8,144 matches
-
porunca de „a umblă în c]ile Domnului”), care include, dar nu se limiteaz] la aspecte de ordin moral. Conștienți de faptul c] nu pot fi exhaustivi, rabinii Mișnei și ai Talmudului se bazeaz] atât pe un num]r de porunci biblice cu spectru larg de acoperire, precum: „S] nu se abat] de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stanga” (Deut. 17,20) și „S] faci ce este pl]cut și bine înaintea Domnului” (Deut. 6,18), cât și pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
limiteaz] la aspecte de ordin moral. Conștienți de faptul c] nu pot fi exhaustivi, rabinii Mișnei și ai Talmudului se bazeaz] atât pe un num]r de porunci biblice cu spectru larg de acoperire, precum: „S] nu se abat] de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stanga” (Deut. 17,20) și „S] faci ce este pl]cut și bine înaintea Domnului” (Deut. 6,18), cât și pe o concepție proprie care se refer] la obligația de a trece dincolo de litera legii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
astfel de cerere se justific] prin faptul c] omul nu își îndeplinește niciodat] pe deplin obligația de a-L imită pe Dumnezeu. Rolul central al concepției potrivit c]reia omul este creat dup] chipul lui Dumnezeu (care st] la baza poruncii de a-L imită pe Dumnezeu) este accentuat în binecunoscută dezbatere a doi rabini ai Mișnei: Akiba și Ben Azzai. Discuția lor se deruleaz] în jurul întreb]rii: „Care este cea mai important] maxim] a Torei?”. R]spunsul lui Rabi Akiba
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rora versetul din Predică de pe munte privind „înoarcerea celuilalt obraz” reprezint] un îndemn la pacifism că strategie politic] (Maț. 5,39), ceea ce ignor] caracterul literar al acestuia și natura înv]ț]turii etice a lui Iisus. Pasajul include, de asemenea, porunca de a scoate ochiul care te smintește și de a ț]ia mâna care te smintește și îndemnul de a l]să și c]masă celui ce vrea s]-ți ia haină (r]mânând, astfel, gol, întrucât se purtau doar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de r]u. În același capitol, sunt citate exemple din profeții biblici și rolul de mediatori pe care il dețineau între cuvântului lui Dumnezeu și societ]țile lor. Asemenea iudaismului și creștinismului, începuturile Islamului se reg]sesc în ideea c] porunca divin] este fundamentul pentru stabilirea ordinii morale prin str]duința omului (vezi capitolul 46, „Cum ar putea etică s] depind] de religie?”). În alte p]rți din Coran, acelasi termen indic] conceptul unei moralit]ți revelate, care prezint] umanitatea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a fi descris] lingvistic și, deci, codificat], o aptitudine inaccesibil] îngerilor, v]zuți drept ființe unidimensionale. Aceast] capacitate creativ] implic], totuși, obligația de a nu dep]și limitele impuse. În Coran, Satana întruchipeaz] excesul, având în vedere faptul c] respect] porunca lui Dumnezeu de a-l sl]vi și a se închină în fața lui Adam. În timp, nici Adam nu reușește s] respecte limitele impuse și își pierde statulul onorabil, pe care va trebui s] îl recupereze prin lupte și prin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și acțiuni. În final, el își recupereaz] statutul, recunoscând capacitatea de întoarcere la cursul bun al lucrurilor prin înțelegerea rațional] a eșecului s]u și dep]șind nevoia de a înl]tură rațiunea și de a testa limitele impuse de porunca divin]. Povestea lui Adam reflect] întregul potențial al binelui și al r]ului deja existent în ființă uman] și nesfârșita șaga a reacției umane în fața revelației divine pe tot parcursul istoriei. Această exemplific] lupta permanent] din sânul umanit]ții pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
că la „o comunitate a c]îi de mijloc care este martor] în fața umanit]ții, așa cum Mesagerul (adic] Mohamed) este un martor pentru voi” (2,132). Ummah sau comunitatea musulman] este v]zut drept instrumentul cu ajutorul c]ruia idealurile și poruncile coranice sunt traduse la nivel social. Indivizii devin împuterniciții prin care se îndeplinește în viață personal] o viziune moral] și spiritual]. Coranul afirm] dimensiunea dubl] a vieții umane și sociale - materiale și spirituale -, dar aceste aspecte nu sunt v]zute
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
îți unul cu altul în bun]țațe și virtute moral]. (5,48) Necesitatea congruentei între imperativul moral divin și viața p]mânteasc] este reflectat] în tradiția profetic] p]strat], perceput] că o explicație și o confirmare a valorilor și a poruncilor coranice. Scrierea momentelor din viața Profetului, vorbele, acțiunile și obiceiurile sale au ajuns s] reprezinte, pentru musulmani, un model atemporal de conduit] cotidian]. Acesta presupunea și un rol autoritar în explicarea și completarea Coranului. Caracterul s]u, lupta, milă și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a se ocupă de imperativele morale sunt și diversele școli de drept din Islam, care, prin intermediul disciplinei legale fiqh (jurisprudența), au elaborat coduri legale care s] cuprind] interpret]ri specifice ale modului în care musulmanii ar trebui s] r]spund] poruncilor lui Dumnezeu în viață cotidian]. În paralel cu dezvoltarea c]ilor legale, s-a dezvoltat și o serie de ipoteze morale care articulau valorile etice, generate de o concepție mai speculativ] și mai filosofic] cu privire la conduită uman] că r]spuns
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
m]suri, au jucat un rol mediator crucial că „traduc]tori”, având în vedere faptul c] ei erau conștienți de faptul c] dispoziția moral] a musulmanilor, la fel ca și a lor, era conturat] de concepții monoteiste comune, bazate pe porunca divin] și pe revelație. Termenul adab a ajuns s] fie folosit pentru a defini o conotație vast] de semnificații prin discursul moral, etic, intelectual și literar pe care îl determină. Tot în aceast] perioad], cuprins] între secolele al VIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
gândirea juridic] - obligațiile presupuneau capacitatea de a le duce la îndeplinire - binele și r]ul trebuiau determinate pe baza dovezilor textuale, a tradiției coranice și, prin extensie, a celei profetice. În concluzie, acțiunile și obligațiile erau bune și rele deoarece porunca divin] le definea ca atare. În leg]tur] cu libertatea omului de a întreprinde acțiuni, poziția Mu’tazila a fost comb]țuț], pe de o parte, printr-o noțiune de „dobândire”. Se susținea c] puterea uman] de a realiza acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
final] pentru obligațiile morale o constituia informația din textele islamice fundamentale, Coranul și Sunnah-ul, elaborate și aplicate în calitate de porunc] și p]cât l]sat de Dumnezeu, conceput că Shari’a și formulat în școlile juridice musulmane. Asemenea formul]ri ale poruncilor și ale interdicțiilor sunt exprimate în termeni etici în c]rțile de drept musulmane. Sunt utilizate cinci categorii pentru a evalua toate acțiunile: 1) Acțiuni obligatorii, cum ar fi datoria de a face rug]ciunea ritualic], plata zakat-ului și practicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
valori morale, la fel cum știință este o metod] de a descoperi, de exemplu, acele fapte constituive ale legilor fizicii. Alternativ, pretenția ar putea fi interpretat] c] susține ideea conform c]reia aceast] conștiinț] este o cale de a cunoaște poruncile lui Dumnezeu, așa cum consultarea unui manual poate reprezenta un mod de a descoperi conținutul legii unei națiuni. Scriitorii Antichit]ții clasice, din perioada patristic] și de la începutul și sfârșitul Evului Mediu, deseori folosesc expresia „drept natural” (ius naturale) pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rul, de unde sunt copiate toate celelalte legi” (De Trinitate, 14, 15,21). Iar pentru alții, forma descoperirii nu este de genul acesteia din urm], ei considerând c] ceea ce se învăț] este doar voința nefundamentat] a lui Dumnezeu, exprimat] sub forma poruncilor de a acționa sau de a nu se l]să ispitit s] acționeze, si nu o c]l]uzire în concordant] cu legea naturii. Cam această a fost complexitatea gândirii perscolastice referitoare la sursă moralei. A existat o gam] variat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mult, el susține c] dorințele sau inclinațiile sunt asemenea: nici bune, nici rele. Obiectul evalu]rii morale este intenția agentului. Viciul nu este altceva decât consimt]mântul conștient de a p]c]tui, adic] de a acționa conștient de neascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Dup] cum scrie el: „Defectul este, atunci când suntem... înclinați s] consimțim la ceva ce nu trebuie s] facem... Ce altceva este consimt]mântul acela decât a-L disprețui pe Dumnezeu și de a-I inc]lca Legile?”. În
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care vede o femeie, iar „concupiscenta să se trezește; mintea să ispitit] de dorință carnal] și incitat] de dorință primar], dar care controleaz] aceast] tânjire lasciv] prin puterea temper]rii” (Scito Teipsum, capitolul 2), primind astfel recompensă de a asculta porunca lui Dumnezeu (probabil cea de-a noua: S] nu râvnești la femeia aproapelui ț]u). Aceast] perspectiv], susținut] de Anselm și de Abélard - și mai tarziu adoptat], partial sau total, de Henry de Ghent (1217-1293), Duns Scot (1266-1308), William de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
1217-1293), Duns Scot (1266-1308), William de Ockham (1290-1350), iar în Renaștere de c]tre Francisco Suárez (1548-1617) - are, cu sigurant], potențiale implicații generatoare de controverse. Dac] virtutea const] în corectitudinea intenției, iar aceasta este analizat] în termeni de consimțire a poruncilor lui Dumnezeu (conceput] conform acelei descrieri, adic] de „conduit] poruncit] de c]tre Dumnezeu”), atunci apare o problem] în cazul în care agentul nu stie ce poruncește Dumnezeu, dac] El poruncește ceva, sau dac] exist] într-adev]r un Dumnezeu care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
conceput] conform acelei descrieri, adic] de „conduit] poruncit] de c]tre Dumnezeu”), atunci apare o problem] în cazul în care agentul nu stie ce poruncește Dumnezeu, dac] El poruncește ceva, sau dac] exist] într-adev]r un Dumnezeu care s] emit] porunci. Cu sigurant], dac] o persoan] nu cunoaște aceste lucruri, ea nu poate fi p]c]toas] sau vicioas] (adic], plin] de vicii), având în vedere c], în acea circumstanț], o persoan] nu poate inc]lca, în mod conștient, o porunc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
d. În completarea acestei surse empirice de valori și cerințe morale exist] „legea lui Dumnezeu”, promulgat] omenirii prin legea lui Moise și prin alte p]rți ale revelației divine. Totuși, pentru Toma din Aquino, aceasta nu reprezint] o surs] pentru porunci alternative sau adiționale, ci, măi degrab], o surs] suplimentar] a acelor prescripții în conformitate cu care este necesar s] atingem starea de bine. În primul rând, teologia creștin] adaug], teoriei morale primare a lui Aristotel o transformare supranatural] a scopului virtuții, din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
guverneze relațiile cu cei din jur, binele trebuia atins în primul rând pentru sine. Creștinismul ne-a înv]țâț c] binele suprem poate fi atins numai prin mântuire, dar a complicat calea c]tre această prin accentul pus pe ascultarea poruncilor divine. Etică modern] și-a afirmat locul distinct pe m]sur] ce conceptele de bine suprem și de voinț] a divinit]ții creștine s-au dovedit din ce in ce mai puțin capabile s] ofere indicații practice. Astfel, de vreme ce oamenii de ast]zi nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
permite s] își judece singuri motivele. Oamenii sunt virtuoși atunci cand acționeaz] pe baza motivelor pe care le aprob], acestea fiind numai motivele de natur] benevolent] sau sociabil]. Shaftesbury consider] c] simțul moral trebuie s] ne ghideze chiar și în recunoașterea poruncilor divine spre deosebire de cele care vin de la demoni. Morală a devenit astfel o extensie a sentimentelor umane. Secolul al XVIII-lea a fost martorul a numeroase dezbateri asupra rolului bun]voinței și al egoismului în psihologia uman]: poate explica vreunul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
independent] de constrângerile locale, a fost oferit de respectul pentru individ și pentru conștiința individual] care a fost pecetea religiei creștine, desi p]rerile adepților acesteia sunt împ]rțite în ceea ce privește întrebarea: Este legea independent] de Dumnezeu sau un rezultat al poruncii Sale? Ambele p]reri creaz] totuși o relație între ființă uman] și conștiința să, fapt care ar putea chiar justifica respingerea unui conduc]tor de c]tre supușii s]i. Acest lucru a fost ilustrat cu m]iestrie de judecată
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
din niște premise în care ei nu apar (cel putin, nu prin logic]). Totuși nimeni nu propune o distincție fapte/arici și nici nu susține c] afirmațiile factuale despre arici nu sunt chiar afirmații factuale, ci o subcategorie ciudat] de porunci. În ambele cazuri, logica este cea care creeaz] pr]pastia și nu vreo diferenț] semantic] misterioas]. Nu mai exist] astfel nici un motiv pentru a preschimba judec]țile morale în cvasiporunci. Etică poate fi autonom] din punct de vedere logic, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
același lucru, chiar dac] reprezint] același lucru.) Identitatea dintre caracterul bun și caracterul X nu ar fi analitic], în virtutea înțelesurilor cuvintelor, ci sintetic], o chestiune de fapt (empiric?). Folosind aceast] idee, R.M. Adams, un naturalist teolog încearc] s] reabiliteze teoria Poruncii Divine în etic] (Adams, 1981). A spune c] „X are dreptate” nu înseamn] c] Dumnezeu poruncește așa. Deci, „ceea ce Dumnezeu poruncește este bine” nu este o tautologie. Totuși, binele și faptul de a-ți porunci Dumnezeu sunt cam același lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]