15,863 matches
-
de artilerie, înaintarea la gradul de locotenent, apoi Curtea Marțială, spânzurătoarea... La început valorile morale: stat, patrie, datorie, neam aveau o anume semnificație, după o serie de experiențe, aceste valori se schimbă în privința conținutului. La popotă, părerile sunt împărțite: "apărăm patria, moștenirea strămoșească" (ungurul Varga); "patria noastră e moartea" (ruteanul Cervenco); "unde-i datoria, acolo-i patria" (Bologa). Văzând în timpul execuției lacrimi pe obrazul lui Apostol Bologa, cehul Klapka i s-a confesat ulterior: "lacrimile acelea ți-au dezvăluit sufletul" și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de locotenent, apoi Curtea Marțială, spânzurătoarea... La început valorile morale: stat, patrie, datorie, neam aveau o anume semnificație, după o serie de experiențe, aceste valori se schimbă în privința conținutului. La popotă, părerile sunt împărțite: "apărăm patria, moștenirea strămoșească" (ungurul Varga); "patria noastră e moartea" (ruteanul Cervenco); "unde-i datoria, acolo-i patria" (Bologa). Văzând în timpul execuției lacrimi pe obrazul lui Apostol Bologa, cehul Klapka i s-a confesat ulterior: "lacrimile acelea ți-au dezvăluit sufletul" și îl socotește "frate de suferință
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
patrie, datorie, neam aveau o anume semnificație, după o serie de experiențe, aceste valori se schimbă în privința conținutului. La popotă, părerile sunt împărțite: "apărăm patria, moștenirea strămoșească" (ungurul Varga); "patria noastră e moartea" (ruteanul Cervenco); "unde-i datoria, acolo-i patria" (Bologa). Văzând în timpul execuției lacrimi pe obrazul lui Apostol Bologa, cehul Klapka i s-a confesat ulterior: "lacrimile acelea ți-au dezvăluit sufletul" și îl socotește "frate de suferință". Prin tehnica inserției o altă povestire (relatată de Klapka) este introdusă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
achiziționate în acest mod, „iar neamul boierilor pământeni se ocărăște“. Concomitent, parveniții preiau dregătoriile, eliminându-i pe boieri de la o importantă sursă devenit. Această practică devine res pon sabi lă pentru toate „relele“ și stricăciunile pe care le-a suferit „patria“, mulți autohtoni molipsindu-se după exemplul acestor intruși. Din nevoia de a stopa acest „prost obicei“ se hotărăște interzicerea căsătoriilor între fetele băștinașilor și străini sub amenințarea confiscării averii pe seama domniei și alungarea din țară a respectivei familii. Părinții, nașii
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
treburile gospodărești. În complexul factorilor care generează comportamentul deviant penal sunt mai multe nivele de cauzalitate: cauze directe, nemijlocite, de natură endogenă: psihică, morală; cauze psihosociale, interacțiunile din mediile de socializare: familie , școală, grup de prieteni; 8 11 cetățean al patriei. În scopul realizării acestui deziderat semnalăm unele dispoziții ale normei juridice menționate. Art.1. Punerea în executare a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a minorilor infractori se face în temeiul unei hotărâri judecătorești. Această măsură educativă
Paradigma educaţiei fizice şi Sportului by Mihailescu Liliana () [Corola-publishinghouse/Science/1777_a_3169]
-
declarațiile noilor lideri) mai apți pentru o viață normală și n-am putea deveni în viitor decât cu condiția de a ne lăsa tutelați mai departe, în cadrul unui paternalism a cărui sursă nu e greu de sesizat. Noii "părinți ai patriei" uită că ne aflăm totuși în cursul unei mișcări fără precedent la noi. Ei uită că Revoluția nu e a Frontului, oricâtă osteneală și-a dat acesta de la 22 Decembrie încoace, la cârma țării, ci a poporului însuși, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
termeni de precizie și relevanță. Cuvintele scrise de venerabila Cella Delavrancea, curând după revoluție, despre tinerii pe care aceasta i-a jertfit ar trebui să rămână un motto pentru orice efort recuperator: "Plâng pierderea atâtor vieți. Sângele lor limpezește pământul patriei, umilit de distrugerea onoarei și credinței. Mă rog Domnului să pot citi noile manuale de istorie din școli." Noile manuale de istorie! Când le vom avea? Și cum ar putea ele să dea seama despre marea jertfă colectivă pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de autoritate sigură, stabilă, competență, devenea mai clară. De unde însă autoritatea? Nu dispuneau de ea decât cei care o exercitaseră oarecum și mai înainte, fie și mediocru. Acestora trebuia să li se facă loc în rândul întâi, ca salvatori ai patriei, singurii capabili să exercite ingrata misiune de a asigura tranziția spre democrație. Vechile structuri ale puterii prăbușite, altele se cereau puse la lucru, sub presiunea evenimentelor, nu toate previzibile. Pentru unii deținători ai puterii acestea s-au vădit chiar surprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
se impună printre cei mai destoinici în câmpul filosofiei, el a primit a-și sacrifica întâile ambiții de notorietate pentru a-i servi mai bine pe ai săi. G. Sion îl conjura, în 1861, să nu se îndepărteze de realitățile patriei sale, să accepte "o glorie românească" în locul aplauzelor venite de la "ideologii nemți". Aceasta voia să însemne: nu filosofia speculativă, ci un activism cultural potrivit cu nevoile concrete ale societății noastre. Este ceea ce a făcut Maiorescu în lunga lui carieră, punându-și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
aplauzelor venite de la "ideologii nemți". Aceasta voia să însemne: nu filosofia speculativă, ci un activism cultural potrivit cu nevoile concrete ale societății noastre. Este ceea ce a făcut Maiorescu în lunga lui carieră, punându-și energia, talentul, marea lui știință în serviciul patriei. La catedră, în prelecțiuni populare și conferințe, el s-a străduit, ca și prin scris, a forma o elită intelectuală care să-i extindă cronotopic gestul. Chestiunile culturii chiar, el le-a plasat într-o amplă perspectivă, ceea ce explică aerul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cei aleși ca să fie încununați cu lauri. A fost, fără îndoială, o alegere dramatică. Tânărul filosof renunța la comodități firești într-o lume așezată, deprinsă cu rânduiala, cu recunoașterea muncii oricui, pentru a încerca să pună temelie solidă culturii din patria sa. Jertfea performanța personală, de natură a mulțumi un orgoliu de rând, pentru a se înhăma la o trudă sisifică, ale cărei mizerii nu le punea nici bănui. Desigur, Maiorescu nu era primul silit la un atare sacrificiu. G. Lazăr
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
întregul univers nu mai are pentru mine nici un preț", spunea Maiorescu. Unde e pesimismul de care a fost uneori învinuit? L-a negat el însuși, deschis, ca o ipoteză absurdă. Nu putea fi pesimist cine vedea în umanism iubire de patrie, prietenie, luptă pentru ideal, cele mai înalte piscuri, estimându-și propria existență în raport cu totalitatea, cu "în-sinele-lumii". Lui Spinoza îi era îndatorat mai ales pentru gândul ce echivala fericirea cu virtutea însăși. Să ne mirăm că în lunga-i existență publică
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
creator extras din moștenirea latină. Măreție sau declin, cultură sau tehnică, totul interesa cu privire la lumea romană, cum se poate ști din marile scrieri istorice (Montesquieu, Gibbon etc.), dar și din creații literare ca aceea a lui Byron ("O, Romă! O, patria mea!") sau Goethe, pentru a nu aminti decât două nume dintr-o lungă serie. Arheologia, istoria, lingvistica dau seama de imensa moștenire. Dreptul și filosofia nu mai puțin. Latinitatea indică o sinteză în care aculturația lingvistică ocupă un loc eminent
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fără ca ansamblul să nu resimtă o frustrare, o suferință. Lucrul acesta îl afirmă azi antropologii și sociologii, dar l-au recunoscut demult istoriografii preocupați de soarta unui popor sau altul. La un ansamblu ideal privea Kogălniceanu atunci când și-a definit patria ca "acea întindere de pământ unde se vorbește românește", iar ca istorie a acesteia "istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania". La trei decenii după raptul din 1812, în plin regim reglementar, istoricul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a acesteia "istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania". La trei decenii după raptul din 1812, în plin regim reglementar, istoricul nu se sfia să spună, cu inerente precauții de limbaj, adevărul. Pentru el, patria era una, definită etnocultural, iar nu geopolitic. Cum să nu lupte pentru refacerea unității pierdute? Unirea a fost crezul cel mai înalt al generației sale, generație care ajunsese la concluzia, formulată plastic de Bălcescu, că fericirea nu poate exista fără
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
visului. Istoria își are logica și ritmul ei. În numele istoriei, ca "agent credincios", se va rosti Eminescu, la o altă răscruce, declarându-se solidar cu înaintașii de la care venea "ideea întregului". În același timp, A.D. Xenopol știa să distingă între patria cu fruntarii silnice, artificiale, a momentului și aceea ideală, la înfiriparea căreia înțelegea să contribuie cu uneltele sale. "Lăsați marginile măiestrite ce șirul istoriei le-au ridicat între noi! Istoria le va desface încetul cu încetul, precum a și început
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cunoaștere și persuasiune. Ceea ce V. Pârvan scria, după întâia mare conflagrație, e perfect actual și poate sugera încă un mijloc practic de a dezamorsa tensiunile acumulate: "E dară o datorie urgentă și hotărâtoare pentru viitorul consolidării și unității sufletești a patriei noastre întregite să dăm cărți în limba maghiară, germană și rusă concetățenilor noștri de aceste naționalități. Să se traducă sistematic tot ceea ce e mai de seamă în literatura și știința română, să se dea expuneri critice și istorice asupra artei
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
imaginea de cosmopolitism ce permite scriitorilor să se îndepărteze de realitatea din țările lor și să-și caute sursă în cultura europeană, până la transformarea acestuia în paradigmă artificialului și a bizarului. Decepția și deziluzia în fața confruntării dintre un Paris ideal, patria tuturor artiștilor, si Parisul real va servi și de contrapunct dialectic pentru alt mit care începe să apară, acela al naturii și al naturalului, ca și caracteristici specifice subcontinentului american. Parisul întruchipează toate aspirațiile unei burghezii hispano-americane care, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
qua non: sporirea umanității din om. În această zonă înaltă, absolutul lui Sábato este iubirea purității, a neîntinării, iar destinul căutătorilor ei este de a pieri tragic, de a fi uciși în drumul lor spre absolut, pentru ca, spune Sábato, adevărata patrie a omului nu este orașul pur care l-a fascinat pe Platon, ci adevărată lui patrie, la care se întoarce mereu după peripluri ideatice, este acea parte unică a sufletului, acel teritoriu sfâșiat în care trăim, iubim și suferim. De
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a neîntinării, iar destinul căutătorilor ei este de a pieri tragic, de a fi uciși în drumul lor spre absolut, pentru ca, spune Sábato, adevărata patrie a omului nu este orașul pur care l-a fascinat pe Platon, ci adevărată lui patrie, la care se întoarce mereu după peripluri ideatice, este acea parte unică a sufletului, acel teritoriu sfâșiat în care trăim, iubim și suferim. De aceea, crede Sábato, "în vremuri de criză totală, numai artă poate exprima neliniștea și disperarea omului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
intens când ești obligat să locuiești în altă țară, crede Sábato, iar locul unde te-ai născut este "căminul, focul, refugiul luminos și cald", așa cum spune personajul Bruno din Despre eroi și morminte. Singurătatea este mai apăsătoare în străinătate, pentru că patria este ca un cămin, ca și focul și copilăria, ca refugiul matern. Să locuiești în străinătate este la fel de trist că și a locui într-un hotel "anonim și indiferent", înseamnă a trăi fără amintiri, fără copacii cu care am crescut
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și copilăria, ca refugiul matern. Să locuiești în străinătate este la fel de trist că și a locui într-un hotel "anonim și indiferent", înseamnă a trăi fără amintiri, fără copacii cu care am crescut, fără copilărie și vise, spune Sábato, pentru că patria înseamnă copilăria și poate de asta e mai bine să o numim "matria"39, adică "acel ceva ce adăpostește și încălzește în momente de singurătate și frig"40. O temă prezenta constant la Cioran și Sábato este suferință, că singurul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
iubirea de tot, inclusiv de vrăjmași. Dacă Dumnezeu nu-și iubește creația, nici Cioran nu iubește nici pe el însuși, nici lumea, în care "se simte exilat", nici pe semeni. Exilul lui Cioran este unul metafizic, el se rupe de patria să, dar se și retrage ostentativ dintre semeni, refuzând să accepte atitudinea indiferență a lui Dumnezeu, la urma urmei, procedând că și Creatorul însuși, prin ridicarea unor ziduri între om și ruinele unei lumi agonice. Norbert Dodille observa un Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
bine, neamul asta ma urmărește, îmi intra în suflet, mă sărăcește sau mă îmbogățește, mă ține... nimic de făcut în această privință"99. Apoi, abandonarea limbii pentru Cioran a presupus un fel de transfigurare, o renaștere pentru el. Pessoa spunea: "patria mea este limba portugheză". Pentru Cioran, a scrie în franceză a însemnat asumarea unei noi patrii, situație pe care nu a recunoscut-o niciodată, el autodefinindu-se "un apatrid metafizic", desi același Cioran afirmă: "on n'habite pas un pays
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nimic de făcut în această privință"99. Apoi, abandonarea limbii pentru Cioran a presupus un fel de transfigurare, o renaștere pentru el. Pessoa spunea: "patria mea este limba portugheză". Pentru Cioran, a scrie în franceză a însemnat asumarea unei noi patrii, situație pe care nu a recunoscut-o niciodată, el autodefinindu-se "un apatrid metafizic", desi același Cioran afirmă: "on n'habite pas un pays, on habite une langue". Se autodemolează Cioran? E fariseu? E sincer? Petre Tutea a spus odată
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]