8,989 matches
-
fi decât capelanul celui mai puternic rege. Suntem uneori constrânși să folosim aceleași arme ca și adversarii, să trecem prin aceleași compromisuri. Își aținti arătătorul spre mine. — Ceea ce spuneți Ne încurajează. Bovadiglia a avut mână norocoasă. Sunteți pregătit să Ne slujiți? Am îngăimat o formulă de încuviințare. A luat act, nu fără a face o mutră oarecum ironică: — Să primim cu resemnare hotărârile Providenței! Continuă apoi, într-un debit accelerat, urmat cu trudă de tălmaci: — Sfetnicul Nostru, messer Guicciardini, v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să vândă este chiar raiul. Așa a început cearta cu Luther. — Călugărul ăsta avea așadar dreptate. Într-un anume sens, da. Numai că, nu mă pot împiedica să gândesc că banii adunați într-un mod atât de dubios trebuie să slujească la terminarea bazilicii Sfântul Petru, și că o parte e consacrată nu chefurilor, ci, dimpotrivă, celor mai nobile creații umane. Sute de scriitori, de artiști produc la Roma capodopere în fața cărora anticii ar păli de invidie. O lume e pe cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
e niciodată în nevoie atâta vreme cât are limba în gură. E adevărat că am fost vândut rob, cu lanțuri la mâini și ghiulele la picioare, dar limba nu-mi era în lanțuri. M-a cumpărat un negustor pe care l-am slujit cu credință, dându-i o sumedenie de sfaturi, făcându-l să profite de experiența mea din Mediterana. A câștigat astfel atâta bănet, că după un an m-a eliberat și m-a luat asociat la negoț. Cum păream uimit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
notele ca să-mi pot îndulci plictiseala cu ajutorul scrisului. În realitate, nu mă puteam deprinde cu nemișcarea și, în primele zile, eram veșnic pus pe harță, blestemând cât era ziua de lungă zăpada, soarta și pe nefericitul de hangiu, care mă slujea totuși cu răbdare. N-aveam să-mi părăsesc odaia decât spre sfârșitul acelui an. La început a fost cât pe ce să mor de pneumonie și, abia refăcut, a fost rândul piciorului să-mi dea bătaie de cap. Era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Neputincios.) Bea puțin!... Bea mă... O să-ți treacă... MACABEUS (Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) PARASCHIV (Sare speriat.): Taci! Taci! (Îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească de mâini, neputință, mâinile sale vor funcționa acum ca niște cioturi.) PARASCHIV: Gata... gata... (Îi pune din nou bidonul la gură; MACABEUS soarbe câteva înghițituri.) Așa... așa... MACABEUS (Grohăind, cu alcoolul curgându-i pe gât.): Unde... (Grohăie.) Unde.. (Geme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ca să ne dăm seama cât de mare este deosebirea. Înțelegem în același timp temeinicia comparațiilor între fapte religioase aparținând unor culturi diferite, pentru că toate aceste fapte țin de unul și același comportament, cel al lui homo religiosus. Această carte poate sluji drept introducere generală în istoria religiilor, pentru că descrie modalitățile sacrului și situația omului într-o lume încărcată de valori religioase. Ea nu este însă o istorie a religiilor în adevăratul înțeles al cuvântului, pentru că autorul nu a găsit de cuviință
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ființelor omenești. În nordul Indiei, în vreme de epidemie, se desenează în jurul satului un cerc a cărui menire este să împiedice demonii bolii să pătrundă dincolo de această împrejmuire.21 În Occidentul medieval, zidurile cetăților erau consacrate prin ritualuri spre a sluji de apărare împotriva Demonului, a Bolii și a Morții. De altfel, în gândirea simbolică, dușmanul-om este în chip firesc asimilat cu Demonul și cu Moartea. De fapt, rezultatul atacurilor, fi ele demonice ori militare, este întotdeauna același: distrugerea, nimicirea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sacre: sărbătoarea nu este "comemorarea" unui eveniment mitic (și deci religios), ci reactualizarea acestuia. Timpul originii este prin excelență Timpul cosmogoniei, clipa în care a apărut realitatea cea mai cuprinzătoare, adică Lumea. Cum am putut vedea în capitolul precedent, cosmogonia slujește așadar drept model exemplar pentru orice "creație", orice fel de "facere". Din același motiv, Timpul cosmogonic slujește drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s-au manifestat și au creat zeii, este limpede că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
prin excelență Timpul cosmogoniei, clipa în care a apărut realitatea cea mai cuprinzătoare, adică Lumea. Cum am putut vedea în capitolul precedent, cosmogonia slujește așadar drept model exemplar pentru orice "creație", orice fel de "facere". Din același motiv, Timpul cosmogonic slujește drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s-au manifestat și au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea divină cea mai cuprinzătoare și mai măreață. Omul religios reactualizează deci cosmogonia nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
unirea sexuală, omenească. Unirea dintre zeu și zeiță se petrece într-o clipă atemporală, într-un prezent veșnic; unirea sexuală dintre oameni, când nu este rituală, se desfășoară în durată, în Timpul profan. Timpul sacru, mitic, întemeiază și Timpul existențial, istoric, slujindu-i acestuia drept model exemplar. Altfel spus, totul există datorită ființelor divine ori semidivine. "Originea" realităților și a Vieții înseși este religioasă. Planta yam poate fi cultivată și consumată în chip "obișnuit" pentru că este cultivată și consumată periodic în chip
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
coincide cu ziua dintâi a Creației. Anul este dimensiunea temporală a Cosmosului. La trecerea anului, se spune: "A trecut Lumea." Orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, recrearea Lumii și totodată "crearea" Timpului, regenerarea lui printr-un "nou început". Mitul cosmogonic slujește deci drept model exemplar pentru orice "creație" sau "construcție" și este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, în chip simbolic, contemporan cu Creația, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viața de la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Timpul "puternic" și "pur". Experiența religioasă a sărbătorii, adică participarea la sacru, le îngăduie oamenilor să trăiască periodic în preajma zeilor. De aici decurge importanța capitală a miturilor în toate religiile premozaice, pentru că miturile povestesc despre gestele zeilor, iar aceste geste slujesc drept modele exemplare tuturor activităților omenești. În măsura în care îi imită pe zei, omul religios trăiește în Timpul originii, adică Timpul mitic, "ieșind" din durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
-se de divinitățile Baal și Astarte ale vecinilor lor. Numai catastrofele istorice îi sileau să se întoarcă din nou la Iahve. Iar atunci au strigat iarăși către Domnul și au zis: "Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul și am slujit Baalilor și Astarteelor; izbăvește-ne acum din mâna vrăjmașilor noștri, și-ți vom sluji!"" (I Samuel, XII, 10). Evreii se întorceau către Iahve atunci când asupra lor se abăteau catastrofele istorice și când erau amenințați de o pedeapsă a Istoriei. Primitivii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să se întoarcă din nou la Iahve. Iar atunci au strigat iarăși către Domnul și au zis: "Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul și am slujit Baalilor și Astarteelor; izbăvește-ne acum din mâna vrăjmașilor noștri, și-ți vom sluji!"" (I Samuel, XII, 10). Evreii se întorceau către Iahve atunci când asupra lor se abăteau catastrofele istorice și când erau amenințați de o pedeapsă a Istoriei. Primitivii își aminteau de Ființele lor supreme în cazul unor catastrofe cosmice. Sensul întoarcerii către
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Pămîntul-Mamă. Acest mit cosmogonic este destul de răspândit, fiind întîlnit cu precădere în Oceania, din Indonezia până în Micronezia, dar și în Asia, în Africa și în cele două Americi.26 După cum am putut constata, mitul cosmogonic este mitul exemplar prin excelență, slujind drept model pentru comportamentele oamenilor. Căsătoria dintre oameni este socotită așadar o imitație a hierogamiei cosmice. "Eu sânt Cerul, spune soțul în Brihadara1yaka Upanishad (VI, II, 20), iar tu ești Pămîntul!" În Atharva Veda (XIV, II, 71), soțul și soția
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în miniatură, încărcat de puteri mistice, pentru că era departe de lumea profană, în preajma căruia taoiștii se retrăgeau ca să mediteze. Sanctitatea lumii închise este redată și de bazinele cu apă parfumată și capac, simbolizând Marea și Insulele Preafericiților. Acest complex mai slujea pentru meditație, precum grădinile în miniatură, la început, înainte ca învățații să facă din ele o modă, în secolul al XVII-lea, și să le transforme în "obiecte de artă". Se cuvine să remarcăm că lumea nu este niciodată desacralizată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în niște gropi proaspăt săpate, sau sânt acoperiți cu crengi și trebuie să stea nemișcați precum morții, ori sânt frecați pe tot trupul cu un praf alb ca să semene cu spectrele. Neofiții imită de altfel comportamentul spectrelor, pentru că nu se slujesc de mâini și de degete ca să mănânce, ci apucă hrana cu dinții, cum se crede că fac sufletele morților. În sfârșit, chinurile pe care le suferă urmăresc să arate, printre altele, că neofitul supus torturii și mutilării trebuie să fie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
revoluționare. Vorbește Parlamentului și străzii ca și cum ar fi fost un trimis din ceruri ca să scape Portugalia de dezastru. Și are succes. Regele îi încredințează guvernul, într-unul din momentele cele mai grele ale țării. Dar Joîo Franco, fără voia lui, slujește revoluția, parodiindu-i tehnica, formulele și mistica. Este cea mai evidentă confirmare a necesității abolirii ordinii vechi și a instaurării unei ordini noi, revoluționare și paradisiace. José Alpoim, șeful disidenței progresiste, era un ambițios care credea că totul i se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
toate discursurile sale. A exploatat ca nimeni altul pe plan politic, prestigiul unui prodigios artist. Brito Camacha devenise de la o zi la alta cel mai periculos rival al lui de Almeida. Medic militar, își leapădă uniforma ca să poată mai bine sluji cauza revoluției. Începe - ca majoritatea agitatorilor - prin articole de ziar și atrage repede atenția. Excesiv de inteligent, e caustic, necruțător, incisiv - nu numai față de monarhie și oamenii vechiului regim, ci mai ales față de miturile și șefii revoluției. Demască pretutindeni patologia misticii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
personale, legate de o mână de pământ, întărîtate de nimicuri, alimentate de iluzii. Salazar găsea în Coimbra o icoană însuflețită și cuprinzătoare a lucrurilor care n-au moarte; el înțelesese încă din seminarul din Vizeu că omul nu le poate sluji decât renunțând la partea muritoare din el, renunțând la pasiunile legate de limitele ființei sale. Salazar întîlnea pretutindeni, în această Coimbră medievală, romantică și revoluționară în același timp, îndemnul către lucrurile care durează: întîlnea Biserica, gloria Portugaliei și opera gândului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
războiul; nu înseamnă dobândirea fericirii, ci sporirea mizeriei și a durerii. În fața acestor porniri luciferice, alimentate de iluziile marxismului, Salazar amintește de "bazele morale ale revoluției noastre sociale", adică ale creștinismului social, "care n-are nevoie să comande, ci să slujească" iar "spiritului de revoltă îi opune ascultarea; urii - dragostea; ambiției - renunțarea", întîlnim, în această conferință, modelul omului politic creștin, pe care Salazar 1-a construit în lungile lui meditații și pe care se va trudi să-l realizeze în propria
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un colț tot mai Îndepărtat al galeriei de tablouri a timpului, se alătură chipurilor neclare ale Rukavișnikovilor, familie din care nu i-am cunoscut decât pe mama și pe fratele ei, Vasili, ceea ce reprezintă o mostră prea nesemnificativă pentru a sluji scopului meu actual. Pe de altă parte, văd foarte limpede femeile din ramura Korff, fete frumoase, crini-trandafiri, cu pommettes Înalți, Îmbujorați, cu ochi albaștri și cu acea frumoasă pată de pe unul din obraji, ca semn distinctiv, pe care bunica, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
la o masă din restaurantul-bufet „Geamandura“, unde, seară de seară, ne adunam cei trei intelectuali autentici ai orășelului, popa Țandără (se certase cu episcopul din B. care-i luase cele patru cruci din marmoră de Carrara din cimitirul satului unde slujise până atunci), medicul Pascu (ginecolog, îl prinseseră cu trei avorturi clandestine și l-au trimis să-și ispășească păcatele acolo) și eu, ajuns între ei după un joc de-a entuziasmul creației libere. Dădusem reuniunilor noastre din fiecare seară numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
somn, uneori după vise grele, mă întreb înspăimântat oare astfel mi-e dat să plec din această Lume: cu tristețea că i-am văzut ticăloșia și nu m-am străduit să o îndrept, câtuși de puțin? Cu umilința că am slujit nevrednicilor, fără a avea curajul să-i înfrunt? Cu sila de mine că m-au ademenit traiul ușor, lipsa de gânduri și lenea clipei, fără a munci spre a le birui? Și câte și mai câte altele. În astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un altul acum. Văd acum și momentul în care m-am despărțit de Vichi. Când am fugit, de fapt, de ea. Într-o dimineață de Paște. Fuseserăm împreună la slujba de la Patriarhie. Am stat până la miruirea din răzarea dimineții. A slujit tot timpul Patriarhul de atunci. Am mers apoi pe jos până la ea acasă, pe Bulevard. Se luminase bine. Lumea mergea pe străzi cu lumânările aprinse. O mare de lumânări pâlpâind în început de zi, de-a lungul cheiului, apoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]