9,583 matches
-
tata se vindecă, deși, la sfatul medicilor, învățase alfabetul Braille. Iubeam acești ochi, cu umflăturile lor fine, în care putea să se ivească, din senin, o neajutorare care nu se dădea niciodată de gol în statura lui puternică. Atunci îi tremurau globii oculari, se mișcau când încoace, când încolo, de parcă voiau să încerce să prindă cu privirea două lucruri venind unul spre altul, și aceeași rumoare speriată îi apăruse în ochi și în acea duminică de toamnă când am fost „convocați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ieșea din el, frazele lui ezitante rămâneau neauzite. Nimeni nu-i arunca o frânghie, nimeni nu-l ridica. W. vedea cum fanta se închidea, înghițindu-l. Trebuia să accepte ceea ce era de neevitat, ca orbirea pe vremuri, și privirile tatei tremurau. Pe urmă ajunseseră la un armistițiu. Fără să se uite la mama sau la vreunul din noi, a spus ca era de acord, că își va da demisia și se va muta la S. Își ridică atunci capul, iar tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fără greșeală, ele se descompuneau într-o larmă păstoasă care mă făcea să intru în panică și din scrisul acela nu mai rămâneau decât trăsături și linii de necitit, la fel de tremurătoare ca mâinile care, și după terminarea dictării, continuau să tremure și nu mai încetau. Domnul Meier, un bărbat înclinat spre meditație, în pragul pensionării, clătina din cap și mă scutea să mai scriu după dictare. În timp ce trecea printre rândurile de bănci și colegii mei de clasă se aplecau peste caietele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ascensiuni, dar și de vacanțele lui de vară. De cum ajungeam în valea unde se afla hotelul, tata devenea neliniștit, în timp ce conducea privea mai mult coastele și șirurile muntoase decât strada care devenea îngustă și plină de curbe, făcându-ne să tremurăm pentru viața noastră. Vorbea despre excursii pe care avea de gând să le facă din nou sus, pe creastă și la lacul acela alpin, dar mai ales de florile care la vremea asta ar fi trebuit să înflorească și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și prin păduri, sus de tot, până pe flancurile stâncoase, acoperite de zăpadă în această nemișcare glaciară. Și asta, spunea tata, era absolut minunat, mai ales când vremea avea, ca azi, limpezimea cristalului. Cu toate astea, noi ne înghesuiam; ne urcarăm tremurând de frig și tata conducea mașina înțesată de bagaje în jos, prin curba ascuțită. După ce am ajuns în vale și pe urmă în plină câmpie, iar căldura se preschimbă în adevărată dogoare, străbăturăm sate și o bună bucată de teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sunt încă măriți și privesc luminoși de sub sprâncenele ridicate, de parcă o uimire foarte mare le trăgea în sus - pe urmă, obrazul parcă i se frânge, capul lăsat în față îi cade în palme, de ambele părți ale cărării drepte îi tremură umerii, deasupra plutește capul bunicului, o bucată de jăratic mocnit. Ștergătoarele trec peste parbriz, dar această imagine nu sunt în stare s-o șteargă. Când am ajuns acasă, mâncarea era deja pregătită pe masă. Dar nu era nimeni care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
spunea tata și-și lua mapa de pe locul din spate, își consulta corespondența și prospectele, își fixa în minte numele întreprinzătorului și lucrurile pe care le aflase despre termenul vreunei expedieri sau despre unele sarcini de ultimă oră. Pleoapele îi tremurau ușor în timp ce mâinile îi răsfoiau hârtiile, de parcă ar fi vrut să se ascundă sub ele. Pe urmă își ridica privirea și se uita prin parbriz - iar ochii lui larg deschiși pătrundeau în lumina cețoasă a străzii pe care venea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
era de atins. Trax rupea cu dinții lui de oțel dâre întunecate în zăpadă, uruia, scotea nori de fum, îi împrăștia în aer, împingea zăpada amestecată cu pământ și iarbă, făcea un mușuroi. Casa țărănească în care erau amenajate birourile tremura prin perdelele croșetate, care fuseseră dinainte aici. W. privea cum mașina smulgea merii bătrâni din rădăcinile lor, le strivea trunchiurile, le frângea ramurile. Producția de rezervă din șură nu mai ajungea, indicii de creștere și înmulțirea spectaculoasă a comenzilor făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
patron. Firește că așa fusese stabilit, un fel de compensație pentru finanțarea inițială. Dar există vreun contract? Cine se va putea îndoi că acești bani nu au reprezentat achitarea sumei avansate? W. simți amenințarea unui leșin, ochii începură să-i tremure și vocea lui Hackler era tot mai departe, suna ca scârțâitul produs de ruperea gheții. —Comisioanele pe care le-ai primit pentru vânzarea macaralelor nu sunt acum altceva decât achitarea părții tale din afacere. Dacă vrei să faci plângere, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
împingea umerii cât mai sus, încât capul lui W. părea că se ghemuiește, ca atunci când te temi de o lovitură și trebuie să te aperi. O expresie de renunțare neajutorată îi apăru pe față și ochii albaștri începură să-i tremure, o mișcare involuntară, pe care o cunoșteam de la vizitele la bunicul. Hackler, în schimb, ședea atât de sigur pe el în acest cadru, ca și când vizita lui neanunțată nu ar fi fost nimic neobișnuit. Îi privea atât pe tata, cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la examen, și „Oha“ o să aibă grijă să-l promoveze. Cazul fusese rezolvat, puteau să bea și să sporovăiască în liniște mai departe, iar fratele meu se uita la modelul plafonului, așteptând. Dar nimeni nu-i lua apărarea. Ochii tatei tremurau doar, până și mama tăcea. Părăsit de toți, fratele meu stătea singur acolo, nemișcat - și eu mă uitam la tabloul cu lanul de grâu în fața întunecaților munți Jura, pe care îl pictase un pictor și bunicul îl primise cadou la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mașina a fost scoasă din circulație - din fericire, fără să fi provocat alte pagube. —Mă auziți? Domnule W., domnule W.! Da, vru să spună, eu sunt directorul general de la „HB-Holding“, dar nu avea cuvinte, doar ochi larg deschiși, care îi tremurau. XXVItc "XXVI" Rupturatc "Ruptura" Mama, cu lumina ferestrei în spate, ședea la patul soțului ei care zăcea acolo îngrozit și disperat, dar refăcut în bună măsură după atacul cerebral: fără urmă de paralizie și afazie. Iar ea îi vorbea bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
M-a tras până la dulapul cu jocuri. Toate jocurile noastre sunt însoțite de avertismente: „Nu sunt potrivite pentru copii sub trei ani deoarece conțin piese mici“. E oficial: viața noastră vine la pachet cu avertismente privind siguranța. Începea să-mi tremure vocea. Mi se terminau argumentele. — Dar copiii ne-ar putea aduce noi bucurii. Pe Mark îl apucă disperarea. —Jenny, mie îmi plac vechile noastre bucurii. Nu am nevoie de unele noi. Am fost mereu de acord că majoritatea cuplurilor fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ușor după ce îi spusesem deja Mariei. Cel puțin asta am crezut până i-am văzut fața Lisei. Și pe a lui Lynn. Și pe a lui Harry. Nimeni nu scotea un cuvânt. — Să vă servesc cu supă? Lui Mark îi tremura mâna. — Nu cred că-i mai este cuiva foame, am spus eu sec. Mark s-a ridicat și și-a făcut drum pe lângă masă, ocolind locul pe care stăteam eu. Acum că toată lumea știa de ce face acest lucru, gestul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Să-i transmit un mesaj? Nu, e-n regulă, Mark. O să ne întâlnim mai târziu acasă. Pa. M-am îngrozit auzind cu câtă ușurință a mințit. M-am întors către Lisa. De când se întâmplă asta? —De vreo săptămână. Lisei îi tremura vocea. — Am crezut că e vorba de o altă femeie, așa că l-am urmărit de câteva ori. Dar nu am văzut nimic suspect încă. Nu voiam să-i spun că să-ți urmărești bărbatul era un gest de femeie ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
plăcere, care a fost însă înlocuită cu certitudinea că era absolut greșit și că eu ar fi trebuit să fiu acasă cu Mark, mâncând bomboane gumate, mângâindu-l pe cap și uitându-ne la Neil Diamond în The Jazz Singer. Tremuram pe dinăuntru de parcă mă lua gripa. Ce s-a întâmplat? Era grozav! Maria veni lângă mine lăsând-o pe Lisa discutând despre liste cu un bărbat cu o vestă matlasată, care de cum ajunsese își scosese din buzunar „lista cu subiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
tine. Am aflat doar ieri, așa că tu măcar nu trebuie să-ți faci griji că te-am mințit ani de zile. În momentul în care am vorbit, am regretat. Primul lucru pe care l-am remarcat au fost mâinile Lisei tremurând. Al doilea, fața albă ca varul a lui Tally. Al treilea a fost obiectul privirii fixe a lui Tally, Phil stând în pragul ușii, cu o sticlă de șampanie în mână, căreia îi sărise dopul chiar atunci. Lisa, așteaptă, așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dintre valize și le-a dus până jos. Eu am luat ultimele valize și l-am urmat. — Nu te-am întrebat ce faci în fața ușii, ci aici, de ce ai venit. Credeam că tu și Harry v-ați lămurit. Vocea îi tremura. Da, ne-am lămurit. Ne-am lămurit permanent și definitiv. Nu pot să mai am încredere în el. În legătură cu asta m-am lămurit. —Eu plec acum, draga mea, îmi șopti Alfie. Mi-am permis să pun de ceai. Tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
personal nu-mi amintesc. Eu și Mark am început să venim aici de pe vremea când eram adolescenți. Pe vremea aia era mai mult o simplă grădină zoologică din câte îmi amintesc. —De ce nu mergem să vedem animalele? mă întrebă Ed tremurând. Am auzit că e un tren suspendat cu care poți face turul. Eu am râs. — Aia e pentru copii! Nici măcar nu sunt cozi acolo, ceea ce înseamnă că nu merită osteneala. — Totuși, ar putea fi plăcut, insistă el. Și aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cât e ceasul? Îl trezisem și sunt sigură că nu a fost încântat să vadă numele meu pe ecranul telefonului. — Îmi pare tare rău, Mark, dar e vorba de tatăl tău. — Ce s-a întâmplat? Se trezise complet și-i tremura vocea. A avut un atac de cord. Nu intra în panică, e bine, dar a fost unul grav de data asta. I-am spus tot ce știam. —Lynn e acum cu el. —Vin imediat înapoi, spuse Mark. Dacă merg acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
schimba hotelurile. Când m-am trezit era întuneric în cameră. Uitându-mă la ceas, am văzut că era 5:30. M-am ridicat în fund, prea repede, și a trebuit să mă întind din nou. Patul era fleașcă, iar eu tremuram în pantalonii și bluza umede pe care fusesem prea obosită să le mai dau jos. Am luat câteva pastile. Nu știam ce erau și nici nu-mi păsa. M-am ridicat cu greu din pat, iar când m-am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu „Cine o va cumpăra pe această femeie disperată?“. Și acum revista fusese publicată. Tocmai când eu și Mark reușisem să ne aducem relația pe linia de plutire. M-am așezat pe un prag de după colț și am deschis revista tremurându-mi mâinile, întrebându-mă ce fotografie folosiseră, sperând să nu fie prea provocatoare. Dar nu aveam de ce să-mi fac griji. Nu folosiseră fotografiile provocatoare. Nu folosiseră nici o fotografie de fapt. Articolul era despre Maria. Maria era în culmea încântării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și se opri la câțiva pași în fața regelui. Era un colonel, cu gâtul scurt, obrajii tuciurii și mustața neagră și groasă. - Am înțeles, Măria Ta, răsti el, cu trupul rigid, scuturat de cal ca un sac cu făină, în timp ce soarele tremura o pată albastră pe casca lui de oțel oxidat. Ahă, care va să zică, nu pe mine mă chemase. Începusem să înțeleg eroarea, când o mână greoaie îmi căzu din senin pe umăr și mă răsuci pe loc ca un șurub. În fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ce abia își ridica obloanele. Scaunele erau încă pe mese. Un chelner bătrân mă întâmpină, târșâindu-și ghetele fără urmă de tocuri, dar bine lustruite. Ceaiul fierbinte ce mi-l servi pe trei sferturi răsturnat din pahar pe tăva ce tremura în mâna lui veștedă, l-am sorbit cu ochii lipiți de somn. Am adormit apoi de-a binelea, cu cotul sprijinit de masa de marmură și cu bărbia în palmă. Drumul deschis de visul ce mă cuprinse era neted, însorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur și străin, de-a lungul șinelor, ca să fug cât mai departe de casa părintească. - Mama ta umblă noaptea prin odăi și-și frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria, am ajuns la o altă gară. Șeful stației s-a apropiat de banca pe care căzusem, zdrobit de oboseală. „Cauți stăpân, băiete?” începu el să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]