80,593 matches
-
educaționale (inclusiv profesori). Dar cumpărătorii tuturor acestor produse și servicii erau adulți: părinți, rude, administratori de școli și instituții centrale. În jurul anului 1957, pentru prima oară În istoria Europei, tinerii au Început să-și cumpere singuri obiecte. Până la această dată, tinerii nici nu existaseră ca grup distinct de consumatori. Într-un fel, nu existaseră deloc. În familiile și comunitățile tradiționale, copiii rămâneau copii până părăseau școala și mergeau la lucru, moment În care deveneau tineri adulți. „Adolescentul”, o nouă categorie intermediară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cumpere singuri obiecte. Până la această dată, tinerii nici nu existaseră ca grup distinct de consumatori. Într-un fel, nu existaseră deloc. În familiile și comunitățile tradiționale, copiii rămâneau copii până părăseau școala și mergeau la lucru, moment În care deveneau tineri adulți. „Adolescentul”, o nouă categorie intermediară care definea o generație nu prin statut, ci prin vârstă - nici copil, nici adult -, era fără precedent. Iar ideea că aceste persoane - adolescenții - ar putea reprezenta un grup distinct de consumatori ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fără precedent. Iar ideea că aceste persoane - adolescenții - ar putea reprezenta un grup distinct de consumatori ar fi fost de neconceput cu câțiva ani Înainte. Pentru majoritatea oamenilor, familia fusese dintotdeauna o unitate de producție, nu de consum. În măsura În care orice tânăr din cadrul familiei avea venituri independente, acestea făceau parte din bugetul familiei și contribuiau la acoperirea cheltuielilor colective. Însă, În condițiile În care salariile reale creșteau cu rapiditate, familiile puteau subzista - și chiar trăi bine - cu salariul principalului aducător de venit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rapiditate, familiile puteau subzista - și chiar trăi bine - cu salariul principalului aducător de venit, cu atât mai mult dacă ambii părinți erau salariați. Un fiu sau o fiică ce părăsise școala la 14 ani (vârsta obișnuită de absolvire pentru majoritatea tinerilor europeni În acei ani), care trăia acasă și avea o slujbă stabilă sau doar una cu program redus, nu mai era automat nevoită să predea În fiecare vineri familiei tot ce câștigase. În Franța, În 1965, 62% dintre tinerii Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
majoritatea tinerilor europeni În acei ani), care trăia acasă și avea o slujbă stabilă sau doar una cu program redus, nu mai era automat nevoită să predea În fiecare vineri familiei tot ce câștigase. În Franța, În 1965, 62% dintre tinerii Între 16 și 24 de ani care Încă locuiau cu părinții Își păstrau tot venitul pentru a-l cheltui după propria dorință. Cel mai evident simptom imediat al acestei noi puteri de cumpărare a adolescenților s-a manifestat În vestimentație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o atitudine cinică, indiferentă, un amestec de Marlon Brando (În The Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie, unde bande de tineri Îmbrăcați În piele au atacat imigranții caraibieni -, acești tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau de ales: purtau aceleași haine ca tații și mamele lor. Dar nu a fost, economic vorbind, cea mai importantă schimbare adusă de adolescenții cheltuitori: tinerii dădeau o mulțime de bani pe haine, dar și mai mult - mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau de ales: purtau aceleași haine ca tații și mamele lor. Dar nu a fost, economic vorbind, cea mai importantă schimbare adusă de adolescenții cheltuitori: tinerii dădeau o mulțime de bani pe haine, dar și mai mult - mult mai mult - pe muzică. Asocierea dintre „adolescent” și „muzica pop”, care a devenit automată la Începutul anilor ’60, avea o bază atât comercială, cât și culturală. În Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au explodat atât de prompt ca În America - unde veniturile din vânzările de discuri au crescut de la 277 de milioane de dolari În 1955 la 600 de milioane patru ani mai târziu. Dar au crescut totuși. În Marea Britanie, unde inițial tinerii au fost mai expuși la modele americane decât contemporanii lor de pe continent, explozia muzicii pop poate fi datată odată cu proiectarea filmului Rock Around the Clock (1965), cu Bill Haley and his Comets și Platters. Producția În sine era mediocră chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Around the Clock (1965), cu Bill Haley and his Comets și Platters. Producția În sine era mediocră chiar și după standardele scăzute ale filmelor de muzică rock, dar melodia-titlu eponimă (cântată de Haley) a entuziasmat o generație de adolescenți britanici. Tinerii proveniți din rândurile clasei muncitoare, pentru care jazzul nu a avut niciodată mare trecere, au fost imediat atrași de revoluția americană (și, la Începuturile ei, britanică) a muzicii pop: antrenantă, melodioasă, accesibilă, sexy și, mai presus de toate, a lor21
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un rol proeminent. În plus, În timp ce produsele de curățat și cerealele pentru micul dejun care apăreau la tânăra televiziune comercială britanică se adresau gospodinelor și copiilor, pauzele publicitare de la Radio Monte Carlo și din alte părți vizau mai ales piața „tinerilor”. Cheltuielile discreționare ale adolescenților - pe tutun, alcool, motorete și motociclete, haine la modă cu preț redus, Încălțăminte, produse de machiaj, de Îngrijire a părului, bijuterii, reviste, discuri, pick-upuri, radio - reprezentau un imens și neexplorat rezervor de bani, lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la 2,5 miliarde de lire În 1978. În Franța, investițiile În publicitatea din revistele adresate adolescenților au crescut cu 400% În anii crucialii 1959-1962. Pentru mulți, lumea, așa cum era prezentată În reclame, era Încă de neatins: În 1957, majoritatea tinerilor francezi chestionați În sondaje se plângeau că nu aveau acces la divertismentul preferat, la o vacanță așa cum și-o imaginau, la propriile mijloace de transport. Dar este interesant faptul că respondenții priveau deja aceste bunuri și servicii ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care consumatorii americani erau deja familiarizați: telefoane, electrocasnice, televizoare, aparate de fotografiat, produse de curățat, mâncăruri la pachet, haine ieftine și colorate, mașini și accesorii etc. Asta Însemnau prosperitatea și consumul ca mod de viață - „modul de viață american”. Pentru tineri, farmecul Americii era contemporaneitatea ei agresivă. Ca abstracție, ea reprezenta opusul trecutului: era mare, deschisă, prosperă - și tânără. Un aspect al americanizării deja menționat a fost muzica pop - deși nici acest lucru nu era o noutate: În 1903 se cânta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patosul exagerat și naivitatea amorului american și a rutinei domestice. În același timp Însă, acordau o atenție sporită stilului actoricesc adesea subversiv. Muzica din filmele americane a reapărut În Europa la radio, În cafenele, baruri și discoteci. Limbajul corporal al tinerilor rebeli americani - așa cum se vedea În film - a devenit pentru contemporanii lor europeni ultimul răcnet. Tinerii europeni au Început să se Îmbrace „În stil american”: când primii blugi „Levi’s originali” au fost scoși la vânzare În Paris, la Marché
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atenție sporită stilului actoricesc adesea subversiv. Muzica din filmele americane a reapărut În Europa la radio, În cafenele, baruri și discoteci. Limbajul corporal al tinerilor rebeli americani - așa cum se vedea În film - a devenit pentru contemporanii lor europeni ultimul răcnet. Tinerii europeni au Început să se Îmbrace „În stil american”: când primii blugi „Levi’s originali” au fost scoși la vânzare În Paris, la Marché aux Puces În mai 1963, cererea a epuizat stocul. Uniforma tinerilor americani (blugi și tricouri) avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
contemporanii lor europeni ultimul răcnet. Tinerii europeni au Început să se Îmbrace „În stil american”: când primii blugi „Levi’s originali” au fost scoși la vânzare În Paris, la Marché aux Puces În mai 1963, cererea a epuizat stocul. Uniforma tinerilor americani (blugi și tricouri) avea minime conotații de clasă (cel puțin până când ambele piese au fost Însușite de marii designeri, dar chiar și atunci distincția rezultată nu ținea de rangul social, ci de resursele materiale). Mai mult, purtați de clasa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era tot un produs belgian: Lucky Luke, un cowboy ghinionist și simpatic care apărea săptămânal În benzile desenate de limbă franceză și flamandă. America, reală sau imaginată, devenea un cadru natural pentru divertismentul facil de toate genurile. Influența americană asupra tinerilor europeni a contribuit direct la ceea ce era deja deplâns ca o „prăpastie Între generații”. Concetățenii lor mai vârstnici observau și regretau tendința tinerilor europeni de pretutindeni de a condimenta conversațiile cu americanisme reale sau imaginare. Un studiu a estimat că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
America, reală sau imaginată, devenea un cadru natural pentru divertismentul facil de toate genurile. Influența americană asupra tinerilor europeni a contribuit direct la ceea ce era deja deplâns ca o „prăpastie Între generații”. Concetățenii lor mai vârstnici observau și regretau tendința tinerilor europeni de pretutindeni de a condimenta conversațiile cu americanisme reale sau imaginare. Un studiu a estimat că, pe parcursul anilor ’60, aceste „americanisme” s-au multiplicat de paisprezece ori În presa germană și austriacă; În 1964, criticul francez René Etiemble a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neferoase - au fost Întreprinse pentru o economie adaptată la război; dar răsplata lor a venit douăzeci de ani mai târziu. Economia socială de piață a lui Ludwig Erhard Își are rădăcinile În politicile lui Albert Speer - Într-adevăr, mulți dintre tinerii directori și planificatori care au ocupat poziții Înalte În afacerile și În guvernul Germaniei de Vest postbelice au debutat sub Hitler; ei au adus comitetelor, autorităților de planificare și firmelor din RFG politici și practici favorizate de birocrații naziști. Infrastructura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înapoi cu mânie), personajul lui John Osborne, Jimmy Porter, detestă prosperitatea și suficiența anilor „Închipuiți” de după război - și, fără Îndoială, pojghița de conformism social care s-a păstrat până la sfârșitul deceniului Îi scotea pe mulți din sărite, Îndeosebi pe cei tineri 10. Dar anii ’50 au fost și o epocă a inovației - cea din teatru, literatură și cinema fiind mult mai durabilă decât ce avea să urmeze. Europa de Vest compensa În domeniul artistic puterea și prestigiul politic pierdute. Anii ’50 au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importante - Frankfurt, Bruxelles, Londra mai ales - au descoperit prea târziu că și-au vândut titlurile de noblețe urbană pe un talmeș-balmeș brutalist. Una dintre ironiile anilor ’60 e aceea că peisajele urbane „renovate” și energic reconstruite displăceau În primul rând tinerilor. Străzi, case, fabrici, birouri, cafenele, școli, universități: toate erau moderne și de o noutate implacabilă. Dar tinerii, cu excepția celor mai privilegiați, simțeau că trăiesc Într-un mediu urât, apăsător, inuman și - un termen din ce În ce mai vehiculat - alienant. Nu-i de mirare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urbană pe un talmeș-balmeș brutalist. Una dintre ironiile anilor ’60 e aceea că peisajele urbane „renovate” și energic reconstruite displăceau În primul rând tinerilor. Străzi, case, fabrici, birouri, cafenele, școli, universități: toate erau moderne și de o noutate implacabilă. Dar tinerii, cu excepția celor mai privilegiați, simțeau că trăiesc Într-un mediu urât, apăsător, inuman și - un termen din ce În ce mai vehiculat - alienant. Nu-i de mirare că atunci când copiii bine hrăniți, bine adăpostiți și bine educați din generoasele state asistențiale europene au crescut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În deceniul următor. Iar geografia politică a deceniului e Înșelătoare: cele mai importante evenimente nu s-au produs Întotdeauna În cele mai cunoscute locuri. Spre mijlocul deceniului, impactul social al exploziei demografice postbelice se simțea pretutindeni. Europa era plină de tineri: În Franța anului 1968, populația cu vârste cuprinse Între 16 și 24 de ani era de 8 milioane, adică 16,1% din total. Altădată, o astfel de explozie ar fi restricționat drastic rezervele alimentare ale țării și, chiar dacă mâncarea nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grammar school În Anglia, lycée În Franța, Gymnasium În Germania) fuseseră accesibile doar elitei conducătoare. Cu aceeași programă clasică la care copiii săraci din mediul rural sau urban nu avuseseră niciodată acces, ele se deschideau acum unui număr crescând de tineri din toate straturile sociale. Pe măsură ce tot mai mulți copii treceau prin liceu, falia dintre lumea lor și cea a părinților se adâncea. Acest conflict generațional fără precedent reprezenta, fără Îndoială, o revoluție socială În sine - deși consecințele lui se limitau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Roma 60.000. Numai acestea trei, luate la un loc, aveau acum mai mulți studenți decât toată Italia În urmă cu 18 ani. Mulți dintre ei nu aveau să obțină niciodată o diplomă 2. La sfârșitul anilor ’60, un tânăr italian din șapte era student (față de unul din douăzeci, cu zece ani În urmă). În Belgia, proporția era de unul din șase. În Germania de Vest, unde În 1950 existau 108.000 de studenți, iar universitățile tradiționale erau deja suprapopulate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]