8,695 matches
-
a spus bărbatul amărât, repetând ceea ce cu toții știau deja. Nu e bine, nu e deloc bine. Asta e ceea ce ți-a spus doctorul? l-a întrebat Julia îngrijorată, mângâind părul lui Susan și dându-i la o parte o șuviță rătăcită pe obraz. Nu chiar atât de direct, nu. Toți mă aburesc zicându-mi că e încă devreme. Știu că nu vor decât să fie drăguți, dar mie mi se pare că a trecut o viață. Nick s-a prăbușit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Veniți, o, voi, atomi rătăcitori, spre Centru vă-ndreptați Și fiți Eterna Oglindă a ce-ați văzut și scânteiați. Raze hoinare prin întunericul imens cutreierați Și înapoi, în soarele ce v-a creat, vă cufundați. îFarid-Uddin Attar, Graiul păsărilor) Corbul rătăcea, purtându-și jalnic rămășițele-i betege, își era propria relicvă, o scârnăvie scuipată lângă drum. Era tot ceea ce mintea-i refuza să mai conceapă. îTed Hughues, Tovarășii de joacă ai Corbului) Nisipurile Timpului sunt stropite cu noi începuturi. îIgnatius Q
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Moartea: un fluid albastru, albastru ca marea, dispărut pe gâtlejul unui monstru. Nu-i mai rămânea decât să supraviețuiască. Dezbrăcat de trecutul său, părăsind limba strămoșilor săi pentru limbile arhipelagurilor lumii, părăsind obiceiurile strămoșilor pentru cele ale locurilor prin care rătăcea, părăsind orice speranță legată de idealuri în fața idealurilor schimbătoare și contradictorii pe care le întâlnea, el trăia făcând ceea ce îi fusese dat să facă, gândind ceea ce fusese instruit să gândească, fiind ceea ce era de dorit să fie, sperând doar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
necesară ca să stoarcă informații de la cuplul cu buzele cusute. — Vă rog, zise el, spuneți-mi unde. Virgil Jones păru să ia o hotărâre. — Coasta muntelui, începu el, este în cea mai mare parte împădurită. Cred că mai există oameni care rătăcesc prin păduri, dar noi preferăm să fim singuri, așa că n-aș putea spune cu mâna pe inimă unde. — Și asta-i tot? întrebă Vultur-în-Zbor. — N... n... nu, recunoscu Virgil. — Mai sunt și alții, admise Dolores. — Aveți de gând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
începu să vorbească. — Ai auzit vreodată povestea prostituatei care a pornit un război civil în țara ta? Se numea Polly Adams... Dar mintea lui Vultur-în-Zbor hoinărea. Se gândea la Prepelicar, la motivele domnului Jones, la pădurea deasă în care se rătăciseră, la vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, ce răsuna din ce în ce mai tare... Virgil Jones îi strigă în ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cazul de față, spuse Mallit. — De dragul discuției, ziseră cei doi la unison și-și zâmbiră unul altuia. Pereții canionului se mișcară imperceptibil. Dar aici avem un paradox, zise Khallit. Să ne închipuim un om lipsit de moarte. Să presupunem că rătăcește prin eternitate, asemenei unui început fără sfârșit. Absența morții din el înseamnă oare că și viața e tot absentă? — Discutabil, răspunse Mallit și dădu cu banul. Da, spuse apoi el. — Deci el nu este de fapt nimic mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în care simțurile lui se contopeau cu vidul. Acesta era pământul desțelenit, materia primă a minții sale. Dacă-l modelau cum trebuie, i-ar putea duce oriunde și-ar dori să meargă. Dacă nu reușeau să-l stăpânească, ar putea rătăci în derivă pe ițele lui până dincolo de ființa lui Vultur-în-Zbor. Cu alte cuvinte, urmau să moară. Pluta se odihnea - sau se împotmolise - pe pământ. Cei doi au pus cu grijă picioarele pe substanța incoloră și informă. Vultur-în-Zbor părea agitat. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și târfa cu chip grecesc. — La început, spuse Virgil, m-am simțit rănit de trădarea lui Vultur-în-Zbor. Dar acum chiar că nu-mi mai pasă. — Trebuie să rămâi, Virgil, spuse Iocasta. Rămâi cu noi și ai grijă de noi. Ai rătăcit prea mult timp în susul și-n josul muntelui ăsta nenorocit. Ai făcut destule. Nimeni nu poate lua asupra sa vinovăția unei insule întregi. A venit vremea să te odihnești. Lasă-l pe Vultur-în-Zbor al tău să-și continue călătoria, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fermierului de granit, cu chipul plin de zbârcituri și ochi de vasilisc. — întocmai ca un om care știe o sută de secrete și nu are de gând să dezvăluie nici măcar unul, a spus el. Elfrida a zâmbit obosită. Gândurile ei rătăceau aiurea. Cam ca toți cei pe care i-am întâlnit în K, a continuat Vultur-în-Zbor. N-aș putea spune că-și țin secretele pentru ei înșiși. Pur și simplu se poartă ca și cum nu le-ar fi știut niciodată. Au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui. Erau câteva indicii care îi dădeau de gândit. Și dacă era doar un joc, de ce nu renunța, de ce nu-și impunea să nu se mai gândească la el, să nu-și mai dorească să afle cine e? Karina se rătăcea din ce în ce mai mult în labirintul întrebărilor. Putea doar intui, putea presupune, presupuneri care la fel de bine puteau fi greșite. Se ridică din fotoliu îndreptându-se spre fereastră. Perdeaua de mătase în tonuri de gri o ținu la distanță. Totul în jurul ei avea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
presupuneri care la fel de bine puteau fi greșite. Se ridică din fotoliu îndreptându-se spre fereastră. Perdeaua de mătase în tonuri de gri o ținu la distanță. Totul în jurul ei avea culoarea aceea. Viața ei era lipsită de culoare. Pe unde rătăcea soarele de întârzia să-i ofere din culoarea lui veselă, din lumina lui? Se ascundea după norii cenușii ca după perdele de mătase. Atât de fine, atât de rezistente, atât de întunecate. Prinse perdeaua de la fereastră cu ambele mâini și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
toate calitățile pe care le caută la o singură femeie. Cât de nedreaptă era iubirea. De ce nu pleca la pachet pentru doi destinatari în același timp? Sau poate că ea pleca de la expeditor în dublu exemplar, dar pe drum se rătăcea unul din colete, sau ajungea din greșeală la alt destinatar care nu înțelegea de ce-l primise și ce trebuia să facă cu el. Soarele continua să mângâie tandru buzele întredeschise, pleoapele ce ascundeau secretele unui suflet zbuciumat care nu reușea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
scrisoarea pe care ați primit-o, însă nu am reușit pentru că este mult prea plină. Se pare că nu v-ați mai ridicat corespondența în ultimul timp. M-am gândit că poate fi ceva important și nu trebuie să se rătăcească. - Sunt cam neglijentă, e adevărat. Vă mulțumesc mult pentru grija dumneavoastră. Orice scrisoare e importantă dacă nu e factură. - Și alea sunt importante. Dacă nu le plătim la timp, plătim mai mult după. - Fiecare lucru trebuie făcut la timpul său
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Amintiri. - Dureroase. - Durerea s-a estompat. - Îți place să-ți provoci singură durere retrăind momente neplăcute și apoi te plângi. - Amintirile fac parte din mine. Nu pot și nici nu vreau să le șterg din memorie. - Dar nu trebuie să rătăcești doar prin amintiri. Împacă-te cu ele și scoate-le doar din când în când. Lasă praful să se depună pe unele. Viața trebuie trăită acum, nu atunci. „Atunci” ți-a oferit prea multă durere care te împiedică să te
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
E-o trecere de fapt, spre timpii morți, Prin care rătăcirea-mi șopotește Iar viața-mi trage întâmplarea-n sorți, Și-n ea destinul și-l îndeplinește; Ce rost își au culorile pălind, Când în culori se mistuie lumina, Când rătăcind, cu fiecare gând, O floare-și pierde, renunțând, stamina? Nu-s eu acela și nici nu pot să fiu, Prea grea e zarea adormită-n mine, Opriți acum, izvorul siniliu Ce-nsuflețește viața din rubine... Ori renunțând, acasă să revin
CE ROST ??I AU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83761_a_85086]
-
fără autoritate peste multe dintre capetele noastre, În Încercarea de a ne organiza corespunzător În careu, pe platoul mare din fața școlii. Așteptam discursul de rahat al domnului director, care, ca În fiecare Început de an școlar, Întârzia. Eram majoritatea băieți, rătăciți Într-un liceu cu clase de mecanică și mecanică-agricolă. Forfota creștea și aproape nimeni nu mai lua În seamă grindina de amenințări lansate de unii dintre dascălii noștri, preocupați de menținerea disciplinei. Când domnul Trilă Pătrățilă (hi-hi-hi...așa-i spuneam
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
O muzică nemaiauzită. Sunetele se revarsă În adieri foșnitoare, ca un parfum greu. Arunc o privire afară. E un bătrân sub fereastra mea cu o flașnetă atârnată de gât. De când n-am mai văzut o flașneta!... Unde Dumnezeu mi-am rătăcit chibriturile? Sorb. O cafea nu tocmai reușită. Chiar amară. Zăresc printre vrafurile de cărți un mic album de familie, cu poze. E un album foarte vechi, cu copertele groase, maronii. Două fotografii se desprind din interior și-mi cad pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din așteptarea sa. Apropo de sosirea ei, Își aminti că, În urmă cu câteva zile, auzise zgomote În dreptul ușii, zgomote care-i provocară emoții teribile. Nu erau bătăi normale, cum se Întâmpla uneori, când Îl mai deranja câte un cerșetor rătăcit prin clădire ori cineva insistent, cu vreun motiv tâmpit. Erau niște izbituri ciudate, urmate de un soi de zgârieturi, pe care el le interpretă ca fiind foarte speciale. Își aminti cum inima i-o luase razna, iar gândurile toate se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
văilor nesfârșite, străbătute de cele două râuri sclipitoare, casele micuțe, furișate În umbra spinărilor lungi de pământ, turmele de mioare risipite pe nesfârșitul pajiștilor, pădurile de tei pierdute albastru În zare. Uneori, după ore de admirat minunile naturii, adormea covrigit, rătăcit În uitare. În după-amiaza aceea, unul dintre băieții care Își păștea turma de oi, se apropie nevăzut de clopotniță, urcă tiptil scara Înaltă și, apucând funia groasă, Își dădu drumul pe ea cu toată greutatea, trăgând cu forță și râzând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care o cunoșteau din vedere sau abia o remarcaseră. Toată noaptea m-am zvârcolit În așternut fără a visa nimic concret. Doar frânturi de imagini, gesturi, glasuri În care se amestecau diferite chipuri de oameni Întâlniți pasager prin viață și rătăciți În pânzele neștiute ale memoriei mele, pe care mi-am imaginat-o Întotdeauna asemeni unei cochilii de melc: cu cât te afunzi mai adânc În spiralele ei Îngustate, cu atât totul devine mai palid, mai nebulos, mai dizolvat, acoperindu-se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Singapore. Toată familia, ei bine, toți au Început să facă glume despre fantoma care fură lucruri, iar Deb a schimbat Încuietorile de la uși cu unele mai bune. Pentru că nu poți să știi niciodată. Și-apoi, chiar Înainte de Crăciun, și-a rătăcit jacheta de piele, aia frumoasă, de culoarea untului, de la Nicole Farhi, pe care și-o cumpărase Într-un moment de inconștiență, și putea să jure că nu a lăsat-o pe undeva. A sunat la toate restaurantele la care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Barbara, și unde o să stați? —Acum, să nu te deranjezi prea tare. Ne știi tu pe mine și pe Donald, apă caldă și un pat curat și suntem perfect mulțumiți. 21.40: Sus, Emily e Încă trează, dar cu privirea rătăcită de la oboseala zilei de azi. Îi e atât de cald, că și-a dat jos și plăpumioara, și cămășuța de noapte și acum stă Întinsă pe cearșaf, iar trupul ei răspândește o strălucire sidefie În Întunericul camerei. În ultimul an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
vede-icoana mării Și pe față-i plâng gândiri. Blonda Lid-amor gândește. Marea vede chipu-i pal Și-n adîncu-i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de argint Vede zâna tristă, rece Prin risipe rătăcind. Peste-un an în nopți de vară Vezi pe luciul vagabond, Cum pescaru-n luntre sboară Cu-al ruinei geniu blond. {EminescuOpIV 7} HORIA Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Ca-a robit copiii-i pe sub mâni streine. Ci-ntr-un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri 25De pământul eternel? Cine-i palida minune, Ce privește parcă-n veci Printre stânci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. {EminescuOpIV 70
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]