9,763 matches
-
zi, pe șosea cu fosta ei victimă („ăsta e acela pe care...”), acum un bărbat ca toți bărbații din Snagov, un localnic tipic, lucrând „la vile” sau peste lac; era, desigur, cam afumat (nu făcea excepție de la regulă); ne-a salutat totuși politicos; nu părea câtuși de puțin supărat pe torționara sa de odinioară; sau, pur si simplu, nu-și mai amintea de pupitrul cu pricina, de pupitre și bănci, de școală în genere, de cele câteva clase pe care le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
capul mesei ce-i era rezervat, ne-a făcut, din mers, un semn energic cu mâna și chiar a scos, acolo, la protocolara „Capșa”, unde de altfel era bine cunoscut, un mic strigăt, ca un șef de trib care își salută tribul entuziast. S-a servit apoi masa, au început discuțiile. Mereu timorat în fața marelui scriitor, cu el personal n-am schimbat întreaga seară aproape nici un cuvânt. Doar o singură dată am intervenit cu o scurtă replică în discuția pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru: când îl mângâi în timp ce doarme pe un scaun - îmi „răspunde”, iar când mă revede, după un interval de absență, mă „salută”. * Marea lui dragoste este însă, indiscutabil, Doina. Și nu pentru că (ar fi să simplificăm nepermis) ea îi dă cel mai des de mâncare. Când intră în baie (iar în baie nu se dă de mâncare) stă în fața ușii, ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
producții nu merită altceva decât o ridicare de umeri. Apoi, mulțumită lui Anouilh, lui Queneau, lui Paulhan, urmați de Serge Doubrovsky, P.A. Touchard, Jacques Lemarchand, chiar și Elsa Triolet, s-a înțeles că Ionescu aducea în dramaturgia franceză o primenire salutară. „Anti-teatrul” ionescian reprezenta implicit, uneori explicit, o agresiune contra stilului franțuzesc al comediei, briliantă, grațioasă, ambiguă, care, de la Marivaux sau Beaumarchais a mers subțiindu se, până la un Alfred Capus, astăzi uitat, și apoi la, de pildă, Denys Amiel, Alfred Savoir
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că nu am izbutit să-i acord mai mult decât stimă. Nu mă uimise îndeajuns, cum mă uimesc de regulă împlinirile poetice (nu neapărat „majore”, dar totdeauna mirabile). Șase ani mai târziu, după ce între timp apăruseră alte volume de Nichita, salutate cu elogii cvasiunanime, mi-am exprimat public niște rezerve față de ceea ce îmi părea o supralicitare. Evident, greșeam. Greșeam ̀ n esență, dar poate nu în ce privește primejdia în sine a encomiasmului și adulației, regim neprielnic unui artist oricât de mare. Poetul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ROST” nr.42-43, pe august- sepembrie 2006. În vara anului 1946, după seziunea de examene, m- am întâlnit, în orașul Buzău pe stradă, cu fostul director al „Seminarului Episcopul Kezarie”, Părintele profesor Gheorghe Marinescu, acum pensionar și necăjit. L-am salutat cu „sărut mîna” și am mers înainte. După câțiva pași am simțit nevoia să- l mai privesc și am întors capul. Părintele profesor sta în loc și se uita după mine. Am stat locului, a venit la mine, m-a prins
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
zilei de 6 august am predicat în curtea mănăstirii în fața icoanei cu scara pe care se poate urca la rai. Era în suflatul meu o pace, o lumină, o putere neobișnuite pe care nu le pot descrie, dar le pot saluta cu lacrimi curate. A fost slujbă arhierească. Am citit rugăciunile pentru Sfânta Împărtășanie. Cam trei ore am miruit credincioșii. După hram, luni dimineața- tot cu pelerinii- cu maicile de la mănăstirea Vatra Moldoviței am mers peste munte la mănăstirea lor. Era
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
târziu- în vis- dorința mi-a fost împlinită. Marta venea dinspre casă, cu părul frumos aranjat, îmbrăcată în pardesiu. Venea pe trotuarul pe care mergeam și eu. Îmi tremura inima de emoție la gândul că voi avea ocazia s-o salut, dar cu vreo 30 de metri înainte de a ne întâlni, ea a trecut pe celălalt trotuar și n-am mai văzut-o. Astăzi, inima mea e freamăt de frunze vestejite, uscate, e tristețe, nostalgie. Parcă nu mai sunt eu. Nu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
dezagreabil nu ți s-a întâmplat. În orice caz, sunt foarte neliniștit pentru tine știind foarte bine cât de sălbatică poți să fii pe bicicletă. Dar poate că mă neliniștesc degeaba și voi primi mâine o scrisoare de la tine!!! Te salut, Gabriela plină de grație, și te îmbrățișez. Al tău, René. Stockholm, 7 iunie 1974 Gabriela, mon cœur: sunt atât de fericit că ai ajuns la Roma, căci aveam asemenea coșmaruri înainte de a primi telegrama ta. Ți-am trimis tichetul de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nici de la mâncat și, mai cu seamă, nici de la băut. Până la urmă, s-a hotărât să-și prindă fălcile în niște chingi de metal. Odată ne-am văzut din întâmplare: el pe un trotuar, eu pe un altul, m-a salutat plin de bucurie, vorbind printr-un aparat pe care-l ținea în mână. M-am dus la ceremonia înmormântării, la Catedrala „Sfânta Eugenia”, cu lalele roșii în mână. Se adunaseră acolo mulți scriitori, jurnaliști și editori. S-a vorbit, s-
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
fixarea pânzelor nautice. Am impresia că mi se spune ceva concret din care nu înțeleg nimic, dar simt totul. E ceva dincolo de comunicare, un mesaj pentru toate ființele, animate și inanimate. Este momentul cel mai bogat al vieții mele, când salut răsăritul soarelui, lumina, ca un indian pierdut în concentrare pe elementul cel mai pur: focul. În același fel salută lumina păsările, când se crapă de ziuă, și ele încep să cânte strălucirii percepute poate cu alte organe, mult mai subtile
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
E ceva dincolo de comunicare, un mesaj pentru toate ființele, animate și inanimate. Este momentul cel mai bogat al vieții mele, când salut răsăritul soarelui, lumina, ca un indian pierdut în concentrare pe elementul cel mai pur: focul. În același fel salută lumina păsările, când se crapă de ziuă, și ele încep să cânte strălucirii percepute poate cu alte organe, mult mai subtile decât ale oamenilor. Alt vis tulburător: toți morții mei continuau să trăiască, îmi spuneau că sunt vii și morți
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îmi place să-i privesc pe cei preocupați de munca lor, adânciți, concentrați, să-i desenez, să-i descriu în cărți, așa cum făceau pictorii de tipul lui Van Gogh și Hokusai. Soarele se arată din ce în ce mai rar, și dimineața, când îl salut cu figura cea mai frumoasă a yogăi, cu poziția cocostârcului, pe un singur picior, atunci „îl creez” în minte ca pe ochiul cel curat de pe pământ, ochiul care vede, aude, simte, atinge și pătrunde într-o infinitezimală secundă, „cunoscător al
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pătrunde într-o infinitezimală secundă, „cunoscător al tuturor trupurilor”, „tatăl fecundator” al universurilor închise și deschise. Soarele și lumina din el vin peste mine în zori și invidiez natura sublimă a cocoșilor din Stockholm, cei din libertate, care încep să salute soarele înaintea tuturor, cu acel strigăt de bucurie cifrat într-un „cucurigu” spărgând cristalele nevăzute din aer. Decembrie Scriu în continuare la nuvele, cu o jubilație suspectă - nimic de făcut, spiritul meu e profund ludic și trebuie să dea din
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
voi da ceva și amabilului soldat al Armatei Salvării, cel care mă cunoaște deja și-mi zâmbește, atât de frumos îmbrăcat în uniforma lui de înger travestit. Apoi voi spune o vorbă plăcută portarului de la Centrul de Presă, îi voi saluta pe toți colegii, voi încerca să răspândesc puțină căldură din inima mea tânjind după iubire. Prin asta voi încerca, în amintirea lui Josua, să fac să stea timpul, deoarece știu din propria mea viață că iubirea poate să facă timpul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cu René în acest oraș superb și „am botanizat” cu o iubire infinită pe potecile grădinii în care, de-a lungul anilor, s-au strâns plante și arbori din toate colțurile pământului. Am căutat arborele meu zodiacal, cedrul, l-am salutat și îmbrățișat discret, i-am povestit despre mine, despre moartea fulgerătoare a lui René, despre lupta mea cu scrisul în alte limbi. Apoi a venit rândul arborilor de acasă: nucii, duzii, stejarii, gutuii, cireșii, prunii, care m-au „recunoscut” și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de romantism a timpului. Erau oameni destul de vulgari, care contau numai prin bătăliile victorioase, numai învingătorii, pe când regele tânăr conta chiar cu universul în care strălucea înfrântă și totuși glorioasă figura iubită a lui Alexandru cel Mare. Îmi place să salut statuia din marginea orașului vechi, situată parcă pe o terasă, ca ea să fie văzută din toate unghiurile. Timpul i-a pus patina verde, acel verde de jad de India, lucind clar și opac, lumini și umbre, și materia metalului
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
acestui titlu pentru repertoriul Operei din Iași și includerea pe afiș destul de târziu în evoluția instituției (și aceasta abia în urma comenzii impresarului, cu care s-a statornicit o colaborare de mai mulți ani, pentru un alt turneu în Germania) este salutară. Realizarea acestei opere face dovada capacității întregului colectiv artistic și tehnico-administrativ de a se mobiliza pentru atingerea unui scop propus la cote apreciabile. Mai întâi, regizoarea lucrării, Anda Tăbăcaru-Hogea, denotă că a parcurs o bogată literatură documentară, apoi cu ajutorul colaboratorilor
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
unor miniaturi lirice, create cu talent și dăruire, oferă condiții stimulatorii pentru cei care păstrează în sertare reușitele lor încercări. Alcătuirea unui program, care s-a dorit a fi o comuniune de interpretări sensibile ale unor prime audiții publice, este salutară prin promovarea unor lieduri din portofolii de creație. Au fost programate astfel noi încercări realizate de Corneliu Calistru, Leonard Dumitriu și Vasile Spătărelu. Pentru acest experiment de laborator, s-au oferit să-și dea concursul solistele Cristina Simionescu-Sandu, Lăcrămioara RoatăHrubaru
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
venire prin birouri a prefectului Berindey, acesta mă vede și mă întreabă cum e situația. Bună. și-i mulțumesc, drept care mi-a acordat cinstea de a da mâna cu mine, adică mi-a întins degetul mic de la mâna stângă. Așa saluta el. Apropo de armată. Aveam de acum 23 de ani și fusesem amânat de două ori la încorporare pentru debilitate fizică generală. Urma ori reformarea ori luarea la armată. și am avut noroc. Am fost trecut pe lista celor care
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
s-a întâmplat dar cineva căruia nu-i plăcea frățeasca prietenie dintre ei a umblat cu minciuni și nu numai că i-a despărțit dar a săpat și o mare prăpastie între ei. Se împlinise anul și nici nu se salutau. Eu ce să fac? Dacă minciuna este, cum se știe, imorală, hai s-o ridicăm la rang de morală și încep: Măi Vladimire, am impresia că ai căzut din leagăn cu capul în jos când erai mic. De ce, zice el
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
verde și un glonte i-a intrat prin frunte. Din nou despre “Moș Coajă”, bătrânul nostru locotenent colonel de 50 de ani, Abdenagor Constantinescu. Venise, pe când eram grupați mai mulți ofițeri, venise locotenentul Darie, ofițer activ. Ia poziția de drepți, salută pe colonel, dă mâna cu doi dintre ofițerii activi dar cu rezerviștii, ba. - Măi Darie, mi se pare mie sau văd niște ofițeri aici? Rezerviștii au rahat pe mână de-ți pute? Sau tu nu știi că războiul nu se
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
o zi cenușie, fără evenimente. Nimeni nu a urcat scările primăriei. De obicei, la întoarcerea de la București, de la cursuri, de cum aflau că am sosit, zeci de cetățeni veneau cu diferite probleme în biroul meu. Mulți săteni veneau doar să mă salute și să vorbim despre nimicuri. De această dată până și nenea Turuianu, omul de serviciu disponibil oricând, dispăruse. Unde sunt toți? Timpul pare încremenit într-o așteptare enervantă și apăsătoare. Din când în când, contabila primăriei, tovarășa Pungă, intră și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
era mult prea interesat de persoana mea. Casele au început să se zărească. Era o zi de sfârșit de vară secetoasă, iar norii de praf făceau dificilă observarea tuturor detaliilor. La vederea mașinii de la județ, oamenii se opreau în loc. Unii salutau. Părea o localitate populată mai mult de oameni săraci, dar am fost asigurate că este, totuși, o comună de oameni gospodari și înstăriți. De o parte și de alta a drumului erau șesuri nesfârșite pe care se zăreau zeci de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
o reparase. Puțin câte puțin, mersul pe teren a 64 început să-mi placă. Fredonam melodia auzită la radio dimineață și mă bucuram de aerul tare al dimineții, de răsăritul soarelui, de oamenii pe care îi întâlneam și care mă salutau zâmbitori, de libertate, de păsările care ofereau oricui avea urechi să le asculte concerte minunate. În ziua aceea, de sfârșit de aprilie mă întorceam de la Ghiduleasa. Acolo trecusem pe la școală, apoi pe la grădiniță, poposisem câteva minute la dispensar, iar acum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]