8,224 matches
-
-și ia numele de "Adrian", în semn de continuitate cu papă Adrian al VI-lea. Slujba de inaugurare a pontificatului sau a avut loc la 19 martie 2013. La această slujba a participat și patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezenta patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă. În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papă Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la
Papa Francisc () [Corola-website/Science/328849_a_330178]
-
la 19 martie 2013. La această slujba a participat și patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezenta patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă. În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papă Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu. În ziua de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana
Papa Francisc () [Corola-website/Science/328849_a_330178]
-
a constituit o premieră pentru epoca modernă. În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papă Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu. În ziua de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei , în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi
Papa Francisc () [Corola-website/Science/328849_a_330178]
-
de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papă Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu. În ziua de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei , în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși
Papa Francisc () [Corola-website/Science/328849_a_330178]
-
apărător al Sfântului Mormânt, el a constituit, după modelul unei grupări de călugări pe care o întemeiase la Anvers înaintea plecării sale în cruciadă, un capitul al Sfântului Mormânt pentru a proteja mormântul lui Hristos și pentru a-ajuta pe patriarh să organizeze viața spirituală a comunității. În jurul acestei grupări, se adună într-o frăție bărbați și femei devotați care constituie o categorie aparte. Unii cruciați, rămași în Țara sfântă, își pun în mod spontan armele în slujba călugărilor pentru a
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
la douăzeci de ani După recrearea patriarhatului latin de la Ierusalim că în ianuarie 1868 a putut fi creat un alt ordin "Equestris Ordo Sancti Sepulcri Hierosolymitani" (ordinul ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim) fără posibilitatea de a-l numi pe patriarhul de la Ierusalim ca mare maestru al Ordinului. Cu toate acestea, ordinul ecvestru se consideră, în constituția sa (statutul său) și de origine străveche, fiind mereu se reorganizat și îmbogățit din motive istorice, juridice și spirituale. Primele veșminte erau albe, dar
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
ezoterice mandala. Ennin a fost martor al Marii Persecuți Anti-Budiste chineze dintre anii 842-846. Ca urmarea a persecuției, a fost deportat înapoi în Japonia, în anul 847. Întors în Japonia, s-a reinstalat la Enryaku-ji, unde a devenit stareț și patriarh al sectei Tendai, în anul 854. A promovat meditația amidistă și a intrat în conflict cu un alt călugăr Tendai, călugărul Enchin. În urma disputelor dintre cei doi, secta Tendai s-a împărțit în alte două secte: "Sammon" (urmașii lui Ennin
Ennin () [Corola-website/Science/330972_a_332301]
-
La data de 29 noiembrie 1957 este numit Exarhul Patriarhiei Moscovei cu sediul la Londra, iar în 30 noiembrie 1957 este hirotonit în demnitatea episcopală de către Nicolae (Eremin) Arhiepiscop de Klishinsky și Jacob (Virvos), episcopul de Apamea și Vicar al Patriarhului de Constantinopol, fiind numit Exarh pentru Europa de Vest. În 1958 el a fost membru activ al discuțiilor teologice între delegațiile și reprezentanții Bisericilor Ortodoxe și Bisericii Anglicane. În 1961, a făcut parte din delegația Bisericii Ortodoxe Ruse luând parte la Congresul
Antonie (Bloom) de Suroj () [Corola-website/Science/334928_a_336257]
-
scaunul Patriarhal ; Candidatura nu i-a putut fi acordată la scaun având în vedere faptul că acei candidați propuși trebuie să aibă cetățenia sovietică (care era o cerință a statutului candidaților la tronul Patriarhal, fiind acordată Mitropolitului Filaret Denisenko, actualul Patriarh al Kievului . El a fost președintele Comisiei de numărare a voturilor , fiind ale, Mitropolitul de Leningrad Alexei (Ridiger). Decizia Consiliului Academic al Academiei Teologice din Kiev la 24 septembrie 1999, "pentru lucrări remarcabile în domeniul teologiei și că un semn
Antonie (Bloom) de Suroj () [Corola-website/Science/334928_a_336257]
-
în subsolul Școlii Grecești din Cipru. Când a izbucnit Revoluția, sultanul turc a ordonat dezarmarea ciprioților - ceea ce a avut loc fără rezistență. Ciprian a încercat să-i convingă pe ciprioți să se supună ordinelor (o atitudine asemănătoare a avut și patriarhul Grigore al V-lea) și l-a asigurat pe pașa Küçük Mehmet de obediența grecilor. În ciuda acestor eforturi, arhimandritul Theofylaktos Thisefs a răspândit în Larnaca o proclamație, cu scopul de a-i ridica la luptă pe grecii din Cipru - ceea ce
Ciprian al Ciprului () [Corola-website/Science/334953_a_336282]
-
factori au permis maronitilor să scape de condițiile care erau comune pentru alți creștini. Puterea aparte a maronitilor a fost abilitatea lor nu doar de se proteja de occident, ci și de a oferi servicii positive emirilor druzi. De exemplu, patriarhul Yuhanna Makhluf a fost consilierul emirului Fakhr al-Din II, la începutul secolului al XVII-lea, și s-a asigurat că emirul să intre într-o alianță anti-otomana. Emirii evoluau prin abilitățile sale intelectuale, în timp ce creștinii câștigau protective politica, autonomie și
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
mutasafiryiei a avut, de asemenea, repercusiuni asupra conducerii comunității. Notabilii feudali nu se mai bucurau de aceeași putere extinsă, consecință a căderii emiratului. Cu toate acestea, liderul revoltei țăranilor, Yusuf Karam, nu a reușit să invoce întreaga comunitate. În schimb, patriarhul maronit mijlocea între țăranii conduși de Tannia Shahin și creștinii de seamă; patriarhul încuraja ideea că unitatea maronita poate fi formată doar prin patriarhat. Acest success a demonstrat că liderul bisericii era acum singurul actor maronit credibil care putea conduce
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
mai bucurau de aceeași putere extinsă, consecință a căderii emiratului. Cu toate acestea, liderul revoltei țăranilor, Yusuf Karam, nu a reușit să invoce întreaga comunitate. În schimb, patriarhul maronit mijlocea între țăranii conduși de Tannia Shahin și creștinii de seamă; patriarhul încuraja ideea că unitatea maronita poate fi formată doar prin patriarhat. Acest success a demonstrat că liderul bisericii era acum singurul actor maronit credibil care putea conduce comunitatea. Patriarhul s-a bucurat de asemenea de influență asupra consiliului administrativ. Cum
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
mijlocea între țăranii conduși de Tannia Shahin și creștinii de seamă; patriarhul încuraja ideea că unitatea maronita poate fi formată doar prin patriarhat. Acest success a demonstrat că liderul bisericii era acum singurul actor maronit credibil care putea conduce comunitatea. Patriarhul s-a bucurat de asemenea de influență asupra consiliului administrativ. Cum Franța era principalul protector al noulu sistem de guvernare, patrairhatul beneficia de legături strânse nu doar cu Franța, ci și cu Vatican. Patriarhul Masaad împreună cu succesorii săi au reușit
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
maronit credibil care putea conduce comunitatea. Patriarhul s-a bucurat de asemenea de influență asupra consiliului administrativ. Cum Franța era principalul protector al noulu sistem de guvernare, patrairhatul beneficia de legături strânse nu doar cu Franța, ci și cu Vatican. Patriarhul Masaad împreună cu succesorii săi au reușit să reinstaureze temporar autoritatea patriarhatului. Relațiile cu puterile europene erau folosite pentru a face posibil că biroul patriarhului maronit să își păstreze independența specifică. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica se află sub
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
sistem de guvernare, patrairhatul beneficia de legături strânse nu doar cu Franța, ci și cu Vatican. Patriarhul Masaad împreună cu succesorii săi au reușit să reinstaureze temporar autoritatea patriarhatului. Relațiile cu puterile europene erau folosite pentru a face posibil că biroul patriarhului maronit să își păstreze independența specifică. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica se află sub presiunea ascendenta din partea autorităților otomane, pentru a se supune autorității sultanului, prin solicitarea unei firman (diploma), care garanta recunoașterea legală a unei comunități religioase
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
ascendenta din partea autorităților otomane, pentru a se supune autorității sultanului, prin solicitarea unei firman (diploma), care garanta recunoașterea legală a unei comunități religioase. Biserica maronita a continuat să își folosească legăturile puternice pentru a evita această supunere. În anul 1905, patriarhul Hoyek s-a angajat într-un tur diplomatic crucial spre Roma și Paris, pentru a câștiga spirjin împotriva acestei supuneri forțate. El și-a încheiat călătoria printr-o vizită la sultanul din Istanbul, fiind capabil, astfel, să își demonstreze loialitatea
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
să accepte această firman drept protecție de liderii locali. Odată cu inceterea ostilităților Primului Război Mondial și ruperea din Imperiul Otoman, maroniții erau prezentați cu niște oportunități mari pentru a-și proteja proriul stat. Pentru acest scop, consiliul administrativ l-a însărcinat pe patriarhul "Hoyek" cu participarea la Conferința de pace de la Versailles, pentru a preveni stabilirea Siriei și Campania pentru crearea unui stat libanez independent. Existau două întruchipări distincte ale Libanului. Prima, Micul Liban, includea doar Muntele Liban și Beirut și crea o
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
putea să rămână puternică, atât cât să influențeze structura internă a statului și să recunoască legăturile istorice dintre ținutul maronitilor și Liban. Aceasta a doua întruchipare obținea mai mult sprijin din parteea comunității maronite, inclusive din partea ierarhiei bisericii. La Versailles, patriarhul Hoyek și-a asigurat postul de preot fondator al Libanului modern, prin ounerea statului Libanez sub protective franceza. Odată cu anunțarea mandatului francez în Marele Liban în anul 1919, maronitii și-au luat drumul spre visul lor: un stat suveran independent
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
pe autoritățile franceze pentru a asigura supraviețuirea statului. Conform lui Piccard, creștinismul era puternic imprimat în identitatea națională, în contrast cu statele arabe înconjurătoare, care erau toate musulmane. Stabilirea unui guvern civil în anul 1962, a reînviat vechea confruntare dintre laici și patriarhi pentru conducerea comunității. Chiar și după președinție, patriarhul se bucura în continuare de poziția de mediatorul cheie între comunitate și autoritățile franceze. Sistemul politic la noului Liban era bazat pe Pactul Național (al-Mithaq al-Watani), o înțelegere între al-Khuri și Riyad
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
Conform lui Piccard, creștinismul era puternic imprimat în identitatea națională, în contrast cu statele arabe înconjurătoare, care erau toate musulmane. Stabilirea unui guvern civil în anul 1962, a reînviat vechea confruntare dintre laici și patriarhi pentru conducerea comunității. Chiar și după președinție, patriarhul se bucura în continuare de poziția de mediatorul cheie între comunitate și autoritățile franceze. Sistemul politic la noului Liban era bazat pe Pactul Național (al-Mithaq al-Watani), o înțelegere între al-Khuri și Riyad al-Solh, care recunoștea necesitatea de pragmatism pentru a
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
Acordul Taif" se ocupă de asemenea de problem externe. Cel mai important element era recunoașterea rolului Siriei. Prezența siriana în Liban era legalizata cu condiția ca trupele să fie mutate în Valea Beqaa, pentru o perioadă de 2 ani. Noul patriarh, Nasrallah Sfeir încuraja dialogul dintre benzile militante și sprijinea Acordul Taif. De asemenea, patriarhul încuraja ideea de a avea inovație a bisericii. După multe decenii de campanile, sinodul a avut loc în cele din urmă în anul 2003. La acest
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
recunoașterea rolului Siriei. Prezența siriana în Liban era legalizata cu condiția ca trupele să fie mutate în Valea Beqaa, pentru o perioadă de 2 ani. Noul patriarh, Nasrallah Sfeir încuraja dialogul dintre benzile militante și sprijinea Acordul Taif. De asemenea, patriarhul încuraja ideea de a avea inovație a bisericii. După multe decenii de campanile, sinodul a avut loc în cele din urmă în anul 2003. La acest sinod, participanții propuneau subiecte care afectau biserica maronită contemporană. De-a lungul timpului, comunitatea
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
care ar fi renunțat la pustnicie pentru a deveni preotul unei comunități restrânse din preajma Antiohiei, la sfârșitul secolului al IV-lea. Există, însă, păreri, potrivit cărora maroniții sunt urmașii unei comunități orientale care și-a ales, în jurul anului 680, propriul patriarh, Ioan Maron, în ciuda opoziției Patriarhiei de la Constantinopol. Nici ordinul direct al împăratului Constantin al VI-lea nu i-a determinat pe maroniți să renunțe la ceea ce avea să devină o adevarată schisma. Motivul invocat a fost că năvălirile arabe făceau
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]
-
sec. al X-lea înfloritor și prosper pe plan spirirual, industrial și agrar. Pentru geografii și istoriicii arabi din sec. al X-lea, Libanul este pământul eremiților și a fructelor din belșug. Ibn al Faqih precizează în 903 : Maroniții și Patriarhul lor aveau de luat o decizie foarte grea: să părăsească pământurile bogate ale Siriei și să emigreze în Liban. La începutul sec al XIII-lea maroniții s-au bucurat de libertate în Liban pe care l-au transformat într-o
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]