18,249 matches
-
arunca departe orice logică a bunei conviețuiri. Descoperă imediat latura tenebroasă a vieții, fiind terifiante în ordine cotidiană și socială. Le poți resimți în chip elementar astfel și te poți îngrozi de puterea lor. Avea dreptate Hegel, dacă privești viața omenească de aproape, cu tot ce se petrece de la o zi la alta, ea îți apare ca o dramă sumbră, animată de interese și pasiuni cel mai adesea obscure. Iar ceea ce observi înapoia ta seamănă cu un „morman de ruine fără
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de sentimentul neputinței totale. Însă nu poți să întârzii prea mult la acest mod de a privi lucrurile. Și nici la ceea ce oferă în mod frust sau brutal viața de toate zilele. Nu este acesta singurul chip al lumii noastre omenești. Fără a-i opune neapărat un altul elevat, îți dai seama că nu este singurul. Lumea vieții ne oferă destule chipuri, se constituie sub diferite moduri ale percepției și voinței. Odată cu percepția comună survin altele, aparent străine, estetică și ludică
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lor. Iar ceea ce spune poate să echivaleze cu tăcerea însăși, probabil că tocmai aceasta așteaptă până la urmă în spatele cuvintelor. Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e vorba de unele exerciții solitare ale minții omenești. Însă lucrurile nu stau astfel, excesul survine cu orice rostire ce ia distanță de practica obișnuită a vorbirii. Nonsensul poate să apară cu orice distanță față de lumea comună a vieții. Nu doar prin unele gesturi insolite, nici doar prin acele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe care le-am putea numi pure, precum ruga în pustie, iubirea necondiționată și moartea în numele unei idei. Multe dintre întrebările noastre și credințele care le susțin devin străine sensului comun, mai ales când privesc un posibil sens al celor omenești și o posibilă cale de înțelegere. Însă, repet, toate acestea nu sunt absurde în același fel în care vorbim despre dezastre omenești și întâmplări nefericite. Bunăoară, a face loc celor absurde într-o povestire este cu totul altceva decât a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și credințele care le susțin devin străine sensului comun, mai ales când privesc un posibil sens al celor omenești și o posibilă cale de înțelegere. Însă, repet, toate acestea nu sunt absurde în același fel în care vorbim despre dezastre omenești și întâmplări nefericite. Bunăoară, a face loc celor absurde într-o povestire este cu totul altceva decât a te exprima absurd exact atunci când, în viața nemijlocită, ai nevoie de claritate în ceea ce spui. A cultiva paradoxul în legătură cu ceea ce nu se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Când privești o imagine, de pildă, o anume înțelegere este la lucru de la bun început. Ea este într-un fel prealabilă, însă aceasta nu înseamnă că felul de a vedea și ceea ce vezi sunt de la sine înțelese. Doar că mintea omenească știe să complice la nesfârșit unele stări de lucruri. Afli spunându-se uneori că lipsa de sens poate avea ea însăși un sens, mai ascuns sau mai subtil. Iar dacă nu are nici unul, tocmai lucrul acesta poate fi semnificativ. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sine înțeles. Cel mai adesea întâlnim ceea ce nu e de la sine înțeles. Însă de neînțeles este și faptul că oamenii adoptă atât de ușor un mod de gândire complicat și plin de iluzii. 3. Despre ambiguitatea celor absurde Există situații omenești ce refuză distincția clară între ceva elementar - sau de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai complicate și că judecata dintâi poate fi arbitrară. Dacă cele întâlnite în viața de toate zilele nu se distribuie în două categorii, cu sens și lipsite de sens, atunci am putea crede altceva. Am putea spune că fiecare fapt omenesc se situează între două limite, anume prezența ca atare a sensului și absența sa completă. Iar aceste limite ar fi în definitiv intangibile. Doar că iarăși operăm cu două variante, chiar dacă actualizarea lor este văzută gradat, în trepte. Nu s-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ar fi un exemplu de tetralemă pozitivă. Un pas mai departe pare să facă tetralema ce a fost numită negativă: (XXII, 11). Așa cum vedem, sunt excelent surprinse limitele cuvântului care desemnează. Dar și limitele exprimării înseși, odată cu cele ale voinței omenești de exprimare. Probabil de aceea astfel de propoziții sunt atribuite de obicei altora () (XVIII, 6). A încerca să privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută a unor vaste pustietăți. Aș remarca în legătură cu aceste două labirinturi din povestirea lui Borges că ele comportă ceva neomenesc. Cel care se trezește în fața lor nu mai are la îndemână nici o soluție omenească, se vede deodată în fața propriei morți. Iar ceea ce se petrece după aceea nu depinde în nici un fel de voința omului. Să revedem fiecare labirint în parte, ignorând deocamdată ce spune Borges în alt loc, anume că labirintul desăvârșit pare să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
era totuși puțin față de ceea ce s-a născut sub ochii săi. Reperele simple nu lipsesc, scări și porți, ziduri și coridoare, însă ele nu te mai ajută ca să-ți urmezi drumul. Construcția imensă din piatră și bronz depășește orice înțelegere omenească (). Acest fapt nu l-a împiedicat pe rege să se bucure de o asemenea minune și să aștepte momentul sosirii unui străin. Iar într-o bună zi străinul vine. Este un alt rege, care s-a încumetat să străbată deșertul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deșertului se simte suflul morții și deopotrivă prezența Celui care nu moare, cuvintele ating inevitabil locul tăcerii. Edificiul obscur ridicat de om și lumea stihială a deșertului se situează, acum, în afara celor cu sens sau lipsite de sens. Pentru mintea omenească sunt, cum spune Borges, adevărate scandaluri. Cel lăsat să rătăcească la nesfârșit și cel părăsit în mijlocul deșertului, acești oameni nu au în față ceva complicat, ce s-ar cere imediat lămurit. Ar fi de-a dreptul nebunesc să-l vezi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nici alta, este ceva și totuși nu este. Ce doresc să spun în cele din urmă? Povestea fiecăruia dintre cei trei regi este stranie. Așadar, nu neobișnuită, ci dea dreptul stranie. Primul dintre ei ridică un labirint fără nici o posibilitate omenească de salvare. Al doilea descoperă un labirint halucinant, deșertul însuși. Iar al treilea își află întrun labirint complicat refugiul vieții sale. Cu fiecare dintre aceste labirinturi ai în față, deodată, un alt raport cu lumea sensului. Nu un deficit te
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un înăuntru. Numai că imaginea deșertului anunță un alt gen de infinitate decât cel obținut prin extensie continuă. Deșertul apare infinit nu întrucât nu ar avea margini, căci nu e vorba de întinderea sa fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dânduse indefinit și deodată. În această privință, este de a dreptul cople șitor. Știm apoi că o rețea se poate figura analogic, însă deșertul nu suportă nici o analogie. Este de nefigurat și incom prehensibil. În cele din urmă, am văzut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sa gândit că maurul era nebun și că labirintul absurd era un simbol și o dovadă limpede a acestei nebunii.“ Ceea ce a voit maurul să edifice pentru sine se plasează iarăși în vecinătatea celor mirabile. Scandalul se reface, întrucât voința omenească nu mai recunoaște nimic altceva dincolo de sine. În cazul pustiului însă, toate acestea ajung nesemnificative. Nu mai este loc nici pentru scandal și nici pentru iluzii. Dacă poate fi văzut în felul unui labirint, atunci pustiul nu se înscrie în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
haluci nantă. În definitiv, ceva absurd este văzut ca imposibil în ordinea existenței. Logica despre care vorbește filozo ful grec nu privește doar actul de gândire. Privește deopotrivă vorbirea (se disting enunțurile cu sens de cele străine sensului), con duitele omenești (cele rezonabile diferă de cele nebunești) și, mai ales, existența ca atare (ființa diferă de neființă). Căci una înseamnă a spune despre un lucru că nu este întrun anume fel și cu totul altceva că nu este în nici un fel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un om care este identic în absolut cu sine, indiferent de în tâm plările vieții. La limită, poate fi socotit vid atât enunțul „a este non a“, cât și enunțul „a este a“. Cu privire la cele tem porale, oameni și situații omenești, ambele enunțuri pot să apară lipsite de sens. Să acceptăm însă că, în unele situații, are importanță ceea ce este corect din punct de vedere formal. Există astfel de situații, mai ales în zona gândirii tehnice. Doar că regula valabilă aici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sens, ci sa minunat cu simplitate în fața propozițiilor sale. 60 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Vedem încă o dată că logica noncontradicției ne aduce în față un caz de limită, singular. Ea presupune o anumită imagine a lumii și a celor omenești: este vorba de o lume finită, actuală și perfect bivalentă. Stările de lucruri care o compun ascultă în ultimă instanță de disjuncția exclusivă: există sau nu există, sunt reale sau iluzorii, întrun fel sau în altul. Nu poți vorbi în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
capabilă săi aducă omului, astăzi, o formă de împăcare cu sine? 8. Locul celui care se minunează Celor vechi nu lea fost totuși străină ideea de lume alternativă, nici cea de antinomie reală, in re, mai ales cu privire la unele fapte omenești. Când discută despre fapte viitoare, Aristotel acceptă el însuși excepții de la regula noncontradicției („în acele stări de lucruri care nu sunt actuale, există posibilitatea [ca ceva] să fie și să nu fie“). La fel și atunci când e vorba de fapte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sursa originară și inepuizabilă a celor existente. Iar privirea orientată către aceasta își modifică profund sensul, devine viziune sau contemplație (theoría), o cunoaș tere „cultivată pentru ea însăși“ și singura cu adevărat liberă. Adusă în fața unei astfel de situații, mintea omenească sim te că deodată ceva o excede nemăsurat. Are în față o întâm plare de felul celor minunate (thaumasíon, cum spune filozoful în alt loc, 982 b), ce solicită un alt gen de cunoaștere. Numai că „posesiunea [unei asemenea cunoașteri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că deodată ceva o excede nemăsurat. Are în față o întâm plare de felul celor minunate (thaumasíon, cum spune filozoful în alt loc, 982 b), ce solicită un alt gen de cunoaștere. Numai că „posesiunea [unei asemenea cunoașteri] depășește măsura omenească“. Și aceasta, întrucât „firea omului e împletită în multe chipuri cu sclavia, așa că, după Simonides, «numai Zeul are acest privilegiu», iar omului nu i se cade să umble după o știință ce e mai presus de puterile lui“ (982 b
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
numai Zeul are acest privilegiu», iar omului nu i se cade să umble după o știință ce e mai presus de puterile lui“ (982 b - 983 a). Deși nu o poate deține și o face nesigură de ea însăși, mintea omenească este fascinată de o asemenea viziune (theoría). Nu i este dată ca atare, însă va căuta să vorbească despre ea și despre cele divine. Mintea resimte dintru început o stare de nedumerire sau perplexitate (aporía). În același timp, se mi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
oare nimic nu e mai absurd decât ce spune unul sau altul dintre filozofi? Preocupat de felul în care sunt explicate visele, Cicero are în vedere câteva tradiții care sar fi impus în gândirea filozofică. Una dintre ele consideră sufletele omenești de proveniență divină, în comuniune unele cu altele, încât „pot vedea în somn viitorul“. Pitagora și Platon sunt încrezători în puterea vizionară a sufletului, prin urmare recomandă chiar o anume pregătire înaintea somnului și a viselor. Pitagoreicii au mers până la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Și e 82 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 71. 72. 73. 74. 75. absurd să cauți întro experiență posibilă ceva care să corespun dă ideii de Dumnezeu, câtă vreme e vorba de o ființă infinită, indeterminată ca atare pentru mintea omenească. Însă nu toate eforturile noastre speculative sunt absurde, ne consolează aici Kant. Nu este absurdă ideea lui Zenon din Elea că „Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, nici în mișcare, nici în repaus, nici asemănător, nici neasemănător unui alt
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lui Martin Heidegger Ce este metafizica?, analistul se întreabă dacă „opoziția [sa] față de logică“ mai poate să însemne o cercetare sobră, riguroasă. Însă nu se întreabă dacă se poate vorbi de o singură logică, una și aceeași în orice demers omenesc. De ce ar trebui cineva să se exprime doar în propoziții aflate sub reguli stricte și verificabile empiric? Și cum ar fi posibil oare acest lucru? Nu cumva încercarea de al face posibil ar transforma un asemenea vis întrun coșmar? În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]