8,298 matches
-
pentru poporul român. Dacă bulgarii, sârbii și ungurii au făcut din Biserica Creștină instrumentul Trufiei lor tiranice, grecii i-au mai adăugat un atribut și anume “Hoția” practicată mai mult sau mai puțin la vedere. Obiceiul domnitorilor pământeni de a închina bisericile noastre Patriarhiei grecești din Constantinopol, a adus, după sine, pelerinajul ierarhilor și călugărilor din toate patriarhiile Orientului, atrași fiind mai ales de bogățiile Țărilor Românești. „Noi, auzind de virtuțile tale (a se citi bogățiile tale), am alergat și am
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
din Ierusalim 177 moșii, mănăstirile grecești din Sinai 54 moșii, cele din Epir, Macedonia, Tesalia și Albania 120 moșii, cele din muntele Athos 186 moșii. În total peste 75 mănăstiri mari și bogate din Țările Românești cu 561 moșii erau închinate, ceea ce constituia un adevărat exod de bogății în dauna bieților români care cu greu își duceau traiul zilnic. Domniile fanariote aveau să însemne punctul culminant al acestui fenomen când practic țările române au fost transformate în adevărate colonii de robi
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
jos, copii!, Chișinău, 1990; Cartușiera, pref. Victor Prohin, Chișinău, 1991; De ce v-ați dus de-acasă?, Chișinău, 1991; Bocetul, Chișinău, 1992; Dioptrii pentru ochelarii de cai, pref. Victor Prohin, Chișinău, 1995; Ghicitori, Chișinău 1995; Stihuri marțiale, Chișinău, 1999; Toporul taie închinându-se, pref. Const. Zărnescu, Cluj-Napoca, 2000; Coloana nătângilor, Chișinău, 2001; Îngerii din cerul gurii, pref. Const. Zărnescu, Cluj-Napoca, 2003. Antologii: Mere acre, Chișinău, 1982; Atlas comic, Chișinău, 1987; Unei, unui, unor... (Epigramă românească), Chișinău, 1992; Buturuga mică... (Antologia epigramei românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
intelectual al Lirei"74. Poetul este un Narcis, în fapt, mișcarea gândirii uimită de propria ei substanță, care se caută în vacuitatea chipului pierdut; poezia - înălțare "la mirarea și incandescenta modului interior"75. În cuvintele autorului român: Versul căruia ne închinam se dovedește a fi o dificilă libertate: lumea purificata până a nu mai oglindi decât figură spiritului nostru. Act clar de narcisism 76. "Înecarea" în neantul propriei conștiințe - "Atlanticei sunt robul, vibrat spre un mărgean. / Încununat cu alge, clădit în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în sine, dar existența, în profunzime, a unei revolte perpetue și a geniului reprezintă un argument de autoritate. În forul intim, C. avea un orizont mult mai larg. Un personaj al său, căruia îi împrumută mult din propria-i biografie, închină un adevărat cult marilor poeți, de la Leopardi la Mallarmé. De altfel, el a intuit de timpuriu talentul lui Arghezi, pe care l-a proclamat cel mai mare poet român, înainte ca acesta să-și fi tipărit vreun volum, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
, Al.[exandru] (20.X.1895, București - 27.II.1990, București), memorialist și editor. Este fiul Zoei (n. Cornescu) și al lui Petre Rosetti Bălănescu, avocat și moșier. Elenei C. Cornescu, bunica sa după mamă, i-a închinat Ion Heliade-Rădulescu poezia Zburătorul. Urmează la București cursurile Liceului „Gh. Lazăr” (1906-1914) și Facultatea de Litere și Filosofie (1914-1916), unde îi are profesori pe Ovid Densusianu, I.-A. Candrea, I. Bianu și D. Onciul. Locotenent în timpul primului război mondial, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
o temperează singură excesiva sa grijă de expresie” (Perpessicius), „scriitorul delectabil, fin observator al peisajului din afară, ca și al universului interior” (Al. Piru). Altă dimensiune a scrisului lui R. este aceea de portretist, învederată în Cartea albă (1968), unde închină tablete bunicii sale materne, Elena C. Cornescu, apoi lui Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, G. Călinescu, Oscar Lemnaru, pictorului Theodor Pallady, lingviștilor B. P. Hasdeu, Ovid Densusianu și I.-A. Candrea, bizantinologului D. Russo
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
opera lui Al. Rosetti. Nu umanismul tocit și demonetizat prin aplicări calpe, ci acela care anima, la cumpăna anilor de după prima conflagrație, numeroase spirite europene și românești. De aici interesul - nu doar peisagistic - pentru Elada, căruia Al. Rosetti i-a închinat prima sa creație literară, expresie a unui liric nemărturisit, frânat în efuziunile sale de cenzura unei erudiții, ea însăși dozată cu severitate! MIRCEA ZACIU SCRIERI: Colindele religioase la români, București, 1920; Note din Grecia, București, 1938; Limba poeziilor lui Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
experiență socială dramatică. Se înțelege de la sine că, în ciuda tuturor influențelor pe care le-am absorbit de la aceste persoane, responsabilitatea intelectuală și morală pentru cele scrise în această carte nu este corporatistă, ci strict individuală. Sub rezerva acestei mențiuni exonerante, închin cartea de față generației mele profesorale, magisterilor mei intelectuali. Capitolul 1 Memorie istorică, identitate națională, educație publică: tripticul "complexului identitar-mnemonic" 1.1. Drumul mnemonic spre națiune Teza generală de la care pornim este că naționalismul, statul-națiune, identitatea națională și memoria colectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
primul care a înmănunchiat trecuturile până atunci separate ale românilor ardeleni, munteni și moldoveni într-o singură desfășurare istorică a fost Samuil Micu, în lucrarea sa rămasă nepublicată din 1805, Istoria și lucrurile și întâmplările românilor. Într-un pasaj encomiastic închinat întru slava lui Traian, de pildă, Micu afirmă că " Acesta au fost săditorul și părintele românilor celor ce astăzi sunt în Daciia, adecă în Moldova, în Țara Românească, în Ardeal și în Țara Ungurească până la Tisa, că Tisa iaste terminul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Xenopol. În manualul său de Istoria Românilor pentru clasele primare (1890), eruditul istoric și subtilul filosof al istoriei lansează un mesaj cu o puternică încărcătură xenofobică: "In Romănia locuesc mai multe felurĭ de oamenĭ, care vorbesc deosebite limbĭ și se închină la deosebite religiunĭ. [...] Romănia liberă este a Românilor, căcĭ eĭ aŭ cîștigat această țară prin cucerire și aŭ păstrat-o vĕrsîndu-și adesea-orĭ sîngele pentru ea. Cele-l'alte popoare care locuesc in Romănia sunt primite de Românĭ numaĭ ca mosafirĭ
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
poate fi ea apărată contra dușmanilor" (p. 41). Ce se învață la această școală a națiunii care este armata?, ne putem întreba intrigați. Pe lângă iubirea totală a patriei ("Să ne clădim altar în suflet pentru iubirea de Patrie și să închinăm acestui altar tot sufletul, toată viața și tot focul nostru patriotic"), în capul listei este așezat imperativul "Să ne înrădăcinăm în suflet ura neîmpăcată contra dușmanilor Patriei; să ne plămădim dorința pătimașe de a-i sfărâma și ai îngenunchia la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
adevărul în toată realitatea, căci istoricul este în primul rând un preot al religiei adevărului" (Ursu, 1924, p. 17). Dincolo de această mărturisire de credință alethică și de slujire exclusivă a "cultului adevărului", operele istoriografice ale interbelicului relevă că istoricii se închinau simultan și idolului națiunii. Inclusiv I. Ursu, câteva pagini mai încolo, cade în cursa excepționalismului românesc: Nu se cunoaște un popor, care să fi avut o istorie mai tragică decât poporul nostru. Istoria Românilor poartă marca unui șir de suferinți
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1998 fie nu mai conțin niciun sistem de clasificare periodică a istoriei, fie abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Liniaritatea cronologică este frântă, iar materialul istoric este reorganizat după alte criterii decât cele ce se închină acelui "idol cronologic" contestat de F. Simiard. Are loc o prăbușire a temporalității, așa cum e înțeleasă ea în mod convențional, ca o succesiune de evenimente ordonate cronologic. Odată cu renegarea periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că bărbații trebuie conduși de soțiile lor. Boccaccio dedică colecția sa de nuvele femeilor, percepute drept spirite nobile, ce au totuși nevoie de ghidare, de compasiune și de sprijin într-o societate masculină misogină. și alte creații boccaccești vor fi închinate unor femei pentru care naratorul operei mărturisește că nutrește o dragoste profundă. În Povestirile din Canterbury, dar și în Decameronul identificăm o abordare complexă a personajului feminin: pe de o parte întâlnim femeia trădătoare, concupiscentă, malefică, însă independentă, locvace, voluntară
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
condamnă la solitudine femeile claustrate între zidurile caselor. Se evidențiază în acest cuvânt introductiv al Decameronului imaginea femeii care guvernează universul intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă. Femeia joacă un rol multiplu și se înfățișează în mai multe ipostaze: centru al preocupărilor artistice ale creatorului, muză permanentă, generatoare a celui mai nobil sentiment, iubirea. Pentru Boccaccio viața are sens numai sub semnul dragostei, cea care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nr. 2, 1997, p. 158. (trad. n.) 295 Geoffrey Chaucer, op. cit., pp. 279-280. 296 Ibidem, p. 280. 99 regretă cu adevărat pornirile, le acceptă și chiar e mândră de ele: „Eu nu-s dintre aleși, slăvite fețe,/ Ci vreau să-nchin a vieții mele floare/ Căsătoriei celei roditoare.”297 Adjectivul ultim se referă doar la propriile plăceri. Este cert faptul că înțelege greșit citatele biblice, cât și recomandările Fericitului Ieronim, deoarece acestea nu condamnă nimic, așa cum i se părea femeii, ci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
apropriind-și toate calitățile posibile și arătând o nesinceră evlavie și o modestie exagerată. Urmarea nu este greu de anticipat: murind, Ciapelletto este considerat sfânt, venerat ca atare, ba mai mult, aduce și vindecări asupra celor care i s-au închinat cu smerenie. Povestirea aceasta dezvăluie inocența unui univers în care aparențele trec deseori drept esență, în care credulitatea guvernează, căci se doresc cu orice preț minuni și dovezi ale prezenței divine în viața celor umili. Este o lume încă 520
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
op. cit., p. 225. 145 deplasările frecvente din spațiul mânăstirilor în cel profan al orașelor, a dus la pervertirea unei trăiri religioase autentice și la frecvente abateri de la conduita morală firească pentru o persoană a cărei viață se așteaptă a fi închinată divinității. Păcatul cel mai imputat și mai des criticat în povestirile care fac aluzie la decăderea clerului (și sunt douăzeci astfel de istorisiri în Decameron) este cel al concupiscenței, al dorinței trupești necontrolate. De cele mai multe ori, pentru a și atrage
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și ai epocii medievale, devine o altă scriere, în care imaginea femeii ocupă un loc central, ne referim la opera în limba latină De mulieribus claris (1361-1362), ce face parte din seria ultimelor creații ale autor italian. Cartea aceasta este închinată unei femei, Andrea Acciaiuoli, sora lui Niccolo, un apropiat al lui Boccaccio, deși nu întotdeauna binevoitor cu marele artist. În dedicația scrisă, autorul mărturisește explicit că s-a mutat la țară, în 1361 s-a stabilit 618 Judith Serafini-Sauli, op. cit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a luminii, pentru că în limba engleză daisy (margareta) este „ochiul zilei”, simbol al purității și al prospețimii. 186 Că-n lume orișicât vei fi cătând,/ Nu-i vei găsi perechea nicăirea:/ Făcând-o s-a-ntrecut pe sine Firea.”679 Poetul îi închină o adevărată baladă în poem, având un refren care-i subliniază superioritatea și unicitatea, și care amintește de chansons d’amour ale trubadurilor: „Pe toate le-adumbrește doamna mea”680. Zeiță și femeie în același timp, ea îmbină realul cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
atunci când este ofensată sau jignită de insistențele masculine (Piccarda din VIII. 4). Un singur personaj feminin, Andreuola (IV. 6), decide ca după moartea persoanei iubite, în semn de adâncă prețuire și afecțiune, să se retragă la mănăstire, alegând o cale închinată divinității și recluziunii. Femeia are un rol benefic, pentru ea bărbatul acceptă să se metamorfozeze, să se transforme dintr-o brută într-un ins manierat și educat, așadar rolul civilizator nu-i poate fi negat (Efigenia va avea o influență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
aparține terestrului prin frumusețea edenică, se luptă pentru ea, devin rivali, mitul cavaleresc fiind transpus, anacronic, în epoca antică. Singura intervenție reală în cadrul textului a personajului feminin, prin care își dezvăluie un minim de personalitate, este în momentul când se închină zeiței Diana, pledând în rugăciunea ei pentru păstrarea castității sau cel puțin să fie aleasa celui care o va fi iubit mai mult. Destinul personajelor este lăsat în mâna sorții. Donna angelicata ilustrată de Emilia dorește puritatea, se lasă călăuzită
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Declarația de dragoste pe care i-o face stăpânul locului seamănă mai degrabă cu o cerere de vasalitate, femeii i se impune, din start, obediența în cămin, supunerea deplină în fața dorințelor masculine, ce pot dispune de ea după bunul plac: „Închina-te-vei de voie/ La cheful meu? Putea-voi neoprit,/ Cum voi pofti, plăcere sau nevoie/ Să-ți fac și să le rabzi necontenit?/ N ai să spui nu când da ți-am poruncit?/ Dacă te juri, atunci mă jur
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a suferit pe toate neclintită.”801 Menirea femeii pare a fi aceea de a îndura, cu stoicism, un destin aproape ingrat, care o deposedează de drepturi elementare și o obligă la o permanentă adeziune față de un soț căruia i se închină ca unei divinități atotputernice: „Cu toate aste, veșnic răbdătoare,/ și-a pus în gând ființa cea smerită/ Veninul tot al sorții să-l înghită.// Căci se-nchina voinței celui cărui/ De mult cu trup și duh se dăruise/ Ca unui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]