9,288 matches
-
asta așa era. Unii ziceau că dă cu cuțitul, că e manglitor, dar nimeni nu putea spune c-a auzit vreodată să fi trecut prin politii, să-l fi lovit pe careva... Se purta bine, îmbrăcat la opt sute și-un pol, ședea haina pe el ca-n galantar. Călcat, spălat, țigluit, avea pantofi cu scârț și baston. Primăvara își punea șal la gîț, ca muierile. Un fular alb, de mătase, parfumat tot. Bărbierit, să nu mai vorbim, obrazul lui ca un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai speriat, domn' Bică! Te-ai speriat, ai? Credeai că plec cu banii dumitale... N-am ce face cu ei, că-s murdari, dacă vrei să știi! Și i-a aruncat în obraz ce i se cuvenea. Stăpânul a adunat polii și piesele de cinci lei strânse cu trudă de slugă, a mai cerut și, când a fost socoteala gata, a mîrîit: - Să te duci unde-oi vedea cu ochii, că mie nu-mi trebuie bețivi la uță! Și 1-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcut. A ochit Nicu un fraier. Boier după înfățișare. Avea haine-n dungi și-un pardesiu scump. Într-o mână ținea un baston. - Să-ți ducem geamantanele, stăpîne? Se înființase ăl bătrân în fața lui, scoțîndu-și șapca din cap. - Ieftin, un pol până la trăsură, a adăugat și lunganul. Străinul n-a zis nu. Pungașii au pus mâna pe valize. Scumpă marfă! Din piele de porc, cu catarămi de aluminiu. Le-au pus pe spinare și-au mers spre ieșire, unde așteptau birjarii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ucenicul îi privea. Nici ei nu aveau vreun suflet mai curat, întunecați la chip, cu ochi de șobolan, cenușii și crânceni, amestecau cărțile murdare, le filau cu plăcere și zâmbeau mulțumiți. Puseră în fată, pe lemnul lustruit, grămezile lor de poli galbeni și, din când în când, le mângâiau, cu ochii pierduți în tavanul întunecat. Ușa se deschidea și se închidea. Intrau oameni noi, se așezau la alte mese, cei mai mulți plecau. La miezul nopții, rămăseseră numai gabrovenii și caramangiii. Jocul se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alte mese, cei mai mulți plecau. La miezul nopții, rămăseseră numai gabrovenii și caramangiii. Jocul se întărîtase. Câștigau negustorii, după planul lui Florea. Osteniseră, dar nu se lăsau. Miza creștea și li se făcuse cald. Atunci a început Gheorghe a măslui cărțile. Polii au făcut picioare. Treceau sub palma pungașilor. Piele clipea din când în când peste masă. Păgubașii se frecau de scaune. În cafenea, fum să-l tai cu cuțitul. Sandu juca în pierdere, ca să nu se prindă păcăliții. Au mai schimbat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la carâmbi. Paraschiv a aruncat cu un scaun în lampă. Se făcuse întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Nu se auziră decât câteva țipete scurte, gâtuite, §i un cap care trosnea lovit cu ceva puternic. În înghesuială, Piele strângea polii risipiți pe dușumele, dibuind. Ucenicul îi aștepta afară. Mînă-mică îl aducea de subsuori pe Florea. Îl înjunghiaseră gabrovenii. Curgea smgele din el ca dintr-o cișmea. Sosiseră și ceilalți, gâfâind. Curătaseră locul și-i lăsaseră pe negustori să se taie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sui și să le făgăduiască bani. Băgau de seamă legitimele. Meseriașii se supărau, se răsteau la ele, le mai loveau, că li se făcuse de altă carne. Umblau blănării ca turbați în jurul curvelor aduse de peștii lor Ia petrecere. Aruncau polii, nu se uitau. Era ziua lor de desfrînarc, altceva simțeai să mai schimbi muierea, să pipăi și altă subsuoară de femeie... Dar ca Didina parcă nu mai văzuseră. Ibovnica, tot cu ochii roată împrejur, căuta, căuta. Degeaba își întindeau meseriașii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Câțiva meseriași băteau cu conferi și deasupra lor căzu o ploaie de hârtii mici. Se împărțeau cărțile poștale pentru alegerea reginei balului. Niște fete iuți treceau pe la fiecare masă și le vindeau. Petrică Cîrcu ceru o sută și puse un pol pe masă. Bozoncea lăsă paharul. Vinul strălucea în lumina candelabrului. Ceru și el o sută. Împrejur se învîrteau serpentine și viorile se mișcau vesele sub arcuș. Așa și-a pierdut Petrică Cîrcu cinstea și cuvântul lui de președinte al meseriașilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avea o coadă lungă. Stăpânul măsură înălțimea unde trebuia să pocnească o capsă. Ridică o dată ciocanul și plesni jos drugul de fier al tiribombei. Se auzi un trosnet și în capul ei se aprinse un foc mic. Negustorul scoase un pol și-i luă ciocanul din mână. Așeză apoi altă capsă. - Gata, cine mai trage? La încercarea puterii! - Eu mai trag! râse Bozoncea. -Păi ai tras. - Ce, nu mai e voie? - Nu-ți mai dau. O dată se supără hoțul. - Cum adică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Gata, cine mai trage? La încercarea puterii! - Eu mai trag! râse Bozoncea. -Păi ai tras. - Ce, nu mai e voie? - Nu-ți mai dau. O dată se supără hoțul. - Cum adică, nu vrei? Ce-i bulibășeala asta? - Nu. Ți-ai luat polul, du-te cu Dumnezeu... Nu-i venea să-și creadă urechilor. Pe aici nu-l știau. 231 -DeL.mîrîi. Celălalt se băgă sub ochii starostelui. Se adunase lume împrejur. Didina îl rugă: - Să nu dai! Abia se potoli. Luă maiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îmbete. - Ia, puișorule, ia cu mine... Mitică Ciolan cînta: Foaie verde și-un susai, Inimă de putregai, N-am un cuțit să te tai, Să văd fnuntru ce ai? Anghel a întins vioara și caramangiul i-a umplut-o cu poli: - Na, mă, na, da să-mi ziceți și p-ăla: Soarele m-a blestemat... Vioristul a deschis pliscul lui și i-a făcut plăcerea hoțului: Soarele m-a blestemat Să nu iau fată din sat, Că astea sfnt șmecheroase Și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe el curelele țambalului, îi mâncaseră oasele de atâta cărat. Nu lăsau o casă necântată, nici o ureche de om primitor nedesfătată. Lăutarii petrecuseră la nunți boierești și la chiolhanurile pungașilor, știau chichirezul meseriașilor,, se întorceau cu viorile pline 333 de poli, osteniți, călcând rățește. Câte nu pățiseră! Parcă nu-i suise unul nebun, Titi Aripă, în pom într-o iarnă, pe o vreme cumplită, să-i cânte de acolo Veșnica pomenire, că-i suise, ce erau să facă? Cine ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
una, numai în papuci, cu barișul pus pe ureche, să nu le umfle curentul și să strănute, până la gardul văduvei. - A, coană Marghioalo, acasă ești? În geamurile crăpate, murdare, cu chitul căzut, pline de frunze de mușcate, verzi-coclite, soarele, cât polul, făcea cercuri de lumină. Bătea vântul lui martie, subțire. Pe coana Chirița o înfiora toată, umplîndu-i fustele. - A, coană Marghioalo! Din casă se auzea un bufnet și o vorbă: "s-acasă!"; se bucura bătrâna. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nătângului, ca s-audă numai el înjurătura cumplită pe care-o trimitea primarului. Cât despre coana Marghioala a lui Mială, să nu le mai vadă pe celelalte babe, liniștită acum că nu pățise nimic. Și-a cumpărat morcovi, scutise doi poli cel puțin, prețul nisipului, putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt, dospit o iarnă întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite, ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și cafenelelor pariziene, după cum contele d’Orsay, contele de Mornay, contele Wa³evski, Custine, Chateaubriand, Barbey d’Aurevilly contemplă, când mai rezervați, când cu Încântare, stilul high life al Londrei. Toți sau aproape toți depun mărturie În scris despre unul din polii fascinației lor - dandysmul. Memorii, jurnale, Însemnări de călătorie, pagini de eseu, romane Împânzesc epoca. Până și marele Brummell compune literatură (e drept, fără vreo strălucire): un vraf de scrisori (pierdute, cele mai multe), niște poeme, ba chiar un mic tratat despre arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Wilde. Spre același fin-de-siècle, și alte facțiuni ale Eleganților se Întâlnesc la Paris. Unii, cum s-a văzut, gravitează În jurul lui Mallarmé. Alții nu pot trăda boema din preajma lui Verlaine și a cafenelelor. Pentru ca majoritatea să oscileze Între cei doi poli: Jules Renard, Tristan Bernard, Henri de Régnier, Léon Blum. Cu totul aparte răsare În această atât de pulverizată lume Paul Bourget, autor minor, de serie, la prima vedere doar un umil imitator al personajelor lui Balzac. Din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dintr-un infantilism masturbator. Fără Însă nici o bucurie a plăcerii manifeste. Dacă am inventaria sistematic mijloacele prin care un dandy Își elaborează strategia de seducție, s-ar vedea că el apelează la ambele formule descrise de Baudrillard. Una ar aparține „polului feminin”, directă, lineară, implicând la maximum corpul, chiar cu o anumită ostentație datorită insistenței prin care acesta e somat să semnifice, iar cealaltă, stând sub semnul masculinului, ar fi seducția „oblică”, rafinată, sofisticată, cucerind prin absență, eschivă, distanță, suspans, printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
triumfători din bătălia cu decrepitudinea. Despre jalnicul sfârșit al lui Brummell s-au scris zeci de pagini, Între care, cele mai subtile și patetice - ale Virginiei Woolf. Nebun, uitat, părăsit, internat Într-un fel de azil, sfidătorul Frumos de odinioară, pol absolut al eleganței londoneze, râvnit de orice club sau salon, Brummell refugiat la Caen nu e decât o tristă ruină, un bătrân lacom, cu hainele neîngrijite, decăzut total. Chiar dacă nu ajung În asemenea postùri, d’Orsay, Barbey d’Aurevilly, Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
față de Realism este furia lui Caliban care Își vede chipul În oglindă”, pe de o parte, și „Aversiunea secolului al nouăsprezecelea față de Romantism este furia lui Caliban care nu-și vede chipul În oglindă”, pe de alta, trasează cei doi poli Între care Wilde Încearcă să-și plasese propriul discurs estetic și, eventual, literar. Aș sublinia, În aceste propoziții, cuvântul „furie”, Împotriva căruia Își direcționează Wilde săgețile: propria sa poziție trebuie căutată În indiferența artistului, În absența dorinței de a „dovedi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Sunt o tentativă sionistă de a submina Cartierul Musulman, spunea.“ — Dar s-a dus totuși. Era curios. —Era arheolog, spuse Maggie cu un zâmbet înțelegător. —Întotdeauna. Așa că a vrut să vadă. Maggie și-i imagină pe acești doi bătrâni, de pe poli ideologici diferiți, unul ultrasionist, celălalt naționalist palestinian, urmând un grup de turiști prin tunelele vechi pe care le văzuse și ea de dimineață. Oare era posibil ca Shimon Guttman să fi fost ghidul lui Ahmed Nour, arătându-i cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aici lucrurile Încep să se precipite. N-am dat importanță afirmației, chiar am luat-o peste picior În sinea mea - ei, ce să spun, mare inginerie, se precipită lucrurile, domnule, În subterana lui pește congelat, urmează uragane, cutremure, tsunami, schimbarea polilor magnetici... Am ajuns acum să văd În toate astea mici necazuri pasabile În comparație cu răul devastator ce va să vină dacă presimțirile mele se adeveresc. Gândesc prăpăstios, nu-i așa? Mă suspectez și eu de asta, dar... Am tăcut. Mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să ofenseze convențiile rusești și Îndeosebi acel simț rusesc al etichetei, pe care, un american, de pildă, Îl jignește atât de periculos astăzi, când, În prezența unor distinși militari sovietici, se Întâmplă să-și vâre ambele mâini În buzunare. La polul opus, admiratorii lui Sirin făceau poate mult prea mult caz de stilul lui neobișnuit, de precizia lui sclipitoare, de figurile lui de stil funcționale și alte asemenea lucruri. Cititorii ruși care fuseseră educați În franchețea robustă a realismului rus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
chicotește, trăgând un scaun lângă ea. Mă opresc locului. Ezit iarăși. Știu ce va urma. Caraman mă va bea și de data asta, vom plăti nemțește doar consumația damicelelor, pe a lui o voi achita eu în contul celor doi poli cu care îmi plătea fiecare articolaș, el va rămâne apoi cu pălărioara cu ațică și eu voi pleca cu donșoara Țapu. Voi urca sus, în cabina ei de la teatru, două blocuri mai departe, intrarea prin gangul de la plăcintărie, voi sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
are ce face, țipă șefu’, și lovit de pedeapsa muncii se-adună pe buza schelei. Abia când se duce în a doua raită „la varice“, când să plătească, rămâne prostit cu mâna în buzunar, ferm convins că mai avusese trei poli acolo, dacă nu chiar patru, că păstrase și de-o pâine, pe diseară. Dar cel mai mult știe șantieristul că poate sta, oricând și oriunde, cu convingerea că lucrarea va continua și fără el. Mereu va fi un altul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ai mei îmi trimiteau 30-40 de lei, de câștigat nu aveam de unde. Râdea și mă privea ca pe o ciudățenie. A chemat-o și pe fetișcana aceea și i-a spus, vesel nevoie mare: „Junele gazetar primește la bursă doi poli de la tac-su“. Nu l-am înjurat. Am bâiguit ceva și am plecat. După aproape 30 de ani, am intrat iarăși în acel bloc, împins de nu știu ce demon al amintirii. Stătusem pe o bancă, îmi băusem obișnuita sticluță de votcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]