KorAP: Find »[drukola/base=tânăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3186 3187 3188 ...3224 >

80,593 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

perioadă În care „erai de o parte sau de cealaltă - nu exista cale de mijloc. Experiența noastră unică ne-a inoculat astfel ideea că victoria concepției corecte Însemna pur și simplu lichidarea, distrugerea celeilalte”2. Entuziasmul inocent cu care unii tineri est-europeni s-au aruncat În brațele comunismului („Am chef de revoluție!” exclama scriitorul Ludvík Vaculík În fața prietenei lui când s-a Înscris În partid) nu micșorează cu nimic responsabilitatea Moscovei pentru ceea ce era, până la urmă, anexarea acelor țări de către URSS

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de fragilă, fără baze politice, depinzând cultural de Aliații occidentali, mai ales de Statele Unite, care o inventaseră. Viața intelectuală de la Începuturile Republicii Federale nu avea o orientare politică. Opțiunile extremiste de orice fel erau excluse explicit din viața publică, iar tinerii scriitori ca Böll ezitau să se implice În politica de partid (spre deosebire de generația care avea să urmeze). Debușeurile culturale nu lipseau, cu siguranță: până În 1948, penuria de hârtie fusese depășită, rețelele de distribuție reconstituite, peste două sute de publicații literare și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al XII-lea) și creștin-democrații sprijiniți de SUA - sau politică marxistă. PCI se diferenția de celelalte partide comuniste, din Est și din Vest, printr-o trăsătură aparte. De la Început fusese condus de intelectuali. Togliatti, ca și Antonio Gramsci și alți tineri care fondaseră partidul cu douăzeci de ani În urmă, era mai inteligent - și plin de respect față de inteligență - decât liderii altor partide comuniste din Europa. În plus, În deceniul de după al doilea război mondial, partidul i-a primit cu brațele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că au Învățat-o din război era caracterul inevitabil - și chiar dezirabil - al violenței politice. Aceasta nu era nici pe departe o interpretare tipic franțuzească a experienței recente: În 1945, mulți europeni traversaseră trei decenii de violență politică și armată. Tinerii de pe tot continentul se deprinseseră cu un nivel de brutalitate publică, În vorbă și În faptă, care i-ar fi șocat pe strămoșii lor din secolul al XIX-lea. Retorica politicii moderne oferea o „dialectică” pentru familiarizarea cu apelurile la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sedusă de lideri și directive, de disciplină și de perspectiva acțiunii cot la cot cu „muncitorii”, a fost atrasă tocmai de rigiditatea PCF - cel puțin În primii ani, la fel cum partidul ceh sau polonez i-a entuziasmat inițial pe tinerii din Est. Dar intelectualii francezi consacrați se vedeau amenințați zilnic, În vederile lor progresiste, de fervoarea cu care comisarii culturali ai PCF impuneau ortodoxia În paginile turgide ale cotidianului de partid L’Humanité. Scriitorii și savanții care trecuseră de partea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
bufante și o avalanșă de funde și falduri) a fost adoptat, după posibilități, de femei de toate vârstele: aspectul exterior era Încă determinat de clasă și venit, mai degrabă decât de etate. Desigur, tensiunile dintre generații nu lipseau. În timpul războiului, tinerii parizieni și londonezi arborau, spre oroarea celor mai În vârstă, costume zazou de inspirație americană (pantaloni bufanți și haină până la genunchi, cu umeri supradimensionați), iar entuziasmul boemilor și intelectualilor, la sfârșitul anilor ’40, pentru scurta din nolton (cândva haina tradițională

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
poziții de autoritate - Încă simțeau că viața fusese mai bună sub Kaiser. Dar dacă ne amintim ce i-a urmat Kaiserului, siguranța și liniștea conferite de automatismul pasiv al vieții zilnice din RFG erau un substitut mai mult decât acceptabil. Tinerii, Însă, erau mult mai suspicioși. „Generația sceptică” - formată din cei născuți În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, deci destul de bătrâni pentru a fi trăit sub nazism, dar și destul de tineri ca să nu poarte responsibilitatea pentru crimele acestuia - nu avea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ordine și legitimitate. Eroul Francezilor Liberi, criticul nemilos al regimului de la Vichy, omul care a redat credibilitatea statului francez după august 1944 nu era de partea algerienilor rebeli (mulți dintre ei foști petainiști) și cu atât mai puțin de partea tinerilor ofițeri care li se raliaseră În cadrul insurecției. Prima sa misiune, așa cum o Înțelegea el, era să refacă autoritatea guvernului În Franța. Al doilea obiectiv era să rezolve conflictul algerian care o subminase Într-un mod atât de dramatic. Un an

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
poza În nobil de țară edwardian -, era liderul perfect În acest moment de tranziție, oferind retragerea din colonii În politica externă și o liniște prosperă În țară. Electoratul mai În vârstă era destul de mulțumit cu acest rezultat; numai dezamăgirea celor tineri creștea. Retragerea din Imperiu a alimentat o neliniște crescândă În legătură cu pierderea orientării naționale. În absența gloriei imperiale, Commonwealthul slujea Marii Britanii mai mult ca sursă de alimente. Mulțumită regimului tarifar preferențial pentru importurile din statele membre, produsele alimentare provenite din Commonwealth

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
politice de către Nagy) a semnificat o autentică ridicare a democrației Împotriva dictaturii, a libertății contra tiraniei. Părea, În sfârșit, posibil să vorbești despre comunism și libertate În aceeași propoziție. Cum avea să spună mai târziu Jorge Semprún, pe atunci un tânăr comunist spaniol care lucra clandestin În Paris, „cuvântarea secretă ne-a rupt lanțurile; ne-a dat măcar șansa să fim eliberați din... somnul rațiunii”. Clipa de speranță a luat sfârșit odată cu invadarea Ungariei. Câțiva observatori din Occident au Încercat să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
afectați de mesajul tancurilor sovietice. Studenții români au demonstrat În sprijinul vecinilor lor unguri; intelectualii est-germani au fost arestați și trimiși În judecată pentru că au criticat actele sovieticilor; În URSS, evenimentele din 1956 au deschis ochii unor comuniști convinși, precum tânărul Leonid Pliușici. O nouă generație de intelectuali disidenți, ca Paul Goma În România sau Wolfgang Harich În RDG, s-a născut din molozul Budapestei. Desigur, În Europa de Est diferența era că supușii deziluzionați ai unui regim discreditat nu puteau să privească

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
blocului. Această stabilitate a avut Însă prețul ei. Sistemul socialist pierduse, pentru cei mai mulți oameni care trăiau sub comunism, toate promisiunile radicale, utopice și vizionare cu care fusese asociat odinioară și care erau o parte din atracția sa - În special pentru tineri - nu mai departe de Începutul anilor ’50. Devenise acum doar un mod de viață care trebuia Îndurat. Ceea ce nu Însemna că nu putea dăinui pentru multă vreme - după 1956, puțini anticipau un sfârșit apropiat al sistemului sovietic de guvernare. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sângeroase a revoluției”, a spus el mulțimii adunate, „este aceea că a trebuit să ne asumăm responsabilitatea falimentului și să căutăm o cale de ieșire din fundătura asiatică În care eram Împinși. Realmente, Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar a furat viitorul tinerilor de azi În 1956”. Xtc "X" Era bunăstăriitc "Era bunăstării" Hai să fim cinstiți: ai noștri n-au dus-o niciodată atât de bine. Harold Macmillan (20 iulie 1957) Admasa e, pe scurt, Întregul sistem de productivitate crescândă, plus inflație

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al XIX-lea. Dar acestea nu au condus neapărat la creșteri susținute ale populației: fie pentru că agricultura tradițională nu putea suporta prea multe guri de hrănit, fie din cauza războaielor și a bolilor sau pentru că noul exces de populație, În special tinerii, au emigrat În străinătate În căutarea unei vieți mai bune. și astfel, În secolul XX, războiul și emigrația au menținut creșterea demografică mult sub ce era de așteptat după saltul ratei natalității din primele decenii. În ajunul celui de-al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și astfel, În secolul XX, războiul și emigrația au menținut creșterea demografică mult sub ce era de așteptat după saltul ratei natalității din primele decenii. În ajunul celui de-al doilea război mondial, efectele devastatoare ale dispariției unei generații de tineri În primul război mondial, pe lângă criza economică, războaiele civile și incertitudinea politică din anii ’30, au adus rata natalității, În unele regiuni occidentale, la minime istorice. În Marea Britanie erau doar 15,3 nou-născuți vii la mia de locuitori, În Belgia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
crescut cu aproape 30% - cea mai rapidă rată de creștere Înregistrată vreodată pe pământ francez. Cea mai frapantă caracteristică a Europei Între 1950 și 1960 - care poate fi dedusă din orice scenă de stradă contemporană - era așadar numărul mare de tineri și copii. După patruzeci de ani, Europa devenea din nou tânără. Anii de vârf pentru nașterile postbelice În majoritatea țărilor au fost 1947-1949: În 1949 s-au născut În Franța 869.000 de copii, față de numai 612.000 În 1939

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
locuitori din sărmana regiune Alentejo au plecat la Lisabona. În Italia, Între 1955 și 1971, aproximativ nouă milioane de oameni s-au mutat dintr-o regiune a țării În alta. Acest fenomen nu se limita la zona mediteraneană. Milioanele de tineri care au abandonat Republica Democrată Germană În favoarea Republicii Federale Germane Între 1950 și 1961 optau poate pentru libertate politică, dar, Îndreptându-se către Vest, căutau și slujbe bine plătite și o viață mai bună. În această privință, ei diferă foarte

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1945. Mare parte din această mișcare a fost provocată de inegalitățile de venit; dar dorința de a scăpa de privațiuni, izolare, plictiseala vieții de țară și de strictețea ierarhiilor rurale tradiționale au avut și ele un rol, În special pentru tineri. Un folos accidental a fost faptul că, În consecință, salariile celor rămași În urmă și pământul aflat la dispoziția lor au crescut. O a doua soluție adoptată de migranți era mutarea dintr-o țară europeană În alta. Emigrația europeană, desigur

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a cărei populație totală era În 1950 de doar 8,3 milioane. Emigrarea tinerelor femei În căutarea unor posturi de menajere la Paris și În alte părți a avut un efect semnificativ mai ales În mediul rural, unde lipsa de tineri a fost compensată (parțial) de sosirea imigranților din coloniile portugheze din Africa și Insulele Capului Verde. În municipalitatea portugheză Sabugal, din nordul rural, populația locală a scăzut, sub impactul emigrației, de la 43.513 persoane În 1950 la doar 19.174 treizeci

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și mai ales În Italia, unde primul raliu național de scutere, desfășurat la Roma pe 13 noiembrie 1949, a fost urmat de o creștere explozivă a pieței pentru aceste simboluri ieftine și comode ale libertății și mobilității urbane, populare printre tineri și lăudate cum se cuvine - În special modelul Vespa - În orice film contemporan din sau despre Italia. La Începutul anilor ’60 Însă, automobilul s-a impus În Europa Occidentală, mutând traficul de pe șine pe șosele și din transportul public În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
existau doar 260.000. Dar trei ani mai târziu, În 1961, francezii dețineau 2.250.000 de radiouri cu tranzistori. În 1968, când fiecare nouă din zece oameni În Franța avea un radio, două treimi din aparate erau modele portabile. Tinerii nu mai erau nevoiți să asculte În familie știri și piese radiofonice pe gustul adulților, programate la „orele de ascultare ale familiei”, de obicei după masa de seară. Acum aveau propriile lor programe - Salut les copains pe postul național francez

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o sursă esențială de informații, iluminare și divertisment. În statele comuniste, aparatul de radio era, de asemenea, singurul mijloc de acces, deși inadecvat, la știri și opinii necenzurate, de la „Europa Liberă”, Vocea Americii și mai ales BBC World Service. Dar tinerii de pretutindeni ascultau acum radioul În special pentru muzica ușoară. Pentru orice altceva, ei se orientau din ce În ce mai mult spre televiziune. Serviciul de televiziune a venit treptat În Europa, iar În unele locuri destul de târziu. În Marea Britanie, transmisia continuă a Început

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
simularea confortului egalitar și a caldei familiarități În fața unei audiențe de masă - o performanță pentru care politicienii europeni erau mai puțin pregătiți decât omologii lor americani. Puși În fața camerelor de televiziune, mulți politicieni mai În vârstă au eșuat lamentabil. Aspiranții tineri, mai ușor adaptabili, au profitat enorm. Cum avea să remarce În memoriile lui conservatorul britanic Edward Heath referindu-se la succesul mediatic al adversarului său, liderul laburist Harold Wilson, televiziunea „putea fi abuzată de orice șarlatan capabil să o manipuleze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avut de suferit: În primul rând, pentru că publicul lor avea acum o sursă alternativă de divertisment, mai la Îndemână și mai confortabilă; iar În al doilea rând, pentru că sportul a Început curând să fie televizat, de regulă În weekenduri. Doar tinerii ieșeau În număr mare. Iar gusturile lor În materie de divertisment Începeau să se schimbe. La sfârșitul anilor ’50, economia europeană a Început să resimtă serios impactul comercial al valului demografic. Mai Întâi s-au dezvoltat foarte mult produsele pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
echipament școlar și o gamă mai extinsă ca oricând de produse educaționale (inclusiv profesori). Dar cumpărătorii tuturor acestor produse și servicii erau adulți: părinți, rude, administratori de școli și instituții centrale. În jurul anului 1957, pentru prima oară În istoria Europei, tinerii au Început să-și cumpere singuri obiecte. Până la această dată, tinerii nici nu existaseră ca grup distinct de consumatori. Într-un fel, nu existaseră deloc. În familiile și comunitățile tradiționale, copiii rămâneau copii până părăseau școala și mergeau la lucru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]