KorAP: Find »[drukola/base=respira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...317 318 319 ...415 >

10,353 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

că puterea pe care o ai este nocivă și că afacerile tale sunt probabil extrem de duboioase, nu mi se pare că arăți prea rău. Roddy pufni. — Asta e ceva. — În al doilea rând. Phoebe ezită o clipă, închise ochii, apoi respiră adânc. N-am avut până acum suficient curaj să spun asta cuiva, dar... De-a lungul anilor, mi-am construit, cu mare dificultate o anumită... încredere în mine. Adică în pictura mea. De fapt, cred că acum e chiar foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
veche și murdară, în ciuda eforturilor lui Jason de a o curăța. Jason mută calul și zâmbi. — Șah, spuse el. Dar Richard mută nebunul și luă calul lui Jason. — Ei, fir-ar să fie! Jason stătea total nemișcat și abia dacă respira. Așa făcea întotdeauna când gândea. Mută regina. — Șah-mat! — Ai câștigat. Bravo! Cei doi își strânseră mâinile, apoi se așezară. — Mă plictisesc îngrozitor, declară Jason. Simt nevoia să gândesc. Adică, e bun și șahul, dar aș vrea ceva de genul cazului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Când se întoarse spre Sid, constată cu surprindere că fața îi era schimonosită de furie. — Nu citești ziarele, dobitoc ignorant? Eu și Tony aparținem trecutului. Suntem terminați. Kaput. — Îmi pare rău. N-am auzit. Și în acel moment Sid James respiră adânc, îi făcu cu degetul lui Thomas și îl expedie cu cuvintele de despărțire care încă mai erau proaspete în mintea lui treizeci de ani mai târziu, când chicotea cu fratele lui Henry amintindu-și de incident, lângă căminul cald

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cutie, în speranța că voi improviza niște lasagna cu fructe de mare. Am cumpărat vin și lumânări. Eram decis să fac o ocazie specială. Am intrat la Fiona pe la șapte și ședea în pat în capul oaselor, cam palidă și respirând greu. Avea febră mare. Nu-i era foame, dar îi plăcea ce născocisem. Ideea părea s-o amuze. — Vrei să mă îmbrac elegant? spuse ea. — Bineînțeles. S-ar putea să-mi scot vechiul frac, dacă-l găsesc. Zâmbi. Abia aștept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
a dus în dormitor. Fiona stătea pe pardoseală în fața șifonierului deschis. Era îmbrăcată cu o rochie lungă albastră de bumbac al cărei fermoar nu era încă tras la spate. Se legăna încet în spate și în față, luptându-se să respire. Am îngenuncheat lângă ea și am întrebat-o ce pățise. Mi-a spus că se simțise tot mai epuizată în timp ce încerca să se îmbrace, apoi își căutase o pereche de ciorapi în sertarul de jos al șifonierului când descoperise că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
lângă ea și am întrebat-o ce pățise. Mi-a spus că se simțise tot mai epuizată în timp ce încerca să se îmbrace, apoi își căutase o pereche de ciorapi în sertarul de jos al șifonierului când descoperise că nu putea respira. I-am pus mâna pe frunte, care era foarte fiebinte și acoperită cu broboane de transpirație. Acum putea să respire? am întrebat-o. A răspuns că da, dar că nu crede că se poate ridica încă. Am spus că mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
se îmbrace, apoi își căutase o pereche de ciorapi în sertarul de jos al șifonierului când descoperise că nu putea respira. I-am pus mâna pe frunte, care era foarte fiebinte și acoperită cu broboane de transpirație. Acum putea să respire? am întrebat-o. A răspuns că da, dar că nu crede că se poate ridica încă. Am spus că mă duc să-l sun pe doctor. A dat din cap. Am întrebat-o unde era numărul de telefon. Între respirații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
vină s-o vadă. Mi-a zis că mai întâi trebuia să vadă doi pacienți - erau cazuri urgente, așa le-a descris el - dar că va veni cât de curând. Am ajutat-o pe Fiona să se urce în pat. Respira superficial, dar mai bine. M-am întors în apartamentul meu, am oprit cuptorul și am stins lumânările. Pe urmă mi-am scos fracul și m-am întors să stau cu ea. Era atât de frumoasă... Doctorul a ajuns pe la zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cumpărat niște struguri. Nu sunt foarte original. Își scoase masca și zâmbi. Buzele i se învinețeau ușor. N-au semințe, am adăugat. — O să gust câteva boabe mai târziu. I-am luat mâna, era ca de gheață, și am așteptat să respire prin mască. — Mă vor muta, spuse Fiona. Într-un alt salon. — Cum adică? am întrebat. — La terapie intensivă, a spus. Am încercat să nu las panica să mi se citească pe față. — Mi-au făcut toate astea azi-dimneață, a zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
iată cum stăm. Afacerile noastre eșuează, slujbele noastre dispar, peisajul rural se sufocă, spitalele se prăbușesc, casele noastre trec în proprietatea altora, corpurile noastre sunt otrăvite, mințile noastre se blochează, întregul spirit al țării este strivit și se luptă să respire. Urăsc familia Winshaw, Fiona. Uite ce ne-au făcut. Uite ce ți-au făcut. Poate că n-am spus nimic din toate astea. Mi-e greu să-mi amintesc. M-am așezat pe un scaun de vinil din sala rudelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

plăcerea să stau de vorbă cu tine. O săptămână și jumătate, mai precis. Pe lângă faptul că era orb, surd și mut, domnul Tomlinson mai avea și obiceiul extrem de agasant de a se referi la sine folosind persoana a treia. Am respirat adânc. — Bună ziua, domnule Tomlinson. Miranda mi-a cerut să vă anunț că prânzul va avea loc la ora unu la Le Cirque. A zis că o să... — Iubito, a zis el cu voce domoală și calmă. Destul cu toate planificările astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
a acționat aproape singură și m-am pomenit În sfârșit afară, pe coridor. Toată povestea nu durase mai mult de un minut, dar aveam senzația că tocmai parcursesem Înot un Întreg bazin de olimpic fără să ies la suprafață să respir. M-am prăbușit pe băncuță și am făcut exerciții de respirație profundă. Cățeaua! Prima dată când Îmi spusese „Emily“ putuse fi o greșeală, dar a doua oară o făcuse anume, fără Îndoială. Există metodă mai bună de a umili și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
și cola și interpretasem karaoke absolut oribil, cântecul Every Rose Has Its Thorn. Iar eu o cărasem la mine acasă În seara În care Împlinise douăzeci și unu de ani, o vârâsem În patul meu, asigurându-mă la fiecare zece minute că respiră, după care, Într-un final, adormisem pe covor, lângă pat, când m-am simțit cât de cât sigură că ea avea să supraviețuiască până dimineața. Se trezise de două ori În timpul nopții. Prima dată, ca să vomite de partea cealaltă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să auzim amândouă ce se vorbește, am Închis imediat. Am rămas așa, În tăcere, câteva clipe, iar eu m‑am abținut să o vorbesc de rău pe Miranda. M‑am mulțumit doar să Îmi șterg transpirația de pe frunte și să respir adânc de câteva ori. Emiliy a fost cea care a vorbit prima. — Stai să văd dacă am Înțeles eu bine. Ea a avut numărul de telefon tot timpul, doar că nu a fost În stare să Îl formeze ca lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
gândul mi‑a zburat la orele de rezistență pe care le frecventasem pe vremea când aveam timp de o sală de sport. O nazistă de instructoare, călare pe o bicicletă, lătra niște ordine În ritm absolut milităresc: „Aleargă, aleargă și respiră, respiră! Sus, oameni buni, sus pe dealul ăsta. Aproape ați ajuns pe culme! Nu vă lăsați tocmai acum! Urcați să vă salvați viața!“ Am Închis ochii și am Încercat să‑mi Închipui că pedalez, cu părul În vânt, că o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mi‑a zburat la orele de rezistență pe care le frecventasem pe vremea când aveam timp de o sală de sport. O nazistă de instructoare, călare pe o bicicletă, lătra niște ordine În ritm absolut milităresc: „Aleargă, aleargă și respiră, respiră! Sus, oameni buni, sus pe dealul ăsta. Aproape ați ajuns pe culme! Nu vă lăsați tocmai acum! Urcați să vă salvați viața!“ Am Închis ochii și am Încercat să‑mi Închipui că pedalez, cu părul În vânt, că o calc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
citea În continuare o hârtie și nu trecuseră decât vreo treizeci și cinci de secunde de când dădusem telefon. Dar nu aveam de gând să Îi spun eu una ca asta. — Nu e nevoie, Miranda, sunt aici, a ciripit Lucia, care abia mai respira, căci intrase cu două rasteluri după ea exact În clipa În care mă ridicam În picioare să pornesc În căutarea ei. Îmi pare foarte rău. Am așteptat o ultimă haină de la cei de la YSL. S‑a apucat să aranjeze hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mâini tremurătoare, pe pupitrul din fața mea. Abia când am ridicat fruntea și am văzut sutele de perechi de ochi care mă priveau - ochi curioși, cercetători, nedumeriți cu toții - mi‑am dat seama că aveam, cât de curând, să Încetez a mai respira și că voi muri chiar acolo, pe loc. Cred că nu am rămas așa decât vreo zece sau cincisprezece secunde, dar tăcerea era atât de copleșitoare, de atotcuprinzătoare, Încât m‑am Întrebat dacă nu cumva murisem deja. Nimeni nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
fuseseră Încărcate doar de frustrare și umilințe și de o extenuare care Îmi amorțea trupul. Poate că de aceea făcea Lily ce făcea, am gândit eu. Bărbații, petrecerile, simpla bucurie de a‑ți da seama că ești tânără și că respiri. Abia așteptam să o sun ca să Îi povestesc totul. Miranda s‑a urcat cu mine pe bancheta din spate a limuzinei și părea de‑a dreptul fericită. O clipă m‑am Întrebat dacă nu cumva era beată, dar am decis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mașina prin Manhattan. De unde ai auzit tu toate astea? Cine te‑a sunat? Și În ce stare e ea acum? Începusem din nou să mă isterizez, dar, din nou, vocea lui a fost foarte autoritară și liniștitoare În același timp. — Respiră adânc - Îți spun imediat tot ce știu. Accidentul a avut loc ieri, dar noi am aflat abia azi. — Ieri! Cum se poate să fi avut loc ieri și să nu mă sune nimeni? Ieri! — Scumpo, ai fost sunată. Doctorul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
cafeneaua Starbucks de pe 57 Street. Trecuseră aproape cinci luni de când fusesem aici ultima oară și mă căznisem să țin În echilibru tava cu cafele și snack‑uri ca să mă Întorc la Miranda Înainte să mă dea afară pentru că Îndrăzneam să respir. Dacă mă gândeam bine, fusese mult mai bine că mă dăduse afară pentru că strigasem la ea să se ducă dracului decât pentru că adusesem două pachețele cu zaharină În loc de două cuburi de zahăr. Același rezultat, dar alt joc. Cine și‑ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

inimii și plămînilor și Începu să i se pară că, dacă le-ar scăpa din vedere doar o secundă, organele ar ceda imediat. Stătu pe bancă ținîndu-și ochii strîns Închiși, transpirînd, aproape gîfÎind sub povara Înspăimîntătoare a gestului de a respira, de a simți tensiunea sangvină prin vene, de a-și controla mușchii brațelor și picioarelor ca nu cumva să fie prinși Într-un spasm. Fraser se Întoarse poate Într-un interval de cinci sau de zece sau douăzeci de minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
gură cartofi prăjiți dintr-o pungă. Femeia căsca, bătîndu-și ușor gura cu o mînă albă și grăsulie. Ceilalți vorbeau Între ei, priveau Îndărăt spre bar sau spre apă - de fapt se uitau În toate direcțiile, dar nu la Duncan. Duncan respiră ușurat și-și lăsă umerii să-i cadă. Nu mai știa ce să creadă. După toate aparențele, se putea să-și fi imaginat totul. Nu-i păsa. Panica Îl istovise, Îl golise. Își șterse fața din nou și zise cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cravata. — Ăsta-i numărul meu norocos, de fapt. Poate că-i făcuse din nou cu ochiul barmanului, nu avea de unde să știe. Ieși din bar și urcă În camera ei - atît de emoționată, de data asta, că nu mai putea respira. Aprinse veioza. Se uită În oglindă și-și mai pieptenă părul. Apoi Începu să tremure. I se făcuse frig cît stătuse În bar, Îmbrăcată doar În rochie, așa că-și puse pardesiul pe umeri și stătu lîngă caloriferul abia Încălzit, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
spuse Mickey Îndîrjită. Rupse ultima cusutură a pijamalei și aduse raza lanternei pe coapsa goală a bărbatului. Carnea se termina puțin deasupra genunchiului. Ciotul era rozaliu și neted, aproape strălucitor... — Stai, spuse Kay punîndu-și mîna pe brațul lui Mickey. Bărbatul respiră adînc. Se puse pe rîs, apoi tuși din nou. — Să mă ia dracu’, zise el. Dac-o să găsiți vreun picior la capul ăla sînteți vrăjitoarele naibii. L-am pierdut În celălalt război. Piciorul lipsă era de plută. Peste toate, explozia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]