihitleriste din Varșovia, izbucnită la 1 august 1944. Revolta a durat 63 de zile și s-a soldat cu circa 200.000 de victime. Este acel episod despre care, probabil, ați auzit, când Armata Roșie a luat «castanele din foc» cu mâinile nemților, urmărind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413

se mai decernează în moschei sau universități. "Astăzi, deploră cârtitorul meu, e suficient să apari o dată la televizor pentru a fi considerat savant, închipuiți-vă! Acest El-Kardawi apare ca și cum ar fi scris cincizeci de lucrări! Ce epocă!" În jurul lui, tinerii izbucnesc în râs: cam demodat bătrânul! Îl consolez, mărturisindu-i că și noi, necredincioșii, din Occidentul nostru în debandadă, a trebuit să luăm act de schimbarea de dinastie: autoritățile noastre intelectuale și morale sunt acum autorii de scheciuri, actorii și cântăreții

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
benevol, prin dragare și cu solvenți, sechelele mareei negre provocate de bombardarea unei rafinării învecinate, un coleg libanez suspină: "Ah, America! Imperiul ne omoară cu ridicata și ne învie cu bucata". După ce adineaori abia și-a refulat dorința de a izbucni în imprecații, acum aproape că-i vine să mulțumească Washingtonului. De câte ori n-auzi aici astfel de exclamații de dragoste-ură! Îmi revine în minte butada unui amic vietnamez din Huê: "Americanii ștergeau de pe suprafața pământului satele noastre, omorau jumătate din locuitorii

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
motive de securitate. Miniștrii noștri merg mai des la Paris decât în sudul țării, îmi spune primarul. Satul a fost lăsat în voia soartei și în grija comunității șiite. Primarul șiit face parte din Amal și nu din Hezbollah. Da, izbucnește el, Hezbollahul a început ostilitățile, dar nu el a făptuit masacrul. Îmi arată, sub ploaia măruntă, noua amenajare a parcursului hristic: un drum în pantă ducând la o căruță ridicată chiar pe locul unde și el poate jura că așa

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
coastele acoperite cu măslini, migdali, pini și stejari și până la trecătorile și satele din munți, retrăiesc aceeași impresie ca și aceea încercată o lună mai devreme pe când parcurgeam nordul Israelului: o întețire, o aprindere progresivă a pasiunii identitare gata să izbucnească de-a lungul câmpurilor minate de la linia de demarcație. Oamenii sunt mult mai pasional libanezi la Marjeyoun și la Bint Jbayl decât în cafenelele din Beirut, așa cum sunt mai pasional israelieni la Qiryat Shemona decât pe plajele de la Tel-Aviv (și

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]