8,101 matches
-
au fost separate de pământ și închise de puterea lui Dumnezeu într-un loc sigur, sub pământ (Gen 1,7-10; Prov 30,4). În aceste cazuri, precum în Ps 18,5.17; 69,2-4.15-16; Am 9,2-3, expresii precum „adâncul mării”, „vuietul mării” sau altele de același fel, cu siguranță, se referă la puterile haotice primordiale potrivnice vieții și dușmani ai umanității. Această simbologie cosmică evocă cert unele mitologii din Orientul Apropiat care presupun existența, în timpurile primordiale, a unei
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Stoluri de lăstuni,/ Toamna, prin goruni,/ Frunza-și scutură/Ca o ciutură”. Terține atent cizelate concentrează reflecții cu o vagă amprentă de stil blagian. Superior precedentelor cărți, Înalte vânturi însumează poeme din timpul războiului, născute „în vecinătatea morții”, în vecinătatea adâncului, „lângă nopțile cerului, lângă nopțile pământului”, în vânturi aspre, sub stele reci. Nesiguranța perpetuă, iminența pericolului extrem, devenite mod firesc de existență, se transmit în strofe de reală, deși nu intensă, vibrație: „Curgătoare ca apele înspre adâncul mărilor,/ Viețile noastre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]
-
morții”, în vecinătatea adâncului, „lângă nopțile cerului, lângă nopțile pământului”, în vânturi aspre, sub stele reci. Nesiguranța perpetuă, iminența pericolului extrem, devenite mod firesc de existență, se transmit în strofe de reală, deși nu intensă, vibrație: „Curgătoare ca apele înspre adâncul mărilor,/ Viețile noastre curg și se clatină;/ Depărtarea le-ngroapă în licăritul stelelor,/ Unde nimic nu-i prea mult pentru ele”. În poemele editate după război, atenția cititorului e reținută îndeosebi de peisaje campestre și marine, unele grațios modulate prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]
-
în înălțime. Chipul lui Buddha, reprodus cu dragoste în piatră, marmură și bronz de mii de mâini, simbolizează parcă întregul spirit al gândirii indiene sau, cel puțin, unul dintre aspectele sale de însemnătate vitală. E un chip care întruchipează liniștea adâncurilor oceanului, calmul netulburat al cerului senin și albastru, beatitudinea inaccesibilă înțelegerii muritorilor. Șezând pe o floare de lotus, calm și netuburat, plutind deasupra pasiunilor și a dorințelor, deasupra furtunilor și a luptelor acestei lumi, e atât de departe, încât pare
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
niște fiare sălbatice, crude și nemiloase, călăii, înconjurându-le trupurile, le găureau coastele, le strujeau cărnurile, le descopereau și le lăsau oasele goale! Nimic nu punea stavilă cruzimii și neomeniei lor. Iar când ajungeau la măruntaiele lor, când intrau până în adâncul trupurilor lor, și nu găseau comoara credinței aflată în ei, ca să o jefuiască, atunci pățeau ce pățesc cei ce asediază capitala unui imperiu, plină de multe bogății și cu destule comori în ea, care, după ce dărâmă zidurile ei și intră
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
suferit mucenicia pe timpul lui Iulian Apostatul, I, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți ..., p. 356. footnote>. Același autor menționează că cei mai mulți dintre împărații păgâni au aruncat pe creștini la diverse suplicii, și anume, în adâncuri, în foc, în prăpăstii, în mare, i-au dat furiei fiarelor sălbatice, i-au supus la fel de fel de chinuri și munci, căci „căutau cu orice chip să nimic ți. Cu cât creștinii erau tească credința din sufletul lor, dar n-
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
câmpul semantic pe care îl presupune -, cât și simboluri precum ochiul, cristalul, oglinda, într-un conglomerat ce dă formă finală substanței lirice: „labirinturi de cristal, / fulgerate / de șerpi negri / înhămați la harfe de aur, / și lacuri, în șiraguri, de sunete” (Adâncuri de mare). Îndepărtându-se de efortul atingerii stării pure de poezie cu valențe metafizice, Erezii marine (1980) evidențiază relația erosului cu spațialitatea, marea ritmând, stingând elanuri și ștergând urme ori ducând spre infinit sentimentul limitării ființei. Iubirea pentru androgin (femeia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
Getica, după care geto-dacii s-ar fi închinat, din contră, unei zeități htoniene. De aceeași părere era, dintre nespecialiștii de seamă, și Lucian Blaga care, într-un studiu din „Saeculum”, contestă explicit teza lui P. Creator al unei metafizici a „adâncului”, al unei „noologii abisale”, era firesc ca Blaga să se ralieze celor ce așază tronul zeului dacilor în tărâmuri subpământene. Dar universul spiritual întemeiat de P. există, nimic nu îl poate desființa, după cum viziunea winckelmanniană a Greciei sau aceea a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
a fi fascinantă ca atare, după ce i s-a demonstrat insuficienta fundamentare științifică. Chiar dacă se dovedește că străbunii noștri adorau divinități htoniene, că balaurul din steagurile lor figura nu un „zmeu”, o reptilă înaripată, cum credea P., ci șarpele din adâncuri, frumusețea construcției din Getica va fi mereu admirată: măreția olimpiană a lui Zalmoxis, distincția sacerdoților săi, hărnicia, tenacitatea, austeritatea spartană a dacilor, „cei mai viteji și mai drepți dintre traci” după Herodot. După cum va fi neîncetat apreciată limpezimea gândirii, noblețea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
femeie? Am tăcut amândoi ciulind urechea. Un fâlfâit bizar umplea încăperea. Bunica s-a întors și a exclamat bucuroasă: - Un cap-de-mort! Uite, un cap-de-mort! Am văzut un fluture mare, cafeniu, un sfinx crepuscular care vibra, străduindu-se să pătrundă în adâncurile înșelătoare ale oglinzii. M-am repezit la el, cu mâna întinsă, presimțind deja în palmă gâdilarea aripilor lui catifelate... Atunci mi-am dat seama ce nefiresc de mare era. M-am apropiat și nu mi-am putut stăpâni un strigăt
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nopții. În zare am deslușit sclipirea aceea stinsă - ar fi zis că erau paietele unor valuri mici pe suprafața unui râu. Neîncrezători, am scrutat întunericul care se revărsa pe balconul nostru zburător. Da, o întindere de apă întunecată scânteia în adâncurile stepei, urca, răspândea prospețimea aprigă a ploilor năprasnice. Pânza ei părea să se limpezească treptat într-o lumină mată de iarnă. Vedeam acum ieșind din mareea aceea fantastică conglomeratele negre ale clădirilor, turlele catedralelor, stâlpii felinarelor - un oraș întreg! Uriaș
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
privirea i se cufunda în sclipirea frumoasei broșe de chihlimbar. Numai fiica guvernatorului avea voie să poarte, la școală, o rochie cu guler răsfrânt, cu podoaba aceea în mijloc. Conștiincios, Charlotte sublinia toate greșelile de accent sau de gramatică. Din adâncurile aurii ale chihlimbarului se ivea pe neașteptate un oraș cu frunzișuri frumoase de toamnă. Știa că va trebui să îndure o oră întreagă micile strâmbături ale acelei copile mari și grăsuțe, îmbrăcată superb, apoi, într-un colț al bucătăriei, avea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
când am părăsit Saranza, aveam impresia că mă întorc dintr-o expediție. Duceam cu mine o seamă de cunoștințe, o privire de ansamblu asupra datinilor și obiceiurilor, o descriere, încă lacunară, a misterioasei civilizații care, în fiecare seară, renăștea în adâncurile stepei. Orice adolescent clasifică - reflex de apărare în fața complexității lumii adulte, care îl absoarbe la hotarul copilăriei. Eu clasificam poate mai mult decât ceilalți. Căci țara pe care o aveam de explorat nu mai exista și trebuia să reconstitui topografia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a uitat la ceas: „Ora două și jumătate. Deci, deja astăzi....” N-au apucat să adoarmă la loc. Primele bombe au sfâșiat noaptea. Escadrilele care, de o oră deja, zburau deasupra orașului, aveau ca țintă regiuni mult mai îndepărtate, din adâncul țării, unde asaltul lor trebuia să semene cu un cutremur de pământ. Numai pe la trei și jumătate dimineața au început nemții să bombardeze linia de frontieră, netezind calea pentru armata lor de uscat. Iar adolescenta aceea somnoroasă, mama mea, fascinată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a dus la fereastră ca să închidă un geam. Gestul ei s-a oprit la jumătate. Viscolul (prima zăpadă din acea primă iarnă de război) căptușea în rafale pământul încă negru. Cerul răscolit de valurile de zăpadă îi atrăgea privirea în adâncurile lui mișcătoare. S-a gândit la viața oamenilor. La moartea lor. La prezența, undeva, sub cerul acela vijelios, a unor ființe fără mâini și fără picioare, la ochii lor deschiși în noapte. Viața i s-a părut atunci un șir
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
s-ar fi întors, eu nu le-aș fi salvat de la uitarea care ar fi devenit veșnică. Ce prostie cosmică e dispariția unei femei frumoase! Dispariție fără întoarcere. Pieire totală. Fără umbră. Fără reflex. Fără apel...” Soarele se stingea în adâncurile stepei. Dar văzduhul a păstrat îndelung luminozitatea cristalină a serilor răcoroase de vară. Dincolo de pădurice a răsunat strigătul Cucușkăi, mai sonor în aerul rece. Frunzișul copacilor era presărat cu câteva frunze galbene. Cele dintâi. Strigătul locomotivei a răsunat din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o noapte lungă într-un tren aproape gol, fugind prin imperiul muribund al țarilor. A doua zi, se despărțeau pentru totdeauna... Auditorii mei aparțineau de data aceasta celor trei caste - fii de proletari, viitori ingineri, intelighenția. Evocam îmbrățișările pătimașe în adâncul unui compartiment, noaptea, în trenul care zbura pe lângă sate moarte și poduri incendiate. Mă ascultau cu nesaț. Cu siguranță, le era mai ușor să-și imagineze perechea aceea de îndrăgostiți într-un tren decât un Președinte de Republică împreună cu iubita
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și neagră. Vedeam fereastra acoperită cu promoroacă, scânteierea albastră a cristalelor, femeia cea tânără cu copilul ei. Charlotte vorbise franțuzește. Franceza pătrunsese în izba aceea care-o înspăimântase întotdeauna din cauza vieții ei tenebroase, apăsătoare și atât de rusești. Iar în adâncul ei se luminase o fereastră. Da, vorbise franțuzește. Ar fi putut vorbi rusește. Asta nu i-ar fi dăunat cu nimic clipei reînviate. Deci, exista un fel de limbă intermediară. O limbă universală! Iarăși m-am gândit la acel “între-două-limbi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vină în Franța... Irealitatea planului făcut de un vagabond întins pe dalele unei cripte era suficient de evidentă ca să nu mai încerc să mi-o demonstrez. Am hotărât, pe moment, să nu mă gândesc la amănunte, să trăiesc, păstrând în adâncul fiecărei zile speranța aceea nesăbuită. Să trăiesc din speranța aceea. Noaptea nu am mai reușit să adorm. Înfășurându-mă în palton, am ieșit afară. Căldura blândă a toamnei târzii cedase locul vântului din nord. Am rămas în picioare, privind norii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
exclam ca și marinarul dintr-o povestire de Voltaire: „De patru ori am călcat pe crucifix în patru călătorii în Japonia!” M-am numit păgân, idolatru. Totuși, ironiile acelea nu au întrerupt vagul murmur interior pe care îl deslușisem în adâncul sufletului meu. Tonul lui avea ceva copilăresc. Parcă i-aș fi propus un târg interlocutorului meu anonim: să mai trăiesc doar douăzeci de ani, ba chiar cincisprezece, bine, fie, doar zece, numai să fie posibile revederea aceea, clipele acelea regăsite
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lumină în jurul meu”, dar și întunericul nu e întuneric pentru tine/și noaptea că ziua se va lumină: întunericul ei va fi că lumina. s...ț Nu-ți erau ascunse oasele mele când am fost plăsmuit în taină, urzit în adâncurile pământului. Ochii tăi m-au văzut înainte de a ma naște/și în cartea ta îmi erau scrise zilele toate: erau făurite pe când nu era nici una. Și Coranul spune, când îl numește pe Dumnezeu W"si‘: „Oriunde v-ați întoarce, veți
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sacru al rugăciunii sau prin liturgia asigurată de preoți) Între om și puterile superioare care controlează universul. Magia este centrată pe nevoile individului, religia pe cele ale societății. Magia nu are criterii morale, religia este fundamentată pe valorile etice. În adâncul ei, opoziția dintre religie și magie este subîntinsă de cuplurile binare spiritual vs pragmatic, reflexiv vs activ, rațional vs irațional. Această paradigmă, dominantă În intepretările antropologiei victoriene (dar evidentă și În multe abordări ulterioare), se Întemeiază pe o viziune aparte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
gândirii magice. Astfel, comentând simbolistica Arcului de Trimf (asociat victimelor unui război și conținând adesea un osuar la baza lui, Taussig scrie: Imaginați-vă acest mormânt al Soldatului Necunoscut, spațiu privilegiat al morții, revărsând spirit după spirit din Întunecatul său adânc și, În loc să se contracte după fiecare extensie, se extinde mai mult cu fiecare ieșire spre libertate, golind Împrejur exagerat de mult pentru a crea spațiul imposibil, dar necesar dintre acestea - și, cu cât sacrul se extinde, prelingându-se precum cimentul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nasc din substanța Însăși a zeului suprem (M. Eliade, 1981, pp. 91-92). Mitul central al lui Indra, de altfel, cel mai important mit al Rig Vedei, relatează lupta victorioasă a acestuia Împotriva lui Vrta, balaurul uriaș care Închidea apele În adâncul muntelui. Întărit de some, Indra doboară șarpele cu temutul său vajra (fulgerul), Îi crapă țeasta și eliberează apele, care se Îndreaptă spre mare „asemeni unor turme de vaci mugind”. Bătălia unui zeu Împotriva unui monstru ofidian sau marin constituie, se
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
întreagă adâncită într-o tăcere vrăjită și prispa pe care ședeau mama Ilinca cu copila ei Smărăndița se umplură de o lumină vie și bălaie de semăna că ți s-ar fi deschis fundul sufletului ca să prinză tainele firii, din adâncul căreia se varsă în gândurile noastre crâmpeie-crâmpeie de destăinuire cari de cari mai amețitoare și mai pline de slava lui Dumnezeu.93 Inserția pasajelor descriptiv-arborescente care amână supărător desfășurarea naturală a firului epic, lexicul căutat arhaic și patetic, aglomerarea rabelaisiană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]