8,005 matches
-
executată, dar și pentru momentul ales. Criza Suezului aproape a coincis cu ocuparea Ungariei de către sovietici. Implicându-se Într-un complot imperialist flagrant Împotriva unui singur stat arab, cu intenția vădită de a se răzbuna pe acesta fiindcă Își exercitase suveranitatea teritorială, Londra și Parisul au distras atenția Întregii lumi de la ce se petrecea În Europa de Est: Uniunea Sovietică invadase un stat independent și Îi anihilase guvernul. Ele puseseră interesele proprii (anacronice, În viziunea Washingtonului) Înaintea intereselor NATO. Mai grav era că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europeană a fost plătită scump, Însă Adenauer și succesorii săi au suportat acest preț decenii la rând fără să se plângă, preferând alianța franceză surprizei britanice. Între timp, francezii „europenizaseră” subvențiile și compensațiile lor agricole, fără să cedeze Însă În ceea ce privește suveranitatea. Aceasta a fost o preocupare majoră În strategia diplomatică franceză. În 1955, la Messina, ministrul francez de Externe Antoine Pinay enunțase clar obiectivele Franței: ea avea să accepte instituțiile administrative supranaționale, dar numai dacă se subordonau deciziilor luate În unanimitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cehi și slovaci, care erau până atunci printre cele mai filoruse națiuni din blocul comunist, ei s-au cantonat definitiv Într-o supunere mohorâtă. Dar toate acestea nu reprezentau un pericol. Mesajul Kremlinului fusese receptat: statele socialiste Înfrățite aveau o suveranitate limitată și orice fisură În monopolul puterii deținut de stat putea provoca o intervenție militară. Pierderea popularității, acasă sau În străinătate, nu era un preț prea mare pentru stabilitatea astfel garantată. După 1968, convingerea că Moscova nu va ezita să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
multe altele. În august 1975, Acordurile de la Helsinki au fost semnate și aprobate În unanimitate. La prima vedere, principala beneficiară a acordurilor era Uniunea Sovietică. Principiul I al Actului Final stabilea că „statele participante Își vor respecta reciproc egalitatea și suveranitatea, precum și drepturile inerente și implicite suveranității, În special dreptul fiecărui stat la egalitate juridică și integritate teritorială”. Mai mult, conform Principiului VI, statele participante se angajau „să se abțină de la orice intervenție, directă sau indirectă, individuală sau colectivă, În afacerile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Helsinki au fost semnate și aprobate În unanimitate. La prima vedere, principala beneficiară a acordurilor era Uniunea Sovietică. Principiul I al Actului Final stabilea că „statele participante Își vor respecta reciproc egalitatea și suveranitatea, precum și drepturile inerente și implicite suveranității, În special dreptul fiecărui stat la egalitate juridică și integritate teritorială”. Mai mult, conform Principiului VI, statele participante se angajau „să se abțină de la orice intervenție, directă sau indirectă, individuală sau colectivă, În afacerile interne sau externe ce țin de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
externe ce țin de jurisdicția internă a altui stat participant, indiferent de relațiile lor reciproce”. Era tot ce-și puteau dori Brejnev și colegii lui. Nu numai că diviziunile politice din Europa postbelică erau acum acceptate public și oficial, iar suveranitatea și integritatea teritorială a RDG și a altor state-satelit admise oficial, dar puterile occidentale dezavuau În premieră orice „intervenție armată sau amenințare cu o astfel de intervenție Împotriva altui stat participant”. Ce-i drept, probabilitatea ca NATO sau Statele Unite să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Enosis (unire cu Grecia) i-a fost refuzat, conducerea greco-cipriotă a insulei a acceptat cu inima Îndoită independența oferită În 1960 de Marea Britanie, care și-a rezervat doar anumite drepturi de tranzit și o bază aeriană cu importanță strategică. Suveranitatea și Constituția noii republici erau garantate de Marea Britanie, Turcia și Grecia; Ciprul era condus de un „parteneriat” greco-turc sub președinția arhiepiscopului Makarios: exilat cândva de Londra ca terorist armat și violent, el era acum respectabilul purtător de cuvânt al unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de colapsul aranjamentelor familiare și stabile din Germania și din Întregul bloc comunist 4. Prima reacție a Parisului a fost Încercarea de a bloca unificarea germană - Mitterrand a mers până la a vizita RDG În decembrie 1989, prefăcându-se că susține suveranitatea germană. El a refuzat invitația lui Helmut Kohl de a participa la ceremonia ce marca redeschiderea Porții Brandenburg și a Încercat să Îi convingă pe conducătorii sovietici că Franța și Rusia, ca aliați tradiționali, aveau interesul comun de a pune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
condițiile francezilor (deși manevrele diplomatice maladroites ale francezilor au răcit relațiile pentru un timp), exact ca atunci când Bonnul a acceptat, după 1955, să limiteze „Europa” la cele șase țări fondatoare, pentru a potoli neliniștea francezilor privind o restaurare deplină a suveranității Germaniei. Kohl chiar a făcut În lunile următoare o serie de concesii minore menite să recompenseze Parisul pentru toleranța sa6. Unificarea merita efortul de a-i calma pe agitații vecini ai Germaniei. și, oricum, Kohl - născut În Ludwigshafen și, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a aprobat independența națională cu 124 de voturi pentru și 0 Împotrivă, reinstaurând simbolic „Constituția statului lituanian” din 1938 și declarând nulă autoritatea Constituției Uniunii Sovietice În Republica Lituania. Instabilitatea anului 1990, când Însuși guvernul Republicii Ruse și-a afirmat „suveranitatea” și primatul legilor rusești asupra legislației „Uniunii”, este ilustrată de faptul că singura reacție a liderilor sovietici față de declarația de la Vilnius a fost să amenințe cu boicotul economic; deși incapabil să Împiedice desprinderea Lituaniei de federația sovietică, Gorbaciov avea Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
solicitate de colegii săi mai intransigenți. Chiar și boicotul a fost abandonat in iunie, În schimbul promisiunii Lituaniei de a „suspenda” implementarea totală a declarației de independență. După șase luni febrile În care mai toate republicile sovietice importante și-au afirmat „suveranitatea”, dacă nu independența deplină, poziția lui Gorbaciov devenise intenabilă. Eforturile de a reprima inițiativele baltice i-au afectat imaginea de „reformator”, În timp ce incapacitatea de a pune capăt discuțiilor despre autonomie, suveranitate și independență a stârnit nemulțumiri printre colegi și - semn
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care mai toate republicile sovietice importante și-au afirmat „suveranitatea”, dacă nu independența deplină, poziția lui Gorbaciov devenise intenabilă. Eforturile de a reprima inițiativele baltice i-au afectat imaginea de „reformator”, În timp ce incapacitatea de a pune capăt discuțiilor despre autonomie, suveranitate și independență a stârnit nemulțumiri printre colegi și - semn rău - În rândurile armatei și securității. Pe 20 decembrie 1990, ministrul Afacerilor Externe, Eduard șevarnadze, a demisionat, avertizând public asupra riscului unei lovituri de stat. Pe 10 ianuarie 1991, În timp ce Statele Unite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a protesta Împotriva omorârii civililor. Boris Elțîn, prim-secretar al Comitetului de partid al orașului Moscova și - din mai 1990 - președinte al Sovietului Suprem Rus, s-a deplasat la Tallinn pentru a semna un acord de recunoaștere reciprocă a „suveranității” Între Rusia și republicile baltice, peste capul autorităților sovietice. În martie 1991, referendumurile din Letonia și Estonia au confirmat că și acolo electorii preferau, Într-o proporție covârșitoare, independența totală. Gorbaciov, care trecuse cu inima Îndoită la pedepsirea republicilor recalcitrante
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunea Însăși era condamnată și, oricum, vedeau cu ochii lor că, În cercurile de la vârf, președintele sovietic trecuse pe lista neagră. Astfel, dacă noua politică a republicilor baltice reflecta o renaștere națională autentică și populară, În multe alte republici tropismul „suveranității” era un amestec variabil de sentiment național și instinct de conservare al nomenclaturii. Exista și un element de frică: dacă securitatea și autoritatea se fărâmițau la vârf - sau, mai rău, dacă ar fi fost restabilite forțat și unilateral de dușmanii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovietici conștientizau că, dacă se prăbușește centrul, multe bunuri publice de mare valoare vor rămâne fără stăpân: proprietăți ale partidului, drepturi de exploatare, ferme, fabrici, impozite pe venit etc. Ucraina era de departe cel mai important dintre statele aspirante la „suveranitate”10. Ca și În statele baltice, În Ucraina exista un precedent (deși discontinuu) al independenței, ultima dată câștigată și pierdută imediat după primul război mondial. Ucraina era, de asemenea, asociată intim cu istoria Rusiei: În ochii multor naționaliști ruși, „Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Suprem ucrainean din martie 1990, comuniștii au obținut o majoritate clară; RUKH a câștigat mai puțin de un sfert din locuri. Drept urmare, inițiativa le-a aparținut nu naționaliștilor ucraineni, ci chiar comuniștilor. Ei au votat la 16 iulie 1990 proclamarea „suveranității” ucrainene, afirmând primatul legilor locale și dreptul republicii la o armată proprie. Sub conducerea lui Leonid Kravciuk - aparatcic și fost „secretar pentru probleme ideologice” al Partidului Comunist -, ucrainenii au participat la un referendum organizat În Întreaga Uniune Sovietică În cadrul căruia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
participat la un referendum organizat În Întreaga Uniune Sovietică În cadrul căruia și-au exprimat sprijinul pentru un sistem federal, deși unul „reînnoit” (În termenii lui Gorbaciov). Numai În vestul Ucrainei, unde electorii au fost Întrebați dacă doreau independența totală sau suveranitatea federală, comuniștii ucraineni au fost surclasați de cei care favorizau ruptura totală de Moscova (88%). Kravciuk și tovarășii lui de partid au consemnat rezultatul, așteptând cu precauție deznodământul evenimentelor În restul Uniunii Sovietice. Acest tipar s-a repetat În republicile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mondial, când i-au fost alipite părți din Polonia răsăriteană, Republica Sovietică Socialistă Bielorusă cuprindea un număr semnificativ de minoritari ruși, polonezi și ucraineni. Bielorușii, deși cea mai mare comunitate lingvistică din republică, nu dădeau semne că vor sau așteaptă suveranitate, iar țara lor, foarte dependentă de Rusia, nu avea nici o șansă să susțină o independență reală. Regiune săracă și mlăștinoasă, mai potrivită pentru creșterea animalelor decât pentru agricultura extensivă, Bielorusia fusese devastată de război. Contribuțiile ei la economia sovietică postbelică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dat, semăna a cobeală. Ca și alți foști disidenți cehi, Havel și colegii lui nu au avut Întotdeauna o părere favorabilă despre slovaci. Îi priveau mai degrabă ca pe niște șoviniști provinciali: În cel mai bun caz urmărind naiv mirajul suveranității, În cel mai rău caz nostalgici după statul-marionetă din timpul războiului. Klaus, culmea, nu Împărtășea prejudecățile liberale și nu se sinchisea defel de trecutul Slovaciei. Era, ca și Mečiar, un realist. Cei doi, acum politicienii cei mai puternici din regiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
etnice sau religioase nu manifestase o dorință susținută de a avea instituții separate. Dar, când republicile nordice s-au desprins de federație, chestiunea a revenit la ordinea zilei. După 1991, era firesc ca musulmanii și croații din Bosnia să prefere suveranitatea, și nu statutul de minoritate În ce mai rămăsese din Iugoslavia luiMiloševiæ; ei au votat Întocmai la referendumul de la sfârșitul lui februarie 1992. Dar sârbii din Bosnia, expuși de luni Întregi aluziilor Belgradului la masacrele ustașilor și la un viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Danemarca au semnat cele mai multe prevederi ale Tratatului, dar nu au subscris la moneda unică - pe de o parte, fiindcă anticipau impactul său economic restrictiv, pe de altă parte, din cauza rezonanței sale simbolice pentru niște națiuni care ezitau să cedeze simbolurile suveranității unor agenții transnaționale; iar În cazul Marii Britanii, și deoarece (ca de atâtea ori În trecut) demersurile pentru crearea Uniunii erau privite cu neîncredere, ca un nou pas către superstatul european 3. Desigur, Tratatul de la Maastricht a făcut mult caz de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1776, care apăruseră toate ca sateliți ai Marii Britanii și Îi Împărtășeau limba, cultura și sistemul legal. Nu putea fi comparată nici cu Confederația Helvetică, deși analogia este propusă din când În când: cantoanele elvețiene, cu păienjenișul lor multisecular de suveranități suprapuse, enclave administrative și privilegii și drepturi locale, seamănă mai degrabă cu Franța vechiului regim, minus regele 9. Statele membre ale Uniunii Europene, În schimb, rămân unități separate și complet independente Într-o asociație voluntară căreia i-au cedat, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capitala federală și În ceea ce face. Așadar, aparențele sunt Înșelătoare. Până În anul 2005, Uniunea Europeană nu Înlocuise unitățile teritoriale convenționale și nu avea cum să o facă În viitorul apropiat. La șase decenii de la victoria Împotriva lui Hitler, identitățile, teritoriile și suveranitățile multiple care Împreună defineau Europa și istoria ei se suprapuneau parțial și comunicau Între ele mai mult decât oricând. Inedită și, prin urmare, mai greu de sesizat pentru observatorii din exterior era posibilitatea de a fi În același timp francez
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovietice 592; concesiunea sovietică a dreptului la recesiune 598; mișcarea de independență 591-592; populația 590; „Să dăm mâna peste Marea Baltică” 591 U UCD - vezi Uniunea Creștin-Democrată (UCD) UÇK - vezi Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK) Ucraina;declararea independenței 600; declararea suveranității 594; importanța pentru Uniunea Sovietică 593; mișcarea de independență 593-594; Mișcarea Populară pentru Perestroika (RUKH) 594; muncitori cu viză temporară 676; nepotismul 628-629; populația 593-594; reforme economice 626; salariu lunar 675; tranziția de la comunism la capitalism 626 UE - vezi Uniunea Europeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lăcașuri de cultură, mijloace de trai, școli, biserici, mănăstiri și cimitire (nu crematorii). Dar nu tot ce acuză și cere străinul e drept și nu orice răutate sau conspirație bine înveșmântată poate fi tolerată, mai ales atunci când e vorba de suveranitate, care exprimă dreptul de proprietate și de stăpânire. Prin infiltrarea de capital străin, cumpărarea de pământuri, fărâmarea industriei proprii, acapararea mijloacelor de producție am devenit colonie - la discreția invadatorului. Forțe oculte împing România spre pierire. CUTEAZĂ, CREDE ȘI LUPTĂ! Nu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]