KorAP: Find »[drukola/base=remarcabil & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...317 318 319 ...503 >

12,551 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

deschidere fericită dinspre alte discipline ale spiritului. Aspirația spre totalitate a poetului impunea o asemenea perspectivă pluridisciplinară și autorul studiului face față cu brio acestei exigențe. Chiar atunci când exagerează, trăgând concluzii definitive din fapte minime, efortul său de cuprindere e remarcabil. Comparațiile dese și repetate între termenii la o primă vedere incomparabili (între Eminescu și Dostoievski, bunăoară) sunt desfășurate cu tact și simț al nuanței și cine le urmărește fără idei preconcepute, interesat de mișcarea lor dialectică, are dovada unui critic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
formă are un sens existențial și, am spune, hermeneutic, având drept punct de sosire tot forma, dar o formă care tinde a fi arhi-forma, acea hiperliteralitate despre care vorbea Sollers la Dante" ultimul concept fiind cu totul nepotrivit și superfluu). Remarcabile în această carte foarte stufoasă, în care observații cu totul pătrunzătoare alternează cu efuziuni excentrice sau inocente, de dragul adiționării de "patenturi" eminesciene, cu riscul devierii de la examenul critic remarcabile, așadar, ni s-au părut capitolele consacrate esteticii oglinzii, labirintului de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Sollers la Dante" ultimul concept fiind cu totul nepotrivit și superfluu). Remarcabile în această carte foarte stufoasă, în care observații cu totul pătrunzătoare alternează cu efuziuni excentrice sau inocente, de dragul adiționării de "patenturi" eminesciene, cu riscul devierii de la examenul critic remarcabile, așadar, ni s-au părut capitolele consacrate esteticii oglinzii, labirintului de oglinzi și dialecticii Hypnos-Thanatos. Aici, Theodor Codreanu dă măsura reală a disponibilităților sale. Într-un loc el demonstrează cu subtilitate că "textul eminescian se structurează pe paradigma integrală a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
absolute, al arhé-ului, și care retrage orice privilegiu acordat "vocii" (inclusiv sau mai ales "cuvântului originar"), ajunge să patroneze, cu ajutorul lui Th. Codreanu, recuperarea miticului "cuvânt primordial", și încă în ipostaza duioasă de "glas al mamei". Performanța criticului român e remarcabilă: încercând să-l modernizeze pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ca această poruncă a ei să nu se înfăptuiască..." (Delirul, 1975, p. 113). (Provocarea valorilor, p. 213-214). Eugen Barbu rămâne în literatura postbelică prin trei romane "nebune": Groapa, Princepele și Săptămâna nebunilor", "Eugen Barbu a trebuit să treacă drept un remarcabil scriitor de factură tradiționalistă, ca și Marin Preda, fiindcă moda europeană bătea pe la porțile "experimentalismului". Și dacă Marin Preda a fost hotărnicit lângă realismul lui L. Rebreanu, lui Eugen Barbu i s-a descoperit cu temei, firește alt înaintaș, Mateiu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
a avut cuvinte bune de spus, de la Edgar Papu și AI.Piru, la Adrian Marino și George Munteanu, de la Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Mihai Cimpoi, de la Solomon Marcus la Dan C. Mihăilescu (cei mai mulți, cum se vede, eminescologi). Cartea este rezultatul unui remarcabil efort hermeneutic, o exegeză bine articulată despre modernitatea poetului, o "lectura sincronică, simultană, totalizantă" (Adrian Marino). Modelul ontologic eminescian vine să susțină perspectiva ontologică în interpretarea modernă a operei lui Eminescu, într-adevăr un mare poet al Ființei. E o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
îl acuză pe marele poet pentru "ruptura de Occident", împingându-ne astfel în "antiistorism", în "pasivitate și retragere somnolentă", la "violență sângeroasă" etc. mergând până la executarea "modelului cultural românesc" și găsind că îl poate înlocui cu Mihai Șora, "cel mai remarcabil filosof român din ultimele decenii"; Ileana Vrancea, care îl apără I. Negoițescu în 1966, uitând că în 1953 îl contrapusese pe Th. Neculuță lui Eminescu, așezându-se pe "cel mai sumbru proletcultism"; Jean Ancel, istoric din Israel, emigrant din România

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
culturii naționale. Atitudinea autorului cărții devine mai incitantă, el caută în contemporaneitate semnele despărțirii de Eminescu și le sistematizează, într-o maniera și cu referințe directe, dar elegante de cele mai multe ori, în privința contemporanilor. Vor o "despărțire" de Eminescu și oameni remarcabili, precum I. Negoițescu, sau Zigu Ornea, sau Mircea Cărtărescu. Sunt puse în discuție opinii recente, din anii '90, cu privire la Luceafărul, de exemplu, se vorbește chiar de o "exegeză eminesciană populistă" în același deceniu în care ne aflăm. Tonul lui Theodor

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
a arheului românesc, profetismul eliadesc, "profetul lui Eminescu" într-o formulare sintetică: direcția națională (nu naționalistă!), amenințată mereu ba de hoardele cotropitoare, ba de internaționalismul proletar, ba de europenismul transnațional: "Anemierea conștiinței arheale (singură în stare să ne salveze), regizată remarcabil de supraviețuitorii Kominternului, a împins o parte apreciabilă a elitelor într-o mare derută, la limita hibridului cultural, încât forțe antinaționale au profitat din plin după decembrie 1989, acaparând toate pârghiile de importanță vitală ale statului român. Aceasta este explicația

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
că orice poezie tradusă în altă limbă pierde mult din tensiunea generală. Ce e de făcut? Un singur lucru: să traducem capodoperele prin versiuni minunate, cum a făcut Philippide cu Baudelaire sau Ștefan Augustin Doinaș cu Dante și cu Mallarmé. Remarcabila scriere a lui Theodor Codreanu, Controverse eminesciene, este un al nu știu câtelea avertisment dat celor nepăsători față de splendoarea, demnitatea și originalitatea creațiilor românești al căror exponent indestructibil rămâne Mihai Eminescu. Detractorii săi nu sunt decât niște simpli păduchi literari

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cercetători autohtoni, după cum trimiteri la exegeții străini de prima importanță (Alain Guillermou, Rosa del Conte, Amita Bhose și alții) sunt de fiecare dată necesare, dar și revelatoare pentru ce poate însemna, uneori, Eminescu, pe meridianele globului. Ceea ce este cu totul remarcabil în sinteza realizată de Theodor Codreanu se referă la trăirea autentica a satisfacției intelectuale produsă de întâlnirea cu idei și teorii originale. În contextul cultural al momentului este greu de crezut că un scriitor se poate bucura sincer de reușita

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
liricii acestuia, cu o curiozitate cvasi-științifică: "N-aș fi vrut să insist prea mult, dar e limpede acum că în fața operei lui Bacovia critica s-a desfășurat sub zodia "complexului Cenușăresei"", care e o poveste romantică, desigur. Ambiguitatea e aici remarcabilă, fiindcă nu știi cine și-a jucat mai bine rolul: poetul sau critica? Cel dintâi pare a se fi conformat întru totul măștii prin tăcere, umilință, anonimat, ascundere în provincie (la periferia existenței) și culoarea cenușie luată ca blazon al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
poate explica în mai multe feluri. Siguranța tonului, dezinvoltura, bravada, fandarea critică, fronda polemică sunt date neîndoielnic de asumarea competentă și pertinentă a prerogativelor exegetice, susținute de lecturi temeinice, meticuloase, îndelungi, în complementaritate cu însușirea limbajului critic, stăpânirea conceptelor-cheie și remarcabile însușiri analitico-sintetice. Se prea poate ca acest subtil "complex de superioritate" să mascheze inconștient un "complex de inferioritate", generat de condiția specială a criticului, domiciliat în provincie, departe de Capitală, de marile orașe și de marile provocări culturale. Simplă ipoteză

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
a câștiga "bătălia": cunoașterea perfectă a subiectului, bună-credință, spirit și incisiv, logică impecabilă în conducerea demonstrației. [Voi face aici o paranteză, determinată de atitudinile tipic "provinciale" (id est: de crasă mediocritate) față de acest "caz" cu totul special. De o cultură remarcabilă, bine asimilată, dusă până la erudiție, Theodor Codreanu sfidează provincia în accepția ei geografică. Din cea mai mică provincie, de la Huși, unde locuiește, romancierul, eseistul cu largă și temeinică deschidere, criticul și istoricul literar fecund și profund (cărți cu mare greutate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Dinu RACHIERU "Mitul Eminescu" A apărut de curând, o carte (Theodor Codreanu, Mitul Eminescu, Iași, Editura Junimea, 2004, col. "Eminesciana") care va isca, negreșit, comentării bogate. Și, bineînțeles, nu vor lipsi nici zgomotoasele reacții potrivnice. Ea e semnată de un remarcabil critic și istoric literar, trăitor la "o margine de lume", construindu-și acolo, în tihnă, proiectele și împlinindu-le ritmic, dovedind vocație și voință. Dl. Theodor Codreanu, profesor la Huși, compătimit sau admirat pentru acest pariu cultural ("zăbava la Huși

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
o sinteză a lor fermecătoare ori enigmatică; accesibilă sau nesfârșită. De ce, cu toate acestea, și-a intitulat Theodor Codreanu, această primă monografie dedicată operei lui Mihail Diaconescu Fenomenologia epică a Istoriei românești? Scriam eu însumi, încă din anii 80 (cartea, remarcabilă, a lui Theodor Codreanu e, totdeodată, în această ordine, o probă, ea cuprinzând și o masivă fără exagerare listă bibliografică, de la p. 204 la p. 318) că seria de romane a lui Mihail Diaconescu se constituie ca o fenomenologie narativă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
istorică eminesciană decât hegeliană. Eminescu a eliminat, în spirit prelupascian, credința în antitezele salvate prin sinteză, el pariind pe conceptul împăcării antitezelor, iar nu pe anularea lor reciprocă în sinteză.". Fenomenologia epică a istoriei românești e unul dintre comentariile hermeneutice remarcabile ale criticului și monografistului, el neuitând să alcătuiască, și o minuțioasă biografie, în prima parte a volumului, a reputatului romancier nefiind ignorat în caz nici momentul înființării revistei "Astra"); îi va lista, apoi, scriitorului și universitarului titlurile, referințele critice, mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Demonstrația lui Theodor Codreanu curge convingător, firesc, precum o curățire a grădinii de buruieni și plante uscate în vederea unei noi însămânțări. Autorul amendează fără complexe "un caz de inadecvare terminologică: postmodernismul premodern" în care este surprins Constantin Virgil Negoiță ("un remarcabil precursor al transmodernismului"), român din exilul american, autor de romane non-ficționale. El "reprezintă cazul singular al unui "postmodernist" care luptă strălucitor și răpune tocmai postmodernismul", performanță ce "merită cu asupra de măsură să fie remarcată". Și alte atitudini de la noi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
valoric autentic, tradițional. Această pseudocultură de compoziție (în contextul în care civilizația impune subcultura fără frontiere) nu face altceva decât să decupeze din marile opere fragmente care, odată supuse adiției, nu pot conferi decât dimensiunea de kitsch a complexului postmodern. Remarcabilă, așadar, continua raportare a cercetătorului la cultura română. În sensul demonstrării preexistenței nucleului germinativ autohton, în sensul demonstrării inutilității importului de formă pentru a îmbrăca un conglomerat rigid și găunos, alcătuit nu din structuri dinamice, funcționale, interrelaționând, ci din fragmente

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
dezinvoltura, bravada, fandarea critică, fronda polemică", adică tocmai acele calități dobândite atât prin "asumare competentă și pertinentă a prerogativelor exegetice, susținute de lecturi temeinice, meticuloase, îndelungi, în complementaritate cu însușirea limbajului critic", cât și prin "stăpânirea conceptelor-cheie", totul dublat de remarcabilele sale "însușiri analitico-sintetice". Ei bine, această imagine a criticului, eminescologului și eseistului de excepție care este Th. Codreanu s-a prefigurat, aproape cu exactitate, în acei ani de stufoasă existență care fac obiectul cugetărilor din primele două volume ale lucrării

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
vârstă, acces la planul înalt al ideilor, oferind nu de puține ori formulări memorabile. Iată câteva: "Boala scrisului vindecă celelalte boli". Sau: " Fără iluzii suntem cadavre". Sau: " Unui om inteligent nu-i strică și puțină deșteptăciune". Încă două întru totul remarcabile: "Pentru ca să te aprecieze la justa valoare, oamenii așteaptă răbdători să pleci dintre ei" și atenție! "Proștii sunt pe cale de dispariție. Azi, toată lumea e deșteaptă". Oare noi, ceilalți, cum de n-am aflat asta?! "Pro Saeculum", nr. 5-6, 15 iulie-1 septembrie

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
T. Vianu și M. Ralea, Th. Codreanu nu putea așeza, pe când avea doar 22 de ani, la locul cuvenit cele trei personalități, cu domenii de activitate culturală și literară distincte. G. Călinescu este critic și istoric literar dublat de un remarcabil prozator, pe când M. Ralea e un filosof al culturii, iar Tudor Vianu unul din creatorii stilisticii românești și un remarcabil comparatist, iar la vremea aceea un asemenea punct de plecare pentru judecarea unei opere literare era totuși o noutate. Nici

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
trei personalități, cu domenii de activitate culturală și literară distincte. G. Călinescu este critic și istoric literar dublat de un remarcabil prozator, pe când M. Ralea e un filosof al culturii, iar Tudor Vianu unul din creatorii stilisticii românești și un remarcabil comparatist, iar la vremea aceea un asemenea punct de plecare pentru judecarea unei opere literare era totuși o noutate. Nici structuralismul promovat de Rene Wellek și Austin Waren nu pătrunsese pe piață, chiar dacă în Franța lui Rolland Barthes se trecea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
2004), Mitul Eminescu (Junimea, Iași, 2004), Eminescu, martor al adevărului (Editura Scara, București, 2004), Transmodernismul (Editura Junimea, Iași, 2005). Între timp (mai precis, între 2005 și 2008), au apărut și alte volume, pe lângă A doua schimbare la față, de asemenea remarcabile. Și tot în spiritul înaintașilor săi, Theodor Codreanu construiește un aparat tehnic și științific riguros, cu mare putere de cuprindere și, totodată, de esențializare, astfel ca fenomenele de cultură supuse observației și trecute prin focul judecății aspre să permită întrezărirea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
român din America un gânditor de marcă (prins însă în capcana ideologismului), caută să descâlcească până la capăt împletirile sinuoase ale "principalului" și "secundarului" din vitrega istorie a societății românești din ultimele secole. Disocierile și nuanțările sale urmează, cu o acribie remarcabilă, ca și în alte momente de clarificări dificile, același fir călăuzitor al gândirii eminesciene. Într-adevăr, susține el, Eminescu simboliza arheul românesc, dar din poziția de marginalizat, împreună cu poporul român, ignorat și disprețuit de o pătură minoritară, numită de poet

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]